O replică lui Adrian Severin, la chestiunea rusă

Fostul ministru de Externe Adrian Severin scrie un editorial legat de negocierile belicoase dintre Rusia și NATO în dosarul Ucrainean. Deși văd diferit lucrurile, apreciez inteligența politicianului căzut în dizgrație și curajul de a avea poziții ieșite din pluton. Citez:

„SUA acuză Rusia că vrea să repună în discuție rezultatele Războiului rece. Nu este așa. Nu a existat nici o conferință de pace care să stabilească aceste rezultate. În mod unilateral SUA s-a declarat învingătoare în război. Astăzi află că Războiul rece nu s-a încheiat, ci doar s-a întrerupt.

SUA a confundat armistițiul propus de URSS cu o declarație de capitulare și vrea acum să îi fie validată confuzia. Rusia insistă, însă, că ea nu a capitulat.”

Acest paragraf al lui Severin m-a făcut să râd zgomotos. E din bancurile cu „de ce l-ați omorât pe Mihai Viteazul, că eu acum am aflat?”. America s-a „autoproclamat învingătoare”? Păi adversarul nu era căzut la podea și numărat de arbitru. Nu mai era în ring. A reapărut o parte din el 30 de ani după și-și cere paltonul. Și centura cu diamante.

Dacă rușii cred ce spune Severin, e grav. Bine, ei s-au mai pretins continuatorii Bizanțului și ai Romei antice. Franța ar putea pretinde că n-a luat act de înfrângerea lui Napoleon și redeschide dosarul cu ocazia Brexitului. În definitiv, nici Italia n-a dat în scris că renunță la Imperiul Roman.

Tocmai decalajul ăsta de timp l-am subliniat în articolul de ieri că diferențiază situația de criza rachetelor din Cuba. Sunt ridicoli rușii să ceară nu doar să avanseze ei, dar să se retragă alții de pe unde au avansat de ani mulți cu acceptul țărilor gazdă. Sau cucerite, oricum ar fi, dar fapt consumat.

„SUA acuză Rusia că vrea refacerea sferei de influența a URSS. Nu este așa. Rusia știe că nu mai poate fi o URSS după URSS. Ea vrea doar obținerea unui statut post-sovietic cu relevanță globală în cadrul unei ordini mondiale multipolare post-americane, care se naște în “secolul Asiei”. Pentru asta are nevoie să iasă din armistițiul stabilit în 1989, nu prin revenirea la război, ci printr-o conferință de pace care să pună efectiv capăt Războiului rece și adversității cu SUA.

Sa ne amintim despre etapa istorică de la mijlocul deceniului 1990, când SUA a încercat să închidă definitiv jocul împingând Rusia spre Urali. Războiul din Cecenia, ca și implantarea Americii în Balcanii de vest și Caucazul de sud au fost părți ale acestei strategii. Planul a eșuat, însă, și iată că azi bomba cu ceas care a început să ticăie atunci este pe punctul de a exploda.

SUA trebuie să admită realitatea și să treacă la negocieri constructive. Pentru ea războiul cu Rusia nu mai este o alternativă. Cu atât mai mult cu cât adevăratul său rival strategic este în Pacific.”

Această a doua parte e de fapt mai aproape de adevăr. Motiv pentru care și intră în contradicție logică cu prima. „Rusia știe că nu mai poate fi o URSS…” Păi atunci unde mai e pretenția că e fix aia dintr-un război neterminat!?

Și toate acordurile din ultimele 3 decenii cu SUA, cu UE… vizitele reciproce între președinți, ce-au fost? Călătorii în teritoriu inamic în războiul neîncheiat? Puțină seriozitate, domn Severin!

Ziceam că partea a doua e mai spre adevăr. Da, un alt rival s-a ridicat și SUA au decăzut. Acel nou nu e nici URSS, nici Rusia. E China. Din spatele ei, a prins glas și mortul viu. Și ar vrea să obțină ceva. Destul de realist să poată obține, aici nu contrazic.

Doar că pentru asta nu-i de ajuns să pretindă că încheie un război vechi în numele unui imperiu defunct. Pentru asta trebuie să înceapă un război nou, că între timp a fost pace.

Ar putea să-l câștige? Dacă îi sar în ajutor China, Turcia, India, Pakistan… (nu sunt necesari toți deodată), poate că da. Dar cine-i garantează că vreunul din aceia vor să-i urmeze, ca să-și consolideze granița de vest?

Tocmai menționarea Chinei îi contrazice pretențiile de tip „spațiu vital”. Dacă vrea să se învecineze doar cu țări demilitarizate, fără rachete, fără baze, Rusia poate începe prin a convinge China și Japonia să se dezarmeze. Să vedem cum decurge cu ele argumentul că au traume istorice și neliniști că pot fi invadați… Evident, n-o face, pentru că încordarea mușchilor e doar cu Ucraina – alt cal breaz al regiunii.

Și mai e ceva: ca să câștige acel război, terminat cu un nou acord de pace și reconfigurarea ordinii mondiale, trebuie să aibă curaj să-l înceapă. Ceea ce iarăși e la fel de incert deocamdată. Slavă Domnului!