evadare.ro

1.11 Mitul politic

Dacă mitul l-a însoțit pe om din preistorie, el nu putea fi abandonat de modernitate, în condițiile în care transformarea la nivelul psihicului nu a ținut pasul cu ritmul amețitor al schimbărilor civilizaționale. Iar politicul oferă cea mai bună camuflare a conștiinței mitice, dat fiind că este o încercare de rezolvare a problemelor comunității.

Mitul oferă această iluzie a soluției colective, promițând în noile extremisme chiar o compensație a eșecurilor individuale la acest nivel. Credința naivă în deplina raționalitate a jocului politic s-a destrămat în secolul XX, când ascensiunea comunismului, a fascismului în multiplele lui variante și a regimurilor populist-autoritariste a ridicat semne de întrebare inclusiv asupra fundamentelor ideologiilor consacrate.

Supraviețuitor al experienței național-socialismului, Ernst Cassirer constată că mitul e răspunsul instinctiv la o situație disperată: „cel mai important și îngrijorător lucru din evoluția gândirii politice moderne este apariția unei noi puteri: cea a gândirii mitice. În unele sisteme politice moderne, gândirea mitică este evident preponderentă în raport cu gândirea rațională.[50]

Nu numai că mitul se manifestă în viața cetății, dar politicul tinde să își afirme hegemonia; ca monopol al puterii, el canalizează aspirațiile comune. Ingredientele mitului politic reclamă existența societății de masă în care relațiile interumane sunt slabe și este nevoie de lideri simbolici care să unifice comunitatea cu ajutorul imaginației. La rândul lor, liderii sunt experți ai dozării unui al doilea ingredient, limbajul magic în care conotația este covârșitoare în raport cu denotația. Liderii știu să canalizeze speranțele imperative ale celor guvernați care reclamă suprimarea regulilor prea restrictive ale unei societăți așezate. „Mitul politic este o manipulare ideologică a structurilor mentalului colectiv, ca imagine ideală, cu rol compensativ.[51]

Polarizarea ideologică din timpul războiului rece a favorizat sublimarea mitologiilor politice în mituri de stânga și mituri de dreapta. Fiecare expunere la lumină a unui mit al taberei adverse este prilej de satisfacție, demitizarea sistemului advers fiind o modalitate de evidențiere a limitelor sale și de triumf al scepticismului.

Mitemele sunt moștenite și mereu transformate, întrucât raportarea la istorie este definitorie pentru orice doctrină. Este cazul prelungirii disputei dintre romantism și iluminism în forme noi. Romantismul susține mitologia națională, validează prezența unor „rațiuni” sufletești, înclină spre acceptarea unei viziuni organice asupra societății care se prelungește în doctrinele conservatoare, vizează tranșarea disputelor prin aderența la un scop dat. Iluminismul valorizează pluralitatea credințelor în căutarea adevărului, are o încredere nestrămutată în puterea rațiunii, în individualism, în progres și în drepturile naturale.

Legatarul fidel al moștenirii mitologice iluministe este liberalismul, care are pretenția ideologiei în care iraționalul ocupă cel mai îngust spațiu cu putință. Socialismul și comunismul nu au putut fi nici ele împiedicate să se revendice de la filosofii iluminiști, semn că miturile, ca și ideile plutesc în aer. Însă asupra modului pervers în care colectivismul comunist a înțeles secolul Luminilor vom reveni pe larg în partea a doua. Să spunem doar că oponenții stângii au avut motive să jubileze în momentul în care au identificat „codul sursă” al utopiilor socialiste în mai multe mituri cum ar fi cel al societății fără clase și al luptei de clasă, determinismul și capacitatea de a surprinde legile evoluției istorice, omul nou sau miturile revoluției, proprii comunismului.

În absența limbajului dublu stăpânit de dictatorii comuniști, extrema dreaptă s-a consfințit ca singurul adversar radical al secolului Luminilor. Exaltarea barbariei și a instinctelor colective, credința fanatică în destinul unui popor și în predestinarea unui lider sunt trăsături suficiente pentru a stârni oroarea spiritelor liberale.

Mitul politic este insesizabil, ca și absent, în lipsa adversarului. El cere demonizarea oponentului și apărarea totemului, un cadru de devoțiune. Când fascismele au ieșit din scenă sau au preluat un rol marginal, convergența multor sisteme ideologice a făcut ca doar spectrul totalitarismului să mai aibă rolul de a aduna la un loc valorile supreme ale civilizației și forța de a suna alarma în mentalul colectiv pentru a chema la apărarea cetății în fața unui Hanibal portretizat fie el și de un Le Pen octogenar.

Ultimele decenii ale secolului XX au marcat criza majoră de adversar simbolic de pe scena politică a lumii occidentale. Sub presiunea modelului american bazat pe profesionalizarea comunicării și perfecționarea marketingului electoral, Vestul a trăit ultimele efecte ale secularizării, traduse într-un scepticism generalizat. Tot eșichierul politic a fost rearanjat de emergența modelelor de tipul „a treia cale”, de succesul laburismului reformat, de mișcări care pun pragmatismul și soluțiile punctuale mai presus decât ideologii și de valorile doctrinare.

Va trebui, se pare, să așteptăm afirmarea unui adversar al acestor politicieni moderni, aparent lipsiți de tresăriri mitologice, suficient de puternic pentru a expune în văzul tuturor iluzii precum cele ale statului minimal sau ale amoralismului politic. Chiar dacă pragmatismul pare noua religie a politicienilor din ultimul val, tipologia lor carismatică îi trădează ca personificări ale miturilor promovate de media, cum ar fi mitul succesului.

Cassirer ne avertizează să nu ne lăsăm înșelați de pretinsa depășire a dilemei platoniciene stat de concepție eticăstat de concepție mitologică de către politicienii erei comunicării: „De fapt mitul nu a fost niciodată învins și subjugat cu adevărat. El e mereu acolo, la pândă, în întuneric, așteptând să-i vină timpul. Și iese la iveală atunci când, dintr-un motiv sau altul, celelalte forțe ce asigurau unitatea vieții sociale își pierd din tărie și nu mai pot ține piept puterilor demonice.[52]

Francezul Raoul Girardet a încercat teoretizarea a doar patru esențe ale diverselor mituri.

Mitul Conspirației este manifestarea unei aspirații tacite, a unei neliniști sociale, a fricii și confuziei colective. Deși este favorizat de regimurile opresive în care lipsa informației credibile cultivă zvonistica, nu lipsește nici din „societățile cucerite de comunicare”, în care haosul potopului informațional e prezumat a avea un centru malefic de comandă. În centrul mitului conspirației se află o organizație a cărei însușire de căpetenie este secretul. [53] Ea are o structură ierarhică, o organizare riguroasă cu inițiați și agenți de influență, alegerea membrilor ei scapă controlului public, iar loialitatea lor față de confrerie implică trădarea comunității în care trăiesc. Cele mai populare ipostazieri ale conspirației sunt masoneria, singura organizație care afirmă importanța simbolului în viața societății, congregațiile iezuite, sionismul, serviciile secrete, mafia, marea finanță mondială.

Unitatea e și ea un mit universal bazat pe setea omului pentru coerență, pentru un sens care să elimine stresul insuportabil al eterogenității. Sentimentul apartenenței, împărtășirea unui ideal sunt și ele suporturi importante ale necesarei ordonări a universului.

Orice ideologie rezervă un loc și mitului Vârstei de Aur, chiar dacă el este trecut sub tăcere sau ia forma celei mai inofensive nostalgii. E totuși momentul magic în care izbucnirea forțelor de creație a transformat habitatul nostru într-un centru al lumii. Prea puțină importanță are dacă e vorba de momentul de maximă expansiune a unui imperiu, de inocența anterioară descoperirii proprietății, de organizările patriarhal-rurale sau de statul teocratic.

Mitul Salvatorului este un punct de convergență al mai multor sisteme imagistice, de unificare a unor aspirații nu de puține ori contradictorii. Este momentul în care o perioadă de apăsătoare așteptare își găsește răspunsul într-o împlinire a sensului istoriei. Mitul Salvatorului cunoaște, la rândul lui patru tipologii emblematice de lideri care refuză să se supună destinului, pentru că au pecetea istoriei:

  • înțeleptul este părintele națiunii, retras de cele mai multe ori într-o sferă intangibilă, cvasi-transcendentă;
  • eroul este tânărul impetuos care subjugă masele și natura;
  • omul providențial este legiuitorul, întemeietorul unei noi ordini, invocat pentru asigurarea continuității;
  • profetul, sau vizionarul, este încarnarea voinței generale.

Clasificarea propusă de Girardet este desigur orientativă, lăudabilă pentru efortul ei de sistematizare. Dar viața ne-a oferit spectacolul unei varietăți infinite a mitului, a unei fecundități inepuizabile a imaginarului. Probabil că limitele creației mitice țin doar de fertilitatea fanteziei politicienilor și de abilitatea lor de a crea consonanța cu fantezia publicului. „Nu există șamanism fără punere în scenă – ne avertizează Girardet – și nici vrăjitor care să nu fie și actor“. [54]

Sugestia caracterului manufacturier al mitului contemporan societății de masă este una importantă și nu va putea fi ignorată în capitolele următoare, căci luciditatea este printre puținele titluri de glorie nedecăzute în desuetudine și singura înțelepciune la care mai putem spera la început de mileniu.

De aceea va trebui să considerăm și portretul necruțător făcut de Cassirer: „Noile mituri politice sunt făcute după un plan; ele nu răsar la întâmplare, nu sunt niște fructe sălbatice ale unei imaginații exuberante. Sunt niște produse artificiale, fabricate de artizani foarte pricepuți și vicleni [..] De aici încolo miturile se pot fabrica în același fel și prin aceleași metode ca și oricare armă modernă – ca mitralierele sau avioanele.[55]

(înapoi la Cuprins)

Note

  • [50] Cassirer, op. cit., p. 23
  • [51] Nicolae Frigioiu, Politologie, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, curs universitar
  • [52] Cassirer, op. cit., p. 344
  • [53] Raoul Girardet, Mituri și mitologii politice, Institutul European, Iași, 1997, p. 22
  • [54] ibidem, p. 54
  • [55] Cassirer, op. cit., p. 346

Victor Grigore

evadare.ro
September 18th, 2010
Mai multe despre: lucrare

Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact