evadare.ro

De la blues la inima albastra

Geniul limbii mi-a dat dreptate! Ma si mir ca nu mi-a trecut prin cap decat azi analogia care exista intre cele doua expresii din titlu, desi am de mai multi ani convingerea ca exista ceva care leaga muzica blues de muzica lautareasca. Ceva leaga muzica buna de orice gen, aici nu mai incape indoiala, dar tristetea tanguitoare si simtul sublim al melodiei leaga artistii celor doua genuri amintite intr-un fel de confrerie. Pacat ca nu s-au intalnit! S-ar fi recunoscut in primul rand prin calitatea de netagaduit de artisti. Instrumentistii ambelor genuri au o virtuozitate unica, sunt sigur ca lui Jimi Hendrix i-ar fi placut sa il asculte pe Toni Iordache improvizand pe marginea unei teme folclorice.
Si nici povestile de viata nu cred sa fie prea diferite, toti purtau cu ei nostalgia unei suburbii din care arta lor topise sordidul pentru a pastra caldura. New-Orleans-ul nu e asa departe de mahalaua Caramidarilor in care crescuse Maria Tanase, tragand cu urechea la cum doineau zarzavagiii veniti sa negustoreasca prin Bucuresti:

As ofta sa-mi iasa focul,
Nu ma lasa nenorocul

In ultimul timp ma simt prea batran pentru minciuni si forme. Ma si amuz cand ma vad in geamul unei vitrine, uimit de cat de tanar sunt, inca, in realitate. Nu mai am nervi sa ascult muzica trasa in plastic, difuzata de radiourile care nu vor sa supere niciun sponsor si sa multumeasca angajatul insipid al multinationalelor. Mi se par niste productii atat de septice si de civilizate incat mi se face dor de lucruri necivilizate, de cantece care spun lucruri pe care “oamenii rezervati” nu le-ar spune in ruptul capului, ba chiar ar fi oripilati sa le auda. Pentru ca, sa recunoastem, autocompatimirea si exhibarea fara jena a sentimentelor, numai lucru civilizat nu e.
Acum vreo zece ani am auzit ca Lars Ulrich ar fi spus ca nu mai poate asculta heavy-metal decat beat, la patru dimineata. M-a dezamagit, aproape ca l-as fi numit tradator, dar acum il inteleg ceva mai bine pe bateristul de la Metallica, desi mie abia noul stil adoptat de grup mi se pare de neascultat. Nu mai vad rostul agresivitatii. Am chef de lucruri necuviincioase, de lamentatie si de traire. Vreau sa-l aud pe BB King spunand leganat:

Help the poor,
Oh, won’t you help poor me…

Sau macar un glas stins care sa ingane:

Saraca inima me’,
Fost-am la doftor cu ie

Si vreau, ca toata planeta, autenticitate. Doar de-asta consumam reality-show-uri. Ar avea audienta si camerele de supraveghere din intersectii daca ar fi televizate si ar avea detalii suficient de clare pentru pornirile noastre de voyeuri. Consumam pornografie produsa de amatori, crezand ca ei mint mai putin, pana si boxul a fost inlocuit de bataia taraneasca si salbatica, doar doar o muri vreunu in direct la o astfel de gala, intr-un orgasm al ratingului si al violentei. Asa ca nu ma acuzati ca vreau autenticitate, traire sincera, in formele ei cele mai rudimentare si necautate. Nu traim in post-modernism (de unde atata modernitate?!) planeta insasi e la 4 dimineata. Unii nu recunosc sau nu-si dau seama, dar suntem ca dupa o betie crunta, mare lucru nu se mai poate spune sau asculta.
Prefer deci sa-l aud pe Florica Rosioru cum se plange:

Rau ma dor picioarele,
Batand mahalalele,
Pe la toate mandrele…

In mod traditional, mahalaua si carciuma sunt spatiile asociate cu muzica lautareasca. Si intr-un fel asa ar si trebui sa ramana lucrurile, de vreme ce asocierea cu realitatile moderne nu poate decat sa creeze contraste rizibile, ca-n filmele lui Kusturica si ale (din pacate cam) numerosilor sai emuli. Dar lautarii canta de prea multe ori despre ceva care e intre “dor de duca” si nostalgie, ca sa nu ne imaginam ca e mai curand vorba de un spatiu spiritual, decat de unul fizic. E, altfel spus, o muzica pentru neadaptati. Sau pentru cei cat se poate de adaptati dar care spun “OK, va jucam jocul, dar sa nu credeti ca am uitat ca pe lume mai exista si altceva.”
Lautarul nu are deci “zona folclorica”, e sufleteste un nomad, culege de peste tot orice, presupunand ca daca i-a placut lui, ar putea placea si altora, asculta pe toata lumea, dar nu crede pe de-a-ntregul pe nimeni:

