Din cugetările aforistice ale lui Montesquieu
Charles de Secondat s-a născut într-un castel în 1689, iar de la mamă a moștenit titlul de baron de La Brede și Montesquieu. A fost dintre nobilii cu idei progresiste, care s-au alăturat masoneriei și curentului iluminist. Magistratul din Bordeaux e cel mai faimos pentru tratatul său „Spiritul legilor”, pe care l-a publicat fără să-l semneze în 1748. Cartea a fost aproape imediat tradusă în Anglia, de unde avea să aibă ecouri între părinții fondatori ai Americii, care elaborau arhitectura juridică a viitorului stat independent. O vreme a fost interzisă de Biserica Catolică.
Ideea pentru care „Spiritul legilor” a rămas cunoscut e aceea de separație a puterilor în stat. Administrația trebuia împărțită în puterea legislativă, executivă și judecătorească, iar între ele să existe mecanisme de cooperare și control, care să prevină monopolul puterii sau exercitarea ei de o singură persoană. Împărțirea era diferită de tradiția medievală a claselor sociale din Franța: clerul, nobilimea și starea a treia (care se referea doar la burghezie în adunarea electivă, sau la restul populației în sens larg).
Anterior acestei anonime, Montesquieu devenise cunoscut prin romanul epistolar „Scrisori persane”. Acesta e scris sub forma unor scrisori trimise de trei călători imaginari veniți tocmai de la Isfahan și care comentează cu uimire și umor involuntar organizarea societății franceze. Romanul era o ironie subtilă la adresa instituțiilor și moravurilor din Franța absolutistă. Ironia a fost înțeleasă și savurată de burghezia reformatoare, care a făcut populară cartea. Un alt eseu pentru care Montesquieu a fost apreciat încă din timpul vieții tratează creșterea și declinul Imperiului Roman. El pare să pună căderea Romei în seama slăbirii populației prin prosperitate și viciu, dar și răspândirii creștinismului.
Aforismele de mai jos sunt extrase din „Caietele” publicate abia postum, în 1939, la două secole de când au fost scrise. Posteritatea spera să afle din ele dezvăluiri de tip jurnal intim, dezlegări ale unor mistere politice și intrigi de alcov. Dar a fost „dezamăgită” să găsească doar cugetările mucalite ale unui sceptic necruțător cu natura umană. Deși călătorise mult și avusese suficiente aventuri, baronul Montesquieu se retrăsese pentru a scrie în același castel din La Brede, unde trăia ca un pustnic. Caietele au fost publicate împreună cu „Scrisorile persane” într-un volum la Editura Minerva, București, 1970.
- despre cărți și erudiție
„Cărțile sunt un izvor de bucurie după ce patimile s-au stins. Glasul morților e, de altfel, singurul statornic.” (391)
„Se cuvine să citești mult și să folosești puțin din ce citești.” (453)
- despre viață, tinerețe
„Nefericită stare a omului! Abia i-a ajuns mintea coaptă, că începe să-i slăbească trupul. E o nenorocire că există un prea scurt răgaz între timpul când suntem prea tineri și timpul când suntem prea bătrâni.” (339)
- despre fericire
„De n-am râvni decât să fim fericiți, degrabă ni s-ar împlini voința. Dar voim să fim mai fericiți decât ceilalți și aceasta e mai întotdeauna greu, deoarece îi socotim pe ceilalți mai fericiți decât sunt.” (338)
- despre prietenie
„Prietenia e un contract pe temeiul căruia ne obligăm să facem cuiva mici servicii pentru ca să ni se răspundă cu servicii mari.” (343)
„Dacă oamenii ar fi cu desăvârșire virtuoși, nu ar avea prieteni.” (476)
„O dovadă a nestatorniciei oamenilor e instituirea căsătoriei, pe care au trebuit să o facă.” (406)
- despre bani și parvenire
„Un om de jos se tot chinuie să-și agonisească o avere, adică să ajungă la acea stare în care-i va fi toată viața rușine de obârșie și de cât s-a zbătut să se descotorosească de ea.” (343)
- despre frivolitate și popularitate
„E pe placul lumii să vorbești de fleacuri ca de lucruri importante și de lucruri serioase ca de fleacuri.” (346)
- despre moravuri, modele și corupție
„Când un rege înalță pe unul necinstit, parcă-l arată poporului spre a-l îndemna să-i semene.” (385)
„Când într-un regat tragi mai multe foloase făcând pe curteanul, decât făcându-ți datoria, totul este pierdut.” (393)
- despre patriotism
„Deși trebuie să îți iubești nețărmurit patria, e tot atât de caraghios să vorbești cu părtinire de ea, pe cât ar fi să vorbești astfel de soție, de obârșie sau de averea ta, deoarece înfumurarea e prostească oriunde.” (343)
„Tot cetățeanul e silit să moară de dragul patriei lui, nimeni nu e silită să mintă de dragul ei.” (493)
- despre federalismul european
„Europa este un stat alcătuit din mai multe provincii.” (395)
- despre libertate
„Libertatea e bunul, care ne permite să ne bucurăm de celelalte bunuri.” (397)
