După 33 de ani, martirii Revoluției și Ceaușescu pot fi așezați împreună în istoria națională

(Text scris pe 21 decembrie pe Facebook, îl pun cu întârziere și pe blog.)

Sincer, nu am nicio dispoziție de aniversat. Voi respecta mereu setea de libertate și sacrificiul. Pentru eroii din 89, nu o să-i spun niciodată altfel decât Revoluție și o voi privi ca pe momentul de sublim al istoriei noastre, pe care puține popoare îl au în trecutul lor.

Nu mă interesează în acest caz cine a uneltit, cine a profitat. Sunt detalii, care doar maculează simbolismul evenimentului. Au și ele rostul lor, dar nu mai are sens să insistăm pe ele întrucât justiția ne-a refuzat astfel de investigații.

Azi contează mult mai mult că pierdem de la an la an câte ceva din acea libertate. Cea mai multă libertate de exprimare a existat în deceniul de după Revoluție, când cenzorii se temeau, nu cei care aveau ceva de spus. Atunci au fost cele mai mari speranțe și cele mai mari dezamăgiri, cumva totul părea posibil. Acum e mai multă libertate de a consuma, mai multă putere de cumpărare, mai multă libertate de a te vântura prin lume, dar se poate din ce în ce mai puțin.

Nu e de sărbătorit pentru că suntem într-un proces galopant de înlocuire ca populație, de la care nu va mai fi cale de întoarcere. Nu e de sărbătorit că suntem împinși spre un război, care nu e al nostru, care ne-ar putea costa și teritorii tot pe vecie. Sacrificiul din 89 era înălțător, avea o noimă pentru istorie. Sacrificiul din 2023 e doar prostesc și cinic.

Și mai e ceva. Eroii din 89 pot fi reconciliați în istoria națională cu Nicolae Ceaușescu, asemeni victimelor din războaiele civile ale altora. Cu bunele și relele lui, Ceaușescu are un loc în panteonul național alături de alte nume, de care nu mai avem voie să vorbim.

33 de ani sunt destui să devină ridicol să mai dai vina pe cei 25 de ani ai lui. Politicienii, care confiscă azi comemorările nu sunt demni nici de amintirea martirilor străzii, dar nu ies bine nici din comparația cu marele cizmar autodidact.

Ceausescu surclasează și pe Iohannis și pe Ciolacu și pe cine mai vreți. Și la patriotism, și la realizări, și la anvergura internațională, înțelegerea vremurilor, orice. Pe cât m-am bucurat de căderea lui chiar multă vreme după, pe atât sunt de dezolat de epigonii lui.

Am mai spus-o: Ceaușescu nu a fost eliminat că era comunist, ci pentru că era naționalist. Românii nu au mai vrut comunism și bine au făcut (de fapt, n-au vrut niciodată). Dar Occidentul nu avea o problemă în a colabora cu comuniștii. După cum nu are nevoie nici să cultive memoria anti-comuniștilor, câtă vreme slujesc formării unei conștiințe naționale.

Cum spunea și părintele Calciu: feții noștri frumoși nu sunt ca ai lor…