Cum ajunge o firmă privată să se comporte ca o agenție de stat

Simplu: statul îi conferă o părticică din monopolurile lui. Dacă te cheamă Tiberiu Urdăreanu sau Verestoy Attila, sigur că ajută. Cazul clasic al semnăturilor electronice se întoarce, cu etapa înnoirii anuale. Un an fusese suficient ca să uiți nervii făcuți la obținerea prețioasei semnături, așa că o luăm de la capăt, aproape pe tot atâția bani.

Statul a decis anul trecut că toate firmele sunt obligate să achiziționeze o asemenea semnătură, dacă vor să mai interacționeze cu respectivul stat. Ce e semnătura cu pricina? Păi nu mult mai mult decât o parolă, pe care o obții gratuit pe un site de e-mail, care îți oferă gratuit un asemenea serviciu. Sigur, criptarea e puțin mai complicată, dar pentru o firmă mică, o banală parolă, cu care să intre pe un site al Administrației Financiare, ar fi fost suficientă. Evident, birocrații nu își pun problema că firmele îi susțin pe ei și că ar putea să își pună mintea la contribuție, ca să ușureze traiul plătitorilor. Așa a fost aleasă formula semnăturii electronice, un fel de parolă mai complexă, înregistrată pe un stick USB.

În toată țara doar 3 firme pot vinde aceste semnături electronice, după o birocrație demnă de Ministerul Finanțelor. Semnătura a costat ceva sub 50 de euro, dar, mai normal ar fi să se vorbească de un abonament. Pentru că an de an, firma mai trebuie să cotizeze cu 30 de euro. Nu pare mult, dar de la toate firmele din țară se adună ceva, împărțit la doar 3 firme furnizoare. În primul an, să zicem că primești stick-ul USB și CD-ul cu un soft, care se strică foarte ușor. Dar în anii următori, mai primești doar un e-mail. Costuri zero, preț de reînnoire aproape cât la prima achiziție. Super-afacere.

Dar care e procedura practică de reînnoire a semnăturii electronice. De vis. Iei frumos buletinul, îl scanezi și salvezi poza în format electronic. Descarci fișierul PDF cu Termenii și condițiile, atașezi poza, îl conpletezi și îl semnezi cu semnătura încă neexpirată. Apoi printezi contractul în dublu exemplar, îl ștampilezi și-l semnezi. Dai fuga la bancă și achiți taxa de 30 de euro. Te întorci acasa, iei contractul în copie și original, le pui într-un plic cu dovada plății de la bancă, și fugi la poștă să le depui pe adresa firmei furnizoare de semnătură electronică. Aștepți un e-mail de răspuns de la ei, din înălțimea lor ministerială. Mai trimiți un mail de confirmare, introduci nu știu ce coduri și parole primite pe un site, după care te poți considera fericitul posesor al unei semnături electronice valide. Superb. Nu ți se face dor de cucoanele alea acre de la Administrația Financiară?