Cântecul cetățeanului apatrid, fără pașaport pentru țara lui
De luni, 70% dintre români devin paria. Nu mai sunt primiți nici în institutiile statului pe care îl susțin din salariile lor, pe pământul pentru care strămoșii lor și-au vărsat sângele, ca să existe o țara „a românilor”. Să nu mai fie supuși ai Porții Otomane, ai Austro-Ungariei, ai Reichului, ai Sovietelor.
În acea țară, teoretic liberă, teoretic independentă, teoretic democratică, europeană, păzită de un mare scut să n-o bombardeze rușii și iranienii, în acea țară ei nu mai sunt primiți nici în prispa boierului căruia îi plătesc dările. Cu căciulile în mână și cu cârpa pe gură. Nu mai sunt legați de glie, dar nu pot trece frontiera și n-au voie nici să-și bea amarul la crâșma din sat.
N-au voie în primărie, cum n-aveau voie românii să se instaleze în cetățile sașilor din Transilvania, marile orașe de azi.
Oare câți dintre acești non-cetățeni de luni s-au gândit măcar în seara asta: poate trebuia să fi ieșit la protestele alea, cand era voie! Poate greva generală era o idee. Poate trebuia să îmi fac timp să-i ascult pe conspiraționiștii ăia nebuni, care mă preveneau…
Câteva excepții i s-au făcut românului apatrid din tara lui Arafat și Klaus. De pildă, poate intra în bănci să-și plătească ratele. (S-a precizat explicit!) Poate intra să ia certificat de naștere și de deces. Poate intra să plătească taxe și impozite. Poate intra (încă) în sfânta biserică, dar doar cu mască, schimonosit în fața icoanelor. La mâncare și farmacie. Astea-s drepturile lui in țara lor: să se nască, să se îmbolnăvească, să mănânce, să se doctoricească, să plătească, să se roage și să moară.
Observați că n-a fost nimic precizat de dreptul la vot. Ce rost ar mai avea așa drept ridicol, dacă legile nu le face Parlamentul, le dă Arafat prin decret!? Nicio precizare legată de tribunale. Mai ai dreptul să te prezinți măcar sau se judecă în lipsă și trebuie să te declari de acord, ca la procesele staliniste!?
Câți oameni s-au trezit din cei cărora le-a fost confiscată cetățenia de unul care a primit-o pentru că părea un student promițător!?
Mi-am amintit în seara asta de un cântec vechi. De la hulitul Cenaclu Flacăra. Cică susținea propagandistic o dictatură. Așa e, dar în dictatura aia, auziți ce probleme aveau: dacă să intre în primărie cu caciula în cap sau în mână:
Taică-meu în primărie
Avea dreptul ca să intre
Cu căcula în cap, obicei de pe moşie
De la moşii şi strămoșii mei păstrat.
Cu căciulile pe frunte
Stăm de veacuri, ca un munte
În curbura arcului Carpat.
Asta e căciula mea
Şi o port cum se purta,
Că-i obicei din daci lăsat.
Port căciula pe-o ureche
Şi acasă și la nuntă și la oi
După datina străveche
Moștenită și păstrată și pe la noi.
Uni zic să-mi iau căciula jos din cap,
Spunând adesea că nu-s civilizat,
Poate vor s-o țin în mână, să mă aplec,
Ca să mă laude că m-am integrat.
Da’, bă vecine, hai la mine,
Te primesc cum pot mai bine,
Dar de căciula mea nu te lega!
Asta e căciula mea, e a mea și nu-i a ta,
Că-i obicei din daci păstrat.
Cin’ nu crede să se ducă la columnă
Să se uite și-o vedea:
Sabia încovoiată, arcul scutul și căciula
Orice dac le-a avea.
Mai copile, ia seama bine
Ca să ducă obceiul, când or creşte-ai tăi copii,
O inimă vitează-n tine
Sus pe frunte o căciulă ca un dac s-o ții!
Și chiar dacă maestrul Tudor Gheorghe ne-a oferit o mare dezamăgire, când a spus că nu-i pasă de spectatorii care nu vor mai avea acces la concertele domniei sale, simt să mai adaug un cântec. E pe versurile lui Romulus Vulpescu și simt că li se potrivește foarte bine celor care ne conduc fără să fi apucat să ne cunoască. Unii din ei și-au primit cetățenia, au jurat pe Constituție loialitate țării, iar acum alungă din ea tocmai poporul: pentru început, 70% din localnicii găsiți pe meleagurile de adopție. Alții sunt născuți aici, vorba lor, printr-un ghinion al istoriei, pe care nu l-au priceput.
Ascultă, străine, ascultă-mă bine!
Ascultă, străine! Ascultă, vecine!
Ascultă-mă bine!
De foame adus, tăcut la-nceput,
În casă la mine
Ți-am scos și ți-am pus
Din tot ce-am avut; și pâine și sare
Și laptele muls, cald, alb, în șistare,
Pe masă la mine!
De sete supus, ai vrut de băut
Pe masă la mine
Ți-am scos și ți-am pus
În cană de lut. Și vin și licoare
Și dulcele must, fierbând în ulcioare
În casă la mine!
De trudă răpus, căzut ai zăcut
În casă la mine
Ți-am scos și ți-am pus curat așternut
Și ierburi și floare, și piele de urs,
Tâlhar de mioare,
În casă la mine!
Și nu te-ai mai dus, tribut mi-ai cerut,
Pe masă la mine
M-ai scos și mi-ai spus:
Aici m-am născut! Sunt mare și tare!
Credeai că m-ai smuls punându-mă-n fiare
Din tot ce-i la mine?
Ascultă, străine, ascultă, vecine,
Ascultă-mă bine!
La mine la prag a fost vălmășag
De haite cu steag.
Ca valul s-au spart
Zbătură-se-n ștreang.
În pulbere zac
La mine la curți veneau lacomi mulți
Mai mari, mai temuți
De-un cap sunt mai scurți
La mine la porți
E rânjet de colți
E pleznet de glonț
E umblet de hoți
Se spulberă toți
Sub brazda mea morți
Asculte oricine,
Asculte-mă bine!
În numele meu n-are loc viclenia
În numele meu am topit omenia.
Dar tu seama ține, străine,
Că-n numele meu, înflorit cum e ia,
Mai e și mânia!
Mai multe despre: Muzica • Cenaclul flacara • Cu caciulile pe frunte • Ion Hagiu • Klaus Iohannis • pandemie • Raed Arafat • Tudor Gheorghe