Cum mi-am pierdut cateva luni din viata la Spiru Haret

Prima mea intalnire cu universitatea Spiru Haret a fost la examenul de admitere, despre care mi se spusese ca e doar o formalitate. Si asa a si fost. Ma pregatisem pentru alte materii, dar spre marea mea tristete picasem la stat. La facultatea de Filosofie si Jurnalism se dadea pe langa o grila usurica si un examen oral la filosofie. Nu mai tin minte despre ce am vorbit, imi amintesc doar ca profesorul avea niste late care nu vazusera samponul de curand si unghii neobisnuit de mari. Candidatului dinaintea mea, care intre timp a devenit oarecum o vedeta de televiziune, i-a suflat cea mai mare parte a raspunsurile.
Cursurile la Spiru Haret, care pe acea vreme se desfasurau in Sala Polivalenta, m-au facut sa sufar si mai mult ca nu intrasem la stat. Tin minte ca unii dintre studenti veneau la facultate in trening, ca baietii de dupa blocuri, lucru care ma deprima ingrozitor. Macar la haine daca ar fi incercat si ei sa para viitori intelectuali. Printre profesori erau vreo 2-3 de la care aveai ce invata, dar cei mai multi iti dadeau senzatia ca urmezi un fel de Stefan Gheorghiu. La facultatea lui Aurelian Bondrea predau Ion Dodu Balan, Valeriu Rapeanu si foarte multi dinozauri ai Epocii de Aur. Erau de un nationalism virulent de doua parale si rupti complet de modernitate. De altfel, un absolvent al unei asemenea facultati de jurnalism n-ar fi fost competent sa scrie decat la “Romania Mare” sau “Tricolorul”. Iar daca ma uit azi in presa, imi dau seama ca multi isi tradeaza pregatirea facuta pe genunchi la Spiru sau in alte fabrici de diploma. Expresia “pe genunchi” trebuie luata in unele cazuri la propriu, dat fiind ca pe vremea aia facultatea nu avea dotarile de azi, multe cursuri se tineau in sali ca de spectacol, fara mese, iar studentul daca vroia sa ia notite isi tinea caietul in brate.
in loc de cursuri, Cenaclul Flacara
Dar surpriza suprema aveam s-o primesc la cateva luni de la inceperea anului scolar (vedetele pot sa vina si mai tarziu, nu?), cand ne-am pomenit ca profesor cu Adrian Paunescu. Cum, porcu’ e profesor!? Ca sa ne predea ce!?? Pentru poetul de la Barca se infiintase un curs special, chit ca omul nu avea tehnic gradul de profesor, lector sau conferentiar universitar, denumit “Texte fundamentale”. Mai concret, Paunescu alesese din literatura romana si straina diverse texte “educative”, dupa calapodul lui ideologic (gen “Doina” lui Eminescu, pe care ne-a recitat-o cu prima ocazie) si cam asta era “numarul” lui didactic.
Trebuie sa spun ca la acea data eram ceva mai pornit decat azi si am fost foarte hotarat sa ma cert cu el de la primul curs, ba chiar imi imaginam ca si restul studentilor vor fi la fel de revoltati ca mine. Astazi nu as mai fi la fel de intolerant cu batranul lingau comunist. Acum pot sa ii apreciez partile valoroase si as avea mai multa rabdare sa-l ascult. Atunci stiu doar ca mi-a venit sa urlu cand l-am vazut aparand la catedra. Era o sala rece ca un congelator in fosta uzina Republica, iar Paunescu venise insotit de un rapsod, care ne-a prezentat un program ca de cenaclu. Spre stupoarea mea, cei mai multi dintre studenti au gasit spectacolul agreabil, lucru care mi-a provocat o infinita lehamite si am renuntat sa ma mai cert cu Paunescu.
