evadare.ro

Rusia câștigă pe termen scurt, iar China pe termen lung în reașezarea geopolitică

Suntem „abia” în a treia zi de război în Ucraina, așa că nu am decât impresii pripite dintr-un conflict pe care nu îl înțeleg și nu știm cât va dura. Prima impresie e că se minte enorm, sunt multe fumigene, care îl fac să semene mediatic cu operațiunea pandemia, pe care a înlocuit-o „la fix”.

De obicei, găseam o sursă de informare satisfăcătoare pentru orice subiect, care îmi câștiga încrederea. De data asta, ca niciodată, nu găsesc nici un flux de știri convingător prin profesionalism, nici un comentator care să deslușească perfect dedesubturile. Presa oficială, pro-occidentală e dominată de exact aceiași mincinoși pandemici. Reacționarii occidentali sunt căzuți în admirație pentru Putin și cad în cealaltă extremă. Iar dacă atâția au eșuat, sunt șanse mici să reușesc eu mai mult. Dar să vedem ce distingem prin ceață.

primele zile de război

Ofensiva rusă pare viguroasă, pentru că încă de la a doua zi s-a ajuns la lovituri în preajma capitalei Kiev. E un război suspect, în care nu se folosesc încă dotările etalate de ruși la defilări. În comparație cu show-urile Tomahawk făcute de americani în Iugoslavia, Irak, Afganistan, războiul slav miroase a sărăcie de ambele părți. Poate fi și opțiunea strategică de a nu antagoniza populația și a ținti doar o schimbare de regim. Au lipsit bombardamentele nocturne televizate, terorizarea populației și distrugerile de instalații. Rușii par să lucreze mai mult ziua și în contingente mici. Poate e mai puțin show și mai multă eficiență.

Deși se vorbește de bătălii în periferia capitalei, n-a fost o avansare cu formațiuni de tancuri, ocupare metodică a unor teritorii.

Riposta ucraineană e firavă, pe alocuri penibilă. Nu pare a fi o țară cu armată organizată, nu vezi generali care să conducă un stat major, o anti-aeriană, infanterie. Dimpotrivă, livrează multă emoție și bălării televizate pentru presa occidentală. Au sărit direct la împărțit arme populației, seamănă cu haosul din zilele Revoluției când se făceau gărzi patriotice și ofițeri de rang inferior dădeau ordine întregii armate prin televizor. Poroșenco, un fost președinte impopular, se pozează cu un kalașnikov, pe care îl cere de la bodyguard să-l arate în timpul unui interviu, apucând arma neglijent de curea. Vă imaginați în ce dezastru am fi noi, dacă Băsescu s-ar poza cu arma ca apărător al patriei.

Președintele Zelinski e bufonul războiului și probabil va sfârși într-un avion spre o țară sigură. Azi, în a treia zi de război, cu capitala atacată, a cerut ca Ucraina să fie primită în UE fără negocieri. Ieri a cerut celor nouă țări estice să facă o „coaliție anti-război”. Între ele era și România menționată, alături de Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia și cele trei țări baltice. De unde până mai ieri nici nu pomenea minoritatea românească și se fălea cu prietenia marilor puteri.

Armamentul occidental furnizat parcă s-a evaporat. Ucraina a fost sedusă și abandonată de Vest, total nepregătită în fața agresiunii ruse. Am scris alte articole de ce discursul lui Putin și argumentele rusești mi se par neconvingătoare, nu mai revin. În opinia publică, Putin a pierdut pentru moment bătălia de imagine, nu a convins pe nimeni. E agresorul, care încalcă legile internaționale și tratatele, la fel cum au încălcat și americanii consensul internațional în ultimele lor aventuri războinice. Dar în teren pare să își impună dreptul forței și să preia controlul Ucrainei la fel cum a preluat și Crimeea.

Deocamdată nu știm cert ce victime a făcut războiul. Partea ucraineană avansează niște cifre care par exagerate în ambele tabere pentru doar primele zile. Oricum, victime există și Putin le are pe conștiință, pentru că n-a oferit niciun motiv pentru care era urgent sau indispensabil să dea atacul acum.

consecințe geopolitice

Cele mai importante aspecte deja vizibile sunt legate de poziționarea țărilor față de conflict. De departe a strălucit nota discordantă făcută de China, care nu a condamnat invazia rusă, ci a tratat-o aproape încurajator ca pe o reglare de conturi firească în proximitatea Rusiei.

O mare surpriză a fost și linia neutră, dacă nu pro-rusă luată de Israel. Cu o conducere evreiască în Ucraina și o mare comunitate, statul evreu a făcut în prima zi un apel la înțelegere, din care lipsea complet Rusia. (A revenit în ziua următoare cu o condamnare de formă.) S-a spus că interesul e dat de prezența Rusiei în Siria, unde s-a impus. Dar pare mai mult decât atât, o reorientare spre un nou pol de putere dominat de China. La fel de îngăduitor a fost și Iranul, care are nevoie de susținerea Rusiei și scapă momentan de pericolul războiului pe teritoriul propriu.

