Ce-ar merge acum o grevă a magistraților!

Știu, e un abuz dacă Mona Pivniceru e întârziată să-și dea demisia că nu se întrunește ședința Consiliului Superior al Magistraturii. În fond, asta am susținut în ultimele luni, că legea trebuie respectată, chiar când nu convine „boborului” sau unei majorități parlamentare, pentru că e, pe termen lung, în interesul tuturor să se respecte regulile întocmai, nu doar când ne dau dreptate. Cu toate astea nu poți să nu ai un zâmbet malițios când vezi că „inamovibilii” zilei gustă din propriile lor medicamente.

Voit sau fortuit (cum ar spune comentatorii de sport), astăzi nu s-au adunat destui judecătorii să ia act de demisia doamnei Pivniceru. Dar ce ar fi dacă am trânti acum o grevă a magistraților, cum făcea doamna Pivniceru în momente cruciale de zvârcolire ale sistemului? Ce, grevele astea se pot face doar când îi intră lui Vântu dosarele în prescripție? Pentru cei cu viitoare pensii de 200 de milioane de lei vechi pe lună, nu se poate? (atât îi va aduce poștașul de acum înainte colegei de grevă Lidia Bărbulescu).

Dar cum ar fi asta în comparație cu problemele omului de rând cu justiția? Păi în august instanțele nu prea judecă defel, că au vacanță, ca elevii. Dar de termene de judecată peste un an sau doi, să fi auzit doamna judecător Pivniceru? Ăsta e sistemul judiciar, nedrept, imprevizibil și umilitor cu omul obișnuit, pe care îl cunosc mulți pe pielea lor, deasupra căruia tronează chiar judecătorii.

Desigur, asta a fost doar o reamintire a felului în care Mona Pivniceru a forțat regulile în trecut, pentru lucruri care îi conveneau. Și da, ar putea să o mai facă din nou, odată ajunsă ministru. Doar nu credeți că toată această zbatere pe viață și pe moarte se face ca USL să poată mări pensiile și salariile? Nu, se face pentru acea formulare ireală a lui Victor Ponta:

„Noi suntem doar la guvernare, nu suntem la putere. Traian Băsescu e la putere”.

Sunt multe feluri în care poate fi interpretată această zicere. Sigur, e ticluită pentru a-i duce de nas pe cei mai nătăfleți că USL e încă în opoziție și încă se luptă să-l dea jos pe Boc. Poate la mulți dintre telespectatorii lui Gâdea mișcarea chiar ține, cât Băsescu va mai putea să dea decorații sportivilor și să strângă mâinile ambasadorilor străini. Luată ca scăpare freudiană, declarația vorbește despre neputință, academic numită și impotență, în comparație cu „masculul alfa” al politicii locale. În fine, tot freudian, tânjirea asta după „putere” nu poate viza decât puterea judecătorească. Cea pe care ar fi și ilegal ca Guvernul (puterea executivă) ori Parlamentul (puterea legislativă) să o aibă. Din nou același fariseism, al răsturnării cuiva prin metode abuziv-dictatoriale, pentru pretinse înclinații dictatoriale, dar cu scopul de a instaura de-a binelea un regim de putere totală.

Ideea cu greva magistraților e în context o glumă, normal e să respectăm toate legile în chiar spiritul lor, fără a obstrucționa nici măcar înscăunarea unei persoane pe care o consider malefică într-o asemenea funcție. Exact ca în cazul libertății de exprimare, procedurile trebuie să funcționeze ceas și în cazul celor mai antipatice păreri sau persoane. Să nu forțăm mecanismele statului, pentru a ține departe un om (sau pentru a suspenda un demnitar), chiar și când vedem în el un pericol pentru statul însuși.