evadare.ro

1.5 Către o hermeneutică a mitului

Ajunși în acest punct al cunoașterii miturilor, se pune problema posturii celui care face lectura și interpretarea acestor creații mentale. Și a măsurii în care el se poate sustrage fascinației iluziilor. Noile studii mitologice încearcă deslușirea mecanismelor care le produc și le perpetuează, străduindu-se să renunțe la pozițiile partizane. Care urmăresc demontarea miturilor părții adverse, prin evidențierea elementelor puțin credibile sau a celor contrazise de realitate.

Hermeneutica pleacă de la premisa că lumea poate fi cunoscută în felul în care se citește un text. Și că aceasta devine un tip de cunoaștere care formează cititorii și interpreții realității.

Prin lectura realităților culturale, se ajunge la o lizibilitate accentuată a fenomenului cultural. Care devine tot mai transparent și își schimbă caracterul de la esoteric la exoteric. Un pas și mai departe este făcut de cercetarea științifică teoretică și experimentală, care depășește caracterul sincretic al culturii arhaice. Ea limitează până la suprimare inefabilul și oferă, în schimb, descrieri tehnice specializate. Interpretarea hermeneutică a miturilor admite că percepția propriu-zisă a realității este culturală; prin aceea că simbolul și alegoria, ca mijloace retorice, sunt reductive, comprimă în mod necesar realitatea la opțiuni de cunoaștere.

La polul opus al acestui model, ce poate fi considerat prea speculativ, se află determinismul cel mai pur (și mai vulgar, după unii). În mitologie, el este ilustrat de Walter Burkert. Fără a se bucura de popularitate sau de un impact semnificativ, teoria funcționalismului de inspirație biologică [30], își propune să evidențieze metamorfoza biologicului în simbolic. Pornind de la modelele de comportament dictate de instincte, se dezvoltă regulile tradiției culturale. Care tind să le substituie pe primele. Prin schematizarea acestor tradiții, se ajunge la rituri religioase, care dau miturilor și societății forma cunoscută.

Trecând peste această viziune îngustă asupra culturii și civilizației, să spunem că teoriile moderne ale mitului îl leagă de probleme cât se poate de actuale, de necesități de ordin psihologic și metafizic. Fiind o formulare reductivă, construcția mentală a realității e o reprezentare, o analogie care are nevoie de simboluri pentru a se alcătui.

În procesul cunoașterii, mitul ține locul structurilor interpretative ale realului, pe care le contopește cu stratul pre-conștient al reprezentărilor incipiente. Acestea țin de contextul cultural specific, pe care nu îl poate eluda nici cunoașterea științifică.

Moștenirea lui Platon în domeniul mitologiei nu se oprește la narațiunile create pentru a-și ilustra propria concepție politică sau etică. Ea se prelungește peste secole în redescoperirea importanței lumii Ideilor. Convingerea sa este sublimată într-o concepție care se bazează pe realismul primordial al imaginilor. În cercul de la Eranos se vor reuni gânditori de talia unui Gustav Jung, Mircea Eliade, Henri Corbin, Gilbert Durand sau Gaston Bachelard. Jung oferă un concept care va face carieră, cel al arhetipurilor, care alimentează mitul cu imagini și simboluri.

Arhetipurile sunt modele mentale, proiecte ale creației spirituale, scheme antropologice imaginare. Inconștientul colectiv este receptaculul viu destinat să primească arhetipurile. Se ajunge la o exegeză de tip alegoric a miturilor, care primesc, în plus, din partea lui Eliade, statutul de hierofanii. Adică expresii ale sacralității, păstrată uneori în cunoștințe esoterice care refuză raționalismul dominant.

Nu există mit dacă nu există dezvăluire a unui mister, revelația unui eveniment primordial care a întemeiat fie o structură a realului, fie un comportament uman.[31]

Modul de argumentare al conștiinței mitice e unul para-logic, luând drept dovadă pentru un act fondator al cosmogoniei, însăși alcătuirea vizibilă a Universului. Pe lângă furnizarea modelului exemplar, Eliade mai remarcă printre funcțiile mitului care îl fac consubstanțial naturii umane: reintegrarea într-un timp primordial, repetarea și ruptura duratei profane.

Procesul de secularizare, aflat în curs, poate estompa evidența continuității. Dar sărbătorile și spectacolele rituale sunt reluate în adunări electorale, sportive, sau în comemorări colective, iar vedetele țin locul eroilor. Literatura și filmul păstrează și ele structurile gândirii mitice, cultivând lupta dintre Bine și Rău, și sugerând că în fiecare muritor se poate naște un Superman. În plus, imaginația este excitată și de fetișizări ale unor obiecte precum automobilul sau calculatorul, care slujesc drept ilustrări ale mitului succesului.

Elitele au parte și ele de o „gnoză inițiatică”, de natură să îi distingă de restul publicului, prin cultivarea incoprehensibilității, a originalității extravagante.

Miturile scientiste: determinismul universal, inteligibilitatea universală, evoluționismul, materialismul sau știința însăși, reclamă o compensare într-o încercare de resimbolizare a universului; o căutare febrilă a sensului, a ceea ce s-a pierdut în urma progresului. Nu e de mirare că mitologia modernă s-a oferit și ca soluție a sfâșierilor existențialismului.

La urma urmei, consideră Georges Gusdorf, însuși eșecul speranței intelectualiste pare a fi cauza reîntoarcerii la excesul contrar, al cărui spectacol l-au oferit și îl oferă regimurile totalitare. Am văzut renăscând, în disperarea rațiunii, frenezia conștiinței colective, dirijate în mod savant de conducători înarmați cu toate resursele tehnicii moderne”. [32] Dar aceasta e, evident, o falsificare a spiritului mitologiei, o deturnare a unor energii care în stadiul lor genuin ofereau puncte de sprijin suficiente și se caracterizau printr-un perfect simț al echilibrului.

Incitarea la acțiune era una discretă, în societățile patriarhale, „în firea lucrurilor”, și nu una agitatorică, hrănită din spaime și angoase. Dovada că noile mitologii sunt reflectări ale problemelor prezentului este orientarea lor cu precădere către trecutul originar al societăților arhaice, al sălbăticiei și barbariei, sau către viitorul arzător al eshatologiei, al sfârșitului timpului.

(înapoi la Cuprins)

Note

  • [30] Teoria este prezentată pe scurt de Marcel Detienne (op. cit.) la pagina 251
  • [31] Mircea Eliade, Mituri, vise și mistere, ed. cit., p. 12
  • [32] Georges Gusdorf, op. cit., p. 177

Victor Grigore

evadare.ro
September 17th, 2010
Mai multe despre: lucrare

Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact