Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări

Google a devenit proprietar pe pozele mele

Astăzi am constatat pentru prima dată schimbarea aspectului paginii de căutare pentru imagini a motorului de căutare Google. Aparent, un pas înainte, căutarea e fluidă, te poți mișca printre fotografii, cu ajutorul unui script Ajax sau Java, fără a părăsi pagina. Utilizatorul e fericit. Atunci unde e problema?

Orice site, care are și imagini proprii, va beneficia la un moment dat și de trafic provenit din căutarea de imagini. Pentru unele site-uri, căutarea de imagini poate aduce chiar mai mulți vizitatori decât căutarea de text, cum e cazul bazelor de imagini sau al unor site-uri cu galerii foto. Până acum, pe site-ul Google se aflau doar copii miniaturale ale imaginilor indexate, de dimensiunea unui timbru. Îți atrăgea o imagine atenția, dădeai click pe ea și ajungeai pe site-ul care o conține. Acolo puteai să citești un articol, să treci și la alte pagini, eventual să dai click și pe o reclamă sau pe un buton de Facebook. În tot cazul, orice asemenea vizită conta ca trafic.

În noua formulă, omul dă click, se deschide un preview de dimensiuni destul de mari, tot în pagina Google, cu trei butoane: „Vizitează pagina”, „Vezi imaginea întreagă” și „Detalii”. Ultimul buton ajunge la o pagină a Google, care nu pare diferită de vechea pagină de căutare, care îți permite căutări mai detaliate, după dimensiuni și tipul fișierului. Primul buton te duce pe site-ul unde se află poza, în timp ce butonul „vezi imaginea întreagă” te duce direct la fișier, la dimensiuni complete, doar să îl copiezi în calculator, fără a mai afla de unde provine. Oricum, datele privind site-urile proprietare sunt foarte discrete, apar doar dacă treci mouse-ul peste, în căutarea inițială.

Să spunem că eu sunt un utilizator obișnuit, vreau să văd cum arată un oraș, un animal sau o persoană. Am dat căutare și am dintr-o dată acces la o imagine aproape cât ecranul, fără să părăsesc site-ul Google, respectiv la imaginea întreagă, fără să intru deloc pe site-ul proprietar, doar accesând serverul. Ce nevoie aș mai avea să vizitez site-ul respectiv, să interacționez cu el, dacă pe mine imaginea mă interesa și o are deja Google la el acasă?

Nu vorbim aici de cazul meu particular. La urma urmei, pozele mele sunt mediocre, iar traficul, unul modest. Dar vorbim de imaginile unor adevărați fotografi, de la bloggeri de talent, la profesioniști, care lucrează pentru diverse reviste și publicații. Practic, nebăgat în seamă de nimeni, am asistat la cel mai discret și mai mare furt de conținut petrecut vreodată. Google a devenit, în fapt, proprietar pe toată producția de imagine a planetei, indexată vreodată. Iar utilizatorii au la îndemână opțiunea foarte comodă de a se bucura de acel conținut pe site-ul Google, întocmai ca și cum toți fotografii de pe fața Pământului ar fi muncit fără știrea lor, pentru a-și dona munca gigantului deținut de Serghei Mihailovici Brin și Larry Page. Acest tip de utilizare depășește cu mult limitele decente ale citării sau indexării într-o bază de date, cum a fost până acum, și când beneficiul era reciproc între producătorii conținutului și cei care îl inventariau.

Dacă eu m-aș apuca să fac astăzi un site, care să se comporte la fel ca motorul de căutare pentru imagini al Google, probabil că aș fi inundat de procese. Să spunem că aș alege un domeniu restrâns, aș descărca fotografii și le-aș pune într-un film Flash, care nu e mult diferit de scriptul Java, Ajax sau HTML5, ca rezultate. Ori Google face asta cu toate fotografiile de pe internet, indiferent de notificările de copyright, care le-ar putea însoți, fără să întrebe pe nimeni.

Schimbarea poate avea efecte nu doar asupra veniturilor din publicitate ale producătorilor de conținut, dar și asupra felului în care este el receptat, altfel decât a fost gândit. Dacă, să spunem, eu fac un reportaj monden, în care sunt ironic în prezentarea unei vedete de carton, în lipsa textului din articol, receptarea va fi alterată, iar mesajul autorului nu va ajunge la vizitator, care își va lua informația text de la trusturile centrale și imaginea de la mine. La fel, să spunem că particip la un eveniment politic, iar textul însoțitor e unul relevant, neregăsindu-se în acea imagine sau regăsindu-se într-o imagine alăturată, neselectată de Google: mesajul articolului, compus din text, imagini, poate și linkuri către alte articole și site-uri, a fost denaturat și nu mai ajunge la potențialul cititor.

