Televiziunea Română e cel mai mare angajator din țară, are mai mulți salariați decât uzinele Dacia, decât oțelăriile Sidex din Galați, decât Vodafone sau benzinăriile Petrom. Pare destul de logic, pentru o țară în care se vorbește mult și se produce puțin, dar ușor surprinzător pentru deficitul de civilizație și ignoranța, care se văd în jur. Cu peste 3.000 de dascăli ai națiunii, lucrând la educarea maselor, parcă altfel ar fi trebuit să arate societatea.
În realitate, ce transmite televiziunea publică nu a fost o preocupare pentru Parlamentul, în subordinea căruia se află. Cu o excepție: programele despre politica zilei. Totuși, există o problemă mai gravă decât politizarea conducerii TVR: mentalitatea depășită cu care e gândit acest proiect național strategic (judecând după resursele alocate).
Ce n-au înțeles toți cei care au avut TVR pe mână e că lumea comunicațiilor s-a schimbat fundamental. Canalul prin care se face tehnic transmisiunea contează tot mai puțin, ceea ce e vital e conținutul. Acum 20 de ani, TVR avea atuul de a fi singura sursă televizivă disponibilă, apoi a devenit singura sursă disponibilă în toate regiunile țării, singura care pătrundea și la sate și în gospodăriile cele mai sărace. Situația nu mai are nicio legătură cu realitatea, TVR a devenit doar unul din zecile de canale ce pot fi recepționate printr-un abonament la cablu sau o mică antenă. Practic, dacă îți permiti un televizor, îți permiți și să îl conectezi la una din cele două. În mare, nu prea mai există aparate pe care nu poți vedea decât programele TVR. Cel puțin încă 2-3 canale terestre private tot prinzi.
Cu toate astea, diriguitorii TVR se comportă ca și cum infrastructura ar fi marele avantaj strategic al TVR. Iar aceasta din urmă a fost umflată la nu mai puțin de șapte canale separate, inclusiv unul distinct pentru transmisiunea aceluiași program în HD, unul pentru gruparea tuturor stațiilor locale, unul pentru românii din străinătate (cu aceleași programe românești, dar decalate orar). În tot acest timp, mastodontul TVR rămâne un foarte slab producător de conținut. E irelevant ca impact la public că ai șapte canale, dacă pe ele retransmiți filme coreene.
Soluția cea mai liberală ar fi privatizarea tuturor acestor canale publice existente. Am scăpa instantaneu de uriașele datorii la buget și am lăsa un privat iscusit să se descurce în hățișul de rubedenii, ce ar trebui păstrate sau concediate. Dacă monopolul ni se pare un pericol, putem impune în dosarul de privatizare ca noul cumpărător al fiecărei stații în parte să nu mai aibă participări la canale private existente.
Ce ar trebui să păstreze statul, dacă chiar vrea să facă educație publică sau are lucruri de transmis națiunii? În primul rând arhivele multimedia ale TVR. Acestea ar putea fi transformate într-o instituție de sine stătătoare, eventual inclusă într-un proiect mai amplu, alături de Arhivele Naționale, Biblioteca Națională și institute precum cel care cercetează crimele comunismului. Un asemenea institut, care să aibă ca obiect memoria colectivă, ar merita finanțare de la buget, fiind de interes public. Arhivele TVR ar urma să fie digitalizate și oferite gratuit (open source) pe internet. Sunt acolo veritabile comori naționale, piese de teatru, emisiuni de știri, transmisiuni sportive, evenimente filmate în direct. Sigur s-ar găsi mulți privați, care să le valorifice mai bine și să se bucure de ele, să le ofere cu adevărat publicului.
Apoi, dacă statul chiar nu poate trăi fără să transmită anumite povețe națiunii, s-ar putea crea un fel de casă de producție, finanțată de la buget, cum e Studioul Sahia sau cum e comisia privind cinematografia, care finanțează producția de filme artistice. Cel mai cinstit ar fi ca deasupra acestei instituții să stea un consiliu, eventual cu mai multe departamente, coordonat de membri ai Academiei, profesori de la diverse universități, teleaști, oameni de presă, cercetători la diverse institute. Aceștia ar putea decide ce fel de documentare și programe educative să fie produse pentru ridicarea nivelului de cunoaștere al cetățeanului mediu. Imaginați-vă programe, care să te învețe să întocmești dosare cu finanțare europeană, despre istoria recentă și îndepărtată, educație civică, de protecție a mediului, dramatizări ale unor texte literare românești, concerte, documentare despre folclor, educație științifică și câte și mai câte. Toate aceste programe ar putea fi puse la dispoziția altor difuzori (licitate, oferite gratuit, puse pe internet, se pot găsi multe metode), care dețin canale deja, dar le umplu cu emisiuni lipsite total de caracter educativ.
Pentru promovarea turismului și culturii naționale, tot o asemenea casă de producție ar putea face documentare și mici filmulețe în limbi de circulație, pentru a prezenta regiuni, obiective turistice, momente din istoria națională, personalități românești de prestigiu. Totul e ca decidenții să realizeze că mediul (canalul) nu mai valorează mult azi. Un film de o jumătate de oră despre castelele din Transilvania, văzut pe YouTube de 4 milioane de internauți, face mult mai mult decât un canal ca România Internațional, care să redifuzeze emisiunile Marinei Almășan din țară, pentru emigranți.
Lucrurile, care s-ar putea face cu bugete precum cele deja cheltuite, pentru educația românilor și promovarea României, sunt inimaginabile. Încercați să vorbiți cu românul mediu despre ceva din istoria națională și veți vedea că a reținut doar clișee din filmele lui Sergiu Nicolaescu. Nu despre acel gen de propagandă vorbesc aici, ci de lucruri care să ridice într-adevăr omul de rând, însă exemplul e grăitor pentru forța teribilă pe care îl au imaginile video, abil concepute.
Care a fost prima decizie a noului Consiliu de Administrație, condus de Claudiu Elwis Săftoiu? Evident, în direcția opusă. Va suprima un program decent, dar fără impact, de știri (TVR Info) și, mai ales, va închide singurul canal cultural din România. Singurul loc unde mai puteai vedea documentare despre istoria recentă sau dicuții calme și civilizate. Vital e să păstrăm canalele cu rumeguș politic și canalele care redifuzează meciuri, filme dubioase și divertisment tembel la prețuri exorbitante.