În discursul de la ONU din 2019, Boris Johnson a atins temele anului 2020: vaccinuri, supravegherea populației, a patra revoluție industrială

Am văzut azi un clip editat, de doar două minute, cu prim-ministrul Marii Britanii, Boris Johnson. Și am fost convins că e total fals. La primul minut am crezut că sunt fragmente tăiate din context (ceea ce era). La al doilea, deja am zis că n-are cum, e făcut pe calculator, îi imită cineva vocea. Aș fi trecut peste complet, ca peste o glumă. Dar sursa era de încredere și, mai ales, decorul din spate inconfundabil: tribuna Națiunilor Unite din New York. Zic, asta se poate verifica.

Și: stupoare. Fragmentul redus era scos din foarfeca de montaj. Dar discursul era absolut real și omul chiar atingea cu un an înainte de pandemie teme, despre care azi se spune că sunt „teoria conspirației”. Ciudățenia și mai mare e că Boris Johnson repetă situația bizară a tatălui său, fost agent al serviciilor secrete britanice. Am relatat într-un articol mai vechi cum tatăl lui Boris Johnson a scris numeroase cărți despre urgența reducerii populației. Iar în chiar timpul pandemiei s-a gândit să profite și și-a republicat o carte din anii 80, în care vorbea de un virus eliberat intenționat de un guvern.

Pe scurt, discursul din 2019 al lui Boris Johnson e perfect autentic, poate fi citit și pe site-ul guvernului. Nu, nu era o prevestire a pandemiei, la data aceea Boris Johnson poza într-un rebel, de partea poporului. Iar lumea râdea ca la glumele unui bufon. Dar cu lumea schimbată dramatic în 2020, avertismentele lui despre o societate în care oamenii și-ar pierde libertatea sună cu totul și cu totul altfel. Voi spicui câteva pasaje din cuvântarea de atunci.

„Nimeni nu poate ignora acumularea de forțe, care redefinesc viitorul fiecărui membru al Adunării. Ceva de acest fel nu a mai existat în istorie.” (…)

(A făcut o paralelă între precedentele revoluții industriale și revoluția digitală actuală.)

„Poți păstra secrete față de prieteni, părinți, copii, față de doctor și antrenor, dar ai nevoie de eforturi serioase, pentru a-ți ascunde gândurile față de Google. Și dacă asta e adevărat azi, în viitor, s-ar putea să nu mai ai unde să te ascunzi.

Orașele inteligente vor împânzi cu senzori, uniți între ei în „internetul tuturor lucrurilor”, de la coala de hârtie la felinarul de pe stradă. Va fi mereu un loc liber pentru mașina ta electrică. Nicio pubelă nu va rămâne negolită, nicio stradă nu va rămâne nemăturată. Iar mediul urban va fi la fel de septic, ca o farmacie din Zurich.

Dar această tehnologie ar putea fi folosită și pentru a ține fiecare cetățean sub supraveghere fără încetare. O viitoare Alexa va pretinde că ascultă doar ordine, dar va ține ochii pe tine, ascuțindu-și limba și bătând din picior.

În viitor, conectivitatea vocală va fi în fiecare cameră și aproape orice obiect: salteaua patului tău îți va monitoriza coșmarurile; frigiderul va piui după mai multă brânză, ușa de la intrare se va deschide automat, de cum te apropii de ea, ca un valet tăcut; cititorul inteligent de contoare va căuta furnizorul mai ieftin de energie. Și fiecare din acești senzori va transcrie cu minuțiozitate fiecare obicei al tău într-o minusculă stenografie electronică, stocată nu în cipurile lor interne. Ci într-un mare nor de date, care înnorează tot mai opresiv cerul speciei umane. Un uriaș nor de furtună, gata să tune.

Și nu avem niciun control cum și când va ploua asupra noastră. Și în fiecare zi în care apăsăm telefonul sau lucrăm la tabletă – cum văd că faceți acum – nu ne lăsăm doar urmele de neșters în eter. Dar devenim noi înșine resurse. Click după click, apăsare după apăsare.

La fel cu perioada cărbunelui a creat o bogăție incredibilă de hidrocarbon, cu fiecare frunză, care a căzut… Datele reprezintă petrolul economiei moderne. Și acum suntem în situația în care nu știm cine ar trebui să aibă drepturile acestor noi câmpuri petrolifere. Nu știm cine ar trebui să aibă control pe aceste țevi de bani. Și nu știm cine decide cum sunt folosite aceste date.

Putem avea încredere în acești algoritmi? Putem să le încredințăm viața și speranțele noastre? Ar trebui ca mașinile – și numai mașinile – să decidă dacă suntem eligibili pentru un credit ipotecar? Sau ce operație sau tratament să primim? Suntem condamnați la un viitor rece și fără inimă, în care computerele ne spun DA sau NU? cu aerul sumbru al unui împărat în arenă? Cum pledezi în fața unui algoritm? Cum îl convingi să vadă circumstanțele atenuante?

Și cum nu știm că mașinile nu au fost programate insidios să ne prostească sau chiar să ne înșele? Folosim deja tot felul de servicii de mesagerie, care ne oferă comunicare instantanee la preț minim. Aceleași programe, platforme ar putea fi proiectate să ne cenzureze în timp real la fiecare conversație, cu vorbe indecente șterse instantaneu. De fapt, în unele țări se întâmplă deja! Autoritarismul digital nu e, vai, fantezia unei distopii, ci o realitate în afirmare.

Motivul pentru care țin acest discurs astăzi e că Marea Britanie e unul din liderii industriei tehnologice. Și cred că guvernele au fost luate pe nepregătite de consecințele neintenționate ale internetului. O cucerire științifică de mai mare impact în viețile noastre, decât orice invenție de la Gutenberg încoace. Și dacă te gândești cât de mult a durat ca volumele tipărite să atingă o circulație largă, pătrunderea internetului e mult mai vastă. Apariția internetului e mai mare decât tiparul, e mai mare decât era atomică. Dar e ca energia nucleară, prin aceea că e capabil și de bine și de rău.

Și nu e singura tehnologie, care aleargă către noi, dintr-un orizont îndepărtat. Ne mijim ochii spre ele, să ghicim dacă sunt bune sau rele – prieteni sau dușmani? Inteligența artificială – ce va însemna? Roboți de ajutor, care spală și au grijă de o populație îmbătrânită? Sau terminatori cu ochii roz, trimiși înapoi din viitor să termina rasa umană?

Ce va însemna biologia sintetică? Refacerea ficatului și vederii noastre, prin regenerarea miraculoasă a țesuturilor, ca o cură de mahmureală fantastică? Sau ne va aduce înfiorători pui fără copane pe masă?

Nanotehnologia ne va ajuta să învingem boala sau va trimite roboței minusculi, să se înmulțească între celulele noastre? E un loc comun vechi de când literatura, că orice descoperire a cunoașterii e pedepsită de zei. Când Prometeu a adus focul omenirii, într-o tulpină de fenicul, Zeus l-a pedepsit înlănțuindu-l de o stâncă tartară, ca un vultur să îi ciugulească ficatul. Și de fiecare dată ficatul îi creștea la loc și era ciugulit din nou. Iar asta a durat o eternitate – cam ca Brexitul, dacă ar fi după unii parlamentari. De fapt, era în obiceiul poeților să blesteme primii făurari – pe cei răspunzători de orice pas înainte al tehnicii și științei. „Numai de n-ar fi inventat ei corabia, Iason nu ar fi navigat la Colchida și multe dezastre nu s-ar mai fi întâmplat!”

Și e instinctul uman profund să fie îngrijorat de orice progres tehnologic. În 1829 au crezut că trupul nu va rezista forțelor de presiune din racheta lui Stephenson. Și azi există oameni, care sunt anti-știință. O întreagă mișcare, a anti-vacciniștilor, care refuză să accepte evidența că vaccinurile au eradicat variola. Și care, prin prejudecățile lor, pun în pericol chiar copiii, pe care vor să îi protejeze. Resping total acest pesimism anti-știință!

Sunt profund optimistic în capacitatea tehnologiilor noi de a elibera și de a reface lumea în chip minunat și benign. Și în nenumărate domenii fac asta deja.

Astăzi, nanotehnologia, cum am menționat, revoluționează medicina proiectând roboți cât o câtime dintr-o globulă roșie. Capabilă să înoate prin corpul nostru, plasând medicamente și atrâgând celule maligne, ca o armată din Star Wars.

Tehnologia de interferență neuronală produce implanturi, care redau auzul, celor care nu și-ar putea auzi copiii. O firmă din Londra a ajutat un orb să se miște cu ajutorul unei aplicații de telefon. Noi tehnologii, produse în Marea Britanie, ajută orbii să vadă și surzii să audă.

Credeam că tipăritul nu poate depăși cadrul unei planșe. Acum o firmă engleză folosește printarea 3D pentru a face motoare, care ating vitezele unei rachete. În țări africane, milioane de oameni pot acum să transfere bani cu o simplă aplicație de mobil. Pot să cumpere energie solară și să facă saltul de la lipsa de curent la energia verde. Noi progrese fac energia regenerabilă mai ieftină, ajutându-ne în lupta cu schimbările climatice.

Înțelegerea noastră asupra lumii naturale e transformată de secvențierea genomului. Descoperiea însăși esenței vieții. Secretul codului genetic, care animă spiritul oricărei ființei vii. Și permite izbânzi medicale neștiute. Tratamente croite pe alcătuirea genetică a fiecărui individ.

Până acum, am descoperit secretele a mai puțin de 0,3% din viața complexă a planetei. Gândiți-vă ce am putea face, când vom ști măcar 1%, nu mai zic, 5 sau 10. Dar felul cum proiectăm aceste tehnologii și ce valori le insuflăm, va modela viitorul omenirii. Asta doresc să vă spun astăzi, excelențelor. În joc e dacă lăsăm o lume orwelliană, gândită să cenzureze, să reprime, să controleze. Sau o lume a emancipării, a dezbaterii și învățării, în care tehnologia amenință doar foamea și boala, nu libertățile.

Acum șapte decenii, Adunarea Generală a ONU a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului, fără voci disidente, unind umanitatea pentru întâia dată și poate pentru singura dată în jurul unui set de principii. Iar declarația noastră susține „libertatea de opinie și de expresie”, „intimitatea domiciliului și corespondenței” și „dreptul de a căuta și de a împărți idei și informații”.

Dacă nu ne asigurăm că noile tehnologii reflectă acest spirit, mă tem că declarația noastră nu va însemna nimic. Misiunea Marii Britanii și a tuturor, care ne împărtășesc valorile, e să ne asigurăm că tehnologiile noi sunt proiectate cu gândul la libertate, deschidere și pluralism, cu protecții suficiente pentru oameni.”

(Discursul continuă cu apeluri la o inițiativă globală pentru introducerea responsabilă a noilor tehnologii și cu o invitație la un summit, care trebuia să aibă loc la Londra în 2020. Dacă nu ar fi apărut pandemia, desigur…)