evadare.ro

Nokia 5230: numai daca adorabil ar insemna si fiabil

Cand nu poti sa-ti mai iei ochii de la ecranul lui sticlos, desi stii ca va veni momentul inevitabil cand imaginea va ingheta cu totul, nu mai e vorba de tehnica, e vorba de iubire.
Nokia 5230 vs. Nokia 5800
Nokia 5230 e fratele mai mic al lui Nokia 5800, cel mai popular smartphone al companiei finlandeze, si are suficiente functii adunate la un loc ca sa te indragostesti de el. Si nu pentru ca e un telefon chic (vine cu trei capace colorate pentru partea din spate), ci pentru ceea ce stie sa faca. Fata de Nokia 5800, nu are WiFi (un minus important daca aveti wireless acasa ori la serviciu, dar neglijabil, daca optati pentru un pachet mobil de date) si, desi au exact aceleasi dimensiuni, “fratele mai mic” e de fapt mai greu cu 6 grame, daca cineva poate sesiza o asemenea diferenta.
La pret, sigur veti sesiza diferenta. La Vodafone, Nokia 5230 e la oferta, costand practic 100 de euro la abonamentele de 3 si 5 euro pe 2 ani, iar la liber costa 170 euro. Nefiind momentan la oferta, pentru Nokia 5800 nu avem ca reper decat pretul “la liber” de pe Emag, acolo unde el costa 1.070 RON, iar 5230 costa 700 RON.
In rest, cele doua telefoane au acelasi sistem de operare, acelasi ecran, exact aceeasi baterie, dar cu rezultate ceva mai bune pentru 5800, care are si iesire TV, camera frontala pentru apeluri video, camera de 3 MP, fata de 2, dotata cu blitz si lentile Carl Zeiss. Iar daca cei aproximativ 10 mega pentru stocare interna pot fi supliniti lejer de cardul micro SD, asul din maneca lui 5800 par cei 128 MB RAM, care ar trebui sa il ajute sa se miste pe internet fara sincope. In plus, daca vreti sa ascultati muzica fara casti, alegeti 5800, care are doua boxe stereo, nu una singura.
dragoste la prima vedere
Nokia 5230 vine in doua versiuni pe piata romaneasca: complet alb, fara capace de schimb (ar fi impropriu sa le numesti fete, fiind pentru spatele aparatului) si cea neagra cu o bordura gri metalizat, pentru care primiti inca doua capace spate: violet, pentru cei care cred in puterea flacarii violet si un rosu (cam sters, dupa gustul meu), pentru cine vrea sa se faca remarcat. Si ecranul si carcasa sunt din plastic, si nu din cel mai scump. Nici nu ar putea fi altfel, considerand acesta cea mai ieftina versiune de aparat care sa cuprinda atata amar de functii. Nu va asteptati la supletea unui iPhone, cu 15,5 mm grosime, acest Nokia e chiar mai gros decat ma asteptam vazandu-l in poze, dar are per total dimensiunile optime atat ca navigator, cat si ca telefon folosit fara casca. Stins, arata absolut inert si tot nu inteleg de ce producatorilor li se pare un efort atat de mare sa doteze telefoanele cu un afisaj suplimentar cu leduri macar pentru ceas, ora, starea bateriei si apeluri pierdute.
butoane
Designul e de maxima simplitate: doar camera de 2 MP pe spate, usor incastrata in carcasa pentru protectie si butoanele dedicate de pe grosimea aparatului: butonul “sursa” din cap (apasat o singura data deschide si meniu cu optiuni ca trecerea pe silentios sau scoaterea cardului microSD). Butonul glisant care blocheaza si deblocheaza aparatul pentru cand il bagi in buzunar e o gaselnita destul de practica si e situat pe latura din dreapta, intre butonul camerei foto/video si tastele +/- de volum. Foarte utile tastele externe de volum, dar ce pacat ca ele nu sunt de niciun folos cand radioul canta in fundal si esti pe internet sau cand telefonul si-a blocat tastele (mai exact spus ecranul) in urma inactivitatii. La ce bun niste butoane “hard”, daca ele nu pot trece peste conjunctura “soft”? ca sa zic asa.

Ar trebui toate aplauzele pentru optiunea celor de la Nokia de a alege o mufa normala pentru casti (jack de 3,5). Nu ca perechea alba de casti cu care vine echipat telefonul ar avea un cusur, dar e totusi grozav sa poti pune pe el orice casti ai prin casa, eventual unele profesionale, pentru a vedea ce poate cu adevarat acest “cantaret”. Si umila mea parere e ca poate suficient de mult ca volum si claritate, cu bass si tot ce trebuie. Castile din pachet sunt si ele foarte bune, chiar daca personal preferam sa fie negre (mai discrete) decat albe si au calitatea ca pot fi folosite si ca handsfree.
In pachet nu se gaseste mare lucru: castile, incarcatorul, carcasele colorate de rezerva, o bratara de mana si cateva instructiuni sumare. Nu tu CD-uri, nu tu manuale detaliate, dar lipsa care se simte cu adevarat e cea a cablului USB. Posesorii de modele mai vechi pot avea norocul sa gaseasca prin casa acest tip de cablu CA-101 (mai subtire si mai lat decat un micro-USB), altfel nu veti avea cum sa folositi aplicatiile Nokia PC Suite.
In fine, latura din stanga e rezervata celor doua usite de plastic care ascund cartela SIM (foarte greu de extras, dar cel putin nu e sub baterie) si cardul microSD. Acesta e un atu insemnat al telefonului, care suporta carduri de mare capacitate, de exemplu 16 GB, mai ales daca ne gandim ca asemenea carduri poti gasi la preturi gen 100 lei pentru 8GB.
Pe partea frontala, aproape toata suprafata e rezervata ecranului tactil. Sub el, trei butoane discrete si suple: cele la care te-ai astepta la un telefon (“cel verde” si “cel rosu”, ca sa nu mai lungim vorba) si butonul “meniu”. Personal, am ales sa am scurtaturi pe ecran in locul acestui buton de meniu la care sa apelez de fiecare data, dar chiar si asa el e foarte util. Apasat prelung in orice aplicatie, el va afisa lista aplicatiilor deschise, inclusiv “home” (desktopul, cum ar veni). Deasupra ecranului mai exista un buton, pe care l-am descoperit din intamplare, intrucat pare doar un desen sub difuzor. De fapt e o scurtatura catre 5 arii importante de interes: playerul muzical, galeria foto, trimitere pe internet, player video si browserul preinstalat. Din pacate n-am descoperit vreo modalitate de a schimba aceste scurtaturi, dar daca te obisnuiesti cu ele, acest “buton secret” se dovedeste de mare folos.
Ecranul de 3,2 inch (peste 8 cm diagonala si rezolutie 360×640 pixeli) e cu adevarat cel mai pretios dar al acestui telefon. Amprentele care se aduna inevitabil pe suprafata lui nu se vor vedea cand e aprins, iar stralucirea e pur si simplu uimitoare, cu o foarte mare concentrare a detaliilor. Probabil ca secretul sta in marimea pixelilor sau in cele 16 milioane de nuante pe care le poate distinge display-ul, dar tot ce pot sa spun e ca mi-as dori sa lucrez pe un monitor de calculator cu o asemenea claritate, la vreo 22 de inch. E ideal pentru a arata o colectie de fotografii, prin care sa defilezi cu degetul, iar formatul lat (16:9) face din privitul filmelor o experienta intima si placuta, daca n-ar fi limitarile legate de pregatirea fisierelor si durata bateriei.
meniuri, scurtaturi si personalizare
Pe ecranul Home, cele mai evidente doua butoane, plasate in partea de jos, ne amintesc ca aparatul e totusi in principal un telefon: butonul pentru formarea numerelor si agenda. Ca telefon, Nokia 5230 isi face bine treaba, microfonul si difuzorul functioneaza asa cum te-ai astepta. Butoanele pentru format numarul sunt uriase, deci niciun pericol sa le ratezi, nici macar folosind degetul mare. Pentru agenda (si in general pentru meniurile tip lista) acest Symbian are “kinetic scrolling“. Pe romaneste, asta inseamna ca lista se va derula cu accelerare si incetinire foarte realist in functie de intensitatea miscarii degetului. Poate nu e o miscare atat de lina ca la iPhone sau atat de spectaculoasa ca rasfoirea 3D a contactelor de pe un HTC Diamond, dar e atractiva si convingatoare, cu efectul de bounce de la finalul miscarii.
Pe suprafata centrala a ecranului Home, care e de obicei goala, pot fi afisate notite, intalniri, lucrurile de rezolvat sau alerte din calendar. Ar fi fost grozav (si nu imposibil teoretic) ca aici sa apara si alerte pentru mailuri primite sau twitter, dar inca n-am descoperit un program pentru asta. De retinut insa ca setarea mailului cu verificare permanenta (nu chiar ca la BlackBerry, dar la 15 minute, sa zicem), poate consuma rapid pachetul de date din abonament!
Pentru cine e suficient de curios, telefonul are o sumedenie de scurtaturi si functii nu foarte evidente. Apasati pe orice scris si veti avea surpriza sa descoperiti asemenea secrete. De pilda, daca apesi pe ceas, poti deschide meniul pentru ceas desteptator. Putin mai la dreapta e scurtatura pentru calendar, profiluri (silentios, sedinta, general, etc), in zona bateriei e meniul de Conectivitate (exemplu Bluetooth).
Dar cele mai importante scurtaturi de pe ecran sunt cele patru pictograme, care pot fi personalizate. Pentru asta, se merge in Meniu/Settings/Personal/Home Screen/Shortcuts. Pot fi alese 4 programe (exemplu: browser, harti, radio, mesaje, calendar, player, camera etc) sau chiar o parte a meniului (meniul principal, settings sau folderul Aplicatii). In felul acesta, butonul “hard” de meniu, poate fi inlocuit cu o scurtatura pe ecran. Din pacate, mai mult de 4 scurtaturi nu pot fi adaugate. Desi varianta cu scurtaturile mi se pare cea mai practica, exista si optiunea inlocuirii ei cu o bara de contacte din agenda.
tastatura virtuala
O intrebare foarte fireasca pentru un touchphone este totusi “cum scrii?”. Destul de bine, daca te obisnuiesti, ar fi raspunsul scurt. Nu pot raspunde eternei dileme touchscreen vs. QWERY (tastatura completa sau “butoane hard”). Pacat ca asa zisele showroom-uri de la noi tin telefoanele fara cartela in ele si nu prea te lasa sa incerci aparatele, caci diferenta nu poate fi apreciata decat de fiecare cu propriile degete. Daca mai mult navighezi decat scrii mesaje, cred totusi ca avantajul unui ecran atat de mare ramane convingator. Cand vine vorba sa scrii, intra in scena cel mai spectaculos truc de care dispune (si) acest telefon: accelerometrul cu ajutorul caruia imaginea e rotita automat in modul portret sau peisaj, in functie de cum tii aparatul in mana. In modul landscape, ai la dispozitie o tastatura completa virtuala QWERTY. Butoanele sunt mari si cu putin antrenament am ajuns sa scriu destul de repede un text folosind doar cele doua degete mari (poate altii au alta metoda). E chiar distractiv si rata de esec e suportabil de mica. In modul portret (pe verticala) sunt doua optiuni, in functie de programul in care va aflati. Prima ar fi o tastatura tip telefon cu cifre si cate trei litere pe fiecare buton. Avantajele ei ar fi ca butoanele sunt foarte mari, nu le poti rata, si poti scrie cu o singura mana. A doua varianta ar fi tot o tastatura completa (QWERTY), dar inghesuita pe latimea telefonului (cam ca la un Blackberry cu butoane hard). Personal, pot sa scriu cu aratatorul si pe o asemenea tastatura, dar cineva cu degete mai groase sigur nu ar reusi. Dar formatul e ideal daca va cumparati un stylus (nu e inclus in pachet). In fine, ar mai fi si capacitatea telefonului de a recunoaste scrisul de mana. E foarte distractiva ca amuzament, dar nu cred ca o va folosi cineva in viata reala. De ce sa scrii litera cu litera (doar asa recunoasterea functioneaza cat de cat), cand poti apasa pe un buton mult mai rapid?

browser: Opera vs. Skyfire
Locul unde Nokia 5230 straluceste cu adevarat e internetul, pentru ca aici te bucuri din plin de ecranul lat de 3,2 inch. Desi, mai potrivit ar fi sa spui ecran lung, caci in modul portret vezi cel mai bine designul unei pagini. Felul in care sunt afisate paginile, depinde in mare masura de tehnologiile folosite, dar multe se pot vedea complet cu o privire de ansamblu (de exemplu un layout cu 3 coloane). Derularea e foarte naturala, prin miscarea degetului, iar pentru zoom se apasa de doua ori.
Telefonul vine echipat deja cu un browser propriu destul de bun, asemanator cu Opera Mobile. Acesta va prefera versiunile mobile ale site-urilor, acolo unde exista, optand pentru livrarea continutului mai curand decat pentru redarea layout-ului. Acest browser nu are taburi, dar are un sistem similar de rasfoire a paginilor deja parcurse.
Pentru cei care vor sa se convinga ca Nokia 5230 stie sa redea si paginile facute in Flash, pot descarca browserul Skyfire pentru Symbian touchphone. Si nu poti spune ca nu arata spectaculos un site cu animatii flash vazut pe telefonul mobil, chiar daca animatia e sacadata (mai putine cadre pe secunda). Dar marele neajuns al acestui browser e lipsa taburilor.
Lupta, dupa parerea mea, ramane intre cele doua versiuni de Opera: Opera Mobile si Opera Mini. Ambele au taburi, dar nu exagerati cu aceasta functie, avand in vedere memoria aparatului: mi s-a intamplat ca telefonul sa se blocheze de la 4 pagini deschise simultan. Printr-o apasare prelunga apar optiuni ca “Open in new tab”, “Select text”, “Copy”, “Paste”. Se pot copia fragmente de text din pagina si adrese URL, dar un neajuns ar fi ca Paste e disponibil in casete si in documente, dar nu si cand te afli in modul tastatura. Opera Mini e adaptat pentru paginile WAP si va reda paginile schematizat, ca pentru telefon, cu grafica minimala. Opera Mobile e mai aproape de browserul de calculator, dar si el poate fi setat sa nu incarce imaginile. Toate browserele testate au caseta pentru Google, dar browserele de la Opera mai au si avantajul scurtaturilor de pe pagina de start (9 pagini care pot fi introduse in “speed dial”).

cine a furat satelitii?
Unul din cele mai mari atuuri ale acestui telefon e navigatia GPS integrata. Asta inseamna ca poate fi folosit ca navigator GPS chiar si fara a apela la internet sau la GSM (functioneaza si fara cartela SIM). In teorie, toate bune si frumoase. In practica timpul in care ia legatura cu satelitii pentru prima data e marea problema. Nu ma refer la prima utilizare cand il scoti din cutie, ci la prima conectare de fiecare data cand pornesti GPS-ul. In apararea lui, sa ne gandim ca pentru un apel GSM, telefonul ia legatura cel mai probabil cu o antena uriasa de pe un bloc vecin, care transmite semnalul la sateliti sau alte echipamente, in cazul GPS, conexiunea se face efectiv cu niste vehicule din stratosfera. Dispozitivul nu functioneaza in casa deloc (poti vedea hartile), dar poate merge pe balcon cu putin noroc. Pe strada prima conectare poate dura 1 minut (cazul cel mai fericit), 7 minute (cel mai probabil) sau 10-15 minute (nu de putine ori). Dar exista si posibilitatea sa nu se intample nimic nici dupa 20 de minute si sa renunti. Plafonul de nori, blocurile din imprejurimi presupun ca sunt factori care pot influenta asta.
GPS vs A-GPS
Nokia 5230 poate folosi ambele versiuni de conectare GPS. Cea integrata si cea asistata (foloseste conexiunea de internet). Cea de-a doua poate ajuta in navigare si in gasirea de puncte de interes. Alegeti in setari WAP ca tip al conexiunii. Vestea proasta e ca nici modul A-GPS (online) nu ajuta prea mult la realizarea acelei prime conexiuni. Navigatia asistata nu face cine stie ce paguba la trafic, dar e costisitoare daca o folositi in roaming.
De precizat ca daca telefonul a apucat sa gaseasca satelitii, chiar daca inchideti programul (uneori chiar si telefonul pentru scurt timp), conectarea se va realiza foarte repede, la fel si recalcularea traseelor.

