Legenda statului care tipărește bani

E o idee larg răspândită că statul tipărește bani și produce inflație. Care ne erodează tuturor economiile și veniturile printr-o taxă ascunsă. Dacă îi asculți pe Ron Paul sau Peter Schiff, hiperinflația e după colț și e doar vina statului, mai precis a băncii centrale. Care la americani poartă numele înșelător de „Rezervă Federală” (Fed). Nu înseamnă că prețurile nu cresc galopant și că această devalorizare nu e o nedreptate. Că nu există pericolul colapsului monetar. Dar realitatea e mult mai complexă.

Dezbaterea publică e monopolizată de false orientări de stânga și de dreapta. Între „socialiști”, care chiar vor iresponsabilitate fiscală, venit minim garantat și tipărire de monedă, pe de o parte, și „libertarieni”, care arată cu degetul doar spre stat. (Deși tehnic Fed nici nu e o agenție a statului.) Ce e bine ascuns și de stânga și de dreapta e privilegiul băncilor comerciale de a se substitui dreptului suveran al statului de a bate monedă. Acest privilegiu extrage lent o parte consistentă din munca tuturor, prin producția de monedă. 

Voi folosi două prezentări video explicative despre ce sunt rezervele bancare. Prima arată că sistemul e închis și că Fed ar produce chiar deflație. A doua e mai „conspiraționistă” și arată că de fapt are loc un transfer de bogăție, care va duce în final la distrugerea întregului sistem și tranziția la banii digitali, care vor fi un fel de „rezerve” obligatorii pentru toți.

1. cum nu se tipărește…

Să detaliem mecanismul, așa cum e explicat de Steven van Metre (care se concentrează pe aspectul tehnic, fără să îi dea conotația politică și etică, pe care i-am adăugat-o eu). Voi rezuma ce spune în prezentarea video, pe care o adaug la final. Categoric, situația Statelor Unite e diferită față de cea a BNR, din multe puncte de vedere, dar explicația e de folos.

Tehnic, doar Trezoreria tipărește dolarii în formă fizică. Dar Fed (echivalentul BNR)

„poate crea bani pe cale digitală, cumpărând obligațiuni ale Trezoreriei sau alte înscrisuri garantate de Guvern, care în practică fac masa monetară să crească”. O spune chiar președintele Fed, Jerome Powell.

(Aici, apărătorii etalonului aur deja ar insista că e o diferență între bani și monedă, dar nu intrăm în discuția respectivă.)

Interogat suplimentar, „Isărescu al americanilor” a nuanțat: „Doar schimbăm natura rezervelor” (monetare). Așadar, ce sunt aceste rezerve?

Când un cetățean depune o sumă oarecare într-o bancă, suma e înregistrată în bilanțul băncii în ambele secțiuni. E deopotrivă un activ, pentru că se află în seif, dar și un pasiv, pentru că deponentul își poate retrage suma. (Din perspectiva băncii, depozitul funcționează ca o datorie pe care o are de returnat clientului.) 

Ca să transforme pasivul în activ, băncile comerciale iau banii deponenților și cumpără de ei bonuri de tezaur de la Trezorerie. În această secvență, acele înscrisuri sunt un pasiv pentru Trezorerie, întrucât (la fel ca un deponent), banca poate veni să le răscumpere contra bani. Acum, ca prin farmec, banca (privată) are în scripte două tipuri de active (depunerile și echivalentul lor în bonuri de trezorerie), fără să mai aibă un pasiv contabil. În plus, bonurile de trezorerie aduc chiar și o mică dobândă băncii, din care poate transfera ceva și clientului.

În acest mod, se creează rezervele bancare (emise de Fed). Rezerva bancară e o depunere a unui client, folosită la achiziția de bonuri de tezaur. Din experiență, băncile știu că au timp să speculeze, pentru că un depozit bancar are o medie de 5 ani.

Când Fed vrea să „ajute economia” în timpul unei crize sau încetiniri economice, recurge la o operațiune de tip QE („relaxare cantitativă”). Aceasta e confundată de publicul larg cu „tipărirea de bani”, pentru că dă impresia unei diluări a monedei.

În cadrul operațiunii QE, banca comercială va transfera băncii centrale bonurile de trezorerie și va primi în schimb „rezerve bancare” (un fel de jetoane, dar în format digital). Acele „jetoane” nu se pot folosi decât în relațiile interbancare, deci ele (încă) nu inundă piața cu bani. De data asta, pasivul a fost transferat băncii centrale. Acum dobânda generată de bonurile de trezorerie e încasată de Fed (banca centrală), care le are în custodie. Dar alege să transfere această dobândă către băncile comerciale, ca și cum ele s-ar afla în continuare în posesia obligațiunilor emise de Trezorerie.

În această etapă, se observă că nu s-au tipărit bani noi. S-au emis doar niște simboluri digitale (rezervele).

Acele hârtii purtătoare de valoare (cambii, obligațiuni, bonuri, oricum le-am numi, alături de ipoteci) sunt extrase din circuitul financiar și „parcate” în bilanțul băncii centrale.

Prin operațiunile QE, banca „statului” împiedică băncile comerciale să vândă (sau să execute) obligațiunile statului, emise de Trezorerie. (Ceea ce ar produce și devalorizarea lor.)

În graficul de mai jos, expansiunea monetară e figurată în mod inversat (cu roșu). Observați în zona subliniată de banda gri, prăpastia creată în 2020, la adăpostul pandemiei. Suntem obișnuiți ca graficul să fie prezentat neinversat, ca o creștere a masei monetare într-un ritm spectaculos. Dar aici, masa monetară (roșu) e corelată cu viteza de circulație a banilor (albastru), care de fapt încetinește. Asta se întâmplă într-o perioadă de scădere a activității economice sau de restriște – se vinde mai puțin, se consumă mai puțin, banii trec mai lent dintr-o mână în alta.

Prin manevra QE, Fed încearcă să întărească dolarul prin aspirarea de valori din circuit.

În al doilea grafic, masa monetară e figurată cu albastru. De data asta, traiectoria nu mai e răsturnată. E așa cum suntem obișnuiți să o vedem, într-o creștere îngrijorătoare. Dar în tandem cu ea vedem și prețul dolarului (roșu) față de alte monede. Și remarcăm întărirea dolarului, nu devalorizarea, care se presupune că e rezultatul unei tipăriri suplimentare. (Este o întărire relativă, față de alte monede, în raport cu care are avantaje stipulate în tratatul de la Bretton Woods și alte avantaje competitive. Dar nu o întărire în raport cu anumite mărfuri și active tangibile.) Efectul, așadar e deflaționist.

Iată și reprezentarea creșterii masei monetare M2 (cel puțin a părții în mod curent numite masă monetară – depozitele). Creșterea e, într-adevăr spectaculoasă, de la criza din 2007 încoace, iar de la Covid a luat-o aproape vertical în sus. Explicația pe care Steven van Metre o dă pentru această creștere de masă monetară, care totuși nu e tipărire de bani, sunt dobânzile mici. Aș adăuga și lipsa oportunităților de investiții și sentimentul insecurității. În loc să circule sau să fie „puși la lucru”, banii „băltesc”, stau nefolosiți la cei care i-au economisit.

Evident, există aspecte neacoperite de această utilă prezentare. În primul rând, expansiunea creditului produsă prin sistemul rezervelor fracționare. Pentru că raportul dintre rezervele prudențiale și depozite nu e de 1 la 1. Ci acele rezerve sunt doar o fracție – de unde numele sistemului. Astfel, în momentul în care băncile comerciale dau credite, ele chiar produc monedă și o diluează pe cea existentă.

De asemenea, lipsesc celelalte expresii ale masei monetare, unde ar intra și sistemul eurodolarului. Adică dolarii parcați în afara granițelor SUA și felul în care sunt ei multiplicați prin creditele acordate de instituții financiare din umbră. Inclusiv prin instrumente derivate, speculative.

Pentru o mai bună înțelegere a problematicii, vă propun alte două prezentări relativ succinte, care se referă și la natura parazitică a sistemului financiar actual.

De această dată, avem subliniera că sistemul monetar e construit pe datorii, iar acest sistem a intrat în faza lui finală, din 2008 încoace. Motiv pentru care oligarhia bancară se grăbește să creeze o criză pentru tranziția la banii digitali. Intervențiile guvernamentale nu au făcut decât să accentueze disparitățile și să concentreze bogăția în tot mai puține mâini.

Explicația despre rezervele bancare începe la minutul 16: (Puteți sări acest clip cu totul, pentru că e explicația mecanismului din primul film, dar e mai clară vizual.)

2. și totuși, e o scamatorie…

În al ultimul clip (dedesubt) puteți vedea cum sunt folosite totuși rezervele pentru transferul de bogăție din timpul marii afaceri, care e pandemia. De această dată infuzia de rezerve a Fed iese din sistemul bancar printr-o instituție privată intermediară (care nu e bancă) și umflă artificial prețul acțiunilor la bursă.

Acum, Fed răscumpără bonurile de trezorerie de la instituția nebancară (de tipul fondurilor private de pensii sau de investiții). Dar nu plătește cu dolari, ci cu rezerve, pe care le emite și le parchează în banca la care are instituția respectivă cont. Banca primește simultan instrucțiuni de la Fed să noteze echivalentul sumei în contul instituției care cedează bonurile. Astfel, rezervele și suma trecută în cont se echilibrează.

În pasul următor, instituția folosește suma din cont pentru achiziția de acțiuni – deci banii nu ajung decât indirect în economie. (De aici deduc că urmările – respectiv o inflație devastatoare – ar urma să se vadă abia când bula bursieră pocnește și acțiunile sunt vândute. Dar asta e doar presupunerea mea, s-ar putea să mă înșel.)