Turcia a avut și ea o poziție prudentă, mai mult favorabilă Rusiei decât alianței NATO, din care face parte. A refuzat să blocheze strâmtorile pentru navele ruse, la apelul Ucrainei și s-a abținut la votul de excludere a Rusiei din Consiliul Europei.

Europenii s-au făcut de râs cu vocalizele lor și amenințările de sancțiuni. Marea întrebare e ce ar face NATO în cazul în care Rusia atinge o țară estică din alianță. Trâmbițatul articol 5 nu oferă, de fapt, o garanție concretă. Trump a spus-o explicit că nu i se pare firesc ca America să riște războiul pentru o țară mică (a dat exemplul fictiv al Muntenegrului).

Deocamdată, apartenența la alianță se prezintă ca un avantaj, o poliță de asigurare în fața unor vecini imprevizibili. Dar atât Europa cât și America se prezintă ca puteri în declin rapid, care nu mai intimidează prin propria prezență. E posibil să se pună problema retragerii Americii din Europa și atunci Rusia ar fi pe alte poziții de negociere.

China e marele câștigător. Mutarea îi convine inclusiv în perspectiva unei imitații (puțin probabile) în Taiwan. E puterea în ascensiune economică și militară, care are nevoie de timp, pentru că e interesată să amâne confruntarea cu puterea americană în declin. A rezistat provocărilor din Hong Kong (similare revoluțiilor colorate din Ucraina) și din Taiwan. Nu se implică nici măcar mediatic în actualul conflict, care e departe de granițele ei. A profitat masiv de pe urma pandemiei, chiar dacă înclin să cred că nu a provocat-o. Deși bula imobiliară a pocnit prin Evergrande și alți dezvoltatori, totuși nu s-a produs o contagiune deocamdată.

În marile conflagrații anterioare a câștigat puterea care a intervenit ultima, după proverbialul „doi se bat, al treilea câștigă”. Așa au fost descinderile triumfale ale Americii în Europa și Asia după ce puterile locale s-au epuizat în conflicte sângeroase devastatoare. Acum Rusia a mutat prima, la granița simbolică dintre ea și lumea vestică. Oare chiar împinsă de China?

E imposibil de spus cum se va extrage Rusia din situație. Cum atrage atenția Kissinger, contează cum termini războaiele, nu cum le începi. Se prefigurează o victorie asupra Ucrainei și o umilință pentru Vest prin evidențierea neputinței în fața unei puteri energice. Dar pe urmă? Cum te extragi din ce te-ai băgat? Cu ce costuri stăpânești o țară săracă, aproape falită? Pentru că pământ are destul și Rusia. Europa se va alege cu un aflux de forță de muncă, prezentată ca refugiați, măcar de data asta nu din afara continentului. Și țările Estului vor fi forțate să se unească sub stăpânirea apuseană, tot mai lipsită de luciditate, doar cu amenințarea marelui urs.

Situația capătă o noimă doar în varianta în care se produce o tranziție spre un nou hegemon mondial. Acela nu poate fi nici Rusia, nici Europa îmbătrânită și dezorientată. Ar fi două variante: fie puterea vizibilă a Chinei, fie puterea din umbră a globalismului. Pentru China, Rusia ar fi un servant, un destabilizator pentru rivali. Pentru imperiul globalist, ar fi un berbece, care creează haosul din care să se nască viitoarea ordine.

Economic, urmează cea mai cruntă recesiune din istorie și spargerea marilor bule bursiere. Suntem în intervalul echivalent dintre Marea Recesiune și declanșarea celui de-al doilea război mondial. Din august 2007, economia speculativă financiară nu mai funcționează; din septembrie 2019, marile bănci ale lumii sunt ținute pe perfuzii de Rezerva Federală Americană, pentru că se tem să se împrumute între ele. Acest dezastru a fost mascat doi ani cu diversiunea virusului. Între timp, s-au aplicat câteva electroșocuri: populația a fost convinsă că urmează dezlănțuirea inflației, lanțurile de distribuție au fost perturbate și prețul hidrocarburilor a crescut vertiginos. (Ultimul ar fi un avantaj concret pentru Rusia, impulsionat de război.) Dar creditarea nu s-a reluat.

De aceea rămâne în suspensie rezolvarea crizei bancare. Și tot de aceea văd că insistă mesagerii sistemului pentru varianta excluderii Rusiei din sistemul SWIFT, probabil o carte păstrată pentru a fi aruncată pe masă în cazul în care sistemul bancar cere încă un colac de salvare sau chiar o schimbare de arhitectură. Pare un bluf, pentru că europenii nu au din ce susține costurile ruperii relațiilor economice cu Rusia, au bănci și fabrici acolo pe care nu își pun problema să le închidă. La fel cum nu își permit să sisteze importurile de gaz și petrol. Așa că ursul va fi lăsat să păstreze pe ce a pus gheara.

Victor Grigore

evadare.ro
February 26th, 2022
Mai multe despre: Externe
Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact