Papa Francisc e noul Bono

Și nu mă refer aici la detergentul preferat de Magda Catone, ci la „îndrăgitul solist de muzică ușoară”, Bono de la U2. Cel mai reprezentativ al culturii pop militante, în curs de sanctificare.

Am remarcat că în decurs de doar două săptămâni s-au succedat două atitudini privitoare la Biserica Catolică în presa internațională. Sigur, ceea ce produce această presă e mereu în exces, e ca un bâzâit de informații, care vin fără oprire spre privitor. Dar în norul ăla de informații irelevante, de cuvinte, se disting mereu câteva cuvinte cheie. Trucul funcționează, pentru că presa e mereu ceva foarte scump și nu-și justifică efortul, dacă nu rămâne ceva în sită, când zgomotul se mai temperează.

În săptămâna alegerii Papei, din bâzâitul informațional răzbăteau câteva cuvinte cheie foarte nasoale: scandaluri de pedofilie, biserică în criză, căsătorii homosexuale. (Pe asta din urmă n-am înțeles-o niciodată. De ce oare presa stângist-liberală ține morțiș să își impună propriile obsesii și Bisericii. De ce ar trebui să fie presat un cleric să admită așa ceva, sau să emită păreri, reconsiderări, pe marginea unor dogme, de parcă principala grijă a unei biserici de orice fel poate fi aceea dacă bărbații să se însoare cu bărbații?! Dar, în fine.) Pe scurt, era foarte de rău, instituția era cam decrepită, exista o mică șansă de „a se da pe brazdă”, dar mare lucru nu era de așteptat de la catolicism.

Semn că alegerea noului papă nu putea fi ghicită. (Aici n-ai cum să nu-i respecți, în materie de organizare, catolicii sunt ireproșabili, iese din calcul ideea trucării votului.) Tradiționalul atac al presei internaționale împotriva bisericii avea toate armele în dispozitiv, gata de tragere.

Numai că n-a fost să fie. Noul papă e pe gustul presei, care a întors instantaneu foaia. Toate problemele și prăpăstiile de o săptămână mai devreme au amuțit. Cred că asistăm la una din cele mai mari operațiuni de construire a unui brand personal. Nu-i vorbă, și argentinianul Jorge Mario Bergoglio are simțul marketingului, cum au conaționalii lui, Maradona și Messi, driblingul în sânge. Și-a ales ca „nume de scenă”, numele celui mai umil dintre călugării catolici, cel al lui Francisc de Assisi, ocrotitorul săracilor, negustorul de stofe, care și-a vândut partea lui de moștenire pentru a umbla desculț prin lume și a trăi din mila publică.

În primul său discurs, noul papă a pus punctul pe i, în mod admirabil: dacă renunță la mărturisirea lui Hristos, biserica devine un ONG. Este exact ce vor, conștient sau nu, cei care îi crează acum imaginea de star popular fostului cardinal Bergoglio. Și, lumește, biserica catolică e mai slabă decât presa mondială, decât establishmentul planetei, cu ideile sale fixe, pretins progresiste. O fi reușit un predecesor de-al papei Francisc să îl întoarcă din drum pe Attila, conducătorul hunilor, cu vorba bună, iar pe Robert Guiscard, conducătorul normanzilor, l-a făcut să îngenuncheze cu armata lui. Ambii mari cuceritori ar fi putut lua Roma în stăpânire fără opoziție, dar vorbele câte unui papă i-au oprit, nimeni nu știe cum. Dar de data asta, lucrurile stau altfel, mă tem că a venit vremea papilor să se plece în fața armatelor lumii.

Iar biserica tot mai popularului papă Francisc I ar putea deveni, dacă nu un ONG, un sindicat, o asociație caritabilă, cu programe sociale, mai abitir ca guvernele. Ăsta e târgul. Brand personal și o biserică pe gustul lui Iuda, cel căruia Mântuitorul i-a retezat scurt elanul populist: „pe săraci îi aveți tot timpul cu voi!” Biserica vie și militantă e denesuportat pentru elitele internaționale, în schimb, o biserică mai aproape de cultura pop, mai aproape de proiectul lor de societate, poate fi un aliat interesant, dacă e suficient de docil și își respectă rolul. Încă un Obama stă să fie produs, și are suficient talent nativ, ca să nu fie nevoie să-l ajuți cu un Nobel pentru pace și promisiuni electorale.

Într-o poză, spală picioarele credincioșilor, după model biblic, în alta face băi de mulțime. În alta e microbist, ca orice italo-argentinian, fan al unei echipe locale. În altă poză, papa aprinde menora, într-un ritual al religiei iudaice, comemorând una din bătăliile soldate cu distrugerea templului. Dacă a putut lua parte la ritualurile altei religii, vor mai urma și altele, sigur îl vom vedea descălțându-se într-o moschee sau aprinzând bețișoare într-un templu budist. La fel de comercialul Dalai Lama l-a și felicitat pentru alegere, ca mai toți liderii lumii.

sursă foto: abc.ne.au
papa spaland picioarele

papa microbist

papa_menora
sursa foto: yourjewishnews.com

Iar papa Francisc manifestă deja o aplecare specific sud-americană pentru spectacol. Iată-l de pildă, oficiind un fel de slujbă pe un stadion, cot la cot cu o mascotă a lui Pinocchio, cu o vervă, care i-ar surclasa și pe tele-evangheliștii nord-americani. Nu vă impacientați, după Pinocchio, își fac apariția pe stadion și mascote cu personajele din Biblie (pe la minutul 7, 8), când e mai bine dispus publicul.

Victor Grigore