Avantul lui Teodor Baconschi s-a blegit in fata Marelui Zid Chinezesc

Cocoţată pe miliardele de euro venite din vanzarea de produse contrafăcute sau bune de aruncat, marea Chină a început deja sa manifeste o aroganţă imperială faţă de restul ţărilor smotocite de criză. Într-un gest fără precedent de huliganism internaţional, cea mai mare dicatură a lumii a ameninţat statele din întreaga lume că vor suferi represalii dacă vor participa la ceremonia de decernare a premiului Nobel pentru Pace.
Anul acesta, distincţia i-a revenit lui Li Xiaobo, aflat în închisoare pentru 11 ani pentru singura vină de a fi semnat un document de protest similar celui iniţiat de Vaclav Havel. Condamnarea lui Li Xiaobo e desprinsă din lumea paranoică a regimurilor comuniste: “acţiuni subversive împotriva statului”. Oligarhii care conduc Partidul Comunist Chinez au catalogat decernarea premiului Nobel acestui disident ca “o obscenitate” şi au reacţionat prompt, dictând o condamnare de arest la domiciliu şi pentru soţia incomodului scriitor.
Este de remarcat că nici măcar Uniunea Sovietică, atunci când nobelul a fost câştigat de Andrei Saharov sau Alexandr Sojeniţin, nu a îndrăznit să ceară ţărilor din lumea liberă să nu participe la festivităţi şi nu a trecut la ameninţări.
Spre onoarea lor, 36 de ţări au confirmat că vor participa la ceremonie la nivel de ambasadori, fără teama de a rămâne fără rezerva strategică de tenişi sau maieuri de bumbac. La polul opus, 5 ţări pentru care democraţia e un cuvânt străin, s-au aliniat disciplinate în spatele obrăzniciei chinezeşti: Rusia, Kazahstan, Coreea de Nord, Cuba, Irak şi Maroc.
România s-a hotărât cu greu în care tabără ar fi mai potrivit să intre, aşa încât răspunsul diplomaţiei române a fost trimis după termenul limită indicat de organizatorii norvegieni. Alături de România, alte 15 ţări au dat răspunsuri neclare, intimidate de ameninţările chineze.
Când, în fine, a luat o decizie, alăturându-se lumii civilizate, ministrul Teodor Baconschi a ţinut să atenueze gestul precizând că România nu va fi reprezentată la nivel de ambasador la ceremonia premiului Nobel. Cu alte cuvinte, vreun tovarăş securist de prin ambasada va merge pe vârfuri în sală cât să nu ii supere pe comuniştii de la Beijing.
Atitudinea circumspectă a lui Baconschi nu mi se pare deloc nereprezentativă pentru misteriosul personaj din fruntea diplomaţiei. În teorie, Baconschi e un avocat al anticomunismului şi un ideolog al dreptei de coloratură creştin-democrată. În practică e mai curând prudent şi grijuliu cu propria carieră decât pregătit să rişte ceva de dragul unei schimbări atât de necesare.
Teodor Baconschi e un intelectual pregătit la superlativ, civilizat şi demn de respect. Iar dacă adaugi la astea că a reuşit să treacă de prima tinereţe în viaţa publică fără scandaluri de corupţie, poţi obţine portretul unei mari speranţe pentru politica românească. Politică în care a intrat într-un moment dramatic, ceea ce arată ceva caracter. Dar de la lansarea sa fastuoasă de la Ateneu şi până acum n-a mai urmat nimic. Doar câteva interviuri îngrijite dar îngrozitor de plictisitoare, un fel de campanie de promovare din care nimeni n-a rămas cu nicio amintire. Politicienii dotaţi cu instinct n-au nevoie nici de lansări la Ateneu nici de interviuri comode pentru a se contura ca personaje publice; Traian Băsescu e în stare să-şi livreze mesajul şi în timp ce împinge căruţul la Carrefour şi răspunde unei întrebări primite din mers. (Sau era, pe vremea când mai avea parte de băi de mulţime.) Fără instinctul gesturilor şi declaraţiilor simbolice, oricâte calităţi ar avea Teodor Baconschi (şi are) poate să se pregătească liniştit de soarta precedentului ministru de externe care a fost ambalat pentru prezidenţiale, chit că între el şi Geoana e totuşi o diferenţă de mulţi ani lumină în defavoarea Prostănacului. Rezultatul poate fi acelaşi.