Rad cu tine si glumesc,
Sa nu crezi ca te iubesc

.
Muzica asta e pentru oameni patimasi, nici nu stiu daca poate fi explicata altora, oricat de destupati la minte ar fi ei. De parca ai putea patosul straniu din vocea efeminata a lui Dona Dumitru Siminica, in timp ce canta

Am iubit si-am sa iubesc,
Macar sa ma prapadesc

sau

Picaturi de untdelemn, mandro, ce dragoste-avem,
Numai din ochi ne vedem, c-alta putere n-avem

.
Naivitatea stilistica e una din marcile folclorului preluate si de muzica lautareasca. La fel si rafinarea intr-o perioada indelungata, prin transmitere orala, folosind cenzura gustului public ca sita. De altfel, de fiecare data cand noutatea devine o prioritate si pasajele muzicale exotice sunt asimilate fara o “digestie” prealabila, kitsch-ul isi face aparitia. Nu mai lipsesc decat cateva neologisme care sa imbrace un mesaj precar si efectul ridicol e garantat: cantecul lautaresc, transformat in manea.
Sa nu confundam asadar o creatie naiva cu una infantila. Daca asa ar sta lucrurile, ar trebui sa aruncam tablourile lui Bruegel de la Brukenthal. Dar ca si in cazul umorului, muzica depinde de complicitatea publicului. Timp de cateva sute de ani, muzica lautareasca s-a produs fie in fata unui public taranesc, conservator cu formele creativitatii populare, fie in fata unui public boieresc, ca folclor urban. Mijloacele tehnice si “democratizarea” accesului la serviciile lautarilor in a doua jumatate a secolului trecut i-au adus pe acestia in fata unui public lipsit de criterii estetice. Au fost destui cei dispusi sa profite de pe urma acestei lipse de discernamant artistic; in acest fel simplitatea eleganta a fost transformata intr-o saracie stereotipa de limbaj, aluzia umoristica a decazut in trivialitate, iar muzica lautareasca a ajuns sa fie confundata cu maneaua, obiectul de artizanat cu produsul de serie.
Dupa unele voci, Saraiman ar fi prima manea cantata vreodata, cu ritmul ei sacadat cu inflexiuni orientale. Afirmatia e adevarata doar intr-o anumita masura, in fond muzica, asemeni limbilor, evolueaza mereu in contact cu alte zone de influenta, asimiland ritmuri, cuvinte, concepte, etc. Tot ce conteaza in cele din urma e valoarea artistica. Atat Romica Puceanu, cat si Gabi Lunca raman doua reprezentante ale “varstei de aur” a muzicii lautaresti, in cazul lor noile sonoritati erau doar manifestari ale creativitatii si in niciun caz concesii facute comercialului.
Un profesor american de antropologie care a vizitat Romania in anii ’70 a comparat-o pe Romica Puceanu cu Cesaria Evora, constatand cu regret ca i-a lipsit doar o limba care sa aiba circulatia unui fost imperiu naval. Personal, gasesc comparatia usor prea entuziasta, dar si asa ea ne spune multe despre propriile noastre prejudecati si parca o aud cantand:

Am cantat asa frumos,
De-a stat calatorul jos…

Lautarii se afla mereu pe linia ingusta dintre traditie si inovatie, orice pas gresit intr-o directie sau alta risca fie sa nemultumeasca publicul, fie sa-l discrediteze pe artist. Un Ion Albesteanu, de pilda, stia sa dea o interpretare sobra si exacta pieselor clasice ale genului, fie ca era vorba de Capitane de judet sau Cine-a pus carciuma-n drum, dandu-le toata solemnitatea meritata, dupa cum un Zavaidoc dadea o nota personala inconfundabila inclusiv cantecelor care nu-i apartineau si care beneficiasera deja de interpretari ilustre ca a Mariei Tanase.
Daca am pomenit de traditionalismul lautarilor, nu pot sa nu amintesc maiestria confratilor celebrului Cacurica din Taraful de la Clejani, ale caror radacini coborau pana in vremea doinelor si baladelor haiducesti. (Pentru a evita orice confuzie, ma refer la Taraful original din Clejani, care a imprimat albume in Occident sub numele de Taraf de Haidouks.) Desi dupa ce Goran Bregovic a adus ritmurile balcanice in mainstream, formatiile de inspiratie folclorica au proliferat chiar inflationist, putine au trecut de stadiul de parazitare a folclorului pentru un profit rapid. Printre exceptii se numara muzicantii maghiari de la Ternipe, cu prelucrari care se indreapta spre inaltimile jazz-ului, Gipsy Star, o trupa asemanatoare, dar cu unele derapaje inspre comercial, Kalman Balogh, Fanfara din 10 Prajini si alte cateva nume.
Imediat dupa Revolutie, in ecranizarea romanului Cel mai iubit dintre pamanteni, cu Stefan Iordache, puteau fi auzite si cateva versuri dintr-un cantec celebru care vorbea chiar despre drama detinutilor politici de la Canal:

Bate-un vant rece din balta, la Chilia-n port,
Sa vezi stuful cum se-nalta si sa-l tai nu pot…

Era vocea lui Ionel Tudorache, un lautar de vita veche, nici mai mult nici mai putin decat fiul lui Faramita Lambru.
Beneficiind de entuziasmul unor mari regizori si actori romani ca Stefan Banica Senior, Stefan Iordache, Gheorghe Dinica, muzica lautareasca a revenit in atentia publicului larg, prin artisti ca Panseluta Feraru sau Nelu Ploiesteanu, care au pastrat nealterat acest gen muzical iubit inclusiv de mari personalitati culturale sau vedete de la Hollywood.
E nevoie de un rafinament vecin cu nobletea si pentru a canta, dar si pentru a asculta muzica lautareasca de calitate. N-as putea sa-i explic cuiva cum arata acest tip de eleganta decat invitandu-l sa ia aminte la felul maiestuos in care interpreta cantecele Ioana Radu
.
Desi pare un gen lejer, abordat de multi in cautarea unui succes facil, nu oricine poate interpreta cum se cuvine un cantec lautaresc. E nevoie atat de vocatie, cat si de educatie.
Printre artistii care interpreteaza bine acest gen de muzica in prezent i-as aminti pe Ion Ghitulescu si pe Nicu Gigantu. Pe primul l-am descoperit din intamplare in diverse inregistrari care sunau atat de autentic incat am fost convins ca e vorba de un lautar de acum cateva decenii bune si am fost amuzat sa constat ca nu era adevarat – omul e in plina activitate, dar nu se stie din ce motiv e ignorat de media – in timp ce al doilea e deja celebru pentru cantecul Nu am pe nimeni, pe nimenea.
Post scriptum: Am inceput articolul de fata ca o marturisire personala si am ajuns sa enumar cateva din cele mai mari nume din muzica lautareasca in speranta ca amintirea sau descoperirea lor ii va bucura si pe altii.
Cand eram mic si ma jucam prin lucrurile ei, mama mi-a spus: “nu-ti pune margele de gat ca baietii care isi pun margele plang in carciumi”. Mi s-a parut o amenintare atat de bizara incat am tinut-o minte pana azi. Nu puteam sa inteleg nici care era legatura dintre margele si carciuma, nici de ce ar plange cineva intr-o carciuma. La cum evolueaza lucrurile in ultima vreme si la ce muzica am inceput sa ascult, ma tem ca amandoua incep sa devina plauzibile. Cat despre de ce imi puneam margelele la varsta aia….ei bine, pentru asta nu am nicio explicatie :))

evadare.ro
January 13th, 2009
Mai multe despre: Muzica
Economie

Jaful mileniului
Pandemia e diversiunea, nu cauza crizei

Bogații, mai îndatorați decât săracii
Ep. 1: Criza datoriilor suverane și o răsturnare, care nedumerește

Națiunile și băncile lor
Ep. 2: Economia speculativă, transferul de suveranitate și prăbușirea ei înaintea pandemiei

Trei forme de capitalism
Ep. 3: De la Roma la Wall Street, capitalismul oamenilor liberi, capitalismul înrobitor și capitalismul cazinou

Criza începuse deja
Ep. 4: Din 2008 în 2019, măsurile de avarie și prevestirile rele

Tiparnița și sforile dobânzii
Ep. 5: Când mâna invizibilă apasă pe cântar

Un răspuns disproporționat
Ep. 6: Banii din elicopter

Bancherii din umbra regilor
Ep.7: O istorie, care nu se învață la școală. Personalități discrete, pe nedrept uitate

Primul imperiu global
Ep. 8: De la Pax Britanica la Pax Americana, acordul de la Bretton Woods

Dolarul offshore
Ep. 9: Moneda globaliștilor există deja și e produsă în cantitățile pe care și le doresc

Și acum, încotro?
Ep. 10: Opțiunile imperiului american

Marea Resetare
are în vedere toate aspectele vieții omenești

Coronavirus

Cercetătorii, care îi contrazic pe alarmiști
Ce susțin ei și care e reputația lor în lumea științei

Dezvăluirea umflării din pix a deceselor
n-a mirat pe nimeni

Descoperirile profesorului de la Stanford
spulberă isteria coronavirus

Falsa epidemie
descrisă de New York Times în 2007

Logica distrugerii economice
Explicația implicării celor bogați și puternici în demolarea controlată a sistemului care i-a făcut așa

Rechizitoriul
Cele 21 de motive de protest față de carantină

Asimptomaticii nu transmit boala
susține doctorul Fauci, Arafat al americanilor

Cât e un coronavirus
pe lângă un spermatozoid. Ar fi eficient prezervativul textil?

Estimarea lui Rafila
Ce mortalitate are până la urmă boala și unde se plasează față de alte pandemii istorice

Coronavirus a ucis 0,003% din români
în primele 60 de zile

Două viziuni
Felul în care percepem lumea ne-a determinat reacțiile la epidemie

Cazurile cele mai suspecte
centralizarea primelor 800 de decese

Spiritualitate

Sursele globalismului
cărțile și personalitățile, care au contribuit la proiectul noii ordini mondiale

Antidot pentru frica de moarte
Mircea Eliade și moartea ca inițiere

Fundătura ateismului
și a relativismului moral

Societatea controlului
operațiunea corona, răscoalele rasiale, piese într-o tranziție postmodernă

Școala de acasă
interzisă de Macron pentru a apăra laicitatea

Rezistența spirituală anticomunistă
Pentru CNSAS, martirii închisorilor comuniste sunt încă „dușmani ai poporului”.

Despre Bartolomeu Anania și alegerea nefericită a unui preafericit
Un elogiu adus celui mai mare predicator din Biserica Ortodoxă în acest moment, care, nu întâmplător, este și cel mai virulent atacat de presa din România

Mistica iconicului la Ghelasie
o viziune speculativă în isihasmul românesc

În apărarea cămătăriei
talantul îngropat al pieței libere

Ce este un român
identitatea, între cultură, rasă, cetățenie

Discurs fulminant
al arhiepiscopului Vigano împotriva papei Bergoglio

Media

Dezumanizare
Înmormântare cu distanțare

Îndobitocirea prin „fake news”
Dresajul corectitudinii politice

Tirania ecranului
Audiobook despre eliberarea de dependența electronică

Moment antologic
BBC prezice prăbușirea unei clădiri

În căutarea underground-ului pierdut
Dacă pe străzile din București cântă mariachi, ori ne tragem din incași, ori suntem un popor tare netalentat

Statul
făptașul neidentificat al crizei

Piața Universității
o părere la 30 de ani după

Tratatul de la Trianon
de ce merită sărbătorit

Presa sistemului
Pleacă coloneleasa, vine generăleasa

Ministrul Muncii
și înlocuirii sociale

Capturarea economiei Japoniei
cu ajutorul crizelor

Papa Francisc
a scos efigia lui Hristos de pe crucea de la gât

Jacques Attali, în 2009:
o pandemie ar permite instaurarea unui guvern mondial

FMI anunță un nou sistem monetar
cum ar putea spulbera banii digitali economiile din bănci

Politică

Argumentele împotriva imigrației
„De ce vă opuneți imigrației, dacă atât de mulți români au plecat?”

Educația sexuală în școli
proiectul de inginerie socială din spatele bunelor intenții

Cadoul de la UE
ne crește datoria de stat cu o treime

Cum funcționează imperiile
Ghici cum plătești bunăstarea altora

Unabomber
Ideile unui geniu ucigaș

Orban și Dragnea
speță identică, ignorată de DNA

Senatori americani
propun ca SUA să nu mai plătească datoria Chinei

China, inclusă pe Axa Răului
Ce urmăresc SUA prin noul război imagologic

Era nevoie de o femeie frumoasă
Să învețe omul contemporan să fie bărbat

Jean Jacques Rousseau
ideolog al tiraniei

Bogații lumii
mai bogați cu 10 trilioane de $ de la începutul crizei

Omul transformat în marfă
chiar și săracii pot fi sursă de bani în societatea controlului