evadare.ro

LG T565b review. Coșmarul visului de a face un smarphone pe platformă Java

Probabil că sistemul de operare nu e primul lucru la care se gândește cineva când evaluează un telefon mobil. Ca să realizăm cât de important e acesta, ne putem imagina un laptop Mac Book strălucitor, dotat cu MS DOS. Desigur, comparația e exagerată în ambele direcții, dar cred că e cea mai succintă descriere pentru telefonul LG T565b.

Numele în sine e imposibil, înțeleg că pe alte piețe a fost promovat sub numele LG Viper, ceea ce sună mult mai bine și mai în acord cu aspectul. Negrul lucios și rotunjit peste tot e asortat cu o nuanță plăcută de roșu spre vișiniu, pentru bordura de pe față și pentru un cerculeț subțire din jurul obiectivului camerei, într-o combinație chiar reușită. Te duce cu gândul la un Ferrari sau la un gadget asociat unei mașini sport. Desigur, dacă ai mai multă imaginație, dar ideea e că e genul de telefon, care face impresie bună, când îl scoți în public să răspunzi sau să vorbești.

Forma bombată și neagră de pe verso e în linia telefoanelor inteligente contemporane cu iPhone-urile. E un plastic sclipitor care, așa cum vă imaginați, e un colector de amprente. Deci dacă vă atașați sentimental, lustruirea lui va deveni un obicei cotidian. Nici fața cu ecranul nu e rău desenată. Nu există diferențe de nivel, nici între ecranul propriu-zis și bordura neagră dimprejur, nici măcar între zona roșie, unde sunt butoanele, deci senzația de ecran generos, specific unui telefon inteligent și scump e atinsă prin această mică șiretenie a coreenilor. Dar cea mai mare reușită în materie de design e subțirimea aparatului, de doar 9,8 mm, ceea ce punctează încă o dată la impresia artistică.

Pe fața cu ecranul sunt trei butoane „hard”, pentru răspuns și închis telefonul, între care e intercalat un buton cu funcția „înapoi”. Acesta funcționează doar în anumite situații ca buton de Meniu, de pildă când vrei să scoți telefonul „din adormire”. În rest, rolul lui e să revină la fereastra anterioară sau să închidă o fereastră (lucruri pentru care e foarte util), nu și să lanseze meniuri, cum se întâmplă la alte aparate cu trei butoane pe față. Pe muchia de sus e un buton de oprire/pornire a aparatului, care funcționează și ca „lacăt”. Dacă nicio aplicație nu e deschisă, o apăsare scurtă pe acest „lacăt”, va stinge ecranul, dar dacă o aplicație rulează, ecranul rămâne aprins și e doar încuiat pentru apăsare cu degetul, pentru cazul în care vrei să bagi telefonul în buzunar, fără să fie și stins.

Lângă acest buton e mufa jack pentru căști, o altă alegere bună de design. În primul rând, pentru că e de 3,5 mm, deci poți folosi alte căști decât cele din pachet, în al doilea rând pentru că e așezată în partea superioară și nu lateral sau jos, deci firul poate ieși natural din buzunar. Căștile din pachet au un fir scurt și dintr-un plastic ordinar, probabil cea mai ieftină versiune de accesorii chinezești. Pe lateral, singurele butoane disponibile sunt cele de volum, care în mod lăudabil, funcționează independent de aprinderea sau stingerea ecranului.

Lipsește în mod evident un buton dedicat pentru camera foto, dar la ce cameră are aparatul, probabil că nici nu mai avea rost. Despre asta mai târziu. Totuși, dacă vreți să vă faceți singur o poză pentru Facebook, într-un loc oarecare, va fi cam dificil să ghiciți unde să apăsați pe ecran pentru declanșare. În fine, pe latura inferioară nu mai găsim decât mufa pentru încărcare. E o mufă subțire, cu un format probabil proprietar. Presupun că funcționează și pentru cablul de date, dar așa ceva nu se găsește în pachet. E puțin mai subțire decât un mini-USB, e posibil să se potrivească și de la alte modele. Cam atât despre design, capitol unde, în concluzie, telefonul punctează foarte bine.

Când îl evaluăm ar trebui să ținem desigur cont și de categoria de preț în care evoluează. Telefonul costă cam o sută de euro necodat, dar vine aproape gratis la un abonament minimal de la Vodafone, deci avem scuze să fim indulgenți. În condițiile date, nu poți spune că aparatul nu își merită banii.

telefon lg t 565 b

Părțile unde încep minusurile aparatului sunt sistemul de operare și ecranul. Să ne înțelegem, nu înseamnă că va strica buna impresie, imediat ce se va aprinde. Dimpotrivă, chiar și un ecran meschin de 2,8 inch (7,1 cm diagonală) e suficient pentru a arăta modern și strălucitor, atunci când mânuiești agenda sau meniul. Ba aș spune că în aceste etape uzuale pentru folosirea în public, impresia continuă să fie una pozitivă. Ceasul, care apare la trezirea din stand-by, e uriaș, grafica e una plăcută, iar pictogramele aplicațiilor defilează foarte frumos, la răsfoirea cu degetul. Pentru genul de utilizator, care nu e tot timpul neliniștit să instaleze aplicații noi și să facă din telefon un computer în mișcare, acest sistem de operare e chiar mai prietenos și mai intuitiv decât multe altele, mai complexe ca funcții. În bara de jos stau mereu grupate icon-urile frumos desenate pentru apelare, agendă, SMS-uri și meniu, iar pe trei file de ecran de start se pot adăuga scurtături de aplicații. Desigur, există și varianta de a păstra ecranul liber, eventual cu o poză frumoasă.

Deși puteți folosi aici și o fotografie făcută instantaneu cu camera din dotare, ar fi o idee bună să editați pozele pe un calculator, pentru rezoluția meschină a telefonului. Vorbim de doar 320×240 de pixeli, un coșmar pentru un telefon, pe care producătorii s-au ambiționat să îl doteze chiar și cu funcția de ecran capacitiv, deci atingere în mai multe puncte.
Senzorul giroscopic lipsește cu desăvârșire, deci ecranul nu se va schimba când îl întoarceți. Din fericire, din browser sau când vedeți clipuri de YouTube se găsesc comenzi soft, astfel încât să rotiți imaginea, pentru a folosi în mod optim înălțimea telefonului, ca lățime a imaginii. Capacitatea de a face zoom, „ciupind” imaginea din două colțuri e simpatică, dar nu cred că va fi foarte folosită în realitate, pe un ecran atât de mic. Altfel, claritatea nu are de suferit: ecranul e doar meschin, dar rezoluția e una bună, nu sunt aberații cromatice sau distorsionări, pentru fotografiile provenite din alte surse decât camera proprie.

Am uitat să menționez ca vicii de design, poziționarea cartelei SIM și a cardului micro SD sub baterie, ceea ce necesită scoaterea carcasei și oprirea apartului. Partea bună e că dispar alte ușițe inutile, care să se umple de praf. Și, evident, că prin existența cardului extern, cei 50 MB de memorie internă pot fi suplimentați cu câțiva giga buni de poze sau muzică.

Încă dinainte de a ajunge la funcțiile de smartphone, două vicii majore de proiectare a interfeței vă vor amuza (dacă aveți foarte mult umor), sau vă vor scoate din minți, dacă sunteți un om cu o răbdare medie. În primul rând, o apăsare cât de ușoară a unui buton, aprinde pe ecran un mesaj, care îți arată că trebuie să miști degetul pe ecran, trăgând un buton virtual, ca să-l deschizi. Până aici, nimic deosebit, toate telefoanele care aplică această metodă ingenioasă de a discerne între o atingere involuntară (în buzunar sau geantă) și intenția de a deschide aparatul, obligă proprietarul să facă o mișcare cu degetul pe ecran, care e nenaturală, improbabil să se producă accidental. De exemplu, o mișcare continuă de la stânga la dreapta, într-o anumită zonă de ecran. Ei bine, cei de la LG n-au putut să aibă o asemenea intuiție a vieții reale, și cer „stăpânului telefonului”, să miște degetul pe ecran de jos în sus, circa 2cm. Exact mișcarea pe care telefonul o face într-un buzunar în timpul mersului, să zicem. La cea mai mică frecare a aparatului de un picior în mișcare, ecranul se deschide și are la discreție orice aplicație cu scurtătură pe ecranul inițial. Dintr-un motiv sau altul, preferă butoanele de apelare și butoanele cu agenda telefonică. De aici încolo, cum ți-o fi norocul. Poate să sune la prima oră a dimineții sau târziu în noapte cam tot ce poate găsi într-o agendă, de la femei măritate, iubite, șefi, clienți, după cum poate să formeze numere aleatorii din tastatura virtuală, eventual pentru convorbiri lungi și scumpe. Combinațiile sunt ca la 6 din 49, la fel și posibilitățile de a vă crea momente penibile, de a vorbi cu cine nu doreai în cele mai stânjenitoare momente.

Pentru neajunsul de mai sus, am reușit să găsesc o relativă rezolvare. Ca măsură de siguranță, înainte să stingi ecranul și să-l bagi nepăsător în buzunar, mai bine deschizi o aplicație oarecare, să zicem cronometrul, fără să-l pornești. Probabilistic, șansele ca telefonul să se deblocheze, să iasă din interfața cronometrului și să dea iarăși iama prin agendă scad spre zero, deci te poți mișca mai liniștit. Pentru a doua problemă, se cere ceva antrenament fizic.

Ce face orice om când primește un apel sau imediat după ce a format, cu un telefon? Îl duce la ureche, normal, că d-aia e telefon. E, dacă ai vrut să te lauzi că ai smarphone și n-ai avut bani de ceva ca lumea, ai face bine să fii și puțin atent. Dacă mai ești și pe stradă și îl lipești de ureche, să auzi mai bine, surprizele nu întârzie să apară. Nu știu cum e configurată interfața din timpul convorbirii și presupun că am o ureche anatomic normală. Dar urechea poate să dea diverse comenzi telefonului în timpul convorbirilor. Cele mai blânde ar fi să comute pe speaker, să întrerupă, prin trecerea pe hold și altele asemănătoare. Ceva mai complicat e când auzi păcănituri, semn că diverse butoane pe ecran sunt apăsate și telefonul începe, de pildă, să trimită SMS-uri numerelor recent apelate. Nu unul sau două, zeci de SMS-uri! Evident, prilejuri noi de a fi sunat înapoi de persoane îngrijorate și nedumerite. Costurile să zicem că sunt bonus, dar penibilul explicațiilor vă va învăța rapid să folosiți telefonul cu mai mare grijă, fără să își facă de lucru în timp ce aveți ceva de vorbit.

Să ajungem acum la zurgălăii, care fac dintr-un telefon actual ceva mai mult decât un aparat de vorbit la distanță. În mod foarte lăudabil, aparatul vine cu receptor WiFi, deci puteți avea internet și fără un plan de date de la furnizor, legându-vă la un hotspot. Surprinzător, această conexiune suportă chiar și clipuri de YouTube, dintr-o aplicație proprie, cu o relativă fluență. Sigur, imaginea e degradată mult și oricum foarte mică, dar cel puțin se poate auzi despre ce e vorba. Cu browserele, problema se complică.

Există deja instalat un Opera Mini și se poate descărca o versiune mai recentă, dar nu Opera Mobile, care rulează pe Android sau pe telefoane de la Nokia, ci Mini, adică un browser gândit mai mult pentru pagini WAP. Dacă site-urile sunt optimizate pentru mobil, se pot vedea destul de frumos, dacă nu, șansele să se blocheze sau să nu se încarce deloc, sunt considerabile. Uimitor, ceva mai bun se dovedește browserul de producție proprie, LGE Browser, un soft mai primitiv, la care e aproape imposibil să folosești mai multe taburi, dar cel puțin se deschide și se închide repede. Lucru folositor, având în vedere de câte ori se va bloca sau va refuza să deschidă pagini. Probabil de vină e memoria insuficientă, care se umple cu te miri ce.

Tastatura nativă a telefonului din Opera Mini e minusculă. Dacă aveți degete mai mari decât ale unui copil de 5 ani, e puțin probabil că o veți putea folosi cu succes. Dacă sunteți răbdători și îndemânatici, veți învăța să vă obișnuiți cu tastatura Navigatorului, folosită și la scrierea de SMS-uri, după ce alegeți comutarea în varianta Peisaj a ecranului. Per total, se poate naviga cât de cât, pentru a citi câteva titluri, pe site-uri cu versiuni pentru telefon sau pentru a posta un status și un comentariu pe Facebook, altfel, internetul va fi o grădină foarte îngustă și sursă mare de frustrări și enervare. Blocarea totală a aparatului în asemenea operațiuni e ceva cotidian, dacă nu vă stăpâniți ambițiile de navigator.

O funcție interesantă, dar înfiorător de greu de configurat e cea de mailuri push, inventată de RIM (Blackberry), adică avertizarea în timp real la primirea unui e-mail. Teoretic, poate fi configurată inclusiv pentru mailurile de serviciu și pentru mailurile gen Yahoo. Dar, cum spuneam configurarea necesită documentare temeinică în prealabil și eventual un plan de date.

Un alt neajuns major al telefonului e dat de lipsa butonului de meniu, care face imposibil din start multitaskingul. Să zicem că ești în browser și vrei să deschizi agenda, să copiezi un număr sau să suni, să citești o notiță. Sau ca să repornești o conexiune wireless căzută. Nimic din toate astea nu se poate face, fără a ieși din aplicația în care te afli deja, eventual unde te-ai chinuit deja să scrii un text lung. Iar în browserul propriu, copy paste-ul nu există.

Camera foto/video a telefonului are 3 megapixeli, ceea ce nu e în ton cu ultimele cuceriri ale tehnicii, dar suna chiar promițător. Prima mea cameră foto digitală a avut 4 MP, deci 3 par mai mult decât destui. Par, pentru că rezultatele produse de acest dispozitiv sunt rizibile. Culori ireale, neclaritate totală, cel puțin așa se văd în aparat. Aș fi vrut să și descarc câteva ca mostră, dar fără un cablu de date îmi e imposibil să vin cu dovezi. Credeți-mă pe cuvând, fotografiile cu acest telefon sunt lamentabile.

Vă veți putea bucura de un player MP3 și de radio, pentru stocarea muzicii putând folosi cardul micro SD (cumpărat separat). De la radio puteți și înregistra fragmente, cum se poate înregistra ambiental și cu reportofonul telefonului.

Specificații
Multimedia

Internet pe Mobil Da
Java Da
Jocuri Da
MMS Da
Music player Da
Radio FM Da

Caracteristici Business

Email Da

Cameră digitală

Cameră video Da
Cameră foto Da
Rezoluţie cameră foto 3 megapixeli

Conectivitate

Bluetooth Da
GPRS Da
Tip card de memorie Micro-SD
WiFi Da

Specificaţii

Acumulator Li-Ion, 900 mAh
Dimensiuni 109 x 58.5 x 9.8 mm
Greutate 95 g
Memorie internă 50 MB
SAR W/kg 0.814

evadare.ro
November 25th, 2012
Mai multe despre: Diverse

Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.