Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
Cum poți ajuta această pagină să se dezvolte
A apărut de câțiva ani o categorie de român, care face alergie la tot ce e românesc. Sunt cam aceiași care au reacționat ca exorcizați și la catedrală. Aceiași care în zilele următoare își vor anunța exasperarea și față de colinde. Se cred implicit superiori poporului, față de care își subliniază public disprețul, și originali. Deși faptele îi arată neinformați și încolonați docili în turmă. Nu știu dacă sunt pe atât de numeroși în viața reală pe cât par pe internet, deocamdată îi denumesc postacii urii, după mediul în care iau contact cu ei.
Nu mai zăbovesc acum să le fac descrierea, că nu ei sunt subiectul. Am vrut doar să precizez că prin ce scriu nu mă înscriu în corul lor, unde alternează doar ariile dușmăniei și bășcăliei. Ce scriu acum, scriu cu durere, nu din satisfacție. Părerea despre Centenar, mi-am exprimat-o în postarea anterioară. N-o mai fi la modă să îți iubești sau măcar să îți respecți țara, dar eu consider ideea românească o idee eternă, de care nu mă dezic.
Așadar, dacă am să spun că defilarea de la Arcul de Triumf m-a enervat și m-a umplut de amărăciune, n-o fac pentru că socotesc patriotismul o idee desuetă. Dimpotrivă, pentru că îmi doream o festivitate magică, unică pentru acest centenar și ni s-a oferit doar imaginea neputinței noastre mascate cu stângăcie.
E adevărat, imperiile s-au prăbușit în jurul nostru și ora biruinței ne-a sunat la începutul iernii, parcă să ne amintească mereu împrejurări potrivnice, în care strângem sau clănțănind din dinți în loc să zâmbim. Așa că e complicat să organizăm petreceri câmpenești cu sfârâit de grătare sau concerte în aer liber. Dar ceva mai mult tot putea fi făcut.
Știu, rectorul „academiei” SRI ne-a dezvăluit dinainte că e ordin în structurile statului ca anul centenar să se serbeze mai pe mutește, că stimulează naționalismul și asta cică nu e valoare europeană. Am mai aflat că și în sigla centenarului s-a cerut explicit să nu figureze harta, că și ea deranjează. E totuși bine că s-a mai organizat ceva și încă în multe orașe.
Cum statul nu mai are la dispoziție gratuit muncitorii din fostele fabrici și uzine – pe care, eventual, ar trebui să îi închirieze de la patronii străini – a apelat la singura resursă festivă relativ gratuită: cadrele militare.
Așa am putut vedea un lung convoi, mai bine zis cortegiu, format din toate meseriile imaginabile purtătoare de uniformă. Din lipsă de tehnică, ni s-a arătat până și un plug galben cărat de o platformă. Măcar de-am mai fi avut industrie de utilaje agricole, să fi văzut o defilare de combine și tractoare, parcă îți mai dădea o speranță. Agregatul ăsta cică e pentru când cauți mine în pământ, nu pentru arat.
Bomboana pe coliva festivă a fost absența avioanelor F16, mândria din hangarul patriei, pe care am plătit zâmbind 628 de milioane de euro. Frumușică sumă: câte meme ați văzut pe Facebook legate de această risipă a statului român cât vreo 5-6 catedrale? Că despre catedrală am văzut mii de păreri indignate, sute de articole îngrijorate. Toate păreau scrise de rebeli, care au curajul opiniunii, nu se împiedică ei să se ia de piept și cu Dumnezeu dacă în joc e bugetul țării, sunt spitalele și școlile care așteaptă nevăruite. Nici vajnicii luptători anticorupție n-au avut suspiciuni la achiziție, procurorii n-au deschis vreo anchetă când ne-am pricopsit cu avioanele la mâna a treia de care i-am scăpat pe portughezi.
La ani de zile de la achiziție, nu le putem vedea zburând nici măcar o dată pe an, nu neprevăzută ci anunțată din timp. Când am auzit că sunt la mâna a treia, m-am gândit că o curge rugina din ele, acum mă întreb dacă or avea măcar piese sub caroserie. Cică de vină e nenorocita iarnă, venită pe nepregătite chiar din prima zi de iarnă calendaristică. Pista era înghețată – deși nu dăduse vreo furtună de zăpadă. Oricum, au aflat cu ocazia asta și rușii și chinezii că nu trebuie să ne atace vara, că suntem echipați zdravăn. Deși vara, poate-i caniculă, totuși primăvara și toamna trebuie să zboare minunățiile alea, dacă nu plouă!
Totuși, minune: avioanele canadiene au putut colora un tricolor deasupra mulțimii, să bucure măcar copiii care au răbdat frigul! Cum vine asta că ale lor nu trebuiau degivrate, ale noastre nu porneau nici după ce le râcâiai cu racleta!?
Tot de împrumut au fost și rachetele Patriot, care s-au perindat prin fața noastră. Dar nu vă grăbiți să spuneți că e penibil să defilezi la ziua națională cu dotările altora, că doar nu e nuntă, să închiriezi o limuzină. Aici n-a fost vorba de împrumut, ci de expoziție publicitară. De fapt, mare parte din comentariul din studio al TVR a părut o lungă reclamă pentru ce ar mai trebui să cumpărăm cât mai repede din catalogul cu super-oferte al americanilor: elicoptere, avioane, tancuri, transportoare.
În anii de vârf ai industriei militare românești, România vindea și de câte 2 miliarde de dolari, intrând în topul mondial al exportatorilor de armament. După „retehnologizare”, a avut ani când s-a lăudat dacă a vândut de 100-200 de milioane.
Cu atât mai sfâșietoare mi s-au părut imaginile cu tineri în scaun cu rotile, jertfele de sânge din războaiele altora, în pustietățile din Afganistan.
O paradă militară se face pentru a demonstra forța, capacitatea de luptă. Dar în general, asta e abordarea din țări pe care nu ni le dorim ca model, ca Rusia sau Coreea de Nord. Mai indicat ar fi poate să alegem un model festivist englez, bazat pe spectaculozitatea apariției și muzică – ceva care să stârnească măcar entuziasmul, dacă nu atașamentul. Dar am fost informați cu ocazia asta că Armata nu mai are nici măcar cor.
Din punctul ăsta de vedere, apariția unor costume de epocă din primul și al doilea război mondial a fost o idee bună – singura diferită față de alți ani – dar insuficient exploatată. Mi-aș fi dorit o festivitate care să arate bucuria, să producă bucurie oamenilor, nu pot să cred că nu mai există regizori de spectacole și artiști, care să poată anima o mulțime. Oameni care vin din patriotism la aceste manifestări în anii în care se fac.
În schimb, defilarea nu a făcut decât să ne apese o rană. Ne-a arătat statutul de colonie plătitoare de tribut sub forma armamentului care nu funcționează, al autostrăzilor care nu se fac și a resurselor pe care le cedăm aproape gratis.
Victor Grigore
