evadare.ro

3.4 Impactul procesului de demitizare asupra discursului public autohton

Parafrazând profeţia lui Belu Zilber care, la sfârşitul anilor treizeci, credea că o ipotetică instaurare a unui regim comunist în România va fi o combinaţie între I.V. Stalin şi I.L. Caragiale, putem spune că ieşirea din comunism se desfăşoară, de asemenea, sub influenţa a două spirite tutelare, ce se numesc Cioran şi Caragiale. Discursul elitelor culturale româneşti este marcat de un spirit critc împins până la cinism şi de un scepticism care distruge iluzie după iluzie, în timp ce restul opiniei publice atacă în mod inconştient simbolurile şi miturile prin ironizare şi minimalizare.

Fenomenul care susţine erodarea miturilor la nivelul larg al opiniei publice este „spirala tăcerii“, teoretizat de Elisabeth Noelle-Neumann. [106] Chiar dacă reluările populiste ale clişeelor mitologiei naţional-comuniste au în continuare un ecou important în rândul opiniei publice, indivizii au capacitatea de a intui sensul schimbării şi sesizează o mişcare a mentalităţilor în sensul liberalizării şi relativizării. Ca urmare, indivizii îşi cenzurează unele porniri emoţionale, în special pe cele cu rezonanţe patriotice, de teama izolării şi dintr-un simţ al ridicolului. Chiar dacă nu îmbrăţişează presupoziţiile lumii occidentale, şi au mai degrabă înclinaţii autohtoniste şi autoritariste, românii se abţin să îşi facă publice astfel de opinii pentru a nu fi consideraţi paseişti, ostili integrării europene sau modernizării României.

Refuzul de a mai perpetua ritualurile şi ceremonialurile care susţin supravieţuirea miturilor este unul discret, lipsit de spectaculozitate, însă mult mai devastator la adresa acestora decât atacul frontal. La drept vorbind, nu criticile post-moderniste ale lui Cărtărescu la adresa lui Eminescu, sau nuanţările subtile ale lui Nicolae Manolescu subminează mitul „poetului naţional”, ci valul de incultură şi de ignoranţă al noilor generaţii, validat şi de emergenţa culturii de masă.

Necesitatea demitizării în societatea românească a fost o consecinţă a perioadei îndelungate din timpul totalitarismului comunist când mitologia nu a mai putut fi supusă unui examen critic, şi nu a mai putut evolua lent în concordanţă cu realitatea. S-a ajuns astfel într-un moment acut de criză în care mitologia manipulată, impusă prin rescrierea istoriei şi cu ajutorul uriaşei maşinării de propagandă şi îndoctrinare, nu mai corespundea liniilor unei mitologii spontane, mult mai echilibrate.

Conservarea unei mitologii manipulate din considerente ideologice nu mai servea necesităţilor intime ale unei societăţi, ci legitima deţinerea puterii de către un grup, în cadrul unui sistem de control social ce ar putea fi definit drept mitocraţie, cu un termen folosit de Victor Kernbach. După cum remarca Adrian Neculau, în postfaţa unei lucrări clasice a lui Serge Moscovici, stereotipurile erau folosite deliberat ca mecanisme ale rezistenţei la schimbare: „Cine atentează la echilibrul nostru interior nu poate fi decât un uzurpator, un rău intenţionat, poate chiar un duşman. Cine ne sileşte să ne schimbăm nu ne poate dori decât răul! Noroc că „oameni de bine” ne învaţă de unde vine acest rău. Ei ştiu ce vrem şi ştiu cum să ne-o spună. Pentru că ştiu cum gândim, cu ce idei am fost „alimentaţi”, ce ne trebuie!” [107]

Pătrunderea în era comunicării de masă, după ieşirea dintr-un sistem de comunicare bazat pe propagandă, reprezintă o nouă provocare pentru societatea românească. Industriile media au tendinţa de a-şi cultiva propriile mitologii, specifice consumerismului, şi rup lanţul ritualizării vechilor mituri. Rezistenţa în faţa influenţei difuze şi pe termen lung a acestor medii este aproape iluzorie. În lipsa unei societăţi civile bine structurate, românii s-au mulţumit cu spectacolul unei democraţii mediatice. Televiziunea (prin intermediul căreia era comandată chiar şi armata, în timpul Revoluţiei) şi-a impus liderii de opinie, care, comentând profetic sondajele de opinie, s-au erijat în reprezentanţi ai opiniei publice, punând între paranteze legitimitatea Parlamentului. Cât de periculos este un astfel de transfer de autoritate şi cât de lesne democraţia mediatică se poate transforma în dictatură mediatică, s-a putut constata în momentul în care televiziunile private au început să funcţioneze potrivit logicii economiei de piaţă, câtuşi de puţin democratică, abandonând interesele cetăţenilor.

Atitudinea clasei politice faţă de demitizare a fost una mai curând reactivă, mai vocală în direcţia defensivă, sub pretextul apărării unor valori perene ale specificului naţional. În paralel, însă, s-a desfăşurat o reacţie de repliere a discursului politic, ce a continuat să fie separat de discursul public prin adoptarea noului limbaj reformist şi a celui specific birocraţiei europene. Răspunsul dat de politicieni emergenţei relativismului şi scepticismului popular a fost, pe de o parte, temperarea retoricii naţionaliste şi abandonarea marilor teme conflictuale ce au divizat societatea românească la începutul anilor nouăzeci. Pe de altă parte, se constată proliferarea unei atitudini care, sub pretextul pragmatismului de tip occidental, este refractară la orice tip de dezbatere ce ar aminti existenţa marilor dileme morale inevitabile practicii politice. Pentru moment, absenţa unei dezbateri publice de substanţă pare să fi făcut din demitizare un episod încheiat, însă coexistenţa mai multor conglomerate mitice ireductibile şi violenţa cu care a fost întâmpinată critica făcută de elitele culturale de masa largă a publicului, arată că procesul este departe de a-şi fi spus ultimul cuvânt.

(inapoi la Cuprins)


[106] Apud Paul Dobrescu, Alina Bârgăoanu, Mass media şi societatea, Editura SNSPA, Buc, 2001, p. 177
[107] Apud Serge Moscovici, Psihologia socială..., ed. cit., p. 262

October 5th, 2010
Mai multe despre: lucrare
Economie

Jaful mileniului
Pandemia e diversiunea, nu cauza crizei

Bogații, mai îndatorați decât săracii
Ep. 1: Criza datoriilor suverane și o răsturnare, care nedumerește

Națiunile și băncile lor
Ep. 2: Economia speculativă, transferul de suveranitate și prăbușirea ei înaintea pandemiei

Trei forme de capitalism
Ep. 3: De la Roma la Wall Street, capitalismul oamenilor liberi, capitalismul înrobitor și capitalismul cazinou

Criza începuse deja
Ep. 4: Din 2008 în 2019, măsurile de avarie și prevestirile rele

Tiparnița și sforile dobânzii
Ep. 5: Când mâna invizibilă apasă pe cântar

Un răspuns disproporționat
Ep. 6: Banii din elicopter

Bancherii din umbra regilor
Ep.7: O istorie, care nu se învață la școală. Personalități discrete, pe nedrept uitate

Primul imperiu global
Ep. 8: De la Pax Britanica la Pax Americana, acordul de la Bretton Woods

Dolarul offshore
Ep. 9: Moneda globaliștilor există deja și e produsă în cantitățile pe care și le doresc

Și acum, încotro?
Ep. 10: Opțiunile imperiului american

Coronavirus

Cercetătorii, care îi contrazic pe alarmiști
Ce susțin ei și care e reputația lor în lumea științei

Dezvăluirea umflării din pix a deceselor
n-a mirat pe nimeni

Descoperirile profesorului de la Stanford
spulberă isteria coronavirus

Falsa epidemie
descrisă de New York Times în 2007

Logica distrugerii economice
Explicația implicării celor bogați și puternici în demolarea controlată a sistemului care i-a făcut așa

Rechizitoriul
Cele 21 de motive de protest față de carantină

Asimptomaticii nu transmit boala
susține doctorul Fauci, Arafat al americanilor

Cât e un coronavirus
pe lângă un spermatozoid. Ar fi eficient prezervativul textil?

Estimarea lui Rafila
Ce mortalitate are până la urmă boala și unde se plasează față de alte pandemii istorice

Coronavirus a ucis 0,003% din români
în primele 60 de zile

Două viziuni
Felul în care percepem lumea ne-a determinat reacțiile la epidemie

Cazurile cele mai suspecte
centralizarea primelor 800 de decese

Spiritualitate

Antidot pentru frica de moarte
Mircea Eliade și moartea ca inițiere

Fundătura ateismului
și a relativismului moral

Societatea controlului
operațiunea corona, răscoalele rasiale, piese într-o tranziție postmodernă

Școala de acasă
interzisă de Macron pentru a apăra laicitatea

Rezistența spirituală anticomunistă
Pentru CNSAS, martirii închisorilor comuniste sunt încă „dușmani ai poporului”. Credința în adevăr și adevărul credinței rămân metodele de supraviețuire pentru individ și societatea fără lideri exemplari

Despre Bartolomeu Anania și alegerea nefericită a unui preafericit
Un elogiu adus celui mai mare predicator din Biserica Ortodoxă în acest moment, care, nu întâmplător, este și cel mai virulent atacat de presa din România

Mistica iconicului la Ghelasie
o viziune speculativă în isihasmul românesc

În apărarea cămătăriei
talantul îngropat al pieței libere

Ce este un român
identitatea, între cultură, rasă, cetățenie

Media

Dezumanizare
Înmormântare cu distanțare

Îndobitocirea prin „fake news”
Dresajul corectitudinii politice

Tirania ecranului
Audiobook despre eliberarea de dependența electronică

Moment antologic
BBC prezice prăbușirea unei clădiri

În căutarea underground-ului pierdut
Dacă pe străzile din București cântă mariachi, ori ne tragem din incași, ori suntem un popor tare netalentat

Statul
făptașul neidentificat al crizei

Piața Universității
o părere la 30 de ani după

Tratatul de la Trianon
de ce merită sărbătorit

Presa sistemului
Pleacă coloneleasa, vine generăleasa

Ministrul Muncii
și înlocuirii sociale

Capturarea economiei Japoniei
cu ajutorul crizelor

Papa Francisc
a scos efigia lui Hristos de pe crucea de la gât

Politică

Argumentele împotriva imigrației
„De ce vă opuneți imigrației, dacă atât de mulți români au plecat?”

Educația sexuală în școli
proiectul de inginerie socială din spatele bunelor intenții

Cadoul de la UE
ne crește datoria de stat cu o treime

Cum funcționează imperiile
Ghici cum plătești bunăstarea altora

Unabomber
Ideile unui geniu ucigaș

Orban și Dragnea
speță identică, ignorată de DNA

Senatori americani
propun ca SUA să nu mai plătească datoria Chinei

China, inclusă pe Axa Răului
Ce urmăresc SUA prin noul război imagologic

Era nevoie de o femeie frumoasă
Să învețe omul contemporan să fie bărbat

Jean Jacques Rousseau
ideolog al tiraniei