Garmin vs Nokia Ovi Maps
Contra cost, se poate instala pe acest telefon un navigator consacrat, cum ar fi Garmin, care contine si harti cu anumite teritorii: cateva sute de mega pentru Romania (cu toate orasele) si cativa giga pentru Europa. Instalarea e destul de dificila, gasiti instructiuni aici si oarece fisiere aici; in caz ca linkurile nu mai sunt bune, va trebui sa cotrobaiti prin torente. Daca aveti tot ce va trebuie, instalarea merge si fara cablu, cu un card reader.
Avantajul lui Garmin sunt hartile destul de detaliate pentru suprafete mari (tari). Grafic, il gasesc mult inferior hartilor oferite de Nokia. Arata ca un desen vectorial facut in Corel (ceea ce probabil ca si e), se misca destul de greoi.
N-am sesizat diferente in modul in care Garmin si OVI receptioneaza semnalul de la satelit. Ambele il prind foarte greu prima data si bine in rest.

Pe langa grafica, la Garmin mi se pare neplacut si ca trebuie sa alegi de fiecare data tara si orasul in cautarea unei adrese. Punctele de interes sunt destul de numeroase si pa hartile Garmin, care primesc si informatii din trafic, dar lipseste ghidarea pentru pietoni. Mai rau, cat timp cauta sateliti sau reconfigureaza traseul, harta e inoperanta. Un plus al lui Garmin mi s-a parut claritatea listei cu punctele traseului ales.

Din fericire, de luna trecuta, Nokia a decis sa isi atace concurenta (producatorii de telefoane, nu de navigatoare), oferind gratuit hartile proprii Nokia OVI Maps. Actuala versiune a programului (care poate fi descarcata si online, de pe Ovi Store, direct de pe telefon) are un meniu de start foarte clar: Pozitia mea, Cauta un loc, Locuri favorite, Condu pana la, Mergi pana la si trei optiuni care au nevoie de conectare: Starea vremii, Evenimente in zona si Lonely Planet. Se poate face un cont gratuit pe site-ul Ovi, care va sincroniza date intre telefon si calculator.
Hartile arata pur si simplu splendid, atat in modul 2D cat si 3D, carora li se adauga vederea din satelit (ceva similar cu Google Earth).
Nokia a lucrat mult la aceste harti in ultima vreme si, daca veti gasi pe net comentarii despre orase prezentate cu doar cateva linii, veti avea surpriza sa regasiti inclusiv stradute dintre cele mai obscure sau marile alei ale parcurilor. (Am apucat sa verific doar pentru Bucuresti.)

