2.12 Tinerețe fără bătrânețe. Miturile societății de consum

Vulgarizarea mitologiei liberale occidentale este reprezentată de noua cultură de masă. Puternic susținută de copleșitoarea forță a mediei omniprezente, cultivată cu ajutorul publicității așa cum alte mitologii erau cultivate de propagandă, această mitologie se află în plin marș glorios. Un șuvoi de fantasme prefabricate seamănă groază în rândul tradiționaliștilor și autohtoniștilor de pretutindeni.

Mitul progresului este la loc de cinste, chiar cu mai multă îndreptățire decât în ideologia comunistă. Simbolurile sale vizibile sunt marile cuceriri tehnologice: ultimele descoperiri în materie de transport de la autoturisme care susțin atitudinile de tip macho, la sondele spațiale cu care pământenii promit să cucerească spațiul cosmic. Calculatorul este doar ultimul venit pe lista uneltelor ce au stârnit imaginația omului cu promisiunea de a transfigura complet existența.

La adăpostul descoperirilor tehnologice proliferează un efervescent cult al tinereții și al sănătății. Pentru a nu încălca rigorile acestui cult, miliarde de dolari anual sunt cheltuiți pentru operații estetice, produse cosmetice și farmaceutice, în timp ce spaimele unor epidemii iau proporții apocaliptice.

Sportul este și el o manifestare a cultului tinereții și vitalității. Frumuseții inaccesibile a top-modelelor îi corespund capacitățile fizice inumane ale atleților moderni. Culturile totalitare redescoperiseră importanța sportului pentru mase, fapt dovedit de meticulozitatea și grandoarea organizării festivităților sportive sau de scandalurile de dopaj din perioada comunistă. Sportul oferă o lume perfectă de roluri. În centrul acestei lumi se află vedeta, starul, plătit regește și adulat, căci notorietatea a devenit de mult mai prețioasă decât știința de carte sau onorabilitatea.

Spectatorilor le este rezervată solidaritatea tribală din cadrul grupărilor de suporteri, promisiunea de a putea trece, la un moment dat în rândul „aleșilor”, întrucât succesul devine o problemă de noroc; și ocazia redescoperirii simbolurilor naționale (stadionul e printre puținele locuri unde steagurile mai însoțesc solidarizarea primară cu grupul). În fine, în înaltul tribunelor oficiale, patronii echipelor închipuie noua aristocrație ce are privilegiul și obligația pe care o aveau în trecut împărații romani de a oferi plebeilor spectacole cât mai grandioase. *

(înapoi la Cuprins)

* Fascinația omului modern pentru fenomenul sportiv și simbolistica tribunei au fost comentate cu mai mult talent de Traian Ungureanu.