Dan Diaconescu, artist al poporului

Trebuie să recunosc că am greșit în pronosticul de acum o săptămână, când spuneam că PPDD va fi pulverizat de finalul farsei Oltchim. Mi-au scăpat două lucruri: că farsa e posibil să nu aibă un final (ca la serialele create pe parcurs, ca „Tânăr și neliniștit”) și apariția unei noi nișe de public pentru partid.

Ca orice om ce se crede de bun simț, mi-am imaginat că lucrurile nu pot fi împinse mai departe de pânzele albe. Naiv din fire, în poveștile mele lucrurile se limpezesc la final, cei răi mărturisesc și se căiesc, cei buni primesc ovațiile. În poveștile toarse de „domnu Dan”, la final fiecare aruncă cu frișcă și noroi în fiecare, de nu se mai cunoaște om cu persoană și tortul de mizerie. Râde lumea, se distrează și se ceartă, iar mâine seară o poate lua de la capăt. Prin diversiunea cu pungile de bani și cu ajutorul avocaților, Diaconescu reușește să lase farsa în coadă de pește, se compromite în fața celor care gândesc, dar câștigă alt public.

Acest alt public e cel care îl va aprecia exclusiv pentru prestația actoricească de brigadă de amatori. Și mă tem că acest public hâtru e chiar mai numeros decât gloata de naivi, care chiar așteptau douăzeci de mii de euro și izbăvire financiară. Pe ei îi va pierde cu această ocazie, asta e. În schimb iarna aceasta tot ce înseamnă vot de protest și în batjocură se contabilizează la Dan Diaconescu. Vrei să te distrezi pe seama prostiei și fanfaronadei impostorului Ponta? Nu pe lătrăul Blaga o să-l votezi, ci pe bufonul cu tupeu, pe „haiducul lui șapte saci” (formula lui Marius Delapicentru).

Formula „vot anti-sistem” e o treabă serioasă peste tot în lume, iată că am reușit să-i dăm până și ei o tentă comică. Poate pentru că la noi e atât de bine pus la punct și de inventiv? Căci dacă e să te uiți serios în spatele firavului Dan, vezi ditamai securiștii, sau vezi rechini ca Eugen Anca, despre care Vadim (el însuși din lumea lor) spune că e agent KGB. Spectacol bine pus la punct, deci, dar magistral interpretat de „artistul poporului”, Dan Diaconescu. Tipul ăsta fără sare și piper, fără intonație și cu dantura zdrențe a reușit să se întreacă pe sine.

Înainte de a atinge gloria la iarnă, dacă va reuși într-adevăr să se mențină între distracțiile favorite ale poporului, Diaconescu a făcut două victime clare. Prima e Ponta și coaliția lui. „Noua generație e scăpat ștafeta din mână”, observa Dumitru Borțun, iar Victor Ciutacu, înfuriat de interimatul lui Daniel Morar, văzut cu ochi răi de Felix, exploda: „Există ceva la care se pricep oamenii ăștia din USL!?”. Destul de elocvent pentru dezastru, când tocmai oameni apropiați de sistem recunosc eșecul. (Iar „un eșec rămâne un eșec”, ne amintește și Isărescu).

Dincolo de persoane, Diaconescu a reușit cu o sută de mii de euro să umilească ditamai instituțiile statului, ministere, Guvern, agenție de privatizare. Toate s-au dovedit împiedicat în mișcări, termenele de plată neclare, portițele de ocolire numeroase, expunerea la ridicol, totală. Pe aceste instituții cei cu votul protestatar le urăsc mai mult decât pe persoanele, care le conduc.

Dar inclusiv la nivel personal, triumful farseurului Dan s-a dovedit zguduitor. Rămâne memorabilă scena cu Andreea Crețulescu (consultant plătit al lui Geoană și activistă a cauzei USL) îi taie fraza lui Crin Antonescu din studio, pentru a-l băga în direct pe Domnul Dan, de undeva din fața Ministerului Economiei. O fi Crețuleasca legată prin portofel de USL, dar instinctul ei de hienă de presă a simțit bine: la impresia artistică, Viitorul Președinte îl bate net pe Al lu’ Interimaru. Pe lângă show-ul de bâlci pe care îl poate face Diaconescu, scenetele de elocință provincială și momente de isterie oferite de îmbătrânitul Antonescu, sunt Chirița în provincie.

Întrecerea dintre Diaconescu și Ponta (ca exponent al politicienilor) a fost cel mai bine rezumată printr-un proverb de editorialistul de la Capital, Claudiu Șerban: „S-a întâlnit hoțul cu prostul la Vâlcea!”. Și adaug că ironic, tocmai un caracalean arată ce ușor se poate răsturna toată căruța cu politicieni.

În fine, a doua victimă a talentului de amator al lui Dan Diaconescu, pe lângă politicieni și sistemul lor, e presa. Față de presa fandosită, dar nulă, Diaconescu și-a luat suprema revanșă. Gândiți-vă că toți ziariștii începători de pe teren, toți analiștii îmbuibați din studiouri, toți au râs în decursul vieții lor cu dispreț de televiziunea de garsonieră a lui Dan Diaconescu. Tinerii, care poate se visau mari ziariști și directori de conștiințe ale unei lumi pe care nu o pricep încă, s-au trezit încolonați de șefi la ușa vilei lui Diaconescu sau la ușa băncii. Reporterițe zurlii, cameramani și fotografi se împingeu în sacii cu bani, mai ceva ca pensionarii la promoțiile cu tigăi. La fel și suficienții din studiouri, cei care i-au furat fără să-i mulțumească, ideea de a livra programe fără conținut, pe bani foarte puțini, cu oameni care mestecă vorbe ore în șir de la o masă. Și ei s-au văzut acum obligați de audiențe să îl descoasă și analizeze pe inventivul oltean din Caracal. O umilință pe care cu adevărat o merita presa fandosită.