Cautarea unei strazi poate fi facuta online sau offline (depinde de cat din harta ai descarcat). O harta intreaga (oras/tara) poate fi descarcata doar din calculator, cu programul proprietar si cablu de date. Altminteri, zonele incep sa apara (si sunt retinute) pe masura ce le vezi. Asa se face ca am putut sa am harta pentru tot Bucurestiul si fara conexiune la PC. Pe langa punctele favorite introduse (adrese cu nr de strada, de ex), exista foarte multe puncte de interes sugerate, cu distanta pana la ele: benzinarii, banci, service-uri, restaurante, obiective turistice, shopping, statii de metrou, gari si aeroporturi, hoteluri.
Te poti plimba prin harta in voie si fara semnal GPS, dar nu poti face o ruta intre doua puncte fara semnal.

Exista doua moduri principale de navigare, semnalate grafic si cu ghidaj audio: pentru masini si pe jos. Pentru soferi, exista indicatii in limba romana. Prima indicatie are mari sanse sa fie eronata (tine de noroc in ce directie “crede” navigatorul ca te uiti la pornire), dar urmatoarele sunt foarte utile si placute. Sincronizarea cu radioul si convorbirea telefonica e facuta cu profesionalism, muzica se opreste si reporneste dupa transmiterea indicatiilor. Nu lipsesc bug-uri inevitabile gen indicatia de a face stanga de pe o straduta peste linia continua a unui mare bulevard. E drept ca era drumul cel mai scurt, dar era si obligatoriu dreapta.
Mult mai draga imi e versiunea pentru pietoni, care alege inclusiv alei si stradute. Mi-a oferit surpriza de a gasi un traseu neasteptat de scurt, la care nu m-as fi gandit. Alteori, inteligenta artificiala a lasat de dorit, mai ales in zonele cunoscute, oferind cu obstinatie variante usor ocolitoare. Din pacate, pentru moment, versiunea pentru pedestri e disponibila doar in Engleza (sau alte limbi internationale). N-ar fi fost o problema, daca versiunea nu ar fi inclus si o citire automata a strazilor, intr-un mod cat se poate de amuzant. Ar trebui sa ai abilitati de medium sa ghicesti ca “Street Sitaty Vesh” inseamna “Strada Cetatea Veche”. Pana la aparitia unei versiuni in romana, va trebui sa ma plimb cu aceasta versiune, care are si un bug major, anume ca opreste radioul cand spune o indicatie, dar uita sa il mai porneasca.

