evadare.ro

Dedesubturile economice ale războiului și păcăleala SWIFT

În primele zile ale războiului, populației i-a fost livrat mesajul cheie că Rusia trebuie scoasă din SWIFT. Mi-a atras atenția că se insista pe el atât în străinătate, cât și din partea unor răspândaci locali, legați de servicii sau cu sfori pe afară. Până și Băsescu a sărit direct cu ideea asta. Părea un punctaj. Cred în continuare că va avea implicații serioase în vederea unei reforme bancare, despre care am spus mereu că e și între țintele plandemiei. Deși, pentru moment, deconectarea e o farsă pentru naivi.

Concret, SWIFT e un sistem de mesagerie. Cum era pagerul, înainte de telefonul mobil. E mai securizat și accesibil doar băncilor între ele, dar o banală mesagerie. Nu e nicio armă nucleară financiară. Nu face propriu-zis nicio tranzacție de bani. Doar te anunță că partenerul X îți cere să faci cutare modificare în contul clientului Y. Tot ce face SWIFT se poate face printr-un simplu telefon sau prin fax. S-ar putea și prin e-mail, dar probabil e exclus pentru un plus de siguranță. Operațiunea în sine de transfer nu constă în căratul banilor fizic, ci într-o pereche de notații în bazele de date ale unor calculatoare. Iar acea modificare se face cu alt program, nu cu SWIFT, după ce s-a recepționat mesajul (pe orice cale).

În plus, deocamdată Gazprom Bank și cea mai mare bancă din Rusia n-au fost incluse pe lista sancțiunilor, anunță Reuters. Adică au lăsat o cale lejeră prin care să fie plătit petrolul și gazul.

În privința SWIFT, e ca și cum te-ar amenința că te dă afară de pe Facebook, dar în realitate îți blochează doar accesul la mesagerie. În fine, adevăratul sistem prin care se fac tranzacțiile se numește CHIPS – sistemul de compensare și plăți interbancare. Doar în SUA, acest sistem mută 1,5 trilioane de dolari pe zi între bănci. Iar alături de el, mai există și sistemul similar al Fed, Fedwire.

O idee mai importantă e că și mesageria SWIFT e un sistem privat, al băncilor cu operațiuni internaționale. Atunci când operează în dolari (de obicei), acel dolar e în afara sistemului bancar american. E așa numitul eurodolar sau dolar offshore. De la începutul pandemiei tot insist să fac diferența între SUA (cu satelitul său, Uniunea Europeană) și Imperiul Globalist al finanței cu ramificații offshore. Mesageria în cauză e mai mult a celui de-al doilea. Marele capital financiar e sub protecția politică și militară a Americii, a cărui clasă politică o controlează, dar nu e deloc garantat că nu are interese divergente. E destul să vedem cum granița de sud a SUA e lăsată de izbeliște, cum s-a pompat anul trecut într-un cvasi-război civil pe motive rasiale, ca să ne convingem că America însăși nu e scutită de planul dezintegrării națiunilor pentru obținerea unei „noi ordini din haos”.

Totuși, SWIFT nu e complet irelevant în acest proces. E posibil ca disfuncțiile puse pe seama lui (și a altor sancțiuni mai grave, precum sistarea importurilor de hidrocarburi) să fie folosite pentru propunerea și acceptarea unui noi sistem. Fie unul intermediar, împărțit pe sfere de influență, cum a fost cel din războiul rece. Fie un sistem global, de astă dată cu bani digitali.

O ipoteză adusă în discuție acum e și trecerea la o monedă digitală legată de aur. Ea convine de minune creditorilor internaționali, care se asigură astfel că își recuperează cu vârf și îndesat creditele. Rusia are resursele indispensabile – energie și ceva hrană. China are industria. America are puterea militară, influența, tehnologia și puterea financiară. Doar că finanța a fost externalizată sub alte jurisdicții fictive (gen offshore), cum a fost externalizată industria în Asia. La o adică, s-ar putea muta sub alt protectorat sau dicta explicit propriul aranjament global. (Lucru pentru care Klaus Schwab joacă rolul de maestru de ceremonii sau sperietoare.)

În fine, problema și mai mare a acestei simbioze dintre Occident și marele capital e că din august 2007 s-au atins limitele creșterii. Economia reală nu se mai poate îndatora în ritmul cerut de speculatori, cu dobândă la dobândă. De atunci încoace, băncile „naționale”, în frunte cu Rezerva Federală Americană se substituie pieței umflând datoriile suverane, scriptele băncilor și bulele bursiere. Sub gălăgia unor spaime diverse, se iau aceste măsuri pompieristice, pe care populația nu le-ar agrea. Ele au și darul de a ascunde starea de faliment a țărilor apusene îmbătrânite, cu o masă de pensionari al căror fond de pensii depinde de balonul bursier.

Astfel, prin intervenții în favoarea sistemului bancar, țări dintre cele mai prospere au ajuns la niveluri delirante ale datoriei publice, altă dată întâlnite doar în țări africane:

  • Japonia     – 237% din PIB
  • Grecia        – 174%
  • Italia          – 133%
  • Portugalia – 120%
  • SUA            – 106% din PIB (30 trilioane $)
  • Belgia, Franța, Spania – peste 90%

Schema folosită din 2007 încoace a fost o combinație de creștere a deficitelor publice, pompare de lichidități în conturile băncilor sub formă de rezerve, achiziții directe de datorii (ipoteci, asigurări împotriva incapacității de plată) și într-un final acțiuni. Astfel, din intervenție în intervenție, băncile centrale ale marilor puteri au ajuns să preia în contabilitate trilioane de dolari din economie, din 2007 încoace. Urmărind linia roșie, în graficul de mai jos, vedem acțiunea fără precedent în istorie din partea Fed sub pretextul pandemiei din 2020. Și mai observăm că după criza din 2007, Banca Centrală Europeană a surclasat SUA în intervenționism. 

 

(sursă grafic: Harver Analytics, via yardeni.com) 

Împreună, doar aceste bănci au ajuns la 31 trilioane de dolari dețineri. Imaginea de mai sus e în termeni absoluți. Mai jos, e deținerea raportată la PIB. (Din același studiu excelent de Edward Yardeni și Mali Quintana.)

(sursă grafic: Harver Analytics, via yardeni.com) 

Observăm că Banca Japoniei a fost „deschizătoare de drum” în acest experiment unic în istorie. A ajuns să dețină pe la 130% din PIB-ul țării „pe caiet”. Dar mai observăm că UE stă chiar mai prost decât SUA, cu peste 60% din PIB-ul comunitar trecut în contul băncii centrale. Nici în fanteziile lui Marx nu se putea imagina o asemenea acaparare a mijloacelor de producție! Din acest grafic reiese că economiile capitaliste devin tot mai socialiste, iar economia Chinei, tot mai capitalistă.

În fine, un grafic absolut fabulos, dacă vă întrebați unde s-au dus acești bani cheltuiți cu nemiluita de băncile statelor. Seamănă ca două picături de apă. Indiferent că a fost criză, pandemie, „relaxări cantitative”… Tot ce au produs virtual băncile (impropriu numit „au tipărit”) se regăsește fără abatere în prețul acțiunilor S&P 500. Adică acțiunile câtorva din cele mai mari 500 de corporații multinaționale, preponderent americane. 

(sursă grafic: Harver Analytics, via yardeni.com) 

Imaginați-vă o fabrică, a cărei producție e cumpărată integral de patron. Mai precis, un stat, care cumpără treptat tot ce se vinde din proprietatea asupra economiei. Evident, e limpede că s-ar fi întâmplat, dacă acele bănci centrale (și altele mai mici) nu vărsau acele sume, care le-au dus la 30 de trilioane. Și apare întrebarea: cât timp mai poate să dureze un asemenea sistem? Ce o să se întâmple cu fondurile de pensii, legate de acele acțiuni? Ce s-ar întâmpla dacă dobânda la datoriile publice amintite va crește, în ton cu inflația, la niveluri la care a mai fost în trecut?

războiul înlocuitor de pandemie

Realist vorbind, acele țări îndatorate până peste cap, nu pot returna datoriile, nici măcar la dobânzile de acum. Dacă nu vor să se lupte cu creditorii (din sistemul dolarului offsore dar) răspândiți peste tot pe glob, au de ales, cui cedează o parte din control. Ori unei alte puteri geopolitice, printr-un aranjament oarecare. Ori chiar creditorului, respectiv Imperiul Globalist, care să demoleze actualul sistem stabilit după al doilea război mondial, în favoarea altuia încă mai favorabil bancherilor (privați) și mai extins. Există și varianta unor războaie între statele existente, urmate de tranșarea cotelor pentru sistemul înlocuitor.

După o perioadă de producere artificială a inflației, prin creșterea prețurilor la energie și blocarea lanțurilor de distribuție, populația ar fi îngrozită de năruirea galopantă a economiilor personale. Și ar accepta orice fel de schimbare, care ar propune stabilitate, deși ar veni la pachet cu costuri umane greu de anticipat prin austeritate drastică.

Într-o asemenea înțelegere, Rusia are deja partea ei prin creșterea prețului la principala ei marfă de export. America își reia producția de petrol din fracturare hidraulică, devenit neprofitabil după căderea prețului. Europa e principala victimă a armelor financiare, iar Europa de Est riscă să fie chiar mai rău de atât, victimă a războiului ca atare.

Aceste operațiuni cinice prăbușesc deja bursele, dar bula bursieră era anunțată încă înainte de război ca sub riscul unei căderi și de 50%. De pildă, acest articol din ianuarie 2022 în Forbes vorbea explicit de acest procent pentru următoarea cădere a bursei. Și nu era singurul, nici pe departe, interviuri de acest gen apăreau deja în presa mainstream, ca Bloomberg. Analiștii vorbeau explicit de marea recesiune, care are cauze seculare. Deci, în privința asta, războiul e doar o fumigenă, care acoperă un proces deja luat în calcul.

În schimb, prin explozia prețurilor la alimente și energie, cei care au avut informația, au putut specula și câștiga spectaculos pe piețele futures. Repet: marea problemă a lumii offshore, care trăiește din speculații financiare, e oprirea creșterii din august 2007, după care nu și-a mai revenit niciodată, fiind ținută pe aparate de intervenția Fed.

(Am descris pe larg mecanismul în articolul: „Cele două săptămâni când fiecare „caz” pozitiv a costat 12 milioane de dolari”) 

Pentru acea lume, a marii finanțe, războiul, umflarea prețurilor unor mărfuri, reprezintă o nouă bulă speculativă. Căci războiul înseamnă moarte, suferință, distrugere, dar și consum și transferul unor bogății, deci concentrare de resurse.

Graficul de mai sus arată relația dintre bani și război. (L-am preluat, în mare, de la Anthony Migchels). Linia galbenă reprezintă indicele acțiunilor (același indice S&P 500, anterior amintit, umflat de stat). Cu albastru e reprezentată lichiditatea de pe piețele de capital.

Observăm că în momente cheie, când se terminau banii, intervenea câte ceva. La cumpăna dintre anii 2019 și 2020 a fost ultimul record de lichiditate. De atunci începe un derdeluș, care include neabătut și debutul „pandemiei”. Ce s-a întâmplat în vârful toboganului?

Pe 3 ianuarie 2020 (punctul portocaliu) SUA îl asasinează în Irak pe generalul iranian Qasem Soleimani, la ordinul lui Donald Trump. Actul de provocare duce planeta foarte aproape de un război major, dar statul iranian nu ripostează.  Deja încep să apară filmulețe cu chinezi căzând și zvonurile carantinei din Wuhan.

Mai vedem că de la pandemie încoace, bursa s-a decuplat lichiditatea din piață. Și crește viguros. Pentru că acea bogăție fictivă e trecută în contul statelor, care pretind că ajută lumea să treacă mai ușor peste gripă. Mai observăm că și așa, din februarie 2022 banii dispar în ritm dramatic. Se ajunge chiar mai jos decât în timpul când omenirea era închisă în case, deși ni se spunea că vaccinarea aproape ne-a adus la normalitate. Au mai încercat ceva cu Omicron, dar lumea deja râdea de toată povestea.

Și ca din senin, în 22.02.2022, Putin dă ordinul invaziei în Ucraina.

Victor Grigore

evadare.ro
March 9th, 2022
Mai multe despre: Economie

Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact