2.2 O lume de alternative

Entuziasmul popular al Revoluției române a șters pentru foarte scurt timp orice diferență care diviza societatea românească. Folosirea abuzivă a ideii de consens dincolo de acest moment avea rațiuni de calcul politic și nu mai acoperea o realitate. Însă pentru câteva ore sau chiar zile, România a oferit imaginea unei societăți consensuale. Un consimțământ misterios pentru că el nu viza, după cum s-a văzut ulterior, adeziunea la un proiect social.

Liniile de falie apărute mai apoi, din ce în ce mai clar, au avut darul de a-i surprinde pe cei ce crezuseră în eternitatea acestei stări de armonie, oferind spectacolul unei destrămări insuportabile pentru un public încă nepregătit să suporte diversitatea.

Un mare handicap al societății după prăbușirea comunismului era absența societății civile, a unor forme de organizare extra-partinice, care să instituționalizeze dialogul și să facă posibilă promovarea unor idei; care să reprezinte interesele unor pături cât mai largi de oameni. În absența acestei forme de agregare a conștiinței civice, elitele intelectuale s-au găsit în fața situației de a-și promova propria viziune drept model normativ pentru întreaga societate.

Desigur, intelectualii reprezintă întotdeauna cazuri particulare, pot justifica sau susține orice orientare, inclusiv pe acelea care exaltă barbaria și antiintelectualismul. Însă, în spațiul românesc, despărțirea de restul populației, accentuată de masificarea și atomizarea unei jumătăți de veac, tinde să ia forma fenomenului intelligentsiei ruse. Instinctul feroce al mulțimii cu oroare de contradicție, al cărei strigăt de luptă era „Moarte intelectualilor!“, a simțit pericolul dezvoltării unei mitologii distincte a elitei intelectuale. Agresivitatea unei atitudini precum cea amintită nu poate fi explicată decât prin manifestarea instinctului de anihilare a celui ce amenință unitatea grupului.

Mitologia eterogenă a intelectualității avea ca surse aculturația, importul de modele străine, mitologizări ale ideii europene și ale sistemului liberal, redescoperiri ale sincronismului. În raport cu mitologiile comuniste și naționaliste, foarte bine conturate și coerente, mitologiile postdecembriste frapează prin diversitate. Departe de a putea sta la baza coeziunii sociale, aceste mitologii creează un atașament de tip totemic, unind grupuri restrânse în jurul unor simboluri radical opuse celor existente.

Mitologia intelectualistă, manifestată în spațiul politic prin elitism și speranța instaurării unui regim noocratic, se opunea nostalgiei semănătoriste a autohtonismului. Redescoperirea mitului monarhic era doar un refuz radical al aristocrației comuniste. O mitologie ancestrală și una impusă prin forța unui gigantic aparat de propagandă și îndoctrinare se doreau înlocuite printr-un mozaic mitologic obținut prin conflict simbolic și negociere.

(înapoi la Cuprins)