Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
Cum poți ajuta această pagină să se dezvolte
Reprezentările sociale, mentalitățile și cultura simbolică în apariția miturilor
În anii șaizeci, Serge Moscovici redescoperea conceptul reprezentărilor sociale propus de Émile Durkheim. Reprezentările sociale sunt un produs al mentalului colectiv, aflat la jumătatea drumului dintre percepție și concept. Psihologul francez născut în România vede în reprezentările sociale una din căile de apropriere a realității, căreia îi conferă, în plus, un sens.
„A reprezenta un obiect înseamnă a-i conferi, în același timp, statutul de semn, a-l cunoaște făcându-l să semnifice.” [38]
Între realitate și individ se interpune o imagine pe care ne-o formăm pe marginea unui eveniment real, iar reprezentările ne ajută să gândim această realitate : „acționăm nu în funcție de stimulii ce vin din mediul social, nu în raport cu informația obiectivă, ci în funcție de imaginea noastră despre realitate“. [39] În timp, reprezentările sociale se organizează într-un aparat critic, într-o grilă de lectură a realității, prin prisma unor valori.
O reprezentare nu se poate identifica nici cu gândirea obiectivă, nici cu afectivitatea. Aceste mostre de „cogniție socială” încorporează speranțe și iluzii, influențe ale grupului și ale experienței personale. Pentru a se impune în descrierea unei ideologii, reprezentările trebuie să surprindă consensul grupului. Mai cu seamă acele aspecte care scapă controlului direct al individului (cum este cazul chestiunilor ce privesc politica la nivel național) sunt percepute în acord cu viziunea grupului.
Reprezentările sociale aparțin deopotrivă individului și societății Conceptele teoretice ale unei ideologii se transformă în reprezentări sociale urmând două etape, potrivit lui Moscovici. [40] Prima este etapa obiectivării, în care concepția este schematizată, un moment prielnic pentru manifestarea gândirii mitice. Se merge de la teorie la imaginea sa, care este confruntată cu sistemul de valori existent, iar apoi, de la imagine se trece la edificarea socială a realității, la formarea unui nou sistem de referință.
A doua etapă este ancorarea și presupune inserția teoriei în ierarhia valorilor și printre operațiile sociale cotidiene. Teoria își extinde, din acest moment, limitele inițiale ale aplicabilității, devine criteriu în relațiile dintre grupuri, bază a comportamentului social simbolic și real.
„În general, difuziunea unei reprezentări sociale instituie o relație de opoziție față de o concepție alternativă, relație împinsă la limita antagonismului în cazul ideologiei care, prin definiție, are un caracter partizan și exprimă interesele sau opțiunile unui grup social“. [41]
Foarte popularul concept de mentalitate subsumează cadrele de gândire, stereotipurile și reprezentările cu o mare durabilitate în timp. „Mentalitățile influențează imaginile indivizilor, grupurilor umane și popoarelor, în primul rând prin credințele și prejudecățile cu ajutorul cărora filtrează informația socială și orientează opinia, atitudinea și comportamentul oamenilor“. [42]
Mentalitatea se răsfrânge asupra percepțiilor, reorganizează memoria socială și scapă controlului conștientului. Continua definire a locului și timpului în care omul acționează, fixarea coordonatelor spațio-temporale ale oricărei activități umane, a existenței omului în general, ține de fundamentele culturale ale omului. Imaginarul contribuie și el la procesul complex de formare a mentalităților, prin cultivarea unui cod de reprezentare simbolică.
Născut în momentele de incertitudine, ca răspuns la o stare de angoasă și de neliniște, mitul vine în întâmpinarea unor nevoi psihice perene. Ca formă de socializare și metodă de rezistență la agresiunile mediului, mitul este susținut de nevoia de confort și de speranță.
Una din funcțiile sale cele mai importante este aceea de a fi organizator al memoriei sociale. Memoria socială a fost descrisă de Maurice Halbwachs ca fiind nu o conservare de mai bună sau mai slabă calitate a unor informații și imagini care sunt accesate de fiecare dată când este nevoie; ci o reconstruire a acelor imagini. Memoria socială se referă atât la indivizi, cât și la societate în ansamblu.
Limba este depozitul memoriei sociale, ea oferind un instrument al gândirii întregii societăți, realizând trecerea unui bagaj informațional de la o generație la alta. Funcția simbolică leagă miturile și memoria socială. Legile memoriei colective, enunțate de Halbwachs, sunt:
Septimiu Chelcea adaugă o a patra lege a memoriei colective, legea similitudinii acțiunilor, „atribuirea aceluiași mod de acțiune original mai multor personaje din epoci istorice îndepărtate“. [43]
Chiar în condițiile fixate de aceste caracteristici ale memoriei colective, și ale asaltului informațional căruia îi sunt supuse societățile moderne, prezervarea memoriei unei societăți este un imperativ. Industriile culturale reconstruiesc necontenit propria realitate alternativă, accelerând ritmurile normale de evoluție ale imaginarului. Schimbarea este starea naturală a biologicului, deci atitudinile defensive care merg în direcția prezervării cu orice preț a trăsăturilor unei comunități sunt nerealiste. Pe de cealaltă parte, o deschidere către asimilare în condițiile „ștergerii” voite din amintire a evenimentelor cruciale din viața comunității și a semnificațiilor acestora pune în discuție nu calitatea existenței, ci însăși existența acelei societăți.
La un pol se găsește atitudinea nevrotică față de timp, refuzul prezentului și al schimbării, refugierea în proiecțiile obsesive ale trecutului de care nu mai este legat nici prin amintiri nici prin conștiință. În timp ce la cealaltă extremă se găsește amnezia colectivă, riscul reluării la nesfârșit a unor experiențe traumatice, preluarea necritică a unor concepții prin imitație sau îndoctrinare. Calea spre echilibru o constituie conștientizarea trecutului și asumarea responsabilităților și consecințelor ce decurg de aici, precum și a riscurilor unor decizii și acțiuni viitoare.
(înapoi la Cuprins)
Note
Victor Grigore
