evadare.ro

Dacii și romanii, ca înclinație politică

E o absurditate să te gândești cum ai fi fost, dacă ai fi avut același tată, dar altă mamă sau aceeași mamă dar alt tată. N-ai fi fost doar diferit. Întâmplarea care ești n-ar fi fost deloc. Rămâne valabil și în cazurile accidentale când progenitura ar avea lucruri obiective, nu închipuite de reproșat părinților.

Cei care se pasionează de daci împotriva romanilor, sau ridiculizează pasiunea pentru daci de dragul latinității, cad în această capcană. Mai cu seamă primii, care tind să fie animați de porniri naționaliste. Pentru că în a doua categorie se regăsesc și cei care înțeleg patriotismul într-un sens mai modern, dar și inamicii naționalismului și ai națiunii însăși – respectiv cei care denigrează ambii părinți pentru că detestă odrasla.

Desigur, e mult mai complicat de atât și sunt cei care ridiculizează tocmai o simplificare mitologizată de tip „dacii și romanii”. Aceia văd bine nuanțele, dar nu înțeleg tabloul. Da, metafora părintească e deficitară – întotdeauna contribuie mai multe filoane la nașterea unei națiuni. Așa cum nici un om nu se face om doar prin interacțiunea cu alți doi. Avem și amprenta slavă, și balcanică, franțuzească, țigănească, turcească, americănească. Sunt și ele pe acolo, într-o măsură oarecare, indiferent că ne jenăm sau lăudăm cu ele. Dar e întotdeauna indecent să atribui altora merite sau o recunoștință mai mare decât părinților.

Și mai cu seamă e Bizanțul, care ne-a fost ca un părinte adoptiv și ne-a încreștinat cu forma lui de creștinism. Acolo să te ții contestare și denigrare de la cei căzuți în patima rătăcirii și a urii de sine!

Marele paradox al istoriei noastre e ca ideea naționalismului românesc să se fi născut între greco-catolici, adică între cei ce păreau trădătorii nației, ademeniți cu avantaje lumești. Nu erau primii care să știe că „de la Râm ne tragem”, dar au fost primii care i-au înțeles implicațiile. Și care au întrezărit în forma noastră de latinitate puntea între provincii dezbinate și avantajele unui asemenea proiect.

De atunci încolo, afinitatea pentru Roma sau Dacia a devenit implicit o declarație politică. Dar numai în zilele noastre simpatia pentru una a luat forma greșită a aversiunii față de cealaltă, sau a disprețului. Această eroare nu exista.

Partida latinistă semnifica îmbrățișarea Europei, care atunci însemna progresul, luminile, liberalismul, emanciparea, înflorirea în cadrul singurei civilizații posibile pentru noi, cea de tip european. Partida dacică însemna pendulul reacției, pământ și sânge, rădăcini și strămoși mai mult decât teorie politică, răspunsul romantic la clasicism.

Mai înclinați spre Roma erau cărturarii, politicienii, savanții Academiei, revoluționarii. Înspre Dacia înclinau poeții, rebelii, eroii și cercetătorii auto-didacți cu metodă proprie. Burghezul era latin francofon, ciobanul era dac, îmbrăcat pentru columnă. Partizanii lui Codreanu se numeau „legionari”, în sincronizare cu o altă Europă a momentului, care iradia de la Roma, dar cântau despre biserici „pe care dârz le tencuim cu sânge dac”.

Ceaușescu a eliberat o nouă elită academică de sub minciuna slavizării, a rescrierii istoriei sub bocanc sovietic, și a lăsat-o să-și urmeze pasiunea dintotdeauna pentru latinitate. Dar în paralel, a existat și o contra-cultură ocrotită la nivel înalt, care exalta tot mai pasionat tezaurul dac.

Participarea la ceremonia fastuoasă ținută de Șahul Iranului în deșert, unde era readus la viață Imperiul Persan al lui Cirus, l-a convins pe el și mai ales propaganda să îl așeze într-o linie imaginară cu Burebista și Decebal. Era, în acest fel și singurul comunist din istorie, care avea o descendență regală, de regi barbari și voievozi medievali. Linie care, ce-i drept, sărea peste episodul monarhiei de neam străin.

Acum federalismul european e roman și suveranismul e dac. Doar că primul e atât de puțin legat de Roma ca imperiul duplicat cu capitala la Aachen (măcar de ar fi fost și față de acela în vreo continuitate!). Și vrea tot continentul colonizat cu alt tip de barbari și pe băștinașii înșiși barbarizați prin anularea memoriei. Așa că e nevoie simbolic de ambele armate, și ale dacilor și ale romanilor, pentru a putea rezista.

(foto Okazii.ro. Un joc de pe vremea când copiii nu creșteau jucând Monopoly.)

Victor Grigore

evadare.ro
November 18th, 2022
Mai multe despre: istorie

Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact