Cum să nu te bucuri de condamnarea lui Dan Voiculescu!?

Să te bucuri că se face dreptate în cazul unor infractori foarte periculoși, e o datorie patriotică. Pași lenți pe care Justiția i-a făcut în ultimii 5 ani sunt cea mai semnificativă transformare din societatea noastră de la intrarea în Uniunea Europeană. Sunt pași care merg în linia directă a Revoluției, abandonată în deceniul și jumătate de stagnare ce a urmat primelor mineriade.
E, după știința mea, pentru prima dată când un general de Securitate o pățește în mod serios. Pentru că n-am niciun dubiu că Dan Voiculescu nu putea fi un simplu turnător, în anii când avea în subordine colonei ai temutei instituții.

E tot o premieră că Justiția dictează măsuri din aria „confiscării extinse”, pentru acoperirea imensului prejudiciu. Un concept pentru care s-a luptat inclusiv în Parlamentul European Monica Macovei, cea care, pe vremea când era de aceeași baricadă cu Traian Băsescu, a pus pe picioare instituții precum DNA și ANI, care s-a luptat pentru trecerea de sub control politic a magistraților și care a adus în sistem tineri ambițioși ca Daniel Morar și Laura Codruța Kovesi. Judecătoarea Camelia Bogdan, cea care a dat verdictul în dosarul ICA e aproximativ de vârsta mea. Are 33 de ani, avea deci vreo 9 ani la Revoluție și poate nici nu își dă încă seama că tocmai a dat un bobârnac înainte întregii societăți.

A fost un proces drept, târât timp de șase ani de avocații apărării, în zeci de termene de judecată, cu nenumărate expertize, administrări de probe, audieri de martori, excepții de neconstituționalitate, recuzări ale completelor de judecată. Câțiva dintre cei mai scumpi avocați de pe piață au folosit cele mai inventive tertipuri pentru a împinge spre prescriere cauza. (Ca să avem o idee, avocatul Mateuț le cerea celor din clanul Bercea un onorariu de 200.000 de euro pentru apărare. Cât a încasat de la Dan Voiculescu în anii ăștia, e greu de estimat.) Nimeni nu poate spune că nu a beneficiat de un proces corect, după toate procedurile imaginabile. Dan Voiculesc însuși s-a folosit de două ori de alegerea în Parlament și de demisie pentru a avea imunitate și apoi, pentru a muta procesul la prima instanță, când statutul imunității a fost schimbat prin lege.

Iar acestea sunt doar chichițele judecătorești. Adevărul despre această poveste e mult mai simplu. Cu o sută de mii de euro s-a plătit un teren de peste 30.000 de mp pe malul lacului Herăstrău, pe care se aflau 17 clădiri, însumând circa 10.000 de mp de construcții. O mică avere estimată la 60 de milioane de euro, pe care nutriționistul Mencinicopschi ar fi trebuit să o apere, în calitatea sa de manager al avutului de stat. Nu politica sau lupta cu Traian Băsescu l-au înfundat pe Dan Voiculescu, ci propria lăcomia. Omul care a avut pe mână fonduri de circa două miliarde de dolari în momentul căderii comunismului, s-a lăcomit la un tun imobiliar dat la peste un deceniu de la acel moment. La vârsta lui, și cu asemenea avere, putea să se retragă pentru a se dedica unor fapte filantropice, putea face agricultură sau orice altceva. Sau presă, dar nu a făcut niciodată așa ceva.

Toate instituțiile sale media au fost fie instrumente de propagandă, pentru a-l feri de lege, fie pentru a câștiga influență politică. Sau mașinării murdare de făcut bani. Ori prin șantajarea unor oameni de afaceri, ori prin presiuni pentru contracte de la stat ori pur și simplu vânzând mizerii unui public îndobitocit. Ce a câștigat telespectatorul hrănit cu Țociu și Palade, cu Capatos, Daniela Crudu, Loredana Chivu, Simona Gherghe? Aboslut nimic. Cum nimic nu au câștigat nici cei ce s-au uitat ani în șir la manipulările grosolane ale lui Gâdea. Au devenit mai civilizați, mai infomați? Nu, au rămas doar cu un sentiment difuz de ură împotriva unui adversar omniprezent, denumit generic „băsism” de către secta antenelor. O sectă pentru care sunt nevinovați toți cei ce au avut probleme cu legea: Sorin Ovidiu Vântu, Corneliu Iacobov, Adrian Năstase, Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu, Relu Fenechiu, Decebal Traian Remeș, Dan Radu Rușanu, Mihail Vlasov, Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu, George Copos, Dinu Patriciu, Gigi Becali ș.a. Toți sunt victime ale unui sistem politic represiv, în viziunea lui Gâdea și Badea. Adică toți cașaloții pe care toată România se bucură să îi vadă anchetați și cu cătușe la mâini.

