Cu doi ani în urmă, englezii se aliniau în fața casei în fiecare joi la 8 seara să aplaude eroii din linia întâi. Și la ei spitalele erau închise pentru alte boli și filmulețele cu asistente dansând sincron deveneau virale. Se spunea de mai multă vreme că pentru englezi NHS (sistemul național de sănătate) devenise un substitut de biserică, în sensul că după război se cultivase un respect religios pentru sistemul lor medical.
Într-o țară maxim de capitalistă, sistemul de sănătate e unul aproape socialist, în contrast cu cel american – ultra-liberal, incredibil de scump, care te lasă să mori, dacă n-ai asigurare. Era un motiv de rivalitate și ironii peste ocean. Cel englezesc e de stat, aproape integral gratuit pentru orice cetățean, inclusiv pentru străinul abia aterizat pe insulă, care nu a contribuit un penny. Toacă un buget colosal de 190 miliarde de lire în fiecare an! Spre comparație, bugetul alocat de România e de peste 10 md euro. Nici el mic, dar de 19 ori mai puțin, la o populație de aproape 4 ori mai mică.
Rezultatul, înainte de pandemie, era după cum urmează: condiții excelente în relaționarea cu publicul, dotări, curățenie, proverbiala politețe britanică, analize costisitoare pentru orice. Dar o eficiență lamentabilă, mare birocratizare, un personal numeros a cărui prioritate era să se acopere de hârtii pentru a preveni procesele de malpraxis, o calificare foarte inegală între doctori, de la excelenți la incompetenți (per total, sub media de competență din România), specializare până la obtuzitate. Intrase în folclor deja că medicii englezi pun o armată de asistente să-ți facă toate analizele, te pun să semnezi un teanc de hârtii și la final îți prescriu invariabil un paracetamol.
În numele NHS și al prestigiului său național s-a justificat cea mai mare invazie din UE și mai ales din afara ei. Se spunea mereu: avem nevoie de indieni, de arabi, de africani pentru NHS. Nu putem opri bărcile gonflabile pe Canal, că rămâne NHS fără personal… Dar, stupoare, și imigranții îmbătrânesc. Și s-au dovedit rapid cei mai fideli și pretențioși clienți ai serviciilor de sănătate gratuită, pe care le cocoșează numeric fără să contribuie.
După pandemie, lucrurile au luat-o total razna. Consultațiile s-au mutat preponderent online prin videoconferință și programările pentru faimosul paracetamol s-au lungit cu lunile. Personalul NHS a devenit cel mai mare promotor și totodată motiv pentru prelungirea carantinei și restricțiilor. Trebuia să nu mai trăiești ca să salvezi instituția celor care salvau vieți. Toate conferințele de presă ale Guvernului aveau un fundal cu sloganul: stați în siguranță, protejați NHS. Era ca o armată pe care trebuia să o aperi să nu ia bătaie.
Un caz straniu a prins acum prima pagină a ziarelor din regat. Un bătrân de 87 de ani, bolnav de cancer la prostată, a căzut în curte. Și-a rupt diverse coaste, oase. Familia a sunat la salvare și i s-a spus să nu-l mute ca să nu-i facă mai rău. Dar să aibă răbdare că sistemul e copleșit. Au așteptat, în total, 15 ore în frig și apoi ploaie. Timp în care au improvizat un adăpost ca pentru un boschetar din ce-au avut la îndemână. Deocamdată, domnul Lăzărescu al lor a supraviețuit.