Crin l-a ajutat pe Basescu sa faca prima greseala din mandatul 2: Emil Boc prim-ministru

Am sperat la o surpriza azi dimineata, la un nume cu mai mare anvergura si mai multa pricepere economica. Privind in urma, daca Isarescu nu a acceptat, Lucian Croitoru parea chiar alegerea optima pentru ce ne asteapta.
Cu Boc prim-ministru s-ar putea sa nu avem scandaluri intre institutii, dar avem deja o senzatie de balta statuta din care nu mai are ce sa mai rasara. E, in buna masura, “meritul” lui Crin Antonescu de a fi sabotat o alianta care sa ofere o baza mai mare de selectie. A demonstrat inca o data ca nici el nici cei mai multi dintre liberalii de la varf nu se pot rupe de Patriciu, cum nu s-ar putea rupe pedelistii de Basescu.
Singurul avantaj e ca am avea un sistem asemanator presedintiei executive de la americani. Din pacate, e doar o asemanare. Sustin de multi ani un asemenea sistem, care nu e nici pe departe dictatorial: comasarea functiei de presedinte cu cea de prim-ministru. Am sti mai limpede ce politica de guvernare se aplica si cine raspunde pentru promisiunile facute. Cu Boc, aceasta contopire e aproape realizata.
partidele romanesti, intre sclavagism si feudalism
Politicienii romani, care se presupune ca ne-ar aduce democratia, au in interiorul partidelor lor relatii care tin mai mult de epoca sclavagista. Cativa proprietari de sclavi isi trimit pe la televiziuni vorbitorii (care au inlocuit scribii), si acestia din urma au poate senzatia ca fac politica.
Sa luam partidul care are ideea de libertate trecuta chiar in denumire. In PNL, doar Tariceanu a incercat, fara mare tragere de inima, pasul de la obedienta fata de Patriciu, la propria lui feuda, sustinuta economic. Schema lui Patriciu e vulgar de simpla: a dat bani atat la PSD, cat si la PNL, nicio alta alianta nu e de conceput pentru el. De doua ori la rand a blocat alianta fireasca cu PDL prin cereri exagerate: prima functie din executiv pentru formatiunea clasata pe locul 3. Oare a mai fost vreun politician mai umilit in public decat Crin Antonescu, cel despre care Patriciu spunea ca i-a redus sau crescut volumul in campanie, in raport cu Mircea Geoana? Culmea e ca intr-o situatie similara, obedienta fata de Vantu, Geoana a platit scump (si probabil va plati decisiv la congres). Dar umilinta lui Crin a trecut ca si neobservata. De ce? Pentru ca e in logica sclavagista. Bizar, in cazul lui Geoana era doar supunerea fata de “un malefic” din afara.
Spartacus Basescu
Revolutia portocalie a PDL seamana mai mult cu rascoala sclavilor condusi de Spartacus. Poate asta explica putin din oroare pe care Basescu o seamana in randul politicienilor din restul partidelor, prin lipsa lui de respect fata de cutume. Dar care e libertatea de miscare a oamenilor sai? Sunt ei oameni liberi, capabili sa isi manifeste o inventivitate frenetica, la fel ca stapanul rascoalei? Nici pomeneala, cei mai multi au cel mult dreptul de a vitupera la adresa adversarilor – cazul lui Cristian Boureanu e cel mai evident prin vulgaritate.
O situatie bizara face ca in PDL baronii sa fie centrali: Berceanu, Videanu, Blaga au resurse si “abilitati” comparabile cu ale baronilor PSD, dar in lipsa unei feude localizate precis, dependenta lor fata de Spartacus Basescu ramane totala. Blaga a pierdut cu brio alegerile in Bucuresti, deci nu poate afisa aroganta unui Mazare. (Se multumeste cu statutul de Mazarin in campanii, ca nu ma pot abtine de la acest joc de cuvinte.) Videanu ar fi pierdut poate si el, daca mai candida, despre Berceanu, ce sa mai vorbim.
feudalismul pesedist, din lac in put
Paradoxal, modelul cel mai avansat din punct de vedere istoric e cel al feudelor pesediste. Cat timp partidul s-a aflat sub puterea carismei lui Ion Iliescu, din masa uriasa de fosti comunisti, impanziti in toata osatura statului, nu s-au detasat decat cativa baroni centrali. Cum Adrian Nastase era exclusiv un produs de partid, au aparut baronii locali, constienti de propria lor forta. Venali si fara coloratura ideologica, baronii PSD isi tin sclavii arondati cu o chinga inca si mai stransa. Ba, pentru delfinul Geoana, cu pretentii de suveran intr-un sistem feudal, situatia s-a dovedit proasta de-a binelea. Indatorat atat baronilor, care aduna votul cu punga de zahar, si mogulilor, care il aduna cu televizorul, sarmanul Geoana nici n-a mai stiut la care sa se duca mai repede acasa cand l-au chemat.