19. Când Portugalia și Spania își împărțeau globul

(parte din serialul „Schimbarea banilor”)

Cele două țări iberice au fost deschizătoare de drum și inițial au încercat să își împartă lumea în sfere de influență. La scurtă vreme, ele au fost urmate de o altă țară catolică, Franța, dar în cele din urmă sunt detronate de două țări protestante: Olanda și Anglia. Acestea din urmă au adus un mod diferit de organizare, hotărâtor în apariția capitalismului, mai ales prin dezvoltarea societăților pe acțiuni și a băncilor centrale.

Perioada în care noile continente au fost descoperite, cucerite și exploatate în beneficiu european s-a întins pe mai multe secole. Întrucât evenimentele au fost numeroase, înainte de capitolul propriu-zis, adaug acest tabel cronologic, ca reper.

cronologie

1297 – Teritoriul Portugaliei e eliberat de stăpânirea maurilor.

1336 – Portughezii încep explorarea insulelor Canare.

1453 – Căderea Constantinopolului. Imperiul Otoman blochează varianta terestră a Drumului Mătăsii spre Asia și preia controlul strâmtorilor Mării Negre.

1488 – Bartolomeu Diaz ajunge în Oceanul Indian navigând de-a lungul coastei Africii, finanțat de regele Portugaliei.

1492 – Cristofor Columb ajunge în Bahamas și Cuba, arhipelag la confluența dintre cele două continente americane. Cinci ani mai târziu, englezii ajung în America de Nord, iar francezii în ambele continente. La întoarcere, deși fusese finanțat de Spania și  de bancheri genovezi, Columb s-a înfățișat mai întâi regelui Portugaliei, care a pretins pentru el descoperirile. Sclavii pe care i-a adus ca mostră înapoi au fost un substitut pentru dezamăgitoarea lipsă a aurului din primele tărâmuri unde ajunsese.

1497 – Vasco da Gama ocolește Africa pe la sud, găsind un nou drum spre India, sponsorizat de doi regi ai Portugaliei.

1500 – Pedro Albares Cabral adaugă imperiului portughez cea mai importantă colonie: Brazilia.

1511 – Conquistadorii lui Diego Velazquez cuceresc Cuba pentru Spania.

1513 – Portughezii ajung în China.

1517 – Diego Velasquez ajunge în Venezuela, ale cărei foloase îi vor reveni bancherului german Welser.

1519 – Echipajul lui Ferdinand Magellan reușește să dea ocol globului în trei ani, traversând două oceane, Atlantic și Pacific. Conducătorul moare în Filipine. (Denumită astfel după regele Spaniei, Filip al II-lea de Habsburg.) Expediția a fost finanțată de bancherul german Fugger și de un colaborator evreu al său, Cristobal de Haro, din Lisabona.

1521 – Hernan Cortez cucerește Imperiul Aztec (aproximativ Mexic).

1533 – Francisco Pizarro (rudă cu Cortez) cucerește Imperiul Incaș (Peru). Supușii regelui capturat Atahualpa respectă cererea de a umple o încăpere cu aur pentru eliberarea lui, dar acesta va fi executat chiar și după ce acceptase botezul.

1543 – Portughezii explorează Japonia.

1538 – 1560 Portugalia poartă o serie de bătălii cu turcii.

1588 – Înfrângerea Armadei spaniole; începe ascensiunea Amsterdamului și a Olandei, ca putere dominantă.

1602 – E înființată Compania Olandeză a Indiilor de Est, companie pe acțiuni, urmată de versiunea sa englezească.

1606 – Olandezul Willem Janszoon descoperă Australia, urmat în numele englezilor de exploratorul James Cook în 1770.

1607 – Englezii încep colonizarea Americii de Nord prin plantațiile de tutun din Virginia. Din 1629, puritanii pun bazele coloniilor de-a lungul coastei de Vest, care vor fi nucleul Statelor Unite.

1640 – Rușii încep să exploreze Siberia și se vor extinde până în Alaska, un secol mai târziu.

1641 – Portughezii pierd strâmtoarea Golfului Persic în favoarea olandezilor.

1697 – Sunt cucerite de spanioli ultimele teritorii ale deja defunctei civilizații Maya (în Guatemala de azi).

1763 – Franța cedează Canada Angliei.

Finanțiștii evrei în perioada Reconquistei

Reconquista a fost un proces foarte îndelungat de recuperare a Peninsulei Iberice de sub stăpânire musulmană. El începe chiar la scurtă vreme de la cucerirea regatului vizigot de către mauri în 711 și ține până în 1492. În aceste secole, eliberarea s-a produs pe provincii, dinspre nordul peninsulei, cu Portugalia având un avans față de sudul Spaniei.

Acuzați de complicitate la ocupația islamică și de colaboraționism în cele aproape opt secole, evreii vor face obiectul unor persecuții, convertiri forțate și expulzări la scurtă vreme după victoria creștinilor: respectiv în 1492 din Spania și 1497 din Portugalia. Comunitățile lor înfloritoare de sefarzi se vor orienta spre mai multe destinații: cu precădere în Imperiul Otoman (unde se vor împleti cu întreprinzătorii greci din Salonic și Istanbul), în părți din sudul Franței, Italia, dar mai ales Olanda (unde vor contribui la o etapă semnificativă pentru apariția capitalismului) și de acolo în America.

Foarte aproape de finele secolului XIII, Portugalia începe să își dezvolte o flotă, să încheie o alianță strategică cu Anglia și să deschidă instituții de finanțare și asigurare ca „Bolsa de Comercio” (1293). Portughezii și-au folosit experiența din războaiele seculare cu arabii și apoi cu turcii (două decenii, la mijlocul secolului XVI), pentru a trece la navigația comercială și apoi pentru a-și apăra rutele de pirați și concurența altor țări.

Granada a fost ultima fortăreață recuperată de spanioli de la musulmani în 1492. Impresionantul ei complex Alhambra e dezvoltat pe locul unde își avusese palatul, cu jumătate de mileniu în urmă, Samuel ibn Nagrillah, cel mai puternic evreu din peninsula islamizată. El reușise să cumuleze nu doar o avere considerabilă, dar și funcții precum: prim ministru, vizir, șef al armatei și colector de taxe. Funcția a fost moștenită de fiul lui, care însă cade victima unui pogrom – e efectiv crucificat de o mulțime furioasă de musulmani, care ucid cu acea ocazie câteva mii de evrei. A fost un episod rar dintr-o perioadă altminteri rememorată ca o „epocă de aur”.

Buna înțelegere cu maurii (musulmani) atrăsese în peninsulă mulți evrei din Europa și Orientul Mijlociu. În secolul XIV, când se lansează expansiunea internațională a Portugaliei, evreii reprezentau 20% din populația regatului, și o adevărată elită economică. Ei au contribuit decisiv la finanțarea expedițiilor. Relațiile cu localnicii se deteriorează mai ales după ce numărul lor crește prin imigrația din Spania, după 1391.

Inițial, regii iberici au avut colaborări bune cu finanțiștii evrei. Primul rege al Portugaliei, Afonso I (sec XII), și-a luat drept mare vizir și colector de taxe pe rabinul – șef, Yaish ibn Yahya, care înainte condusese armata maurilor din Maroc. Regele i-a dăruit plantații lucrate de negri.

În cele trei secole până la expulzare, mai mulți regi portughezi își aleg colectorii de taxe din rândul minorității evreiești. Cu totul proeminenți sunt membrii familiei Abravanel, care devin creditori ai casei regale în unele campanii militare și patroni ai comunității evreiești de pretutindeni. La sfârșitul secolului XIII, Iuda Abravanel era șef al Trezoreriei (un fel de guvernator al băncii naționale). La cumpăna dintre secolele XV-XVI, îl regăsim în aceeași funcție pe Isac Abravanel.

Pedro, regele Spaniei de la mijlocul secolului XIV avea la curtea lui atât de mulți evrei, încât rivalii o numeau „o curte evreiască”. Când fratele lui a pornit un război civil pentru coroană, au avut loc masacre însemnate în rândul comunității, socotită aliată a regelui existent. Foarte influent la curtea lui Pedro era Samuel Ha Levi Abulafia, urmaș al misticului Abraham Abulafia, important în dezvoltarea Cabalei. Palatul lui Ha Levi din Toledo rivaliza cu al regelui, care într-un final l-a executat pentru deturnare de fonduri. El se ocupase de înzestrarea armatei pentru război.

La mijlocul secolului XV, în Portugalia au izbucnit revolte populare anti-evreiești. Tot în acel secol, încheiat cu expulzarea în masă, nobilimea spaniolă devine iritată de monopolizarea pozițiilor fiscale importante de către evrei convertiți la creștinism. Forța comunității e revelată și de oferta de a cumpăra Gibraltarul de la rege, făcută în 1473.

conversos

Convertirea forțată la catolicism a fost o gravă eroare, care a adus un alt fenomen neașteptat: acela al convertiților care practicau în secret iudaismul, urmat de suspiciunea generalizată că există falși convertiți. Au urmat idei ca obligația de a purta un semn distinctiv, procese ale Inchiziției, arderi pe rug pentru vrăjitorie, cazuri de copii separați de familie și deportați în Africa. Chiar și Columb a fost bănuit că ar fi un convertit (deși cel mai probabil nu era cazul). Un pretext important al expulzării era că neconvertiții îi corup pe cei convertiți, cărora le mențin contactul cu vechile tradiții.

Expulzarea apare cu atât mai ciudată cu cât regele Ferdinand de Aragon era el însuși nepotul unui evreu, iar cel care negociase căsătoria regală cu Isabela de Castilia, inclusiv valoarea zestrei, fusese tot un evreu, Pedro de Caballera. Portugalia a fost șantajată de coroana spaniolă să dicteze și ea expulzarea evreilor la cinci ani după Spania, ca o condiție pentru o căsătorie dintre fiica celor doi monarhi cu Manuel al Portugaliei. (Prin căsătorie se realiza o unire dinastică între țări.) Conducerea portugheză a încercat o vreme să amâne aplicarea decretului sau să o mascheze printr-o convertire de formă a unor grupuri mari.

Isaac Abravanel a pierdut funcția de șef a Trezoreriei în Portugalia urmare a participării la un complot împotriva regelui Afonso V, împreună cu nobili de la curte. E forțat să fugă în Spania și o parte din avere îi e confiscată. E limpede că reușise să salveze totuși o avere considerabilă, dacă la scurt timp după stabilirea în Spania devine unul din marii creditori ai Casei Regale, respectiv al Isabelei de Castilia. (Putem suspecta că regina avea să devină o persecutoare și din resentimentele pe care datornicii ajung să le aibă față de cei la care s-au împrumutat.)

În slujba Isabelei, Abravanel devine furnizor pentru armată și colector de taxe împreună cu Abraham Senior. Acesta din urmă s-a convertit formal la creștinism și l-a avut naș de botez chiar pe regele Ferdinand. Îl vom regăsi pe Abravanel și în slujba altor regi din Italia. A încercat să cumpere anularea decretului de expulzare din Spania, scandalizându-l pe inchizitorul Torquemada. Chiar și după expulzare, acționa ca mediator de tratate între Portugalia și Veneția.

Tot o uimitoare influență pe plan internațional dovedește și Gracia Mendes Nasi. Ea moștenise și sporise o avere atât de mare din comerțul cu mirodenii, încât împrumuta mai mulți regi ai Europei, Papalitatea și pe sultanul Soliman Magnificul. Gracia Nasi s-a convertit de formă la creștinism și a organizat o rețea secretă pentru emigrația altor evrei convertiți în Imperiul Otoman, în republicile italiene și chiar a încercat un incipient proiect sionist. Când Inchiziția a condamnat la ardere pe rug un grup de convertiți pentru practicarea în secret a iudaismului, a fost îndeajuns de puternică să organizeze o blocadă navală contra statelor papale.

înainte de Yalta și Malta

Portugalia și-a deschis primele capete de pod comerciale în vestul Africii încă din 1445. Antreprizele erau finanțate și de genovezi, care încercau să îi concureze astfel pe venețieni. Preluarea inițiativei de la republicile italiene e subliniată și de relocarea unor investitori la Lisabona, ca magnatul zahărului Bartolomeo Marchioni. Alte afaceri beneficiau de parteneriate cu flamanzii. Madeira a devenit primul producător de zahăr în Europa, din trestie exploatată cu sclavi.

Cum nu se cunoșteau beneficiile viitoare, se acordau licențe de explorare unor întreprinzători. Unii urcau până în anturajul regelui, ca portughezul Fernao Gomes, care a dat și peste o mină de aur, pe lângă un monopol pentru un substitut al piperului.

Spania și Portugalia au avut câteva încercări de a împărți între ele globul, sau cel puțin noile descoperiri. Deși s-au semnat tratate în 1479 și 1494, chiar intermediate de Papa, ele s-au dovedit imposibil de respectat chiar între ambele țări, dar mai ales de impus altor mari puteri. Era, totuși o tentativă ce prefigura înțelegerile de la Yalta sau Malta.

Deși erau deschizători de drumuri la propriu și la figurat, spaniolii și portughezii au avut forme rudimentare de administrare a coloniilor, în comparație cu cele inovative ale anglo-olandezilor. Compania Portugheză a Indiilor de Est, înființată în 1628 a dat la scurt timp faliment. Pentru că au găsit zone bogate în aur, ambele țări nu s-au concentrat pe colonizarea și dezvoltarea lor pe termen îndelungat. Mentalitatea era de a asigura prin luptă monopolul unor rute comerciale și de a extrage cât mai multe bogății găsite la fața locului.

Afluxul de aur a provocat inflație acasă, destabilizând toate prețurile și capacitățile de producție. Nobilii și funcționarii beneficiau de scumpirile de taxe, căutau să acumuleze privilegii, posturi în administrație aducătoare de scutiri și au devenit consumatori de bunuri de lux importate. Prin alianța matrimonială cu Spania, Portugalia i-a preluat și problemele, respectiv starea de beligeranță cu vecinele protestante. Sub acest pretext, pirații englezi au capturat câteva transporturi foarte valoroase portugheze, care le-au atras atenția asupra bogăției lumii nou descoperite.

comerțul cu sclavi

Când aurul nu era ușor de găsit, următoarea resursă preferată erau oamenii, care puteau fi transformați în sclavi. Rețeaua portugheză de trafic uman se întindea din Africa de Vest până în Brazilia, iar cea spaniolă, din Caraibe în cele două Americi.

La fel ca în domeniul bancar, investitorii evrei au fost bine reprezentați și în acest sector profitabil al timpului. Unii își păstrau numele portugheze și după mutarea în America dominată de englezi. Astfel era cazul lui Aaron Lopez, care în secolul XVIII ajunge cel mai bogat om din Rhode Island, colonie engleză fondatoare a Americii, între New York și Boston. Lopes se convertise la creștinism, dar urma în secret religia strămoșilor. Cele 30 de corăbii ale lui au adus 347 de transporturi de sclavi din Africa în America de Nord.

Tot în zona de coastă Rhode Island, Newport, activau și alți mari comercianți de sclavi, ca frații Isaac Levy și Hayman Levy. Navele lor mutau mărfuri și persoane între Europa, Africa și America.

Deși renunțaseră o mie de ani la agricultură în favoarea comerțului, cămătăriei și serviciilor, unii evrei își redescoperă interesul pentru ea în perioada deschiderii plantațiilor de trestie de zahăr sau tutun. Oligarh și filosof amintit mai sus, Abravanel oferă chiar o bază teoretică pentru existența sclaviei negrilor. El a combinat viziunea lui Aristotel cu credința că Ham, fiul lui Noe, a fost blestemat să aibă pielea neagră și să fie sclav pe vecie pentru că a văzut goliciunea tatălui său. 

Altă somitate a iudaismului medieval, Rashi, interpreta un verset din Leviticul ca monopol al sclaviei pentru Israel. În acel capitol al Vechiului Testament, apare un dublu standard, care favoriza o solidaritate tribală și religioasă:

25. „Dacă fratele tău, care e cu tine, va sărăci și va vinde din moștenirea sa, să vină ruda sa de aproape și să cumpere ceea ce vinde fratele său.” (…)
35. „Dacă fratele tău va sărăci și va ajunge la strâmtorare înaintea ta, ajută-l, fie străin, fie băștinaș, ca să trăiască cu tine.
36. Să nu iei de la el dobândă și spor, ci să te temi de Dumnezeul tău, ca să trăiască fratele tău cu tine. Eu sunt Domnul.
37. Argintul tău să nu ți-l dai lui cu camătă și pâinea ta să nu i-o iei cu spor.
38. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, Cel ce v-am scos din pământul Egiptului, ca să vă dau pământul Canaanului și ca să fiu Dumnezeul vostru.
39. Când îi va sărăci fratele și-i se va vinde ție, să nu-l pui la muncă de rob,
40. Ci să fie el la tine ca simbriaș sau străin și să-ți lucreze până la anul jubileu;
41. Iar atunci să se ducă de la tine, și el și copiii lui împreună cu el, să se întoarcă în neamul său și să intre iarăși în stăpânirea părinților săi.
42. Pentru că ei sunt robii Mei, pe care Eu i-am scos din pământul Egiptului;
43. Să nu-i vinzi, cum se vând robii, să nu-i stăpânești cu cruzime și să te temi de Dumnezeul tău.
44. Iar ca să-ți ai robul tău și roaba ta, să-ți cumperi rob și roabă de la neamurile dimprejurul vostru.
45. Puteți să vă cumpărați și din copiii străinilor; care s-au așezat la voi, și din neamul lor, care este la voi și care s-au născut în pământul vostru; pot fi averea voastră.
46. Puteți să-i dați moștenire fiilor voștri după voi, ca orice avere, veșnic să-i stăpâniți, ca pe robi. Iar asupra fraților voștri din fiii lui Israel și unul asupra altuia să nu domniți cu cruzime.” (Levitic, cap 25)

(va urma)

(înapoi la cuprinsul serialului)