Venim de mult mai departe decât de la daci și romani. O versiune corectă politic

Mihai Netea este un cercetător în domeniul biologiei, originar din Cluj, care lucrează într-o universitate din Olanda. E și membru în Academia Regală Olandeză. El a studiat din punct de vedere genetic un eșantion din populația României, în comparație cu unele fragmente osoase din situri arheologice. Rezultatele le-a publicat în cartea „Istorie genetică (incompletă) a românilor”, scoasă de Editura Humanitas.

Cum se va vedea, concluziile sale sunt în linia corectitudinii politice. Dar să începem cu sinteza compoziției ADN-ului românesc, în urma analizelor sale. Bagajul nostru genetic ar fi alcătuit astfel:

30% din bagajul genetic vine din paleolitic, din populația căreia îi aparține și craniul de la Peștera Muierii. Sunt populații de vânători culegători, care trăiau în spațiul carpato-danubian acum 30.000 de ani.

50% din populațiile neolitice, venite acum 8.000 de ani și care au creat civilizațiile de la Cucuteni, Hamangia, Boian, Gumelnița, Turda. Sunt populații sedentare de agricultori, autori de ceramică decorată artistic, anterioară celor mai vechi vase grecești myceniene și asemănătoare ca stil, cu așezări de mari dimensiuni, uneori fortificate cu șanțuri și palisade.

20% din populații indo-europene de ciobani, așa numiții indo-europeni în care sunt incluși și dacii și romanii, apăruți la începutul epocii bronzului. Aceste straturi succesive s-ar fi contopit, având apoi continuitate în epoca fierului și secolele ulterioare.

Cercetătorul pornește de la teoria originii întregii populații umane din Africa (ea însăși discutabilă) și a existenței unor valuri succesive de migrație din Orientul Mijlociu, apoi din Caucaz, centrul Rusiei și Asia. Aceste valuri au făcut obiectul unor lungi și imposibil de tranșat dezbateri între istoricii antichității. S-au folosit metode de deducție lingvistică – astfel apărând teoria limbilor indo-europene, care e doar un alt nume pentru teoria anterioară cu privire la arieni. Istoricii din perioada mai romantică îi considerau pe arieni o forță civilizatoare, plecată din Europa, care ar fi la originea castei brahmanice și a vechilor credințe ale Indiei, care apoi își mutau influența în vechiul Egipt și tot așa germinând marile culturi. În timp ce lingviștii îi puneau pe indo-europeni să facă drumul invers din sub-continentul asiatic.

Altă pistă pentru deducții e cea a urmelor arheologice cu specificul lor cultural. În baza acestora, a apărut teoria kurganelor (morminte în formă de mușuroi), care arată deplasarea unor populații mai războinice, patriarhale, din Rusia, la granița dintre Europa și Asia. Aceste populații ar fi legate de cultura Yamnaya, care se întindea de la Prut, din nordul Mării Negre, până deasupra Mării Caspice. Aceasta ar fi dat războinicii, care au luat locul la noi pașnicilor cultivatori ai culturii Cucuteni (care își avea nucleul în Moldova, Bucovina și părți din Ucraina, unde e denumită cultura Tripolie.) Acești războinici, asimilați de (sau asimilatori ai) vechilor locuitori ar fi la originea regatului geto-dacilor, ulterior cuceriți de romani și latinizați.

O astfel de teorie a unei mari migrații dramatice acum 8.000 de ani a fost îmbrățișată și de cercetătoarea lituaniană de la Universitatea California (UCLA), Marja Gimbutas. Ea e faimoasă la noi pentru concluzia că în această regiune se află „vatra vechii Europe”, după cum o atestă cultura epocii fierului, mai înfloritoare decât oriunde pe continent, care pare să iradieze de aici.

Dar există și contestatari ai teoriei migrației, care favorizează ipoteza unei evoluții culturale interne, cu urmașii acelorași trecând doar la alte practici funerare și altfel de activități. E ca discuția despre ou și găină – nu va avea capăt. Interesant e că această cercetare genetică din partea unui progresist nu infirmă nici una nici alta dintre ipoteze, pentru că procentele arată o mare continuitate.

Cercetătorul notează în mod corect că valurile migratoare ulterioare au lăsat urme insignifiante în bagajul genetic românesc. Ceea ce vine împotriva direcției demitizante, care de zeci de ani lovește în originea noastră daco-latină, pe care o persiflează ca simplu mit fondator. Și împotriva căreia a fost hrănită confuzia identitară prin accentul pe nenumăratele valuri de migrație – ostrogoți, vizigoți, huni, avari, pecenegi, cumani, maghiari, tătari, turci ș.a. Netea explică irelevanța genei asiatice în ADN-ul românesc prin aceea că aceste valuri erau formate dintr-un număr mic de războinici, o castă care doar extrăgea venituri de la populația locală, care în cele din urmă i-a absorbit. Acele neamuri, chiar dacă apăreau ca dând numele țării în hărțile bizantine („Cumania”), ne-au stăpânit dar nu au lăsat urme și li s-a stins neamul. (Cam ca Iohannis.)

Fiind un autor Humanitas, ca Lucian Boia și Neagu Djuvara, Netea a încercat chiar să testeze genetic teoria defunctului istoric privitoare la originea cumană a dinastiei Basarabilor. A testat sute de români cu numele Basarab și nu a descoperit nicio deviație spre Asia față de gena românească.

Totuși, n-am înțeles de ce susține că nu se pot detecta nici urme slave – despre care acceptă (ce se știa deja) că a fost un altfel de val migrator, mai masiv numeric, care s-a revărsat asupra Estului European slavizându-l. Și care a lăsat urme notabile în vocabularul românesc. Poate pentru că metodologia sa nu permite mare distincție față de restul populațiilor europene.

Și aici ajungem la problemele metodologice și la interpretarea ideologizată pe care o dă datelor. De pildă, pentru a se plia pe teoria migrației din Africa, Netea o declară pe femeia al cărui craniu s-a găsit la Peștera Muierii ca fiind o negresă cu ochi albaștri. Adică ceva ce nu s-a văzut vreodată. Ba chiar spune că părul blond și culoarea ochilor sunt rod al hazardului, de parcă africanii, chinezii sau indienii ar putea avea astfel de trăsături europene cu puțin noroc. Deși niciodată nu s-a întâmplat.

Totuși, în aceeași emisiune (pe care o puteți vedea la final) spusese că românii au 99% aceleași gene cu ale europenilor. Dar dacă acel 30% al nostru din paleolitic ar fi de la negri, cum ar mai fi reconciliate cele două procente!? Manipularea pe care încearcă să o facă în virtutea unor teze politice devine evidente pe finalul interviului, când se transformă din cercetător în propagandist curat. 

Ni se ține o întreagă teorie despre beneficiile migrației în masă și ale alterării moștenirii genetice. Aceeași monedă, pe care o bate și Joe Biden, când le spune americanilor că e bine că sunt înlocuiți, pentru că „diversitatea e sursa puterii noastre”. Cercetătorul ne spune să stăm liniștiți, că noi îi vom asimila pe toți, pentru că suntem mulți. (Se preface că nu știe că în Asia sunt 5 miliarde și în Africa 1 miliard de locuitori.) Apoi ne spune că și dacă ni se modifică profilul genetic e cu atât mai bine, pentru că vom fi mai rezistenți la boli și mai interesanți. De parcă crescătorii de cai pur sânge sau câini cu pedigree s-ar grăbi să îi încrucișeze cu mârțoage și maidanezi pentru îmbunătățirea exemplarelor viitoare. Dar lucruri care prind la generația internetului, că par optimiste.

Teza pe care o susține corectitudinea politică e că europenii nu au niciun drept istoric asupra Europei, pentru că sunt simpli migratori. Că toate continentele au băștinașii lor, mai puțin Europa. La urma urmei, dacă Netflix poate să facă filme cu vikingi negri, de ce n-ar scrie și biologii cărți de istorie cu europeni din epoca pietrei tot de culoare. Și chiar când semnalează o continuitate genetică de multe milenii, cercetătorii corect politic ne spun că asta nu dă un drept la prezervarea acelei moșteniri și acelui teritoriu, pentru că diversitatea e mai importantă.

Deși are aparența unei concluzii științifice – prin prezentarea acelor procente – această cercetare e la fel de discutabilă ca un test RT-PCR. Pentru că trage niște concluzii de la un singur fragment de schelet pentru o întreagă epocă de acum zeci de mii de ani. Apoi din câteva pentru altă epocă de acum câteva mii de ani. Și un mic eșantion pentru populația actuală. Iar interpretarea e făcută în cheie ideologică – altfel nu ar mai fi publicat la asemenea edituri și nu mai primea granturi universitare. Dacă se apuca să facă același gen de secvențieri și să coreleze observațiile cu statistici privind infracționalitatea, performanța atletică sau testele de IQ, risca să intre direct la pușcărie după legile momentului, în loc să primească onoruri pentru munca de cercetare.