Pledoarie pentru necesitatea lucrurilor inutile

Niste baieti destepti de la Harvard dau de cativa ani premiile Ignobel, pentru cele mai amuzante descoperiri stiintifice si cele mai inutile (aparent) demonstratii. Ce m-a scos pe mine din sarite e reactia cititorilor articolului din Evenimentul zilei care prezenta respectivul fapt divers si care se invartea in jurul dictonului incruntat-popular cu baba care se piaptana. Nu lipseau nici referirile la criza mondiala, la foamete si toate cele. Parca Gellu Naum, “parintele” pinguinului Apolodor, lansase candva genialul indemn: baba n-are decat sa se pieptane, va fi treaba arheologilor sa recompuna din pieptanul ei, tara asa cum a fost. (imi cer scuze pentru citarea probabil aproximativa).
Chiar asa, bine fac ca se indigneaza forumistii de pe EVZ, cum isi permit tovarasii astia sa aiba umor in plina criza mondiala?! Pai sa va dau o veste, daca lumea se duce de rapa, se duce tocmai din cauza unor incruntati (ceva mai bine situati decat cei de pe forum) care n-au in cap decat profitul. Si daca e vreo speranta, aceea vine tot de la cei care au suficient spirit pentru a se consacra, macar din cand in cand jocului si gratuitatii.
Nu stiu cat imi va folosi descoperirea care a primit anul acesta premiul Nobel pentru fizica sau biologie, dar in mod cert aflarea faptului ca s-a dovedit stiintific ca puricii de caine sar mai sus decat cei de pisica m-a amuzat, deci mi-a folosit.
Cel mai disputat premiu anul acesta a fost cel pentru chimie, castigat de doua echipe de cercetatori: prima a demonstrat efectul spermicid al coca-colei, iar a doua a demonstrat ca prima echipa s-a inselat!

in cautarea underground-ului pierdut

Cred de mai multa vreme ca media si arta de consum au ajuns in starea deplorabila in care au ajuns si pentru ca a disparut intre timp underground-ul. De fapt, acum orice bruma de talent se cere rapid transformata in sursa de venit, promovata si prezentata ca “next big thing”. Stadiu la care evident nu mai apuca sa ajunga din lipsa unei perioade de acumulare si de rutinare in obscuritate.
Nu stiu daca ati observat, dar din Bucuresti au disparut pana si cantaretii cu chitara din metrou sau de pe strada. Fie au toti deja videoclip fie, mai trist, s-au apucat “de ceva mai serios”. Le-au luat locul, ca-n fotbal, niste cantareti de prin Chile sau Venezuela, cu poncho, fluiere si palarii mexicane. Un turist strain ar putea crede ca ne tragem din azteci si incasi, sau ca suntem un popor tare netalentat daca am ajuns sa importam pana si street performers!
Inainte de ’89, cand talentul natiei se producea aproape exclusiv in underground, doua erau personajele predilecte ale bancurilor: Bula, cel hatru si datator de speranta, respectiv Ceasescu, tot un fel de Bula, dar unul mai incruntat si fara autoironie. Tare ma tem ca la Revolutie romanii l-au impuscat de fapt pe Bula si l-au scapat printre degete pe Ceausescu, de vreme ce bancurile au cam disparut, iar cel de-al doilea personaj pare “alive and kicking” daca judecam dupa frecventa cu care e pomenit.