Una peste alta, sistemul de navigatie de la Nokia e amuzant, hartile sunt de buna calitate si pot fi foarte utile, dar nu ceva pe care sa iti bazezi toata increderea, atata timp cat prima conectare la satelit e atat de anevioasa. Ca bonus, atat in Garmin cat si in Ovi Maps exista posibilitatea de a vedea lungimea traseului parcurs, viteza medie si actuala, altitudinea si diverse alte informatii.
blocaj total
Asa zisele telefoane inteligente au devenit in fapt niste mini calculatoare. Au, daca nu tastaturi, macar procesoare si memorie interna. Si au, in general, aceleasi probleme pe care le aveau calculatoarele pe vremea unor 386 sau 486. Anumite programe sau buguri ale sistemului de operare le depasesc puterea de procesare ori memoria. Poate am gasit eu un exemplar cu o problema, dar inclin sa cred ca limitele procesorului ARM 11, de doar 434 MHz, si memoria insuficienta sunt cauza pentru care telefonul s-a blocat subit si nu o singura data. Moment destul de frustrant, dat fiind ca in asemenea cazuri ecranul ramane aprins si nicio interventie nu mai da rezultate in afara de scoaterea capacului si a bateriei, solutie la care nu sunt prea fericit sa recurg.
programe si functii de baza
Nu sunt fanul camerelor foto de pe telefon, dar daca tot e acolo, trebuie macar mentionata. Desi cred ca va fi si folosita, dat fiind ca pozele de doar 2 MP sunt absolut decente, in conditii de lumina buna. Au rezolutie de 300 px/inch si acopera cam un sfert de A4, presupunand ca ai vrea sa le si printezi. Ecranul foarte mare e util si de aceasta data la incadrare. Camera poate sa si filmeze.
Mult mai draga mi-e functia radio a telefonului, cu un receptor descurcaret (cu putin bruiaj, nu se intrerupe nici in lift). La o prima scanare, a gasit 35 de posturi de radio, dintre care 20 pot fi salvate in lista cu denumirea completa. Reportofonul si playerul MP3 sunt alte functii utile.
Cum ecranul e asa de bun si pe formatul de DVD (16:9), e foarte tentant sa vezi si filme pe el. Unele videoclipuri pot arata cu adevarat uimitor pe Nokia 5230, dar pregatirea filmelor e ceva mai problematica. Telefonul recunoaste formatul MP4. Am gasit pentru asta un program gratuit, Super Video Converter, iar in link vedeti ce setari trebuie facute exact pentru rezolutia telefonului (360×640 pixeli). Depinde si de puterea calculatorului, dar n-ar fi exclus ca aceasta codare si transferul in telefon sa dureze cam cat filmul. Dar, presupunand ca ai fisierul in telefon, experienta devine chiar o placere.

Nokia 5230 vine echipat si cu un reportofon functional, dar nu poate inregistra si convorbiri (de asta se ocupa SRI-ul). Poate afisa fotografiile intr-un mod elegant cu Photo Browser, care are un efect de miscare 3D a pozelor. Din fabricatie stie sa citeasca si sa editeze fisiere .txt. Pentru documente Office exista o suita de programe denumita Quick Office, care nu e gratuita. Cu licenta sau cu o versiune piratata poti deschide documente Word, Excel sau Adobe PDF. Posibilitatile de editare sunt, fireste limitate. Separat de aceasta suita si gratuit exista si program care deschide arhivele .rar din atasamente.
Update: am gasit si un program gratuit pentru PDF si Office.
Google vine si el cu o serie de programe gratuite pentru telefoanele symbian touchsceen. Cel mai important e Gmail, care verifica mailurile de pe acest client de mail sau de pe un mail de serviciu configurat sa fie accesat prin Google. De efect e si optiunea de cautare pe Google prin comanda vocala. Functioneaza brici pentru cuvinte si sintagme in engleza, dar in cazul unor expresii sau nume romanesti poti doar sa te amuzi ce intelege telefonul din ce ii spui.
Tot de pe site-ul Google puteti descarca si Google Maps, pe care l-am omis cand am vorbit despre programe GPS. Poate si pentru ca e dependent total de internet, pe care il consuma cu aviditate. Rezultatele sunt, e drept, spectaculoase: nu numai ca hartile sunt bine trasate, dar la zoom maxim ai acces si la Street View, programul care arata imagini 3D inregistrate chiar pe strada respectiva. Cum spuneam, frumos, dar costisitor.
Un program de sine statator e si GDesk. Acesta transforma interfata telefonului cu a unui iPhone. Programul e complex si poate produce rezultate placute dar dupa mine nu merita efortul configurarii, plus ca la un asemenea telefon orice picatura de memorie conteaza.

messenger, mai mult teoretic
Exista mai multe programe pentru Yahoo Messenger pe Symbian, dar niciunul nu m-a multumit. ShMessenger s-a apropiat destul de mult, ca si Slick, dar la ambele intarzierea e destul de mare, ca si efortul de altfel. Mai puteti incerca si Parlingo sau Nimbuzz.

evadare.ro
April 17th, 2010
Mai multe despre: Diverse

Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.