Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
Cum poți ajuta această pagină să se dezvolte
(parte din serialul „Dincolo de zgomot”)
Am împărțit capitolul demografic în trei părți, să nu fie prea obositor. Așa se face că Rusia a rămas „pe dinafară”, deși cu siguranță va face parte dintr-o tabără combatantă. Acum e în tabăra Estului, în rolul de pion militar al Chinei și cu speranța unui parteneriat de viitor. Dar nu aș exclude surprize în schimbarea alianțelor. Ce împiedică acum Rusia să prefere Europa drept partener e opoziția Americii.
Rusia a avut de când se știe o sfâșiere internă între chemarea Europei și dorința de a fi diferită. A vrut să fie „a treia Romă”, bizantină, germanică, francofonă, măcar în unele straturi ale ei. Dar apropierile au sfârșit violent în neînțelegeri reciproce, cu invazii dinspre continent și contra-ofensive nu mai puțin brutale.
Pentru Rusia, destrămarea URSS a însemnat nu doar o pierdere de teritoriu cu populația aferentă. Două decenii după 1991 a urmat o catastrofă demografică, în care decesele au fost mai multe decât nașterile, alcoolismul și sinuciderile au fost fenomene sociologice, speranța medie de viață a căzut sub 60 de ani. Pe de o parte, erau urmările dezastruoase ale celor 74 de ani sub comunism, deziluzia pierderii statutului de putere mondială.
Pe de alta, erau jaful și degringolada, pe care rușii le asociază și acum cu zorii capitalismului, „occidentalizarea” și tranșarea marii avuții a statului comunist de către oligarhi. Care deseori aveau origine evreiască și susținere de la băncile americane pentru acapararea economiei. Pe o asemenea traiectorie, Rusia se îndrepta nu doar spre un statut de colonie a Vestului, dar și spre dispariție fizică. Oferta de integrare în Europa și în capitalismul global părea o capcană.
Cu peste 145 de milioane și cel mai mare teritoriu din lume, rușii sunt prea mulți și prea conștienți de specificul lor, ca să fie digerați de Europa. Dar și prea puțini să pretindă realist supremația. Economia lor e auto-suficientă, dar rudimentară și prea mică la scară globală. Pot fi maxim un pol regional major, de-asta insistă pentru „multipolaritate”.
Omogenitatea Rusiei e relativ bună, de circa 80%, restul fiind componenta asiatică, tătari, ceceni, cei veniți din republicile turcofone foste sovietice. Deși se prezintă ca bastion al ortodoxiei, au un număr mare de atei, „tradiție” din vremea sovietică. Tehnic, creștinii declarați nu constituie nici jumătate din totalul populației, majoritatea dintre ei, ortodocși.
Minoritatea musulmană e eufemistic spus „o provocare”. Oficial, ar fi sub 7%, dar neoficial se vorbește de 22 de milioane, chiar 25. Altfel spus, sunt mai mulți musulmani în Rusia decât români în România. Moscova e orașul cu cei mai mulți musulmani din lume, în afara țărilor islamice (deși e posibil să concureze cu Londra și Parisul pentru acest titlu). În 20 de ani, s-au construit în Rusia 8.000 de moschei și școli islamice.
Marele muftiu al Moscovei prezice că în următorul deceniu 1 din 3 ruși va crede în Coran. Altminteri, rușii creștini sau necredincioși au același declin demografic ca europenii mai vestici, cu 1,6 rata fertilității, sub plafonul menținerii constante.
O ipoteză interesantă spune că Rusia ar fi marea câștigătoare a încălzirii globale. (Alarmismul climatic a fost infirmat până acum, dar cine poate fi sigur de viitor?) Deocamdată, fâșia propice traiului e cea evidențiată în harta de mai jos. Vestea bună e că acolo e și România, vestea proastă e că înspre acea fâșie vor migra miliardele de locuitori din sud. Dacă planeta chiar se încălzește în următoarele decenii, zona „bună” s-ar muta la nord, pentru a include Canada, Alaska, Groenlanda și Siberia. Caz în care, Rusia ar putea deveni puterea dominantă pe glob, dacă ar permite o colonizare de proporții a spațiului siberian. Altfel spus, țara ar putea fi lider mondial, dar n-ar mai fi rusă.
