Ce soluții ai pentru fonoizolarea ferestrei

Să zicem că locuiești într-o zonă cu trafic intens în orele de vârf, sau care nu se oprește niciodată. Sau ești la parter, pe o stradă circulată și te-ai săturat să auzi claxoane și frânturi de conversații telefonice condimentate cu înjurături. Sau poate ești în apropierea unui spital, circă de poliție, pompieri, și sirenele te terorizează. Poluarea fonică e o problemă subestimată și neglijată de primării, cu multiple riscuri de sănătate, prin tulburarea somnului și creșterea stresului.

Deși pare simplă, problema e mai complexă decât pare și nu există soluții depline sau ieftine. Am constatat că există și o mare nișă de piață neacoperită, care are potențial pe viitor. Așa că am să povestesc câteva lucruri, pe care le-am învățat ca amator, lovindu-mă de această problemă.

Dacă încă mai ai ferestre clasice, cu tocărie din lemn sau o închidere a balconului artizanală, cu cornier și sticlă simplă, categoric trecerea la termopan va produce o diferență semnificativă acustic și termic.

Dacă ai deja montate termopane clasice, cu două foi de geam, există posibilitatea să le dai jos și să pui în loc un tripan, adică 3 foi de geam cu goluri sigilate între ele, și un model mai nou (mult mai scump) de profil. Va fi o îmbunătățire, dar nu te aștepta la minuni! Adică avantajul nu va fi o îmbunătățire cu 50% prin adăugarea încă unei foi de geam, mă hazardez să spun că nici măcar o treime în plus, dacă pui geam normal. Pentru că pur și simplu nu așa funcționează acustica.

soluții de compromis

Prin străinătate, există câteva soluții de compromis, unele livrate chiar de firme specializate. (De-asta spuneam că ar fi o nișă, pe care poate o speculează vreun întreprinzător cu ocazia asta.)

Ar fi posibilitatea de a monta draperii – evident, cu impedimentul că vor bloca lumina. Poți face asta și artizanal, cumpărând metraj cu materialul care îți place. Ideea e să fie un material cât mai gros cu putință (implicit greu), ceva plușat sau o țesătură densă, în spatele căreia poți adăuga alt material drept căptușeală. Va trebui să obții ceva cât mai dens, aproape cât o pilotă, pentru că doar structura poroasă, neregulată, poate „devia” undele sonore, atenuându-le. Ceva, care să joace rolul unor dopuri de vată băgate în urechi. Un material simplu nu va ajuta la nimic, pentru că nu constituie o barieră pentru sunet, chiar dacă blochează lumina. Alt aspect important e să depășească mult fereastra și să fie aproape de tavan și podea, pentru o „sigilare” cât mai bună. Se înțelege că jaluzelele verticale nu ajută la nimic, fiind subțiri și „feliate”.

Rulourile exterioare sunt un pas înainte – pot aduce și economii prin termoizolare. Adică iarna apără de frig, vara de soare, ceea ce poate elimina necesitatea aerului condiționat. Au și avantajul de a fi trase parțial, altminteri vin cu dezavantajul întunericului. Dar fonic, iarăși nu cred că sunt chiar ce te aștepți. Cele mai multe sunt făcute dintr-un sandwich de câțiva mm de spuma poliuretanică între două lamele de aluminiu sau PVC. (Desigur, există și storuri din lemn.) Ceea ce nu e rău, dar ca să se poată rula, suprafața e tăiată în fâșii, deci iarăși nu produce etanșeizare fonică.

Panouri interioare – așa ceva nu am văzut la noi, dar se pot confecționa artizanal. Ideea e următoarea: contează atât materialul (sticlă, plastic), grosimea lui, sigilarea, dar și spațiul dintre foi. În sandwichul unui geam termopan sau tripan nu poate fi decât o distanță de câțiva mm. Pentru că altfel nu s-ar mai putea manevra. Golul de zid al unei ferestre are mult mai mult – la interior e probabil că ai 10-15 cm de la geam la „fața zidului”. Dacă ai reuși să montezi încă un strat la o asemenea distanță, efectul fonic ar fi considerabil mai mare decât dacă ai pune aceeași foaie foarte aproape de cele existente.

În străinătate există producători de nișă, care livrează panouri suplimentare, de montat în casă, făcute din plastic transparent – un acrilic (plexiglas). În principiu, se găsește acest tip de material în magazinele de construcții. Există plăci transparente de acrilic de 4 mm sau role de folie din PVC cu grosime de peste 1 mm, care se folosesc la incinte industriale, măcelării, ca draperii în alte scopuri.

Dar aici încep neajunsurile, care fac nepractică soluția. Va fi greu spre imposibil să construiești o ramă etanșă pentru acest material, iar ideal ar fi să fie dintr-o singură bucată. (Greu de găsit așa dimensiune.) Ceea ce implică o manevrare complicată pentru a pune și da jos toată instalația, plus blocarea ferestrei (deci nu poți aerisi când e nevoie.)

Iată o exemplificare cu folie și „ramă” din arici (velcro).

Și o variantă cu panou acrilic:

Alt dezavantaj al metodei e că plasticul se uzează în timp, se zgârie, murdărește și va pierde din transparență, neputându-se menține sau curăța la fel ca sticla.

Totuși, metodele merită luate în considerare dacă ai nevoie să obții liniște doar câteva ore (să zicem că înregistrezi ceva cu sunet sau predai online) și vrei ca investiția să fie mică. De asemenea, merge și pentru cazul în care ești chiriaș și vrei să faci doar temporar îmbunătățirea fără implicarea proprietarului.

Dublarea ferestrelor. În mod surprinzător, n-am găsit nicio firmă care să ofere acest serviciu. Adică să îți mai monteze un rând de geamuri (la exterior sau interior) din sticlă și cu o ramă mai subțire – orice, de la lemn, aluminiu sau PVC. Dacă se practica pe vremea geamurilor cu cercevele din lemn, când unii își mai făceau un rând de ferestre din cornier la exterior, ca să lupte cu frigul din comunism, nu văd de ce nu s-ar putea și acum.

Inconvenientele nu sunt neglijabile nici aici: riscul condensului între cele două rânduri de ferestre, dublarea inestetică a ramelor, potrivirea dimensiunilor, ca să se poată deschide.

O ipoteză, la care m-am gândit pentru acest neajuns ar fi fost folosirea unui sistem culisant. Există două variante de glisare, pe care o folosesc producătorii de termopan. Una e folosită mai ales la uși interioare și e similară sistemului de la ușile de dressing sau geamurile de vitrină: adică două șine paralele și două jumătăți, care se plimbă pe ele pe rotițe. Tehnologia e orice numai fonoizolantă nu (rămâne loc între cele două, chiar dacă sunt petrecute una peste alta).

A doua metodă folosește un fel de macarale, care deplasează geamul puțin în afară, când vrei să îl glisezi, după care se închide etanș prin presiunea încuietorilor feroneriei. Acest sistem însă presupune aceleași dimensiuni pe grosime cât o fereastră normală, deci nu se poate adăuga suplimentar uneia existente, ci doar în locul ei.

Și acum voi vorbi despre soluția pe care am ales-o. Anume: înlocuirea geamului termopan existent cu altă fereastră, tot cu deschidere clasică (balamale, nu culisare) dar cu 3 foi speciale, de grosimi mai mari.

cum dai jos un termopan

Operațiunea de demontare a ferestrei vechi e relativ simplă. Dacă o lăsați în seama echipei de montaj, cel mai probabil vor tăia tocul existent și îl vor scoate bucăți, pentru că le e mai ușor. Am vrut să protejez termoizolația de la exterior, așa că am constatat că pot face singur această operațiune cu puțină răbdare. Mai mult, poți scoate absolut intactă vechea fereastră.

Dai jos cercevelele mobile din balamale (se dă jos acea acoperitoare din plastic și se bate afară cuiul de susținere). Apoi spargi de jur împrejur cu o daltă sau cu un instrument ascuțit – un șanț atât la interior cât și la exterior, până ajungi la spuma de montaj. Apoi desfaci cu o bormașină sau șurubelniță diblurile în care e prins tocul. Spuma poliuretanică se taie foarte ușor cu un cuțit. Apoi tragi și cu puțin efort, ai scos rama. Avantajul e că astfel nu o să ai de acoperit goluri mari de zidărie, care s-ar smulge la o demontare mai rapidă, cum fac echipele de montaj.

tripan cu geam fonoizolant

Oamenii tratează geamurile termoizolante ca pe alte produse, gen electrocasnice, și le evaluează după marcă. Văd un abțibild cu Gealan, Veka sau QFort și deduc că s-au pus „geamuri scumpe” sau ieftine. În realitate, producătorii au game similare cu automobilele – de la compacte la SUV și limuzine sub aceeași siglă. Nu vor costa și nu vor avea aceleași performanțe.

