Germania îl mângâie pe creștet pe Viktor Orban când are pretenții iredentiste

Atunci când vine vorba de invazia din afara Europei sau de impunerea revoluției sexuale ca „valori europene”, Viktor Orban e oaia neagră a Uniunii Europene. E făcut cu ou și cu oțet că se opune soroșismului, că vrea să oprească Europa de la sinucidere demografică și etnică. În schimb, un documentar recent, realizat de canalul Arte, prezintă cu simpatie zbaterile iredentiste ale Budapestei.

Să nu ne amăgim că e vorba de un punct de vedere particular. Acest canal cultural franco-german e practic o instituție bugetară. Documentarele au linia ideologică strict trasată de stat sau birocrația UE. Cum au și Euro News, Deutsche Welle, RFI, BBC și alte vehicule de propagandă. Cum are și CNN pentru sistemul american, în materie de politică externă. (Apropo, am ajuns la documentar dând click pe o reclamă pe site-ul CNN. Deci s-a investit masiv nu doar în producție (filmări în patru țări) dar și în promovarea cea mai scumpă.)

Cum pe coperta filmului apărea un miting Jobbik, cu steaguri și geci de piele, mă așteptam la un linșaj mediatic la adresa „iliberalilor” de la Budapesta, în numele idealurilor neo-marxiste. Genul de știri aberante, care mă fac să îl simpatizez pe „rebelul” Orban, când e criticat aiurea pentru motive greșite, cum se întâmpla și cu Trump. Dar, stupoare. Întreg documentarul e făcut să compătimească politicienii șovini, să prezinte Ungaria ca o nedreptățită a istoriei și pe ungurii din România pe post de victime abuzate ale istoriei.

Documentarul e foarte slab ca realizare jurnalistică, fiind o prezentare unilaterală a istoriei, care privea mai multe țări ale Europei, exclusiv din punctul de vedere al naționaliștilor maghiari (moderați și extremiști). Realizatorii nemți n-au făcut nici cel mai mic efort să se informeze în privința istoriei sau să ceară poziția țărilor cu care Ungaria consideră că are teritorii în litigiu. Halal canal al elitei Europei unite!

Tot documentarul e o jelanie fără sfârșit, din care lipsesc doar viorile, care să acompanieze lacrimile de crocodil, care inundă Dunărea și Tisa. Realizatorii au bătut drumul până la Paris să ne arate cu evlavie documentul original al Tratatului de la Trianon, semnat chiar de unguri cu mânuțele lor. Și să plângă pe umărul lor că acum n-ar mai vrea nici tratat de pace cu vecinii, nici să-și recunoască semnăturile. Cică ar fi expirat după 100 de ani.

Istoria începe, pentru realizatorii de la Arte, fix în 1920, când Ungaria pierde două treimi din teritoriul ocupat la acea dată. Niciun cuvânt despre istoria milenară a acelor ținuturi, ca și cum harta respectivă era firescul însuși, cu granițe neclintite de pe vremea lui Burebista. Sărmana Ungarie pare o victimă căreia vecinii i-au furat ce era al ei și nu vor să-i mai dea înapoi. Nicio vorbă despre cum ajunseseră teritoriile respective sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar și cum ungurii erau o minoritate în acea „Ungarie Mare” din cadrul imperiului. Nicio silabă despre cum românii au fost majoritari în Transilvania în toate epocile istorice sau despre sosirea pe continentul nostru a triburilor de huni și maghiari (la secole distanță între ele).

Nici cea mai mică urmă de deontologie din partea realizatorilor „europeni” când vine vorba de tratamentul românilor, croaților, sârbilor, rutenilor, sub stăpânire maghiară. Despre politicile de maghiarizare forțată, crime în masă, biserici demolate cu tunul de generali austrieci, țărani români trași pe roată de imperiul după care suspină ungurii și, iată, nemții pe umărul lor. Nicio silabă despre statutul de tip apartheid pe care l-au avut românii secole de-a rândul ca „națiune tolerată”.

În schimb, aflăm basme ungurești cu nemiluita. Cum au dat ei mari anti-comuniști (măcar un keson să fi zis că i-am scăpat de bolșevicii lui Bela Kun în 1919, că deveneau republică sovietică). Cum au fost ungurii persecutați în România comunistă. Și aduc ca dovadă o unguroaică din Cluj, care povestește că tatăl ei a fost dat afară pentru activitățile șovine și „aproape era să fie arestat”. Ha, ha. Te umflă și râsul. Să vii de la ditai televiziunea în țara care a dat sute de mii de martiri în închisorile comuniste, cu zeci de ani de lagăr fiecare, ca să găsești un minoritar care aproape era să fie arestat. După care o lasă în coadă de pește cu o aluzie că a murit în condiții misterioase. Aha.

Alt ipochimen ne vorbește de lupta secuilor pentru autonomie și ne liniștește că niciodată maghiarii n-au apelat la terorism în demersul lor. Au fost pașnici mereu. Puteau să spună orice brașoave reporterilor nemți, că nu se oboseau aceia să caute imagini cu Mihăilă Cofariu linșat de fanatici unguri la Târgu Mureș în 1990.

Deși echipa de filmare s-a deplasat prin țările vecine, să vadă cum suferă sărmanii asupriți departe de patria mumă, acolo n-au vorbit decât tot cu unguri. Românii nu au nicio voce. Dacă pentru partea maghiară au vorbit intelectuali, politicieni de la mai multe partide, activiști, tineri, femei – românește se vorbește câteva secunde. E secvența luptelor de la cimitirul Valea Uzului, unde sunt prezentați fioroșii naționaliști români. O îmbrânceală, 2-3 persoane care se prăbușesc într-un șanț cu noroi, și un țăran care spune că cimitirul aparținea de Bacău. (Ceva irelevant în privința Tratatului de la Trianon și oricum lăsat nelămurit privitorului – bătea câmpii omul sau avea dreptate!?) Nici dacă făcea Orban însuși montajul nu ne putea fi așa defavorabilă prezentarea. Românii mai apar în film doar pentru alte câteva secunde, în niște imagini de la revoluție, arzând portretele lui Ceaușescu și gata.

Dacă realizatorii acestui canal (tradus în șase limbi europene, pe banii organizației la care dau bani și cetățenii români) făceau cel mai mic efort de documentare, puteau contacta măcar președintele Academiei, profesorul Ioan Aurel Pop, doctor în istorie, care putea avea opinie decentă, de om moderat. Nu zic să fi dat o voce și unor radicali români în contra-partidă la secvențele cu cei de la Fidesz și Jobbik.

Straniu de-a dreptul e că sunt prezentați cu îngăduință până și extremiștii de la Jobbik, nu doar naționaliștii de la Fidesz. Un membru Jobbik e prezentat ca un fel de anti-corupt, care demască un matrapazlâc cu legitimațiile de maghiar. Apoi reporterul se mai încruntă la super-mediatizarea de care se bucură demersul pur iedentist al liderului Jobbik de a anula ratificarea tratatului de către Ungaria.

În concluzie, cei care se îmbată cu apă rece că mototolul de Iohannis, sau Cioloș și restul slugilor fac o mare ispravă gudurându-se pe lângă Merkel sau Macron, acceptând cotele de migranți și ceva pe deasupra, toate pretențiile din culorile curcubeului, să ia aminte. Slugărnicia lor față de Berlin, Bruxelles sau Paris nu stârnește decât dispreț și aduce deservicii țării. Se mint singuri cei care cred că astfel țara câștigă ceva ca elevul cuminte, că va fi preferată elevului neastâmpărat. Total fals, după cum se observă din tratamentul negativ pe care îl primim de zeci de ani (cam de prin anii 80) de la propaganda Vestului, România are o solidă antipatie din partea țărilor pe care le perie politicienii noștri. Iar societatea ungară (reiese din documentar) fierbe de frustrare și visează doar revizionism. Noi n-avem voie nici să fluturăm un steag cu harta României Mari, ei fac monumente ca pentru Holocaust pentru ungurii rămași în afara granițelor ocupației austro-ungare. (Ca și cum ar fi murit.)

Cu asemenea diplomație catastrofală, orice exces șovin al Ungariei va fi privit cu îngăduință de „marile puteri” garante.