Acum să aruncăm priviri sumare asupra restului planetei, pentru a înțelege raportul potențial de forțe. Am să acord cea mai mică atenție zonei de la sud de Texas. Motivul e că nu se prefigurează a fi o zonă majoră a înfruntării sino-americane, dar e posibil să mă înșel. Deocamdată America de Sud și Caraibe sunt acoperite de „doctrina Monroe” și SUA nu le vor tolera o alianță militară ostilă. Acest areal e comparabil cu blocul european ca populație. Cel mai probabil, va constitui și pe mai departe izvor demografic pentru SUA și Canada. Formal, Brazilia e înscrisă în blocul BRICS, dar încă nu e definită ca un actor combatant. (Mai multe țări sud-americane pot schimba taberele.)
Rețin, în schimb, 3 actori, care au mare importanță atât în conflictul mondial, cât și în viitorul omenirii: India, Africa și lumea musulmană. Tratez separat islamul, chiar dacă populația lui e deja numărată când vorbim de fiecare continent în parte. Nu numărăm de două ori aceiași oameni, doar observăm un fenomen.
În 2024, India e așteptată să depășească în populație China. Iar în 2025, Africa să depășească India. Deci sunt ultimii ani în care încă are mai multă populație decât tot continentul negru. Concentrația e uimitoare: India are 2,5% din uscat și 18% din omenire!
E o țară paradoxală, după unii „cea mai mare democrație”, după alții, total neguvernabilă. Au IT-iști, moguli și sute de milioane de săraci trăind în preistorie. Bombe nucleare și nevoile făcute pe stradă. Aproape 69% din indieni trăiesc cu mai puțin de 2 dolari pe zi, acel prag din care China a reușit să se smulgă. Asta înseamnă 828 de milioane de disperați, pentru care salariile minime din Europa de Est sunt un vis frumos. La ce e acum, adăugăm și pericolul ca ei (și vecinii musulmani de pe subcontinent) să fie primii loviți de criza alimentară globală și de lipsa apei. De unde potențialul unei migrații la o scară fără precedent în istorie.
Așadar, o țară al cărui viitor e imposibil de estimat. Se pot afunda în sărăcie sau pot fi următoarea Chină. În 2050, India va avea cel mai mare oraș din lume, Mumbai. Și tot în proximitate vor fi mega-orașele Delhi, Karachi, Dakha, cu peste 20 de milioane.
Tot atunci, Kinshasa (Congo) va ajunge al patrulea oraș din lume, cu 35 de milioane de locuitori. Începând din 2007, peste jumătate din populația globului trăiește la oraș. Fenomenul urbanizării are mare importanță. Pe de o parte, e strâns corelat cu puterea economică oriunde în lume. Statul asistențial preia o parte din plasa de siguranță oferită tradițional de familie: protecție pentru femei împotriva violenței, ajutor pentru creșterea copiilor, asigurare medicală, pensie, îngrijire la bătrânețe. Tehnologia reduce și ea stringența unei mâini de lucru numeroase (și necesitatea multor copii care să ajute în gospodărie). Dar viața urbană implică importul hranei din alte localități și țări, fiind mult mai expusă la crize și mișcări revoluționare.
Africa e viitorul demografic al omenirii. Marele potențial sau bomba cu ceas, depinde ce jumătate a paharului preferați. Pot fi arma nucleară a migrației sau viitoarea zonă de relocare a industriei. Cineva poate prelua controlul vastelor resurse minerale sau cineva trebuie să preia sarcina de a hrăni continentul cu cel mai mare deficit alimentar și de apă.
