evadare.ro

Confuzia țigan-român, întreținută cu interpretări tendențioase de documente istorice

Marian Nuțu Cârpaci, cunoscut online și sub pseudonimul Baro Rom, e un om citit, inteligent, care nu se sfiește de abordări controversate. Recent, a produs un articol amplu, meticulos pregătit, care lovește deopotrivă în Biserica Ortodoxă și în felul tradițional în care românii își percep trecutul și identitatea. Titlul e provocator: „Rumân însemna țigan sclav pentru Biserica Ortodoxă timp de sute de ani. Rumânii erau un conglomerat etnic, adus de boieri din multe țări, pentru a-i face sclavi rumâni prin puterea Bisericii Ortodoxe”. (Da, atât de lung e titlul, iar articolul e cât o broșură.)

În mod normal, aș ignora genul acesta de atacuri demitizatoare, cu care ne-am obișnuit în ultimele decenii. Dar fiind un cititor al paginii mele de Facebook, care mă provoacă să comentez „descoperirea”, am să las câteva comentarii.

În primul rând, mă surprinde să îl regăsesc pe dl Cârpaci înregimentat fără cusur în armata demitizatorilor de tip Lucia Boia sau Dan Alexe. Mai ales că îl știam în conflict cu activiștii pentru drepturile romilor, bine hrăniți de ONG-uri de tip soroșist. Am și semnalat cu altă ocazie teoria sa prin care acești oengiști, împreună cu personalități din afară (englezi, americani, evrei, francezi) au inventat o limbă artificială pentru așa zisa minoritate romă, căreia i-au și mărit rândurile cu români asimilați pentru avantaje școlare și de carieră. Practic, statul român însuși a contribuit la apariția unei limbi noi și la extinderea unei probleme etnice pe model secuiesc.

Întrucât dl Cârpaci s-a documentat intens pentru studiul de față, a cercetat arhive, enciclopedii și lucrări de specialitate, trebuie să mă recunosc în inferioritate. Nu îi pot răspunde pe fond, pentru că nu am alocat (deloc) același timp subiectului și nu am la dispoziție contra-documente. Cei mai pregătiți în materie de istorie sunt rugați să o facă în comentarii (decente) pe pagina de Facebook.

Tot ce pot să fac eu, ca să răspund provocării ce mi s-a lansat, e să dau o opinie de simplu cititor al articolului. Și impresia dominantă e că Baro Rom interpretează cu rea credință documentele pe care le citează, pe care le scoate din context.

Da, este un mare mister istoric cum noțiunea de „rumân”, fonetic confundabilă cu o rostire arhaică a celei de „român”, ajunsese să aibă o conotație peiorativă social, echivalentă cu aceea de iobag sau șerb. Dar n-am fi chiar singurii într-o situație atât de stranie. Ce-ar mai putea zice slavii, al căror nume a rămas derivat probabil de la cel de sclav? În cazul nostru, mai există și numele de valah, pe care românii înșiși nu și-l dădeau, dar l-au însușit pe parcurs, ca nume atribuit de alții.

E aceeași discuție de la întrebarea de ce foloseau românii alfabetul chirilic (ba deseori chiar greaca sau slavona), dacă erau latini. Le foloseau cum folosim azi engleza și internetul, cum foloseau și popoarele germanice latina ca limbă a cărturarilor. Românii, fiind un popor de țărani și păstori, nu aveau productivitatea necesară să susțină luxul unor elite culturale. Și erau expuși cuceririlor de către populații războinice, mult mai numeroase sau mai bine organizate militar. Și care, din prădarea multor neamuri ajungeau la o bogăție suficientă pentru a întreține elite, scribi și cronicari. Erau mai deștepți hunii, mongolii, turcii decât popoarele pe care le supuneau? Pragmaticii n-au decât să răspundă afirmativ.

Așadar, din acest dezechilibru de putere s-au născut relații inegale. De genul celor care făceau cronicarii bizantini să vorbească despre spațiul de la nord de Dunăre ca despre Cumania. Deși toate indiciile sunt că migratorii cumani nu dădeau decât vemelnicii stăpâni militari ai teritoriului locuit de urmașii populației daco-romane. În același mod, prin extinderea unui statut de robie pentru populația locală, e plauzibil ca numele de „rumân” să ajungă să aibă într-o vreme conotația de supus. La fel cum și englezii au fost supuși de normanzi vreme îndelungată.

Existența unor oameni sub stăpânirea altor oameni ne scandalizează azi. Și iobăgia și sclavia trebuie înțelese în contextele epocilor respective. Un sat era echivalentul unei fabrici de azi, care se vinde cu tot cu angajați către un nou acționar. Cum pământul era principala avuție productivă a epocii, el se vindea uneori cu tot cu forța de muncă aferentă, respectiv cu familii de țărani săraci sau chiar sate întregi. Pământul n-ar fi avut mare valoare, dacă latifundiarul ar fi trebuit să îl are de unul singur. În privința asta, nu ne situam în alt context decât restul Europei, în care existau raporturi feudale. Nici la alte popoare majoritatea demografică nu era formată din nobili, negustori sau oameni realmente liberi.

Dl Cârpaci face deseori în articol confuzii între robie și sclavie, pe care le folosește după cum îi convine, la propriu sau la figurat. Mai grav e că se preface că nu sesizează când autorii pe care îi citează folosesc pur retoric noțiunea de sclav. Spunem și astăzi (și s-ar putea cita nenumărate articole ori discursuri cu aerul că am găsit „documente”) că am ajuns servitori la noi în țară. Sau că firma cutare plătește „salarii ca pentru sclavi”. E limpede că sunt hiperbole, nu descrieri fidele.

De pildă, citând un anume Joan Lăzăriciu, de la 1892, Cârpaci trage concluzia că „român era egal cu țigan”. Da, autorul citat spune exact asta, doar că din cum e construită fraza pricepe oricine e onest că e doar lamentarea unui patriot mâhnit:

Spiritul românesc aşa de tare se debilita, încât boerimea se ruşina de a mai vorbi româneşte, afară de ţigani şi servitori. Ba însuşi boerimea se ruşina suplica la principe, ca nici-un tiner boer, care nu inveța carte grecească, se nu se mai primească în funcţiune publică! Ce ruşine!! –La atâta umilire ajunse Românul în vatra sa. Încă şi de gloriosul nume de români se lepădară şi răspundeau: Eu sunt moldovean, nu român; pentru-că român era egal cu ţigan.”

La fel procedează și când folosește un citat din Xenopol:

„Desfiinţarea sclaviei rumânia a avut ca motiv aducerea ţăranilor români sub numele de vecini, într-o adevărată  robie asemene acelei  a ţiganilor.

De altfel, mai mulți autori citați folosesc retoric o construcție de genul „ajunseseră ca țiganii”, nu ca să descrie fidel situația, ci ca să deplângă declinul. E cum ai spune azi: „am ajuns țară bananieră”.  Cârpaci ar dezgropa triumfător un astfel de „izvor istoric”, din care ar demonstra că în Țările Române se produceau banane. Tot retorică pură e și descrierea unor abuzuri făcută de Mihail Kogălniceanu

„Iar prin abuz stăpânii ajunseseră a face toate acestea cu vecinii lor, precum: a-i vinde ca pe ţigani, despărţind părinţii de copii, a-i trece în zapese şi foi de zestre, a-i lua în casele boiereşti la slujba lor şi a-i muta de la un loc la altul, supuindu-i într-atâta ca pe robi. Şerbirea claselor de jos a societăţii de cătră clasele de sus trase după sine şi şerbirea ţării.

Doar cu rea voință deduci de aici că exista același statut între cele două etnii. Folosirea identică și a citatului izvorât din mâhnirea patriotului Xenopol:

Astfel căzură țăranii în stare de șerbi ai pământului. Diferite încercări de a-i emancipa dadură greș. Ei se coborîrî tot mai jos, pănă ajunseră să fie amestecați cu robii Țigani și, ceeace era mai rău încă, ei fură deposedați cu încetul de pământul pe care-l păstraseră în știrbita lor proprietate, și deveniră muncitori neliberi pe moșiile stăpânilor lor. În această stare îi gasește Regulamentul Organic.”

Comentariile istorice ale patrioților pașoptiști sunt îmbinate cu exemple anecdotice de cazuri suficient de insolite să fie povestite de alți cronicari cu titlul de știre nemaiauzită. Cum ar fi răscumpărarea din iobăgie a rudei unui român prin darea la schimb a unui rob țigănesc sau căsătoria unei românce cu un țigan – care e inițial pedepistă aspru, apoi forțată să renunțe la propria libertate.

Până și alt izvor, care preciza că doar bărbatul casei avea obligația de a presta munci boierului, nu și soția și copiii lor, e folosită ca dovadă că statutul românilor și țiganilor era același.  În schimb, pentru Cârpaci, asta era o „situație tulburătoare”, căci bărbatul era sclav și nevasta, nu. Tocmai că asta e una din disctincții, care arată că respectivul bărbat nu era sclav, ci lucrător dependent, cap al unei familii asupra căreia boierul nu avea drepturi.

Dar cât de tendențios să fii încât să întorci la 180 de grade un citat care preciza: „vecinii robi nu sunt, căci numai țiganii au acea robie”? Din care dl Cârpaci trage concluzia că „românii erau considerați țigani de către boieri”. Vorba aia, nu lăsa citatele să-ți strice teoriile.

evadare.ro
July 17th, 2021
Mai multe despre: Politica

Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.