Ați văzut proteste ale juriștilor, avocaților, haștagiștilor, pentru apărarea Constituției și a statului de drept? Ați văzut proteste ale liberalilor și conservatorilor federaliști, împotriva exterminării clasei de mijloc?

 

Ați văzut proteste ale progresiștilor măcar pentru libertatea de a intra în cluburi și baruri? Ale feministelor, ONG-urilor internaționale pentru drepturile copilului, omului?

 

Toate aceste idei (și câte altele) ne-au fost prezentate ca fiind manifestările unei pretinse diversități a societății civile, ale unei pretinse scene politice cu opțiuni foarte variate. Dar s-au dovedit apă de ploaie. Vorbe goale, doctrine găunoase, în care nu crede nimeni cu adevărat, pentru care nu se sacrifică nimeni, la care nu aleargă nimeni în clipa grea. Sunt pe internet, în cercuri de fani, în broșurile cu platforme program, în cluburi de dezbateri. Unii bănuiam demult că n-ar fi chiar ideile spre care se întorc mulți pe patul de moarte.

 

Ciudat, dar în fața unui atac ultra-modern, care ne-a aruncat pe toți într-un SF high tech, de neimaginat, au apărut aceleași două „pietre de poticnire”, care hurducăie căruța modernității și amenință chiar să o răstoarne. Sunt aceleași două, pe care le-am numit în „manifestul” acestei pagini, de când i-am dat denumirea (când nu-mi imaginam că va veni vreo pandemie).

 

Sunt aceleași două idei „reacționare”: ideea creștină și ideea națională. În ele două s-a blocat revoluția culturală a modernității, cu ele se luptă tot ce e putere a veacului acestuia, cu ajutorul falselor speranțe enunțate în preambul. Și ele m-au încredințat încă de acum câțiva ani că soarta Occidentului e pecetluită. Dar a României, care nu va fi neapărat mai bună, încă mai prezintă necunoscute. Și nefiind încă o poveste încheiată, mai are, în ciuda probabilităților, opțiunea speranței.

 

Dacă revoltații din Apus câștigă, desigur, câștigăm și noi prin mimetismul satrapilor locali. Judecând după procente, pare tot mai puțin probabil. Dar chiar și câștigând apărătorii binelui, normalității, Apusul s-ar întoarce doar la situația anterioară, la somnolența abundenței.

 

În schimb, dacă noi pierdem mărturisind adevărul, enunțând corect și până la capăt problema și soluția (care nu mai e realistă pentru lumea secularizată și împestrițată) atunci câștigăm lumea și îi oferim inclusiv Occidentului indiciul esențial unei viitoare renașteri.