1.7 Reprezentarile sociale si mentalitatea

Capitolul I
Partea a 2-a
Reprezentările sociale, mentalităţile şi cultura simbolică în apariţia miturilor

În anii şaizeci, Serge Moscovici redescoperea conceptul reprezentărilor sociale propus de Émile Durkheim. Reprezentările sociale sunt un produs al mentalului colectiv, aflat la jumătatea drumului dintre percepţie şi concept. Psihologul francez de origine română vede în reprezentările sociale una din căile de apropiere a realităţii, căreia îi conferă, în plus, un sens. „A reprezenta un obiect înseamnă a-i conferi, în acelaşi timp, statutul de semn, a-l cunoaşte făcându-l să semnifice.” [38]

Între realitate şi individ se interpune o imagine pe care ne-o formăm pe marginea unui eveniment real, iar reprezentările ne ajută să gândim această realitate : „acţionăm nu în funcţie de stimulii ce vin din mediul social, nu în raport cu informaţia obiectivă, ci în funcţie de imaginea noastră despre realitate“. [39] În timp, reprezentările sociale se organizează într-un aparat critic, într-o grilă de lectură a realităţii, prin prisma unor valori. O reprezentare nu se poate identifica nici cu gândirea obiectivă, nici cu afectivitatea. Aceste mostre de „cogniţie socială” încorporează speranţe şi iluzii, influenţe ale grupului şi ale experienţei personale. Pentru a se impune în descrierea unei ideologii, reprezentările trebuie să surprindă consensul grupului; mai cu seamă acele aspecte care scapă controlului direct al individului (cum este cazul chestiunilor ce privesc politica la nivel naţional) sunt percepute în acord cu viziunea grupului.

Reprezentările sociale aparţin deopotrivă individului şi societăţii Conceptele teoretice ale unei ideologii se transformă în reprezentări sociale urmând două etape, potrivit lui Moscovici. [40] Prima este etapa obiectivării, în care concepţia este schematizată, un moment prielnic pentru manifestarea gândirii mitice. Se merge de la teorie la imaginea sa, care este confruntată cu sistemul de valori existent, iar apoi, de la imagine se trece la edificarea socială a realităţii, la formarea unui nou sistem de referinţă. A doua etapă este ancorarea şi presupune inserţia teoriei în ierarhia valorilor şi printre operaţiile sociale cotidiene. Teoria îşi extinde, din acest moment, limitele iniţiale ale aplicabilităţii, devine criteriu în relaţiile dintre grupuri, bază a comportamentului social simbolic şi real. „În general, difuziunea unei reprezentări sociale instituie o relaţie de opoziţie faţă de o concepţie alternativă, relaţie împinsă la limita antagonismului în cazul ideologiei care, prin definiţie, are un caracter partizan şi exprimă interesele sau opţiunile unui grup social“. [41]

Foarte popularul concept de mentalitate subsumează cadrele de gândire, stereotipurile şi reprezentările cu o mare durabilitate în timp. „Mentalităţile influenţează imaginile indivizilor, grupurilor umane şi popoarelor, în primul rând prin credinţele şi prejudecăţile cu ajutorul cărora filtrează informaţia socială şi orientează opinia, atitudinea şi comportamentul oamenilor” . Mentalitatea se răsfrânge asupra percepţiilor, reorganizează memoria socială şi scapă controlului conştientului. Continua definire a locului şi timpului în care omul acţionează, fixarea coordonatelor spaţio-temporale ale oricarei activităţi umane, a existenţei omului în general, ţine de fundamentele culturale ale omului. Imaginarul contribuie şi el la procesul complex de formare a mentalităţilor, prin cultivarea unui cod de reprezentare simbolică.

Născut în momentele de incertitudine, ca răspuns la o stare de angoasă şi de nelinişte, mitul vine în întâmpinarea unor nevoi psihice perene. Ca formă de socializare şi metodă de rezistenţă la agresiunile mediului, mitul este susţinut de nevoia de confort şi de speranţă. Una din funcţiile sale cele mai importante este aceea de a fi organizator al memoriei sociale. Memoria socială a fost descrisă de Maurice Halbwachs ca fiind nu o conservare de mai bună sau mai slabă calitate a unor informaţii şi imagini care sunt accesate de fiecare dată când este nevoie, ci o reconstruire a acelor imagini. Memoria socială se referă atât la indivizi, cât şi la societate în ansamblu. Limba este depozitul memoriei sociale, ea oferind un instrument al gândirii întregii societăţi, realizând trecerea unui bagaj informaţional de la o generaţie la alta. Funcţia simbolică leagă miturile şi memoria socială. Legile memoriei colective, enunţate de Halbwachs, sunt: legea concentrării, tendinţa de localizare în acelaşi spaţiu a unor evenimente care nu au legătură între ele, legea divizării, fragmentarea unei amintiri în mai multe etape, plasate în locuri diferite, şi legea dualităţii, acceptarea plasării unui eveniment din trecut în mai multe locuri. Septimiu Chelcea adaugă o a patra lege a memoriei colective, legea similitudinii acţiunilor, „atribuirea aceluiaşi mod de acţiune original mai multor personaje din epoci istorice îndepărtate“. [43]

Chiar în condiţiile fixate de aceste caracteristici ale memoriei colective, şi ale asaltului informaţional căruia îi sunt supuse societăţile moderne, prezervarea memoriei unei societăţi este un imperativ. Industriile culturale reconstruiesc necontenit propria realitate alternativă, accelerând ritmurile normale de evoluţie ale imaginarului. Schimbarea este starea naturală a biologicului, deci atitudinile defensive care merg în direcţia prezervării cu orice preţ a trăsăturilor unei comunităţi sunt nerealiste, pe de cealaltă parte, o deschidere către asimilare în condiţiile „ştergerii” voite din amintire a evenimentelor cruciale din viaţa comunităţii şi a semnificaţiilor acestora pune în discuţie nu calitatea existenţei, ci însăşi existenţa acelei societăţi.

La un pol se găseşte atitudinea nevrotică faţă de timp, refuzul prezentului şi al schimbării, refugierea în proiecţiile obsesive ale trecutului de care nu mai este legat nici prin amintiri nici prin conştiinţă, în timp ce la cealaltă extremă se găseşte amnezia colectivă, riscul reluării la nesfârşit a unor experienţe traumatice, preluarea necritică a unor concepţii prin imitaţie sau îndoctrinare. Calea spre echilibru o constituie conştientizarea trecutului şi asumarea responsabilităţilor şi consecinţelor ce decurg de aici, precum şi a riscurilor unor decizii şi acţiuni viitoare.

(inapoi la Cuprins)

[38] Moscovici, Serge, Psihologia socială sau maşina de fabricat zei, Editura Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, 1994, p. 51 [39] Neculau, Adrian, (coord.) Psihologia câmpului social. Reprezentările sociale, Societatea de Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti, 1995, p. 5 [40] Moscovici, op. cit. p. 141 [41] Betea, op. cit., p. 118 [42] Chiciudean, Ion, Noţiuni de imagologie istorică şi comunicare interetnică, Editura SNSPA, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Bucureşti, 1999 [43] Septimiu Chelcea, în Psihologie socială. Aspecte contemporane, Adrian Neculau (coord.), Editura Polirom, Iaşi, 1996, p. 114.