Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
(cuprinsul serialului)
Pentru a impune teza că „istoria omenirii e istoria luptei de clasă”, Karl Marx a fixat trecutul (și viitorul) într-o succesiune de etape. Prima dintre ele era „economia sclavagistă”, bazată pe cea mai brutală „exploatare a omului de către om”. Urmau restul etapelor bazate pe conflictul intern: feudalism, capitalism, comunism.
Nu e nevoie să aderi la marxism, ca să condamni sclavia ca un fenomen abominabil, o pată rușinoasă pe trecutul umanității. Sclavia s-a practicat pe toate continentele și, mai grav, încă există. Se estimează că sunt 40 de milioane de oameni în stare de sclavie, în zilele noastre! Cei mai mulți, în Africa, robiți de alți africani, dar zeci de mii sunt în țări avansate. Cifra prezentului e de trei ori mai mare decât cei 13 milioane de sclavi traficați între secolele XV și XIX. Pare foarte straniu că activiștii se concentrează pe demolarea de statui și reparații istorice, ignorând această realitate crudă.
Circa 25 de milioane sunt folosiți pentru muncă forțată, iar 5 milioane în rețele de prostituție forțată. Există și o hartă a sclaviei actuale.
Totuși, subiectul a fost intens politizat. Nu e vorba doar de mișcarea BLM, care insistă să monopolizeze subiectul cu un singur grup în rol de opresori și un singur grup în rol de victime istorice. (Un neadevăr istoric.) E vorba și de istoricii, care insistă să perpetueze șablonul marxist al economiei antice bazată preponderent pe sclavie. Nu îmi propun să fac un act de revizionism, pentru că nu am informație suficientă și nu pot aprecia acuratețea estimărilor pentru amploarea sclaviei în antichitate.
În cadrul recenziei – foileton a cărții Declinul Occidentului, voi semnala doar 2-3 aprecieri originale, pe care Oswald Spengler le face pe marginea subiectului. Repet, nu pot estima acuratețea lor, nici dacă (un secol mai târziu) au fost infirmate de cercetări mai noi. Le propun cu titlu de inventar.
O primă remarcă e că fenomenul nu avea amploarea care să justifice caracterizarea perioadei ca sclavagiste:
„Este total absurd să se creadă că sclavii, chiar la Atena sau în Egina, ar fi constituit vreodată până la o treime din populație. Dimpotrivă, începând din anul 400 (î.e.n.), revoluțiile presupun un număr de oameni liberi și săraci cu mult superior numărului de sclavi.” (pag. 588, vol. II)
Și mai interesantă mi se pare teoria lui Spengler că sclavia antică era un substitut pentru rezervele monetare. Pentru că nu exista suficient aur, care să fie tezaurizat, erau folosite ființe umane. Comerțul cu sclavi de import ar fi început (pentru lumea greacă) în insula Chios, cu 5-6 secole înaintea erei noastre.
„Diferența dintre sclavi și salariații, mult mai numeroși era în primul rând de natură juridico-politică și nu economică. Cum economia antică este statică și nu dinamică, era ignorată exploatarea metodică a surselor de energie. Sclavii din epoca romană nu existau pentru a fi exploatați, dar, de bine de rău, li se dădeau ocupații pentru a putea aduna la un loc un număr cât mai mare.
Erau preferați sclavii de lux în exercitatea unor treburi specializate, pentru că ei reprezentau o valoare mai mare, necostând în același timp prea scump; ei erau închiriați, așa cum se dădeau împrumut bani lichizi; erau lăsați să lucreze pe propria socoteală, astfel încât puteau să se îmbogățească; li se oferea cu rabat muncă la liber, toate acestea pentru a acoperi, cel puțin, cheltuielile de întreținere ale acestui capital, sclavul.
Cea mai mare parte nu putea fi ocupată la randament maxim. Își îndeplineau sarcinile prin simpla prezență, precum o rezervă de bani, pe care o dețineau și a cărei cantitate nu era legată de limitele naturale ale cantității de aur existente atunci.” (p. 588, vol II)
Într-adevăr, alte surse confirmă că, mai ales la Roma și Pompei, existau foști sclavi ajunși bogați sau în poziții de putere. Împăratul Dioclețian era bănuit a fi fiul unui scrib sau chiar sclav eliberat. Un altul, Tiberius Narcisus, ajunsese suficient de influent la curte pentru a-l ajuta să devină general pe Vespasian, viitorul împărat.
Revenind la Spengler, el face o paralelă între sclavia nord-americană, din cultura faustică, și cea antică:
„Este opusul traficului nostru cu negri din epoca barocă, ce reprezintă un stadiu preliminar al industriei mașiniste; organizarea unei energii „vii” prin care s-a ajuns, în fine de la om la cărbune, nesesizându-se imoralitatea primului procedeu decât când al doilea se încetățenise.
Văzută din acest unghi, victoria nordiștilor în războiul civil din 1865 înseamnă triumful economic al energiei concentrate a cărbunelui asupra energiei simple a mușchilor.” (p. 588, vol II)
În sprijinul teoriei că sclavia se transformase într-o formă de capitalism, la care ajunsese o civilizație sofisticată, în etapa ei decadentă, autorul aduce și un alt exemplu concret:
„Când Cezar a debarcat în Britania, la Roma deziluzia provocată de sărăcia în aur a populației fusese compensată de speranța unei prăzi bogate în sclavi. Pentru gândirea antică, era vorba de una și aceeași operație de transformare în monedă, fie că pe atunci la Corint se distrugeau statuile, fie că locuitorii erau vânduți pe o piață ca sclavi: în ambele cazuri fuseseră transformate în bani niște obiecte corporale.” (p. 589 vol. II)
Și iată cum explică încetarea fenomenului, în preajma prăbușirii imperiului, înlocuit cu o economie de subzistență.
„Odată cu dispariția sentimentului cosmic antic, în prima parte a epocii imperiale, s-a stins însă și acest mod de gândire financiară. Piesele monetare redevin niște bunuri, pentru că omul se întoarce la stilul de viață țărănesc, fapt ce explică după domnia lui Hadrian scurgerea rapidă a aurului către Orientul extrem, fenomen ce nu poate fi înțeles nici azi.” (598)
„Viața economică sub forma unui flux de aur fusese eclipsată de ascensiunea unei culturi tinere, și de aceea și sclavul a încetat să mai însemne bani. Dispariția aurului este însoțită de eliberarea masivă a sclavilor, pe care nici una din numeroasele legi imperiale de la Augustus încoace n-a putut-o opri (..) tipul de sclav antic a dispărut.” (599, vol II)
(Pe parcursul acestui serial, citatele sunt din traducerea lui Ioan Lascu, apărută la Editura Beladi, Craiova 1996.)
Victor Grigore
