Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
Un articol din Evenimentul zilei, intitulat “Vadim ii arata svastica “teroristului” Bush” mi-a amintit, fara sa-si propuna, cat de nefasta este corectitudinea politica pentru memoria colectiva. In rezumat, ni se povesteste cu indignare cum Vadim risca puscaria pentru ca in revista lui a publicat un atac la adresa summit-ului NATO si a lui George W Bush incadrat de svastici si de secera si ciocanul (prima, interzisa de legea pentru combaterea simbolurilor fasciste).
Nu scriu aici in apararea lui Vadim, oricat de lamentabila ar fi politica Administratiei Bush, nu l-as considera o alternativa, nici pe el, nici trecutul securist al carui avocat este. Si totusi, daca valorile in numele carora il blamam pe Vadim sunt mai mult decat vorbe goale, ele ar trebui sa fie sustinute chiar si atunci cand unul ca el vorbeste.
De ce ar fi o infractiune folosirea unui simbol in contextul unui pamflet, cand nu se tine o pledoarie in favoarea a ceea ce reprezinta acel simbol, ci dimpotriva e luat drept termen negativ de comparatie. E ca si cum ai acuza de satanism pe cineva care spune despre altcineva ca e diabolic.
Cui ii foloseste o lege care sa dicteze nu doar ce se poate spune si cum, dar si cu ce ilustratii? Iar daca e vorba de numarul victimelor produse si de respectarea memoriei lor, de ce legea invocata nu include si simbolurile comuniste, care ar aminti de si mai multe victime decat nazismul.
De fapt, in ambele cazuri, tacerea legiferata si istoria “oficiala” nu fac decat sa dea lovituri devastatoare mult mai perfide memoriei colective pe care se presupune ca ar apara-o.
Victor Grigore
