Marii speculatori pariază pe recesiune în viitorul deceniu
Cei atenți la discuțiile economice au auzit poate de fenomenul inversării curbei dobânzilor. Fenomenul apare atunci când împrumuturile pe termen lung aduc mai puțină dobândă creditorilor decât împrumuturile pe termen scurt. Un fenomen anormal, pentru că un credit acordat pe mai mult timp e mai riscant pentru cel care îl acordă și implică un sacrificiu mai mare, exprimat în timpul așteptat pentru recuperarea investiției, alături de incertitudine.
Cea mai urmărită e traiectoria pe care o fac obligațiunile emise de Trezoreria statului american. Când obligațiunea pe 30 de ani aduce mai puțină dobândă periodică decât cea pe 1 an, vorbim de o inversare a curbei. Iar analiștii financiari tratează evenimentul ca un semn că urmează o criză economică. Explicația e că implică scăderea apetitului pentru risc.
Mai puțin cunoscute publicului larg decât obligațiunile Trezoreriei SUA, împrumuturile în eurodolar sunt chiar mai importante. Eurodolarul e denumirea dolarilor off-shore, moneda neoficială a marii finanțe internaționale. Sunt dolari parcați, dar și produși în afara băncilor americane. (Există din anii 50, nu au nicio legătură cu moneda euro, apărută ulterior.) Piața financiară a eurodolarului este mai mare decât piața dolarului propriu-zis.
Dacă dobânda de referință a monedelor naționale e fixată de banca centrală a țării respective (sau BCE, în cazul UE), pentru eurodolar, aceasta e fixată de bancheri la Londra și poartă numele de LIBOR. Deși un fenomen paralel cu economiile naționale, această dobândă a lumii offshore e luată ca referință când sunt calculate credite și dobânzile cărților de credit.
Zilele acestea a avut loc inversarea curbei pentru contractele futures ale eurodolarului. Acestea se vând în tranșe de câte un milion de dolari, deci nu se adresează omului de rând. Inversarea curbei dobânzilor eurodolarului are aceleași implicații amintite anterior pentru dolarul propriu zis, aflat în băncile din SUA.
Prima parte a curbei eurodolarului se referă la dobânzile pe termen scurt (lunile următoare). Iar a doua parte, la dobânzile estimate a fi percepute anii viitori. Trebuie subliniată diferența majoră între predicțiile făcute de analiști, răspunsul la sondaje de opinie, pe de o parte, și acest gen de grafice, care au în spate investiții financiare reale și semnificative, făcute de unii din cei mai mari actori ai lumii finanțelor. Economiștii pot să spună orice la televizor, chiar investitorii pot exprima optimism sau pesimism în interviuri. Dar contează mult mai mult unde își pun cu adevărat banii sau cum descriu viitorul dobânzile pe care le cer.
Inversarea dobânzii arată că sunt așteptate dobânzi mici, ca urmare a unei reducerii generale a activității economice. Fenomenul poate fi negativ inclusiv pentru prețul aurului, care e și el vândut în momente de criză. Inversarea nefirească a dobânzilor a precedat mai multe perioade grele din istorie. În cel mai bun caz, ne putem gândi la inversarea din 2006, care a precedat criza financiară. În cel mai rău, la situația din anii 40, din timpul marii recesiuni.
Cel mai bun expert în problema eurodolarului, analistul economic Jeff Snider, a fost cel care a semnalat ieri acest fenomen, avertizând că e un indicator foarte important. Subliniez că nu e genul de alarmist, dimpotrivă, e unul din ultimii adepți ai ideii că suntem în plină deflație și vom continua să suferim de pe urma acestui fenomen. Creșterile mari de prețuri din multe țări par să îl contrazică în privința inflației. Dar Snider e de părere că fenomenul e trecător și determinat de disfuncții pe lanțul de producție și aprovizionare.
Deflația de care vorbește nu înseamnă că de mâine se ieftinesc bunurile de larg consum. Ce presupune e mai curând o încetinire a ratei de creștere a prețurilor (cam ca atunci când ridici piciorul de pe accelerație – nu dai înapoi, dar accelerezi cu mai puțin decât anterior). După care, scăderea cererii, a investițiilor și a creditării, va pune în dificultate firmele și țările îndatorate, care riscă să intre în criză de lichidități și de instrumente puțin riscante (cum ar fi obligațiunile americane) pe care să le pună gaj pentru împrumuturi rapide.
Puteți vedea un interviu mai amplu de ieri cu Jeff Snider, în care vorbește despre asta:
În articolul său de acum câteva zile, Snider numea graficul făcut de contractele derivate „instrumentul cel mai de încredere pentru predicții”. Acolo sunt trecute în detaliu momentele anterioare când inversarea curbei a fost urmată de scăderi economice. Dar vă avertizez că nivelul e destul de complicat.
Aș mai sublinia că Jeff Snider este aproape opusul unui conspiraționist și că eu îmi iau libertatea să interpretez într-un fel propriu felul în care descrie el sistemul offshore. El e de părere că sistemul eurodolarului a apărut dintr-o necesitate după Bretton Woods, pentru că SUA nu aveau deficite suficient de mari, care să permită exportul de dolari, necesari în tranzacțiile făcute de terți și pentru folosirea dolarilor ca rezerve. Planul Marshall era o formă de export de dolari în acest fel. Astfel, sistemul eurodolarului ar fi apărut dintr-o necesitate economică, de a oferi dolari solicitați în afara granițelor SUA.
Eu sunt de părere că sistemul a apărut în mod deliberat ca să paraziteze economiile naționale și să extragă bogăție dintr-un atribut anterior rezervat statelor suverane. De asemenea, sunt de părere că tocmai acest Imperiu Offshore, al economiei din umbră, are puterea necesară pentru a coordona întreaga operațiune corona. Cu atât mai mare este coincidența de acum ca problemel financiare semnalate de eurodolar să se sincronizeze cu descoperirea noii tulpine Omicron.
Cei interesați să înțeleagă ce este sistemul eurodolarului, pot începe cu episodul 9 din serialul de anul trecut, în care explicam apariția Imperiului Offshore.
