Motto: „Specia umană nu poate suporta prea multă realitate.” (T. S. Eliot)
CAPITOLUL I
Modele explicative ale apariţiei şi dispariţiei miturilor în mentalul colectiv
I.1 Importanţa miturilor pentru existenţa unei societăţi
„Mitul de negăsit”, sau avatarurile unei etimologii nesigure
„Înţelegerea mitului se va considera într-o zi printre cele mai folositoare descoperiri ale secolului XX” [1] . Este o afirmaţie de natură să suscite interesul chiar şi celor mai sceptici, având în vedere că ea aparţine unuia dintre marii savanţi ai lumii, obişnuit să îşi cântărească fiecare apreciere cu precizie, fără concesii de dragul spectaculosului. Avem de-a face aici cu o concluzie extrasă din deceniile dedicate studiului istoriei religiei şi culturii, ce trimite la caracterul general uman al creaţiei mitice.
Dar, pentru a ajunge la momentul maximei valorizări a miturilor, va trebui să parcurgem drumul sinuos al mutaţiilor semantice ale cuvântului de-a lungul secolelor. Tocmai în această înţelegere diversă a unui cuvânt poate sta şi atitudinea variată pe care o generează.
Interesul pentru mituri e legat de o transformare de viziune datorată iluminismului şi secolului scientist ce i-a urmat, şi care a semnalat existenţa unui spaţiu insondabil al iraţionalului. Nu mai era, de acum, vorba doar despre gustul pentru insolit al unor filosofi, ci de necesitatea elaborării unei noi „ştiinţe”, date fiind numeroasele pete albe ce se menţineau în cartografierea spiritului uman.
Ilustrarea constanţei preocupării pentru faptul mitologic la marile personalităţi ale antichităţii şi contemporaneităţii ar fi fost un simplu exerciţiu de trecere in revistă, dacă el nu ar fi fost complicat de un curent de gândire cu un nume desprins din filosofia medievală, aplicat recent mitologiei. Nominalismul, ilustrat de Paul Veyne şi Marcel Detienne, transformă „ştiinţa mitologică” visată cu două secole în urmă, într-un teren nesigur, unde sensul unei noţiuni poate ţine de bunul plac şi de interesul celui ce se foloseşte de ea. „Mitul nu este un element transistoric un invariant – conchide Veyne – genurile pe care le practică gândirea mitică sunt la fel de numeroase, variabile şi greu de surprins într-o formulă, ca şi celelalte genuri literare din literaturile tuturor popoarelor şi ale tuturor secolelor. Mitul nu este o esenţă.[2]”
Vom urmări în puţine rânduri periplurile demonstraţiei nominaliste, dat fiind că aceasta contrazice tentaţia simţului comun de a porni de la etimologie în explicarea unui termen. Marcel Detienne aduce argumente în sprijinul ideii că, încă din antichitate, înţelegerea dată cuvântului mit a variat, iar ceea ce este şi mai interesant, ea este saturată de conotaţii stânjenitoare, abia după ce istoricii o discreditează voluntar sau nu. Primele texte ne relevă o folosire nediferenţiată a lui mythos şi logos. Lipsit de „presa proastă” de mai târziu, mythos se bucură de un statut neutru. De pildă, Hesiod istoriseşte „logos-ul vârstelor de aur” şi nu „mythos-ul vârstelor de aur” [3], chiar dacă tema s-a consacrat ca emblematică pentru creaţia mitică. Trecutul este contaminat, încă o dată, de privirea retrospectivă a contemporaneităţii în care sensul e încărcat de virulenţa polemică, iar înţelegerea mitului ca povestire fantastică şi ridicolă, a triumfat.
Cei care folosesc printre primii în textele lor noţiunea de mit sunt şi cei care îl discreditează, pe un ton din ce în ce mai apăsat, pe măsură ce ne apropiem de era noastră. Dacă Pindar îl foloseşte sporadic, Herodot îl contracarează fără a insista, iar Tucidide întocmeşte un rechizitoriu nemilos la adresa mitului.
Herodot nu are o aplecare specială faţă de aspectele psihologice ale credinţei în mituri, ori faţă de cele ce ţin de natura misterioasă a acestuia, nici nu încearcă să îşi facă un titlu de glorie din cunoaşterea şi relatarea acestor povestiri magice. Pentru Herodot, „mythos-ul nu este un adevăr revelat unor iniţiaţi, ci este o spusă ori o opinie al cărei proces se face în plină zi.” [4]. E vorba, însă de un proces de demistificare şi nu de demitizare. Preocuparea lui Herodot este de a arăta că respectiva relatare nu e veridică, prin citarea unor detalii ce ţin de tradiţiile locului, care neagă un astfel de „zvon întunecat, vorbă amăgitoare, seducţie mincinoasă, relatare de necrezut, discurs absurd, opinie lipsită de temei”. [5]
Strădania lui Herodot nu este complet dezinteresată. „Părintele istoriografiei” este purtătorul unui program moralizator-politic ce îşi propune să fixeze în minţile oamenilor gloria înfruntărilor dintre greci şi barbari, şi ideea unităţii elene. Acceptarea unor istorii nefondate, i-ar fi pus în discuţie credibilitatea şi i-ar fi subminat portretizarea pe care indirect o face grecilor.
Cu Tucidide şi al său Război peloponesiac, interesul explicit intră furibund în scenă şi alterează iremediabil conotaţiile cuvântului mit. Tucidide edifică o teorie a acţiunii politice bazată pe conceptele de putere şi război, ce se aseamănă izbitor cu ambiţiile enciclopediştilor. „Pentru raţionalitatea istoricului-teoretician, adevărul ţine de un discurs alcătuit din raţionamente, perfect conjugate, capabil de a oferi mijloacele de a acţiona azi şi pe viitor, în spaţiul inteligibil al cetăţii.“ [6] Tipul de atitudine care îl fixează pe Tucidide la originea unei abordări a miturilor istorice recognoscibilă până în zilele noastre este privirea trecutului ca pretext pentru enunţarea unei judecăţi asupra prezentului.
Rechizitoriul lui Tucidide este surprinzător de bine structurat, conţinând trei capete de acuzare. Primul fixează mitul ca o expresie a tradiţiei orale. Memoria este vulnerabilă, fragilă şi înşelătoare, prin intervenţia pe care o operează în detaliile sau firul naraţiunii. Dacă asupra relaţiei dintre mit şi memorie vom fi nevoiţi să revenim, cu referinţe ceva mai aplicate, în momentul descrierii abordării psiho-sociologice a mitului, să remarcăm, pentru moment, doar că plasarea mitului în contextul culturii orale se va regăsi şi la Marshall McLuhan, un alt autor care atinge problema mitului în mod accidental. În Galaxia Gutenberg, McLuhan descrie mitul ca pe o manifestare caducă a unei lumi extincte. Istoria alternativă a sociologului canadian, jalonată de descoperirea scrisului şi a tiparului, se debarasează de mit care e „expresia unei conştiinţe simultane, a unui grup complex de cauze şi efecte” [7]. După cum ştim, McLuhan subliniază impactul covârşitor al mediumului asupra mesajului, şi opune cultura orală, care nu are linearitatea şi sistematizarea alfabetului, lumii dominate de vizual şi conştiinţei fragmentare, proprie culturii de masă.
Revenim la Tucidide şi la cea de-a doua acuză adusă de el mitului, care este folosirea credulităţii oamenilor. Istoricul explică transformarea ideilor preconcepute (hetoîma), a faptelor incontrolabile în mit (mythodes), pentru a ajunge demne de crezare (apístōs). Ori oamenii – consideră acest spirit critic – „chiar dacă este vorba despre ţara lor, nu acceptă, totuşi, fără a cântări cât sunt de adevărate tradiţiile despre trecut care le sunt transmise”. [8]
Cu a treia acuză adusă mitului, Tucidide completează un tablou critic în ale cărui linii de forţă se vor regăsi, cu propriile contribuţii şi nuanţări, marile spirite ale antichităţii de la Platon la Aristotel, dar şi gânditorii secolului al XX-lea, precum Cassirer, care vor supune oprobiului miturile oferite maselor de către regimurile totalitare. Această ultimă acuză introduce ideea unei surse conştiente, face din mit „o producţie ceremonială pentru un auditoriu de moment”, opera unor artizani pricepuţi, care cedează tentaţiei de a fi pe placul auditoriului. Mitografii pomeniţi de Tucidide sunt preocupaţi de măgulirea publicului cu ajutorul unor naraţiuni „împodobite ca nişte idoli” care farmecă, mizând pe slăbiciunea memoriei şi credulitatea oamenilor.
Cum nu ne-am propus să facem un istoric al ştiinţei miturilor, vom abandona aici paradigma nominalistă, considerând că punctele ei cele mai utile se leagă de înţelesurile diferite date cuvântului mit în textele antichităţii, la autori care atingeau subiectul tangenţial, şi că o descriere a diferenţelor de viziune dintre şcoli de gândire ale secolului abia încheiat, ar fi mai puţin surprinzătoare. Transformarea mitului într-o nălucă de către nominalişti şi-a atins scopul incitator pe care ni l-am propus şi a atenţionat de la bun început asupra naturii complexe şi volatile a noţiunii de care ne ocupăm. În plus, această ipoteză „scandaloasă” care merge până la a clama lipsa de obiect a disciplinei mitologice, îşi are limitele ei, prin ignorarea valorii euristice în sine a diverselor teorii, chiar în cazul în care am accepta absenţa unui obiect comun de studiu, şi prin utilitatea ei explicativă redusă.
(inapoi la Cuprins)
[1] Eliade, Mircea, Mituri, vise şi mistere, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti 1998, p 38
[2] apud Dubuisson, Daniel, Mitologii ale secolului XX- Dumezil, Levi-Strauss, Eliade, Editura Polirom, Iaşi, 2003, p. 255
[3] Detienne, Marcel, Inventarea mitologiei, Editura Symposion, 1997, p. 99
[4] ibidem, p. 104
[5] ibidem, p. 108
[6] ibidem, p. 110
[7] McLuhan, Marshall, Galaxia Gutenberg. Omul şi era tiparului, Editura Politică, Bucureşti 1975, p. 424
[8] apud Detienne, op. cit, p. 115
Jaful mileniului
Pandemia e diversiunea, nu cauza crizei
Națiunile și băncile lor
Ep. 2: Economia speculativă, transferul de suveranitate și prăbușirea ei înaintea pandemiei
Trei forme de capitalism
Ep. 3: De la Roma la Wall Street, capitalismul oamenilor liberi, capitalismul înrobitor și capitalismul cazinou
Criza începuse deja
Ep. 4: Din 2008 în 2019, măsurile de avarie și prevestirile rele
Tiparnița și sforile dobânzii
Ep. 5: Când mâna invizibilă apasă pe cântar
Un răspuns disproporționat
Ep. 6: Banii din elicopter
Bancherii din umbra regilor
Ep.7: O istorie, care nu se învață la școală. Personalități discrete, pe nedrept uitate
Primul imperiu global
Ep. 8: De la Pax Britanica la Pax Americana, acordul de la Bretton Woods
Dolarul offshore
Ep. 9: Moneda globaliștilor există deja și e produsă în cantitățile pe care și le doresc
Și acum, încotro?
Ep. 10: Opțiunile imperiului american
Marea Resetare
are în vedere toate aspectele vieții omenești
Cercetătorii, care îi contrazic pe alarmiști
Ce susțin ei și care e reputația lor în lumea științei
Dezvăluirea umflării din pix a deceselor
n-a mirat pe nimeni
Descoperirile profesorului de la Stanford
spulberă isteria coronavirus
Falsa epidemie
descrisă de New York Times în 2007
Logica distrugerii economice
Explicația implicării celor bogați și puternici în demolarea controlată a sistemului care i-a făcut așa
Rechizitoriul
Cele 21 de motive de protest față de carantină
Asimptomaticii nu transmit boala
susține doctorul Fauci, Arafat al americanilor
Cât e un coronavirus
pe lângă un spermatozoid. Ar fi eficient prezervativul textil?
Estimarea lui Rafila
Ce mortalitate are până la urmă boala și unde se plasează față de alte pandemii istorice
Coronavirus a ucis 0,003% din români
în primele 60 de zile
Două viziuni
Felul în care percepem lumea ne-a determinat reacțiile la epidemie
Cazurile cele mai suspecte
centralizarea primelor 800 de decese
Sursele globalismului
cărțile și personalitățile, care au contribuit la proiectul noii ordini mondiale
Antidot pentru frica de moarte
Mircea Eliade și moartea ca inițiere
Fundătura ateismului
și a relativismului moral
Societatea controlului
operațiunea corona, răscoalele rasiale, piese într-o tranziție postmodernă
Școala de acasă
interzisă de Macron pentru a apăra laicitatea
Rezistența spirituală anticomunistă
Pentru CNSAS, martirii închisorilor comuniste sunt încă „dușmani ai poporului”.
Despre Bartolomeu Anania și alegerea nefericită a unui preafericit
Un elogiu adus celui mai mare predicator din Biserica Ortodoxă în acest moment, care, nu întâmplător, este și cel mai virulent atacat de presa din România
Mistica iconicului la Ghelasie
o viziune speculativă în isihasmul românesc
În apărarea cămătăriei
talantul îngropat al pieței libere
Ce este un român
identitatea, între cultură, rasă, cetățenie
Discurs fulminant
al arhiepiscopului Vigano împotriva papei Bergoglio
Dezumanizare
Înmormântare cu distanțare
Îndobitocirea prin „fake news”
Dresajul corectitudinii politice
Tirania ecranului
Audiobook despre eliberarea de dependența electronică
Moment antologic
BBC prezice prăbușirea unei clădiri
În căutarea underground-ului pierdut
Dacă pe străzile din București cântă mariachi, ori ne tragem din incași, ori suntem un popor tare netalentat
Statul
făptașul neidentificat al crizei
Piața Universității
o părere la 30 de ani după
Tratatul de la Trianon
de ce merită sărbătorit
Presa sistemului
Pleacă coloneleasa, vine generăleasa
Ministrul Muncii
și înlocuirii sociale
Capturarea economiei Japoniei
cu ajutorul crizelor
Papa Francisc
a scos efigia lui Hristos de pe crucea de la gât
Jacques Attali, în 2009:
o pandemie ar permite instaurarea unui guvern mondial
FMI anunță un nou sistem monetar
cum ar putea spulbera banii digitali economiile din bănci
Argumentele împotriva imigrației
„De ce vă opuneți imigrației, dacă atât de mulți români au plecat?”
Educația sexuală în școli
proiectul de inginerie socială din spatele bunelor intenții
Cadoul de la UE
ne crește datoria de stat cu o treime
Cum funcționează imperiile
Ghici cum plătești bunăstarea altora
Unabomber
Ideile unui geniu ucigaș
Orban și Dragnea
speță identică, ignorată de DNA
Senatori americani
propun ca SUA să nu mai plătească datoria Chinei
China, inclusă pe Axa Răului
Ce urmăresc SUA prin noul război imagologic
Era nevoie de o femeie frumoasă
Să învețe omul contemporan să fie bărbat
Jean Jacques Rousseau
ideolog al tiraniei
Bogații lumii
mai bogați cu 10 trilioane de $ de la începutul crizei
Omul transformat în marfă
chiar și săracii pot fi sursă de bani în societatea controlului