În esență, sistemul unui geam termoizolant are 3 componente, fiecare importantă: profilul (PVC, aluminiu, combinații cu lemn stratificat), sticla și feroneria. Sticla e cea mai neglijată, nefiind mărci cunoscute cărora li se face reclamă, deși ea are cea mai mare suprafață și importanță pentru ce ne preocupă aici.

Profilul e cel care dă „marca” termopanului, deși e cel mai asemănător. Aproape toți producătorii se laudă cu „tehnologia germană”. Să fim serioși: e un plastic, în cel mai bun caz ranforsat cu inserturi din oțel. Chiar dacă vi se va spune că e „made in Germany” asta înseamnă cel mult că sunt bare de 6 m produse acolo, aduse la fabrici din țară, unde sunt tăiate pe dimensiuni și sudate. Nimeni nu aduce ferestre gata făcute în altă parte. (Deși am aflat accidental că există și o piață a termopanelor second hand, deci acelea ar putea fi excepția.) La fel de frecvent, numele poate fi nemțesc, dar chiar și profilele sunt făcute în Turcia sau România. Ceea ce nu-i nicio problemă, sunt exact aceleași linii de producție, nu-i cine știe ce rețetă secretă.

În materie de profil, contează numărul de camere și grosimea plasticului (care nu se deduce neapărat din grosimea barei, zisă și „adâncime de montaj”). Numărul de „camere” e dat de mici lamele lipite în grosimea tocului, care produc încăperi succesive. E ceva adevăr aici, dar și ceva marketing – nu neapărat profilul cu 7 camere e cel mai bun, dar teoretic cu cât mai multe, cu atât mai bine.

Aerul e un bun izolator termic (cu condiția să fie închis într-o incintă), dar nu neapărat izolator fonic. Imaginați-vă că în blocul de peste drum arde într-o bucătărie. De la câteva sute de metri, vedeți flacăra, auziți zgomotele, dar nu simțiți dogoarea. Din acest exemplu simplist deducem de ce e mai ușor să termoizolezi decât să fonoizolezi.

O cărămidă tip Porotherm (bloc ceramic cu goluri) menține bine căldura. Profilele PVC cu mai multe camere funcționează pe același principiu. Dar pentru sunet ar fi fost mai avantajos o masă compactă, plină, decât golurile. (Deși – surpriză – cărămida clasică, plină, nu e mare izolator fonic. V-am zis că problema e mai spinoasă decât pare!).

Producătorii insistă pe numărul de camere pentru că el are rol termic și pentru că influențează conductivitatea termică. Aceasta e exprimată în pierderea de căldură, calculată ca wați pe metru pătrat kelvin. Ideea e să fie sub 1, deci zero virgulă ceva – cu cât mai puțin cu atât mai bine. Pur și simplu sunt mai mulți clienți interesați de izolarea la iarnă decât de zgomot și atunci vânzătorii insistă pe asta. Plus că o pot ambala și ca „economie la facturi”, „recuperarea investiției”.

E de preferat să alegem un profil cât mai gros, care ne va permite să acomodăm foi de geam mai groase, la distanțe cât mai mari între ele. Personal, am optat până la urmă pentru profilul Salamander Blue Evolution 92 – adică 9,2 cm grosime. Nu fac reclamă, nu pretind că e cel mai bun, n-am cum face teste comparative cu altele. E un profil cu 6 camere – există altele și cu 7.

Argumentul decisiv a fost combinația cu sticla specială, de care voi vorbi imediat. Dar și rapiditatea montajului. Am fost uimit că se oferă pe piață termen și de peste o lună; firma pe care am găsit-o s-a încadrat în 2 săptămâni.

Deși mulți producători se laudă cu performanțele fono-absorbante, eu n-am reușit să găsesc decât la doi date concrete pentru numărul de decibeli reduși. La Salamander și la Rehau (despre care o vânzătoare susținea că e categoric mai bun.)

La profilul meu, producătorul pretinde o barieră fonică de 47 decibeli. Din gama Salamander, au un produs cotat chiar cu 48 dB, Green Evolution Box – care are o baghetă pătrățoasă – dar nu era disponibil în țară.

Gama Geneo de la Rehau se laudă și ea că ar reduce zgomotul cu până la 47 dB. Profilul Gealan din gama S9000 bănuiesc că are performanțe similare cu cele două pomenite anterior, date fiind grosimile. Dar pe site-ul producătorului mi-a fost imposibil să găsesc o cifră concretă pentru decibeli. Același lucru e valabil și pentru gama cu 7 camere de la QFort (o fereastră deloc ieftină). În lipsa acestor date publice, rămăsesem să aleg între Salamander și Rehau.

Dar, atenție! Acele cifre sunt pur teoretice. Veți fi dezamăgit dacă vă așteptați să blocheze zgomote de asemenea intensitate. Dacă nu sunt inventate, cifrele se referă la capacitatea profilului singur de a filtra sunetul. Adică ceva pur fictiv, dacă ne imaginăm o fereastră doar toc, fără geam. E drept că nu s-ar putea da o cifră pentru orice fereastră. Gândiți-vă că un geam de baie are puțină suprafață de sticlă, față de unul de sufragerie. Cele două nu pot acționa ca bariere egale pentru sunet în lumea reală. Deci producătorii dau acea cifră probabil pentru condiții de laborator, în care ai testa rama – când de fapt călcâiul lui Ahile e partea vitrată.

Al doilea aspect e feroneria – includ aici balamale, sisteme de închidere, mânerul dar și garnitura (chederele) de cauciuc. Sunt aspecte pe care vânzătorii nu le vor menționa, dacă nu întrebi. Există producători reputați – ca Roto și Maco – dar există și cinezării (sau game diferite ale aceluiași producător). Deci există riscul să ai un profil de top cu sistem de închidere mediocru.

De ce contează? Știm cu toții că o fereastră întredeschisă nu oprește sunetul. Degeaba ai cea mai bună sticlă și cea mai bună ramă, dacă garniturile sunt slabe. Dacă producătorul are mostre în magazin, observați garniturile – cu cât mai late și mai cauciucate, cu atât mai bine (față de cele rigide, mai spre plastic). De notat că unii producători au 3 garnituri de cauciuc pentru etanșeizare – și una la mijloc.

Sticla e, de fapt, partea cea mai importantă pentru izolația fonică. (Are, firește, rol și în termoizolare și filtrare UV). Termopanul sau tripanul e propriu-zis un sandwich de foi de sticlă cu aer vidat între ele.

Puteți ignora promisiunile vânzătorilor că la interior va fi un gaz nobil – argon sau mai rar kripton. Acel gaz se pierde într-un timp scurt – am auzit estimări de un an, o jumătate de an sau chiar 3 luni. Oricum n-ai cum verifica nici că a fost pus, nici că n-a ieșit deja din cauza zgârierii sigiliului la transport. Dacă ar fi înăuntru, ar ajuta atât termic cât și fonic. Pe vremuri, producătorii au încercat să facă geamuri cu o supapă pentru realimentare cu gaz – dar nimeni nu făcea așa ceva în viața reală. Deci e mai mult marketing.

Grosimea sticlei contează, dar și dispunerea ei. Un rezultat bun se obține prin alternarea grosimilor, care cumva sparg coerența undelor sonore. Așadar, ansamblul clasic al unui termopan e format din două foi de câte 4 mm, cu 20 mm spațiu între ele. Total, 24 mm.

Versiunea aleasă a fost un geam de 4 mm și 2 foi de sticlă Stadip Silence, produsă de Saint Gobain. Aceasta e o sticlă specială de 10 mm grosime, care la rândul ei e un sandwich lipit de 2 foi de câte 4 mm de sticlă între care e o folie de plastic de 2 mm. Folia laminată de la mijloc e din PVB (polivinil butiral) și are de asemenea rolul de a „devia” undele sonore. Deci în total vorbim de un ansamblu de trei foi 4-10-10 mm, comparativ cu cei 8 mm de sticlă ai unui termopan obișnuit.

Comparativ, de la REHAU am găsit o sticlă fonică mai slabă, constând din două foi de 3 mm cu folie PVB de doar 0,38 microni lipită între ele. Mai puțin decât ansamblul 4-2-4 pomenit mai sus.

Precizez că nu am nicio posibilitate să verific aceste grosimi pretinse de vânzător, pot atesta doar că erau neobișnuit de grele. Din păcate n-ai nicio modalitate de a te asigura că primești sticla promisă, care vine cu o simplă hârtie lipită. Spun asta pentru că termopanele se montează de firme mici, nu de producătorii a căror marcă o poartă.

Rezultatul a fost categoric pozitiv, dar nu uluitor, cum pretind reclamele producătorilor. Adică acest gen de fereastră va atenua zgomotul cel mai uzual de trafic, dar nu va putea bloca de tot sunetele cele mai înalte de la sirenele salvărilor și foarte joase, de la motociclete. Folosind măsurători amatoristice cu aplicații de telefon, cred că am reușit să mai câștig circa 10 dB în plus față de un termopan obișnuit. Adică o trecere de la un 30 la un 40 dB barieră fonică.

Deci în vârf de trafic, tot se aude, dar măcar noaptea e suficient pentru a putea dormi, așa că mă declar mulțumit. Schimbarea n-a fost ieftină deloc – o fereastră mică de dormitor de 1,6 mp m-a costat 620 de euro, din care doar sticla 260.

ce altceva mai poți face

Evident, e necesar să etanșeizezi suplimentar după montaj. Etichetele de plastic trebuie îndepărtate imediat, pentru că altfel le topește soarele și nu le mai poți scoate. Iar spuma poliuretanică trebuie tăiată și acoperită cât mai curând cu tencuială. Eu m-am străduit să blochez cât mai mult acel spațiu de îmbinare lipind polistiren extrudat de jur împrejur. Peste care se tencuiește cu masă de șpaclu și se vopsește (sau se aplică tencuială decorativă).

Am ales să nu pun profil de înălțare tip Solbanc. Are avantajul de a permite montarea frumoasă a pervazelor de exterior și interior. Dar reduce din geam și am considerat că aș pierde izolație fonică prin el (e propriu-zis o bară mai subțire decât profilul ramei, pusă sub ea.) Va trebui să alegeți dacă îl vreți sau nu când se iau dimensiunile.

Suplimentar, puteți alege să capitonați și pereții – deși e puțin probabil că sunetul vine mai mult prin pereți decât prin geam. Zgomotul poate veni și din alte încăperi, deci puteți să vă uitați și dacă nu există varianta unor uși mai bune.

Ce am expus se referă la situația în care sursa de zgomot e afară. Dacă, dimpotrivă, sursa e la dumneavoastră și vreți să faceți un studio de înregistrări, atunci e o idee să placați pereții cu materiale fono-absorbante. În esență, un material cum e buretele e bun pentru că nu va mai da sunetul înapoi ca ecou. (Acel burete tip cofrag nu vă ajută dacă sursa e afară, pentru că el doar nu dă ecou, nu și blochează.)

Dacă peretele în sine e firav – se întâmplă la construcțiile noi, unde se aude tot ce fac vecinii – ar fi câteva soluții. Cum ar fi dublarea cu rigips și o umplutură sub el din ceva ca vata bazaltică sau vata de sticlă. (Aceea la role pare a fi mai performantă acustic pentru că are o structură neregulată – cu cât mai încâlcită, cu atât mai bine.) Mare atenție însă, pentru că aceste materiale pot emite gaze cancerigene și nu sunt recomandate la interior, ci perfect izolate de contactul cu omul.

Deși polistirenul e comparabil ca izolator termic, din punct de vedere fonic nu e de mare ajutor. (Atât cel expandat, cât și cel extrudat.) Sub nicio formă nu placați pereții la interior cu polistiren, pentru că veți avea condens și mucegai, chiar dacă aplicați glet și vopsea peste el.

Pe piață există și materiale speciale (pe care nu le-am încercat) cum ar fi plăcile din spumă melaminică BASF, care se lipesc pe perete și nu mai trebuie tencuite. M-au descumpănit compușii chimici din acest material, despre care producătorul se jură că nu e periculos.

Plăcile din spumă poliuretanică reciclată cu inserții de material textil. Sau plăcile din plută. Acesta din urmă e un material natural, dar cu riscuri previzibile în contact cu apa și focul.