Există, desigur, posibilitatea de a nu permite accesul pe site pentru fișierul direct. Probabil, mai meșterind puțin la setările serverului, ai putea bloca de tot indexarea sau crawlerele Google, care perie web-ul pentru text și imagini. Dar nimeni nu își permite să taie legătura cu motorul, care aduce poate și 90% din trafic. Ai putea la fel de bine să renunți cu totul la încercarea de a mai atinge audiențe largi și să arăți pozele doar cunoscuților. Compania, al cărei slogan e „Don’t be evil!” („Nu fi rău!”), nu contribuie nici măcar la costurile de stocare pentru imaginile cu care se servește, din moment ce butonul duce direct pe serverul proprietarului, și cu nimic la costurile de producție. Este ca și cum o librărie s-ar transforma în xerox.

În trecut, magnatul Rupert Murdoch, patron al Fox și Wall Street Journal, a dus unele bătălii cu gigantul internetului, amenințând chiar cu interdicția de indexare a conținutului produs de ziarele sale. Din câte știu, tentativa lui de a introduce plata pentru accesul pe site nu a avut mari reușite. Vorbim, după părerea mea, de un abuz de poziție dominantă, de o practică imposibil de repetat de companii cu cote de piață mai mici.

Această adevărată „preluare ostilă” de conținut poate fi un semnal pentru cum ar putea arăta viitorul, după adoptarea cloud computingului. Probabil, tehnologia în care se investesc în prezent miliarde de dolari, va începe superb: ai putea avea acces, poate chiar gratuit, la capacități de stocare gigantice, poate chiar nelimitate, pe care să le accesezi instantaneu de pe toate dispozitivele pe care le deții, de la telefon, tabletă, computer, televizor, GPS-ul din mașină și cine știe ce alte minuni ale tehnicii. Apoi, după ce se va fi petrecut schimbarea de generație a produselor, și vechile computere, cu hard disk propriu, vor părea la fel de învechite ca un gramofon, vor începe să dispară bucăți de conținut indezirabil, sau cel disponibil va fi consultat de diverse entități, ale unor firme sau guverne.

Discuția despre proprietatea conținutului și drepturile de autor e una lungă și complicată. Aplicând dictonul „să arunce primul cu piatra, cel care e fără păcat”, sigur că și eu am folosit de la imagini ale altora în montaje, sau în articole pe site, străduindu-mă, pe cât posibil, să indic sursa cu link, și eu am ascultat muzică piratată, am descărcat filme sau am folosit programe fără licență. Știu și proprietarii marilor companii de soft că fără acestea, prăpastia digitală dintre Vest și noi nu s-ar fi micșorat niciodată. Nici nu sunt adeptul unor drepturi de autor întinse în perpetuitate și lăsate moștenire, cum se întâmplă în cazul unor cărți, care nu mai pot fi citate azi în manualele de literatură, pentru că urmașii autorilor pretind sume exagerate de la autorii de manuale.

Din partea mea, am invitat mereu vizitatorii site-ului să folosească imaginile pe site-urile lor, dacă doresc, păstrând sigla. Sigur că un link sau o indicare a sursei ar fi cu atât mai drăguț. Unii nu au avut nici măcar bunul simț să păstreze sigla, dar am zis că nu are rost să îmi bat capul.
Mai mult, m-am trezit că un deștept de voluntar de la Wikipedia a fost și „decorat” cu nu știu ce grade interne, pentru că „a descoperit baza gratuită de imagini webphoto.ro”! Așa se face că pe Wikipedia există personalități și clădiri, care au la prezentare fotografii făcute de mine, „libere de licență” și maiestuos cropuite încât să dispară sigla. Evident, de acolo, se poate servi oricine poftește. Mi-am zis că e ca și cum aș fi donat efortul meu pentru binele omenirii 🙂 și că, la urma urmei, și eu m-am informat și inspirat (chiar dacă nu la modul copy-paste) din bătrâna enciclopedie, încât n-are rost să mă supăr, și mă pot considera chiar onorat.

Nu cred că alții vor reacționa la fel ca mine, și că de această împroprietărire a Google cu conținutul întregului internet, deocamdată pentru cel imagistic, vom mai auzi pe viitor.

evadare.ro
January 30th, 2013
Mai multe despre: Media
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact