Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări

Cu un secol în urmă, HG Wells a descris cum noua ordine mondială va fi instaurată printr-o lovitură de planetă

(Episodul 16 al serialului Sursele globalismului)

În episodul precedent, am prezentat viziunea lui HG Wells despre o nouă religie și rolul de propagandist pe care l-a avut prin vasta sa operă, ca autor de ficțiune (ecranizată în sute de filme). Dar și ca autor de cărți de popularizare a științei și de rescriere a istoriei. Acum ne vom apleca asupra cărților sale de anticipație politică. În care își prezintă viziunea privind societatea ideală și căile de ajungere la ea, uneori sub masca ficțiunii, alte ori în modul cel mai direct, ca pe cugetări personale.

Trebuie subliniat că Wells a fost toată viața în cercuri ale elitei politice, chiar dacă avea o origine modestă. Nu trebuie confundat cu un simplu scriitor, care avea fantasme într-o lume ruptă de puternicii zilei. Ca dovadă, în anul 1934 are întâlniri atât cu Stalin cât și cu Roosevelt. În 1920, discutase și cu Lenin, în cadrul vizitelor sale la Moscova, apreciindu-l ca „mintea cea mai subtilă între comuniști”. Churchill i-a mulțumit personal pentru idei din „Modern Utopia”, folosite în discursurile sale. Una din ideile pe care le propagă e că într-un viitor oarecare comunismul și capitalismul vor fuziona, eliminând fațada democrației și economiei de piață. Astfel, capitalismul ar asigura doar infrastructura necesară – lucru pe care îl vedem deja la marile corporații devenite vectori principali ai progresismului, cenzurii, ingineriei sociale și controlului.

Pentru doar 5 ani, HG Wells a făcut parte din misterioasa dar influenta societate a socialiștilor englezi, Fabian Society. Oficial, s-a retras pentru că nu îi plăcea felul conspiraționist în care lucra acel conclav. Prefera să își expună la vedere opiniile. George Bernard Shaw l-a acuzat de „deviaționism”, pentru că nu era destul de socialist. Totuși, a rămas în bune relații cu cercul și alții spun chiar că i-a fost ideolog din umbră. De remarcat că în vitraliul, cu care am ilustrat articolul despre Fabian Society, în care globul pământesc e remodelat, „enoriașii” noii religii stau în genunchi, iar unul citește cu evlavie din „Lumi noi pentru cele vechi”, cartea lui Wells din 1908.

Și mai important, gradualismul (adică ajungerea în etape la comunism, prin politica pașilor mărunți și nu printr-o revoluție a proletariatului, dogma principală a fabienilor) se regăsește peste tot în opera politică a lui Wells. La fel de important rămâne atacul la religia creștină și instituirea unei noi credințe seculariste, despre care am vorbit în prima parte.

Și o altă convingere a lui Wells era în acord cu viziunea celorlalți fabieni: anume că există un primat al biologicului asupra ideilor. Că aspectele relevate de biologia darwinistă au mutat accentul de la individ la specie. Pe cale de consecință, religia imaginată de Wells are o reprezentare supra-personală a divinității și vizează unificarea speciei într-o conștiință comună (ideea gnostică orientală a resorbirii sufletelor într-o altă dimensiune). Organizarea lumii noi decurge, după cum a spus-o explicit, din concepția spirituală. Să vedem așadar, cum ar arăta „împărăția lumească” pentru care trudesc elitele.

„Lumea eliberată” (1914)

Când a scris această carte, HG Wells lucra pentru armata britanică, la Biroul de Propagandă. Și nu era singura celebritate, angrenată în campania publicitară pentru a convinge opinia publică de necesitatea războiului cu Germania. Concomitent, Arthur Conan Doyle (părintele lui Sherlock Holmes) scrie apelul „La arme!”. Rudyard Kipling („tatăl” lui Mowgli din „Cartea junglei”) scrie „Noua armată”. Poetul catolic GK Chesterton scria „Barbaria din Berlin”.  John Galsworthy (cel cu „Forsyte Saga”) scria și el articole plătite de armată, alături de alți 160 de condeieri faimoși ai regatului, mobilizați să diabolizeze Germania și „să scoată populația din apatie”. Adică să o incite la război.

Dintre scriitorii tocmiți de armată, HG Wells pare să se fi achitat de comandă cu cel mai mare zel. A inventat practic genul SF-ului militar, făcând din război o poveste pasionantă, și prezentând pentru prima dată arme neștiute ca tancul, bomba atomică, avionul de bombardament, parașutarea unor soldați în teritoriul inamic și altele. A scris chiar și o cărticică pentru regulile jocurilor cu soldăței (de plumb sau plastic). Deși se descria ca un pacifist, omul părea decis să facă din război o poveste comercială, pe care să o vândă multor generații ulterioare. Nu doar să ridice la luptă adulții prezentului, pentru o bătălie scurtă.

În „Lumeaea eliberată”, imaginează un război mondial în care se folosesc în premieră bombaradamente aviatice și bombe atomice (peste Paris). Din lumea post-atomică, un comitet internațional decide formarea unei noi ordini planetare. Engleza (simplificată) devine limbă universală. (A fost simplificată „științific”, proces parodiat de Orwell ca New Speak.) E adoptat un nou calendar cu 13 luni. (O reformă a calendarului fusese făcută și de iacobini în Revoluția Franceză.)

Consiliul instituie un sistem monetar unificat, în care banii sunt doar simboluri (token) și vor avea acoperire în unități de energie. (Lucru care rimează foarte bine cu implementarea tehnologiei blockchain de azi, pentru banii digitali, legați de creditul social.) Guvernul avea deja monopolul surselor de producere a energiei. (pag. 243)

Un Comitet al Redistribuirii se ocupă de planificarea economică. În agricultura organizată științific lucrează mai puțin de 1%, care asigură hrana tuturor. Chimiștii oferă hrană artificială, dar cea naturală e preferată și cultivarea se face de plăcere. Consiliul anulează diferențele locale religioase și rasiale.
Guvernul era unul ilegal, format neoficial din circa 100 de persoane, care se invitau să participe în clandestinitate. (pag. 248) Se vota prin poștă, într-un simulacru de democrație.

„Conspirația la vedere” (1928)

„Open Conspiracy” expune fără ocolișuri programul unei revoluții mondiale. De această dată, fără masca ficțiunii, ci ca propunere practică. HG Wells merge mai departe decât Marx, pentru că nu se mulțumește cu o schimbare de natură economică. Statul global va avea propria religie, una simplificată, dar cu devoțiune personală, epurată de teologia și istoria fiecărei religii anterioare. Din acest motiv Biserica e desemnată ca adversar privilegiat. Se vor elimina familia și alte structuri tradiționale. Conducerea va fi una tehnocratică, pentru care temele principale vor fi gestinoarea economiei și fondului biologic. „Unificarea nu va fi de dragul unificării”, ci pentru „eliberare către fericire”.

Formal, noua ordine nu va imita structura statului național, ci va reclama o altfel de psihologie. Nu vor exista președinți sau regi, dar nici parlament mondial, pentru că ar fi impractic într-o lume poliglotă. Vocea ca instrument politic va dispărea, lumea va fi condusă prin directive, critici, legi de tipul postulatelor științifice. (pag. 47) Dispar și elementele simbolice: steaguri, uniforme, imnuri.

„Trebuie să avem un sistem de control mondial, mai curând decât un singur stat mondial.” (49)

un proiect al elitelor

HG Wells, adept al socialismului pragmatic englez, îl critică răspicat pe Marx pentru teoria luptei de clasă. El nu are decât dispreț pentru păturile de jos, care nu pot susține o revoluție mondială și nu pot construi noua ordine.

„Când vine vorba de clasele funcționale (latifundiarii, organizatorii industriali, bancherii și așa mai departe), care controlează sistemul actual așa cum e el, ar trebui să fie limpede, că din rândurile acestora, din experiența lor și metodelor tradiționale, trebuie să se dezvolte forțele directoare ale noii ordini. Conspirația Deschisă nu poate avea nimic în comun cu erezia că drumul spre progresul omenirii e un război de clasă.” (70)

Aceste elite pot atrage în siajul lor și alte straturi, în special prin educație. Iată cum prezintă extinderea conspirației:

„E probabil că în creșterea ei va încorpora mulți funcționari publici și mulți lideri industriali și financiari, directori. Ar putea să asimileze mari mase de muncitori inteligenți. Prin răspândirea activităților sale, va dezvolta un întreg sistem de metode speciale de co-operare.” (50)

Dar va fi o lume post-economică, fără clasă de mijloc și profitul ca mobil. Oamenii de știință vor fi agenți ai schimbării. Clasa tehnocrată e prezentată ca singura șansă ca războaiele să înceteze și omul să fie „liber” (sub controlul respectivei clase eliberatoare). Regii și președinții existenți nu vor fi vizați, atâta timp cât își vor face treaba ca orice alți funcționari. (Fenomen pe care îl vedem deja, cu unele capete încoronate și prinți susținători ai progresismului globalist, deși formal ar face parte dintr-o clasă „reacționară”.) Europa și America de Nord sunt desemnate ca adversare a conspirației deschise, fiind state dezvoltate, care au o cultură creștină și sunt osatura capitalismului.

Stilistic, HG Wells este în dese locuri înfiorător de plictisitor. (E cazul mai multor autori elitiști.) În special în volumele în care își expune ideile politice, care abundă în platitudini, idei mărețe fastidios exprimate, e mai sforăitor decât un congres de partid. Pe alocuri, a fost un chin să le parcurg și să extrag ideile memorabile. (Sper că apreciați efortul.) Beletristica e salvată de realismul fanteziei și tehnologiile anticipate. (Dar chiar și aceasta a fost izvor pentru numeroase producții de categorie B.) Dar lucrurile bune abia acum urmează.

„Forma lucrurilor care vor veni” (1933)

Între cărțile cu subiect politic ale lui Wells, aceasta are cea mai multă substanță. De aceea voi cita mai mult din ea. Este și o lucrare ceva mai animată, un SF politic, nu doar o teoretizare. Cartea continuă cele două romane cu subiect militar, scrise în vremea primului război mondial, din care am amintit „Lumea eliberată”. Punctul de plecare e tot un război devastator, în urma căruia lumea e reconstruită din temelii. Stilistic, apar unele inovații benefice: îmbinarea cu istoria reală, deja petrecută, până la data scrierii cărții, care apoi continuă cu peste un secol de anticipație, relatat ca și cum ar fi fost istorie. Alt truc scriitoricesc e folosirea unor false jurnale, „descoperite” fragmentar. Etapele succinte ale desfășurătorului cărții sunt după cum urmează:

Distrugerea provocată de război e deplină: oamenii sunt înfometați, poartă zdrențe, pe care le cos singuri, dispar imaginile, scrierile. Pe fondul acestei prăbușiri a civilizației, elitiștii („o duzină de autorități eminente”) încep să discute ideile salvatoare. Printre cele vehiculate (de personalități care chiar au existat în viața reală) sunt amintite cea a colonelului CH Douglas, de renunțare la etalonul aur al monedei în favoarea unui „credit social”, care să aducă banii în concordanță cu creșterea economică. Doar că acesta era limitat de existența granițelor naționale. (practic o redistribuție a profiturilor)

Altă propunere e „tehnocrația – un efort științific de a repune economia pe baze fizice.” Unitatea de energie era baza monedei, în locul aurului. Experții repudiau ideea de democrație. E menționat și John Maynard Keynes, dar adevăratul reformator al economiei e situat în viitor. În noul sistem bancar, banii devin un cec notat în scriptele unei instituții publice (care îi notează, la fel cum notează nașterile și decesele).

„Nu e bine să întrebi oamenii ce vor. Asta e eroarea democrației” (spune personajul reformator) „Trebuie să gândești mai întâi ce ar trebui să vrea, pentru salvarea societății. Apoi trebuie să le spui ce vor și să te asiguri că au înțeles.”

După aceste preliminarii ideatice, un grup de conspiratori dă o lovitură, preluând controlul aviației mondiale. Decidenți din mai multe țări sunt obligați să colaboreze și să cedeze controlul Comitetului asupra resurselor naționale. Proprietatea e cvasi-anulată, cei mai mulți devin chiriași. E folosit conceptul de shareholder (p 232). Moneda devenea dolarul-aer, o bancnotă legată de costul transportului (cu variabile de tipul un metru cub de o anume greutate, transporat la o anume distanță și viteză).

Comitetul și-a creat propria propagandă, sistem educațional mondial; ziarele vechi, din epoca națională fuseseră topite. (Rescrierea trecutului, parodiată de Orwell mai târziu.) Un personaj declamă:

„Statul Mondial nu e un lucru al viitorului, ci e deja aici. Cine slujește un stat anume sau o proprietate privată mai presus de interesul comun e trădător. Iar cei care îi tolerează, cresc trădarea în inimi.” (p. 258)

E o lume planificată până la cel mai mic detaliu. Un personaj avertizează că nu putem concedia oameni până nu le găsim altceva de lucru și nu putem naște copii, până nu avem școli și locuri de muncă pentru ei. (263)

Lumea fusese zdrobită de război și epoca de tranziție, încât rezistența națională nu mai era posibilă – nu mai erau salarii pentru armate naționale și presă. Rezistența la regimul global ilegitim se manifesta prin proteste locale fără lideri. (265) Consiliul care dăduse lovitura domina prin aviație; folosea și un gaz paralizant, care adormea pentru câteva ore.

Consiliul proclamă Statul Mondial

și dă un atac direct împotriva religiilor lumii. Papa e atacat cu gaz paralizant într-o procesiune cu un rege european (opus noii ordini). Apoi Mecca e închisă, sunt atacate templele hinduse. Ultima organizație creștină care mai exista era o rămășiță a Bisericii Catolice, cu mai mulți papi în mai multe orașe.

„Va exista o singură religie, expresia unei comunități mondiale.” (270)

Preluare puterii se face printr-o succesiune de conferințe, comploturi și atacuri în forță, care aduc la putere diverse generații de consilii și guverne mondiale tot mai puternice. Acestea își propun să șteargă din mentalitatea omului toate „sursele de eroare”, indolența, lăcomia, invidia. Să schimbe total specia pentru a extirpa individualismul.

După etape succesive, Consiliul Mondial începe să practice metode eugenice, eliminând înainte de naștere copiii cu posibile defecte fizice și intelectuale. (282)

controlul psihologiei sociale

HG Wells descrie felul insidios în care educația e infiltrată și folosită pentru a schimba mentalități. Acțiune care e complementară cu aceea deschisă de Bertrand Russell, confratele său din Societatea Fabian, la care m-am referit într-un episod anterior. Acțiune care a fost apoi teoretizată mai în detaliu de Școala de la Frankfurt și chiar pusă în practică. „Revoluția Statului Modern a fost în primul rând educațională, și abia în al doilea rând politică; a arat mai adânc decât orice revoluție precedentă.” (311)

„Mișcarea Statului Modern a fost un atac cu „ordin deschis” la structurile sociale; a fost un solvent și nu o matriță. Matrițele au fost Regulamentele (sau Comitetele n. t.).” (288)

Wells descrie mai multe facultăți, înființate de noua orânduire. Un departament de psihologie socială, care se ocupa de supervizarea educației, ajunge să aibă o putere mai mare decât guvernul mondial.

„Lumea a încetat atunci să mai aibă un singur guvern permanent. A rămas sub o serie de Comisii, care tratau una cu alta prin conferințe. În principal: Comisia pentru transport, produse naturale, bunuri de larg consum, populație (creștere și locuințe), sănătate socială (poliție și medicină), educație (ultimele două au fuzionat ulterior în Comisia de Comportament) și activitățile mereu extinse ale cercetării științifice și muncilor creative.” (288)

Prin combinația dintre psihologie socială, medicină, poliție, controlul resurselor, se obține o societate reglementată în cele mai mici detalii, care are iluzia alegerii. De fapt, e „fabricarea consensului”  (expresie pe care o folosise deja Walter Lippmann în cartea sa „Opinia Publică” (1922). Idee dusă mai departe de Edward Bernays, Noam Chomsky și alții:

„În final, se ajunge la ceva ce în secolul XIX se credea că e Opinia Publică, acel consens al gândirii active și al imaginației lumii. E clar că până în 2106 această conducere de către o inteligență omniprezentă a devenit un succes fără rival. Era tot ce mai rămăsese din rege, președinte sau guvern pe pământ.” (289)

„Spune adevărul, controlează banii și nu îi pătra!”

Aceasta era deviza primului Consiliu Mondial, un fel de ideal etic al unei elite fără rival în materie de putere, dar cu o dedicație de castă preoțească.

„Revoluția finală a fost cea mai subtilă substituție de putere din istorie. Dictatura putea suprima rezistența deschisă; putea impune obediența multitudinii de ordine și reguli. Dar nu putea suprima dezvoltarea psihologiei generale, nici penetrarea activităților sale administrative și legislative prin interpelări și critici. (296)

Statul Mondial necesită distrugerea religiilor, topirea lor într-una singură. Pe care Wells o anticipează în preajma anilor 2000 (la 70 de ani de la apariția cărții). Islamul i se pare că ar fi mai ușor să fie absorbit, pentru că nu are atâtea școli. El ar fi dependent de arabă, precum catolicismul fusese legat de latină.

O referință specială e acordată absorbirii iudaismului în noua religie a statului. Evreii combină identitatea religioasă cu cea etnică, formând comunități distincte, „stat în stat”. Dar solidaritatea lor peste frontiere i-ar fi făcut compatibili cu mișcarea mondialistă, remarcă Wells. Doar că el anticipează că se vor dedica visului sionist (la data publicării, statul Israel nu exista). Prin educație, Wells prezice dispariția identității evreiești în doar trei generații (p 310), „reușită”, care e limpede că e prescrisă și restului popoarelor.

„Țelul Consiliului a fost să confirme și să instituie unitatea umană pentru totdeauna; să creeze un cadrul de activități publice progresiste, care să ofere de lucru tuturor și o putere de cumpărare universală, în fața unei eficiențe industriale mereu în creștere.” (315)

o altă specie, omul ca organism colectiv

Din 2047, încep să fie folosite gaze care produc mutații, cu efecte similare ale radiațiilor. Apoi controlul climei, începută cu extragerea azotului din aer pentru îngrășăminte. Din 2060, începe altă planificare; prin eugenie, omul va deveni altă specie.

„Va deveni, generație după generație, altă specie, tot mai diferită de aceaa ființă buruienoasă, tragică, crudă, fantastică, absurdă și uneori chiar oribilă, care se boteza cu aroganță năroadă Homo sapiens.” (346)

Mai multe activități au fost socializate: educația, procurarea hranei, a veniturilor; umanitatea va deveni un organism colectiv (ca o colonie). Wells îl citează explicit pe apostolul Pavel cu „suntem parte din același trup”.

„Fiecare individ al acestui organism e un tentacul, care testează, învață, gustă viața deplin și adună experiențe pentru comunitate” (348)

„Noua ordine mondială” (ianuarie 1940)

Nu e o carte pe atât de spectaculoasă pe cât s-ar crede, dar a impus o sintagmă la fel de populară între elitele globaliste și între cei care denunță acțiunile lor ca o conspirație. Volumul nu e ficțiune, ci răspunsul lui HG Wells la al doilea război mondial, care tocmai începuse. Pentru acesta, nu vede altă soluție decât formula din titlu:

„Dacă cineva ar putea șterge toate disputele din prezentul confict, tot ne-am confrunta cu problema esențială, care e abolirea granițelor celor mai multe state suverane și fuziunea lor într-o Pax mai mare. Trebuie să facem asta, ca viața să poată continua suportabil. Tratatele și garanțiile nu sunt suficiente.” (18)

Dincolo de război, planeta i se pare „distrusă și dezorganizată”. Soluția e colectivistă:

„Trebuie să fie clar că aceste două lucruri – necesitatea unui control colectiv al lumii, pentru a elimina războiul, și necesitatea unui control colectiv al vieții economice și biologice a omenirii, mai puțin admisă – sunt aspecte ale aceluiași proces.” (20)

globalismul, al doilea comunism

„Noi nu deplângem Revoluția Rusă ca revoluție. Ne plângem că nu e o revoluție destul de bună și vrem una mai bună.” (50)

„Revoluția Rusă a eșuat nu din cauza extremismului, ci a nerăbdării, violenței și intoleranței izbucnirii ei, prin lipsa de prevedere și insuficiența intelectuală. Revoluția cosmopolită către un colectivism mondial, care e singura alternativă la haos și degenerare a omenirii, trebuie să meargă mai departe decât cea rusă; trebuie să fie mai temeinică și mai bine concepută. Iar împlinirea ei cere un avânt mai eroic și mai hotărât.” (21)

Colectivismul presupune preluarea controlului, „nu mai face fiecare ce poftește”, eliminarea motorului profitului și a parazitismului pe seama celorlalți. La fel ca în alte lucrări amintite, Wells atacă ideea luptei de clasă, precum și capacitățile proletariatului de a construi un sistem sau de a avea o îndreptățire morală. „Dictatura proletariatului ne-a dezamăgit, trebuie să căutăm în altă parte posibilități de control.” (p 31)

„Să citească oricine Manifestul Comunist și să se gândească împotriva cui s-ar mai fi îndreptat ura, în parte sau în totalitate, dacă Marx nu ar fi fost fiu de rabin. Citiți „evrei” în loc de „burghezie” și Manifestul devine pură învățătură nazistă, a anilor 1933-38.” (pag 28)

Îi acuză pe Stalin și Roosevelt că sunt prea ocupați cu populațiile subdezvoltate din interior, ca să se ocupe de relațiile internaționale și război. Simpla scădere de populație nu e destul, fără schimbarea modelului social, pentru că va fi o proporție mai mare de „inutili”. (p. 34) Această „masă tot mai mare de neîmpliniți” e sursa forțelor destabilizatoare. (Aici e destul de în linie cu alt membru al Fabia Society, GB Shaw.)

„Orice am crede despre calitatea și faptele regimurilor nazist și fascist, sau despre nebunia liderilor lor, trebuie să le recunoaștem tentativa, chiar stângace, de a reconstrui viața într-o direcție colectivistă. Sunt eforturi de a ajusta și de a construi, iar până acum sunt în avans față de clasa conducătoare britanică.” (38)

„prietenul meu Richard Coudenhove Kalergi”

HG Wells se referă la autorul planului de metisare a populației Europei, Coudenhove Kalergi, ca la un prieten și exemplu de „idealism utopic”. Îi reproșează că nu se poate face o Federație a Europei din statele existente, pentru că multe din ele sunt imperii, care se întind în afara continentului. (Așadar, proiectul lui Kalergi n-ar fi rău în sine, dar n-ar funcționa pentru că s-ar limita doar la Europa, nu la întreaga lume.)

„Ar fi mai ușor să creezi Statele Unite ale Lumii”.

Revine, pe alocuri, același anti-creștinism visceral. Acuză creștinismul de a fi vinovat de „mizeria, pestilența și foametea Angliei medievale” (69) dar și de Revoluția Franceză, care ar fi o Revoluție Catolică, o consecință a monarhiei și educației creștine.

Revoluția pe care o propune el e a unei elite, care poate avea concepții diverse, etnii diverse, interese variate, dar care pot conlucra pentru „a reconstrui societatea umană”. Va fi „un nou liberalism sau nou radicalism” (73) Aceste elite se vor asocia și vor răspândi concepția noii ordini, cooptând pe oricine va fi capabil să priceapă idealurile mai înalte. Prima etapă va fi în educație: „unii vor numi această distribuție propagandă, dar în realitate e educație.”

„Marea Britanie, ca și America, pot deveni socialiste printr-o revoluției definitivă, protestând tot timpul că ar fi ceva de genul.” (77)

„Această nouă și completă Revoluție, pe care o contemplăm, poate fi definită în câteva cuvinte. E:

După moartea lui HG Wells și terminarea războiului, cartea „Noua ordine mondială” a fost între cele 18 texte luate ca reper de comisia Organizației Națiunilor Unite, care a întocmit în 1848 noua Declarație Universală a Drepturilor Omului.

evadare.ro
April 18th, 2021
Mai multe despre: carti
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact