Captivi pentru totdeauna (a doua dezbatere)

În sfârșit Klaus Iohannis a găsit glonțul magic împotriva lui Ponta în tema anti-corupției. La a doua dezbatere, pe B1, a fost peste premier, pe care l-a pus în multe momente în evidentă inferioritate, reușind să aducă scorul la 1-1 la general. Pentru prima dată m-a făcut să mă sperii de Victor Ponta, pe care începusem să îl privesc resemnat cu dezgust și fatalitate.

Credeam că tema asta a legii amnistiei și grațierii e una exagerată, că Ponta e suficient de egoist să nu-i pese de nimeni din găștile PSD, că s-ar lepăda oricând fără să clipească și de mentorul Năstase, ba chiar și de socrul Sârbu, dacă i-ar aduce măcar un vot. Crezusem cumva în sinceritatea înjurăturilor pe care i le adresase Vanghelie și îl vedeam capabil să se bucure în secret că mai scapă de câte un baron local prin intermediul DNA. Dar se vede treaba că mă înșelam.

Întrebarea dacă va promova o lege a grațierii și amnistiei mi se părea cumva inutilă. Părea mult prea la îndemâna unui mitoman notoriu să promită că nu o va face și că, din contră, va lupta și bla bla. Ei bine, eschivele lui Ponta în fața acestei întrebări m-au făcut să mă opresc în loc cu uimire și spaimă. Ce-l costa să spună măcar cu titlul de promisiune electorală că n-o va face? Nimic n-ar fi trebuit să îl împiedice să nege răspicat ideea, ca pe o fabulație a adversarilor, știind că în balanță sunt poate mii sau sute de mii de voturi, care vor fugi de acest ocrotitor al hoților.

Cu toate astea, Ponta a preferat acest risc decât să-și îndepărteze marii susținători, păpușarii partidului. Dacă ar fi avut talentul lui Băsescu, Iohannis ar fi speculat momentul și l-ar fi dus până în pânzele albe, jucând ca la operetă o dramă ca întrebarea „ce blestem pe țara asta, Adriane, să aleagă între doi comuniști!?”. Ar fi putut să îl întrebe compătimitor: cu ce te au la mână, măi băiatule, că e păcat de tine, că ești încă tânăr!? De ce nu vrei să te eliberezi, ca să fii în slujba oamenilor cinstiți, nu a hoților!?

Evident, lui Iohannis i-a lipsit și îndrăzneala și talentul, dar și libertatea de a se aventura spre o asemenea partitură. Pentru că bietul păpușoi bine făcut n-a putut nici măcar să se lepede de un anonim de la PNL, pe care i-l dădea preopinentul de exemplu de corupt. Așa că biata țară a căzut iar sub blestemul de a alege între doi apărători ai corupților, legați prin fire nevăzute și nemărturisite. Unul cu 3, altul cu 38, dar tot priponiți de cei ce plătesc bannere, clipuri și echipe de bruiat mințile oamenilor.

De-acum e evident că Ponta va lăsa Parlamentul să își facă mendrele masacrând legi, care-i stânjenesc la furat. Se va dedubla din nou, se va opune ca președinte sau premier, dar va vota ca deputat. Sau se va uita fluierând în altă parte cât o fac alții. De dincolo de gratii, urzelile lui Hrebenciuc și Șova vor da roade: „obligatoriu amnistie și grațiere! Obligatoriu. Alftel suntem beliți. Țoți!”
De data asta chiar mi-a fost frică imaginându-mi ce va urma, dacă e atât de hidoasă imaginea încă din luna de miere a campaniei. Fix acesta era singurul motor, ce l-ar fi putut propulsa pe Iohannis spre Cotroceni: frica oamenilor decenți de ceva îngrozitor, reprezentat de Ponta. Lovise coarda potrivită. Dar mai avea nevoie ca el însuși să fie liber, ca să poată să fluture măcar un colțișor de speranță, să se prezinte ca un eliberator.