Ronald Reagan, ca figură simpatică a globalismului

Sunt destule lucruri de admirat la Ronald Reagan sau Margaret Thatcher. Mai ales, dacă îi comparăm cu epigonii gen Macron, Merkel, Obama, par amintiri luminoase, eroi ai luptei pentru libertate. Totuși, ieșind din falsele alegeri stânga-dreapta, și revăzându-le contribuția la evoluția istorică ulterioară, lucrurile se mai schimbă. Cei doi au facilitate procese ireversibile la nivelul societății și economiei, în direcții care ne-au adus la actuala pierdere accelerată de libertate.

Într-o carte din 2020, intitulată „Reaganland – virajul la dreapta al Americii”, Rick Perlstein arată cum Reagan era mai apropiat de linia de la Davos decât ne imaginăm. Fostul actor era favorabil unei Uniuni Nord Americane, a granițelor deschise, similară cu ce avea să devină Uniunea Europeană. „Comerțul și oamenii vor curge mai liber peste granițele acestor trei țări.”, spunea într-un discurs din 1980. Destul de departe de intenția lui Trump de a ridica un zid la sud.

Articolul din Revolver, de unde am preluat aceste informații, notează că Reagan nu făcuse accidental afirmația. Ci, în prealabil, solicitase echipei de consilieri o informare intitulată chiar „proiectul granițelor deschise”. Acolo se sugera că țara ar putea adoptea idealul imperial roman al cetățeniei universale.

În dezbaterea preliminară cu fostul șef al CIA, George Bush senior (viitorul său succesor), Reagan relua idei similare. Și Bush se pronunța cu acea ocazie pentru naturalizarea mexicanilor intrați ilegal în SUA: „sunt oameni buni, puternici, o parte din familia mea e din Mexic.” Iar Reagan sărea să îi dea dreptate: „Decât să ridicăm un gard, mai bine facem posibil să vină legal, cu permis de muncă.”

În 77, Reagan îi certa pe muncitorii americani, îngrijorați de competiția, care le ducea în jos salariile. „Nicio reglementare sau lege n-ar trebui să permită stricarea recoltelor pe câmp din lipsa culegătorilor.” Apoi au urmat gesturile mai mult sau mai puțin nobile, pe care le făcea în competiția de imagine cu rivalul sovietic. Implicarea în conflictele din Orientul Mijlociu, primirea refugiaților cubanezi de orice fel.

Și mai interesantă e practica prin care „discriminarea pozitivă”, așa zisa „acțiune afirmativă”, a fost transferată de Reagan din sectorul public în cel privat. Din motive ideologice, povara „diversității” a ajuns în seama corporațiilor, care au început să se achite de ea cu pasiune de misionari.

Autorul articolului citat, Scott Greer, încheie cu o afirmație interesantă, care reia sloganul lui Trump: „nu valorile abstracte dau măreția Americii, oamenii care o alcătuiesc fac asta”. Altfel spus, un politician poate să câștige laude în timpul vieții și o statuie ulterior, fiind campion al unor mari cauze. Dar dacă acestea duc în final la erodarea națiunii, pot să ducă la aceleași rezultate ca ideile care sunt din capul locului proaste.