Dupa acest episod am renuntat complet sa ma mai duc la panarama universitara denumita Spiru Haret si chiar m-am amuzat la gandul ca si dupa Revolutie mai poti sa renunti la o facultate din motive politice.
profesorii senili de la Dimitrie Cantemir
Peste patru ani, dupa ce am facut o facultate la stat (tot pe bani, ca mai mult nu m-a dus capu’!) am mai avut o intalnire cu gloriosul invatamant privat din Romania. M-am inscris pentru un curs postuniversitar la Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir (desi, mai nimerit ar fi sa se numeasca Universitatea Cretina Dimitrie Cantemir).
Spre deosebire de Spiru Haret, unde inteleg ca revine un profesor la 400 de copii in nu se stie ce sali, cei de la Cantemir au toate dotarile necesare: o hardughie gen Casa Poporului cu sali pentru tot Bucurestiul. Nu le lipsesc decat profesorii.
Daca la Spiru era o adunatura de fosti comunisti, care fusesera tartori la viata lor, la Cantemir mi-a fost dat sa intalnesc cea mai mare pepiniera de incompetenti si batranei senilizati. Asa cum se intampla de multe ori si la stat, multi dintre ei predau cursuri inventate exclusiv pentru a le da o ocupatie si un salariu.
Desi domeniul era unul cat se poate de practic, unii dintre ei nu iesisera in viata lor in economia reala si la drept vorbind eu nu i-as angaja nici pentru activitati de secretariat. Cel mai rau mi-a parut de un cuplu de oameni in toata firea, patroni ai unei mici afaceri, care se inscrisesera la cursuri pentru a-si imbunatati capacitatile manageriale. Cat idealism! Dupa ce am inghiti cursuri tembele despre standarde de calitate, pe mine m-au lasat nervii cand o profesoara in pragul pensionarii a inceput sa ne dicteze pe silabe: “economia este de doua feluri dpdv geografic: ur-ba-na si ru-ra-la…”. Totusi, te adresezi unor masteranzi care n-au timp de pierdut, asta e curata bataie de joc si spectacol al incompetentei.
Din experientele mele cu Spiru Haret si Dimitrie Cantemir am o singura mare satisfactie: ca nu le-am dat bani decat pentru un singur semestru si ca nu mi-am pierdut mai multa vreme pe-acolo.
Mircea Geoana apara facultatile pentru prostanaci
Exista trei motive pentru care escrocii universitari de la Spiru Haret se bucura de atata sprijin. Primul sunt banii: facultatea cu pricina aduna de la fraieri circa 80 milioane de euro! O suma uriasa, care e impartita generos si pentru campanii si pentru sinecuri. Facultatile private si de stat (care se comporta exact ca primele) si-au dezvoltat un sofisticat sistem de protectie prin trecerea pe statul de plata a nenumarati politicieni. Unii dintre ei predau doar cu numele la cate 3-4 facultati si desi studentii nu apuca sa-i vada la fata sau habar n-au ce ar putea sa le predea respectivii senatori si deputati, miile de euro pe care ii ridica lunar sunt o veritabila taxa de protectie.
Al doilea motiv e influenta oculta a securistilor. Majoritatea facultatilor private ofera cate un os de ros fostilor securisti si politruci pe care sistemul trebuie sa ii rasplateasca intr-un fel. Aurelian Bondrea a fost sef de cadre pe timpul comunismului, cel care a avut grija ca Elena Ceausescu sa primeasca titluri universitare si academice, iar Mircea Geoana e cel care intrebat despre securisti a raspuns: “nici noi nu stim cati suntem”. Iata, nu putem sti exact cati sunteti, dar aflam mereu cat de influenti sunteti.
In fine, al treilea motiv e solidaritatea instinctiva a imposturii. Sa nu luam cazul lui Vanghelie, cel cu bacalaureat la 33 de ani, pentru ca e prea flagrant. Ci pe cel al lui Mircea Geoana. Incercati sa priviti dincolo de diplomele din CV-ul lui Mirciulica si veti vedea tot un tampitel impins de la spate de tatal general, de nevasta si de soacra. Avem astfel raspunsul de ce Ecaterina Andronescu s-a trezit dintr-o data cu atatia dusmani in momentul in care a atins cancerul care discrediteaza invatamantul romanesc.