Să ataci Justiția nu mai ține de libertatea presei, cum încearcă diversionist apărătorii infractorilor să sugereze. Dan Voiculescu și toți cei amintiți mai sus nu sunt condamnați pentru delicte de opinie, pentru opinii exprimate. În toate aceste cazuri vorbim de potlogării simple, cărora le-a căzut victimă bugetul public, la care contribuim toți. Deci fapte de drept comun. Dar putem să ne imaginăm și altfel de fapte, ce puteau fi comise de un patron de presă. Dacă Dan Voiculescu ar fi fost implicat într-un caz de tip Cioacă. Sau dacă avea de achitat o amendă rutieră. Imaginați-vă că seară de seară angajații săi ar fi făcut dezvăluiri despre polițiștii, care le hărțuiesc patronul. Și l-ar fi făcut gras, chelios, prost, milițian, pe polițistul, care a îndrăznit să dea amenda respectivă. Iar apoi ar fi chemat lumea la mitinguri de protest și la acțiuni împotriva Poliției. S-ar mai fi putut numi așa ceva presă liberă sau jurnalism!?

Exemplul e poate nefericit ales. În studiourile Antenei 3 s-a aflat zilele acestea în mod repetat șeful sindicatului polițiștilor, care a apărat insistent un infractor dovedit și condamnat, împotriva puterii judecătorești. Așa ceva mi se pare mai grav până și decât prezența unor politicieni iresponsabili ca Ecaterina Andronescu, Codrin Ștefănescu sau Ioan Ghișe între apărătorii infractorilor de drept comun.

Recent am avut neplăcuta surpriză să fiu nevoit să apelez la poliție pentru a reclama niște escroci. E un caz minor, aproape ridicol, dar încă nerezolvat. Poate o să vă povestesc cândva. Dar în ziua în care am fost pentru prima dată în viață într-o secție de poliție pentru altceva decât acte banale gen buletin, pașaport, permis auto, m-am gândit la ce îmi spusese escrocul: te duci degeaba la poliție că n-are ce să-ți facă. Pentru moment, timpul îi dă dreptate lui, dat fiind că respectivul continuă să ducă cu vorba și polițiștii și să își ia inclusiv angajamente scrise pe care nu le respectă. Dar în ziua în care am depus plângerea (verdictul lui Felix nu se dăduse) mi-am zis: dacă au putut să fie dovediți escroci de calibru național ca Vântu și Năstase, sigur am și eu o șansă să mi se facă dreptate cu nemernicul ăsta de două parale! Aici nu mai e vorba de politică sau de simpatiile noastre pentru o televiziune sau alta (niciuna nu e demnă de respect!). Cazul Dan Voiculescu și orice caz de corupție înaltă rezolvat ne privesc pe toți și înseamnă o speranță în plus. Dacă cei care ne-au distrus prezentul pierd câte ceva, noi, ceilalți, care am suportat și achitat ticăloșia lor, câștigăm măcar o speranță pentru viitor.

Cei aproximativ 2000 de pensionari comunistoizi, care s-au dus la „recensământul proștilor” organizat sub forma unei plimbări cu (Adrian) Ursu în fața Cotrocenilor sunt partea de Românie care ne-a amanetat viitorul. Același tip uman, care aplauda minerii pentru violență și sălbăticie. Revanșarzi, înăcriți de ură și de propria neputință, egoiști, frustrați pe orice tânăr ce s-ar putea ridica. Am mai scris și cu altă ocazie despre acest tip uman, cred că l-am descris suficient de bine atunci, ca să nu mai revin. Nu știu cum au reușit să se perpetueze și să rămână tot bătrâni și proști la un sfert de veac de la Revoluție, dar cea mai bună veste e că sunt din ce în ce mai puțini și mai lipsiți de vlagă. Spre deosebire de protestele de acum două ierni, de data asta secta lui Gâdea nu a mai reușit să scoată din casă hipsterimea. E încă un semn excelent că ne mișcăm în direcția bună.