Lista ziariștilor care câștigă din contracte de consultanță (Titlu înșelător, de blogger hoț)

Dacă sperați să găsiți o asemenea listă aici, îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar n-o am. E aceeași dezamăgire pe care o resimte publicul în urma prestației celei sărbătorite astăzi, de Ziua Presei. Aș fi putut să las titlul fără mențiunea din paranteză, eventual, să îl îmbunătățesc cu câteva ingrediente 2.0 gen: intră aici să citești lista sau vezi cine e pe lista rușinii. Asta ca să omagiez deplin intrarea presei în era digitală, a afișărilor strânse la baionetă.

De fapt, o asemenea listă nu există. Ea ar fi putut exista, dacă ar mai fi existat presă și nu doar instituții care prestează servicii de publicitate comercială sau politică. Ar fi fost o reglementare cerută de breaslă, foarte ușor de aplicat. Și dacă breasla nu putea cădea de acord, măcar un ziar sau o televiziune și-ar fi putut face un titlu de onoare din a titra sub numele editorialistului sau invitatului, dacă e afiliat prin vreun contract, la vreun partid, fundație a unui partid, dacă își întregește veniturile consiliind o personalitate. Cred că prin Evenimentul pe vremuri am văzut sub numele lui Andrei Postelnicu mențiunea că e și consilier al lui Mircea Geoană. La fel era și Andreea Crețulescu, dar Realitatea nu a găsit utilă informația pentru telespectator. Despre Traian Ungureanu sau Sever Voinescu am aflat tardiv că erau și consultanți PD, pe când scriau la Cotidianul. Bogdan Teodorescu nu mai e ziarist, dar era invitat frecvent să comenteze creșterea USL în sondaje, fără să spună că era strategul principal al formațiunii. Bogdan Chirieac … în fine, el joacă într-un campionat propriu. Am putea afla astfel de unde se trage prosperitatea de invidiat a unor Roșca Stănescu sau Cornel Nistorescu. Bine, dat fiind specificul local, o asemenea reglementare ar duce la situații hilare, cum ar fi titrarea pe ecran a unei precizări de genul „Robert Turcescu, împrumutat de Gigi Becali”.

În realitate, presă independentă nu mai există, pentru că informația s-a devalorizat și nu mai concepe aproape nimeni să plătească pentru ea. Mai există doar publicații partizane, cu patroni mai mult sau mai puțin destupați la minte. Cu cât patronii sunt mai încuiați, ca Voiculescu sau Păunescu, ori mai aroganți în neștiința lor, ca Ghiță, presa e mai partizană, devine ghioagă și monedă de schimb în bătălia pe resurse publice și influență. Unde patronii sunt mai emancipați, ca la Media Pro sau Hotnews, ochiurile plasei rămân mai rare și peștișorii pot părea rechini. Legile dure ale economiei sunt aceleași și în așa zisa independență din online, pentru cine nu vrea să încaseze lunar doar o mână de monede. Pagina de Media a lui Petrișor Obae se mai întremează făcând pe PR-ul pe lângă marile trusturi, Reporter Virtual al lui Tiberiu Lovin „se mai completează” cu mici servicii aduse unor domni generoși din PDL. Nu-i judec, e îngrozitor de greu pe cont propriu, dar presă nu mai avem. Mai avem doar mercenari care își oferă serviciile, iar uneori nici cumpărători nu sunt.

Politcienilor le convine situația, chiar dacă banii pe care îi virează către ziariștii, care chipurile îi consiliază în probleme de imagine și comunicare, în special în preajma campaniilor electorale, seamănă a taxă de protecție. Dacă i-ar fi deranjat, ar fi propus măcar unul o lege care să clarifice această incompatibilitate. Dacă nu au făcut-o, e clar că banii pe care îi dau li se par puțini și că le place sistemul cu televiziuni înregimentate, unde știi dinainte dacă ești lăudat sau înjurat.

La fel, nu a existat niciun politician care să propună ca incompatibilitate, într-o lege, ocupația de agent sau ofițer al unui serviciu secret cu aceea de jurnalist sau cu orice funcție publică. Și totuși, ofițerii acoperiți din presă există, toată lumea e convinsă de existența lor, partidele se rotesc la guvernare, dar uită subiectul la preluarea portofoliului. Și nu e vorba doar de „fosta Securitate” (care dacă a murit, la ce dată anume și de ce are instituții care îi apără trecutul și arhivele încă?). De ce are nevoie un serviciu secret de agenți în presă și instituții publice? Ca agenți de influență? Atunci, pentru ce agendă? Dacă e vorba doar de adunat informații, presupunând că ar exista o situație într-un milion, când ar fi chiar vorba de un lucru de siguranță națională, funcționarul care ar raporta acea situație ar face-o oricum din obligație de serviciu, fiind deja angajat al statului. Fie măcar de dragul austerității, ar fi trebuit să existe măcar un politician care să considere nefiresc ca atâția funcționari, magistrați, ofițeri, să primească două salarii de la stat, unul pentru munca de la vedere și altul pentru rapoartele trimise. La fel și în cazul ziariștilor, orice ban dat de la buget pentru ofițeri acoperiți în presă e risipă curată, dacă nu atentat la democrație.