Cum am devenit “tabloid”
Se intampla intr-un context diametral opus ideii de tabloid. (Nu, nu eram la biblioteca, langa Ion Cristoiu.) Eram la o lansare de carte, care din ratiuni de PR folosea cateva celebritati pe post de cititori-invitati. Si in timp ce ii priveam si ii ascultam am realizat: n-o sa scriu mare lucru despre cartea lansata. Gasisem un titlu bombastic, mai mult dedus dintr-un amanunt scapat de o invitata, si eram foarte mandru de cat de tentant suna. Si nu aveam absolut nicio remuscare!
Stiti de ce? Pentru ca vedetele noastre nu au substanta care sa te determine sa le tratezi cu respect, cu deferenta. Cand le calci viata, o faci doar pentru ca de la limita decentei nu-ti transmit nimic si tot mai speri ca apropiindu-te vei gasi ceva cat de cat palpabil. Ar fi putut cineva aborda in stil tabloid o intamplare la care ar fi participat Victor Rebengiuc, Gheorghe Dinica, Sorin Dumitrescu, Andrei Plesu sau Ivan Patzaichin? Poate doar un nebun sau un rau-intentionat. Dar evenimentele onorate de personalitati de o asemenea calitate (am dat doar cateva nume din domenii diverse) sunt totusi putine, nu pot tine pasul cu ritmul de azi al presei.
Pentru a-ti face treaba raman “ceilalti”, celebritati de moment care traiesc intr-un fel de simbioza cu presa de scandal, pe care o alimenteaza si care ii mentin “in viata”. Data fiind lipsa lor de substanta, abordarea tabloida nici nu e o tradare a ideii de presa. Ar fi necinstit fata de cititor sa-i iei in serios.
Fenomenul e unul mai amplu de atat. Exista in lume ceva dincolo de goana dupa bani a editorilor. Planeta e intr-o noua revolutie marxista. Pentru prima data a fi celebru e mai de pret decat a fi onest sau respectabil. Iar masele, “inzestrate cu constiinta revolutionara”, sesizeaza monopolul pe care vedetele il au asupra resursei numite celebritate ca pe o nedreptate ce se cere cat mai curand remediata.
Timp de un secol, presa mondiala a creat si vandut celebritati dupa tiparul visului american. Laurence Olivier, Gary Cooper, Gene Kelly, Elvis Presley, Muhammad Ali, Beatles starneau o admiratie cvasireligioasa. Pana si vedetele care calcau toate canoanele, ca Marilyn Monroe, Josephine Baker sau Jim Morrison, ramaneau pe un soclu datorita carismei. Tocmai caracterul metafizic al carismei mentinea sistemul in buna pace. Nimeni nu sesiza nicio nedreptate, niciun siretlic. De aproximativ 30 de ani, modelul hollywoodian de fabricare a vedetelor e in criza. Visul american nu mai e convingator pentru cititorii care prefera prabusirea unei vedete decat legendara ridicare pe culmile gloriei pornind de jos. Ura si sentimentul ca starurile au in mod nemeritat acces la propria lor celebritate au devenit mai puternice si devorarea celebritatilor de catre tabloide e deja rituala. KILL YOUR IDOLS ar putea fi trecut fara probleme pe frontispiciul oricarui tabloid, asa cum pe manseta Scanteii statea scris odinioara “Proletari din toate tarile, uniti-va!”.