Acum sunt 1,3 miliarde de africani, dar e singurul continent care își dublează populația la 27 de ani. În 2050, un sfert din omenire va locui în Africa (sau va proveni de acolo). Atunci, continentul va avea 2,5 miliarde de locuitori și va da 37% din copiii planetei.
Rețeta lor secretă e „rata fertilității” – numărul mediu de copii, pe care o femeie îi naște. În România, acel număr e 1,7. Situație generalizată pentru „vechii” europeni. Rata de înlocuire (care asigură o populație constantă) e statistic 2,1 (doi părinți, doi copii). În Africa, media e 4,7. Dar sunt și țări mai active: Niger e la 6,8 media copiilor născuți de fiecare femeie.
Astfel se ajunge la populații foarte tinere – care înseamnă consum de resurse, dar și dinamism, instabilitate, potențial turbulent. România are o vârstă medie de 42 de ani și jumătate. E încă bine, față de restul „bătrânului continent”. Germania e la aproape 48, Italia la 46 de ani jumate. (De unde nevoia de asistenți, pensii, doctori, puțină dispoziție pentru război.)
În Niger, vârsta medie e sub 15 ani. În aproape toate țările Africii, vârsta medie a populației e sub 20 de ani. (SUA și China sunt aproape la paritate la acest indicator, pe la 38 și ceva.)
Rata fertilității pe glob:
(Harta numărului de nașteri pentru o femeie, estimată pentru 2020 – 2025, date ale Națiunilor Unite, grafic realizat în 2019.)
Cel puțin la fel de grav se prezintă pericolul înfometării acestor „națiuni de adolescenți” la pubertate. Ca din întâmplare, planificatorii globali au sărit zonele fecunde și de la experimentul vaccinării în masă, concentrat în Europa, SUA, Canada, Australia.
(Harta (in)dependenței alimentare. Țările care exportă și care importă hrană. Grafic Bloomberg, pe baza datelor ONU)
În contextul războiului din Ucraina, iată și lista țărilor din Africa dependente de importul de grâne din Rusia și Ucraina. După cum observăm, două din ele depind în proporție de 100% de alimentele venite din cele două țări est-europene. Iar Somalia e faimoasă pentru criza umanitară de acum câteva decenii.
Islamul are deja 1,9 miliarde de supuși. Un sfert din populația globului crede în Coran. „Întâmplarea” face ca oriunde s-ar afla, în Asia, Africa sau Europa, musulmanii să aibă o demografie explozivă și în general caracteristicile amintite în cazul Africii. Adică populații foarte tinere, rate ale fertilității mari, rate neglijabile ale divorțului, perspective de creștere spectaculoasă în deceniile următoare.
Până în 2060, se așteaptă ca musulmanii să aibă o rată de creștere dublă decât media planetei. La sfârșitul deceniului actual, Pakistanul, posesoare a bombei nucleare, va prelua de la Indonezia statutul de cea mai populată țară musulmană. Pe actuala tendință, musulmanii vor egala numărul creștinilor în 2050, ajungând undeva la 2,8 miliarde, 30% din total.
3 lucruri fac aproape sigură implicarea blocului musulman (unificat sau dezbinat) în războiul Est-Vest: Așezarea în zona de interferență, caracterul combativ, ușor de radicalizat al islamismului (religia combinată cu ideologia), respectiv deținerea unor rezerve de energie de către o parte din lumea arabă. Repoziționarea Arabiei Saudite și Emiratelor în contextul sancțiunilor aplicate Rusiei, din vasale americane, susținătoare ale petrodolarului, în țări care își pun interesul într-un bloc OPEC + Rusia, e una din cele mai semnificative răsturnări de situație. Sunt sigur că vor urma și alte surprize (nu neapărat în aceeași direcție).
Procentul populației musulmane din fiecare țară. Grafic: Wikipedia.
Victor Grigore
