Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări

6. Wilhelm Reich: inventatorul uitat al sexo-marxismului

Wilhelm Reich se considera un om de știință, capabil să schimbe lumea din temelii. Era un impostor periculos, sărit de pe fix. Dar cumva e nedrept că nu i se cunoaște (cu atât mai puțin, recunoaște) contribuția la transformarea lumii în care trăim. Era convins că se bizuie pe două „științe” de ultimă oră, pe care le duce mai departe: pe psihanaliza lui Sigmund Freud, ca pretinsă știință a umanului, și pe materialismul dialectic al lui Karl Marx, pe care îl considera abordarea științifică a societății. Pe aceste două temelii „solide”, Reich și-a construit teoria despre politica sexuală. Astăzi i-am spune „sexo-marxism”.

În laborator, folosea metode de ageamiu; în cabinetul de psihoterapeut, avea etica unui obsedat sexual fără scrupule. Iar ca ideolog, era mai înflăcărat decât Lenin și Troțki. Tagma psihologilor s-a delimitat stânjenită de practicile lui de șarlatan, care aveau să-l aducă vremelnic și la închisoare în America. Asta după ce Freud însuși îl lăudase la început. Partidele comuniste din trei țări l-au exclus din rândurile lor, deși, de asemenea, îi publicaseră manifestele incendiare.

Atunci când se vorbește de apariția neo-marxismului, nu prea e menționat, ca o rudă bătrână și ciudată cu care ți-e rușine. Tehnic, nu a făcut parte din cercul așa zisei Școli de Frankfurt. Cu toate astea, susțin că e o nedreptate să nu spunem că Wilhelm Reich este adevăratul creator al marxismului cultural.

Oricine citește cartea sa din 1933 „Psihologia de masă a fascismului” va descoperi că el a expus primul proiectul trecerii de la lupta de clasă la războiul cultural. Pledoaria sa simplă și directă pentru o insurecție împotriva bazelor societății patriarhale, având drept țintă credința, familia și națiunea, n-a făcut decât să fie elaborată în construcții mult mai savant – filosofice de Max Horkheimer, Theodor Adorno și Herbert Marcuse. Tot lui îi aparține și fuziunea menționată a marxismului cu freudianismul, pe care o va duce mai departe Erich Fromm și, mai târziu alți exponenți ai noii stângi radicale, ca Gilles Deleuze și Michel Foucault.

un personaj excentric

Povestea începe într-un sat aproape de Cernăuți, în Bucovina ocupată de austrieci, la 1897. Acolo se petrecea zbuciumata copilărie a lui Wilhelm Reich. Dacă ar fi să îi aplicăm instrumentarul de lucru, ne-ar fi lesne să îl psihanalizăm. A crescut într-o familie disfuncțională și violentă, unde era pedepsit că folosește limba maternă, idiș, în locul germanei, utilă în societatea austro-ungară. Ulterior, a devenit un răzvrătit împotriva acelei societăți.

Unele amănunte sunt sordide, pe alocuri șocante. A fost probabil molestat sexual, urmând ulterior tiparul victimei transformată în prădător. Și-a romanțat respectivele traume cu povești despre o virilitate precoce, pe care și-ar fi exersat-o cu servitoarele din casă. A avut și porniri incestuoase. Pe la 11 ani a descoperit că mama lui are un amant și a șantajat-o că o pârăște. Într-un final aceasta s-a sinucis, după ce informația a ajuns la soț.

Ulterior, s-a mutat în capitala imperiului, la Viena, unde Sigmund Freud făcea deja senzație. Iar de acolo la Berlin, unde Magnus Hirschfeld deschisese în paralel institutul de sexologie, menționat în episodul anterior. În cadrul ședințelor de psihanaliză, Wilhelm Reich oferea pacientelor un așa zis „masaj vaginal” pentru tratarea isteriilor. Chiar și cu asemenea practici, a avut scurtă vreme și pacienți faimoși ca Albert Einstein și Willy Brandt, pe atunci student, viitorul cancelar al Germaniei.

A manifestat o preocupare vecină cu obsesia pentru sexualitatea adolescenților și nevoia lor de eliberare. Metodele scandaloase de lucru includ și „psihanalizarea” unor copii dezbrăcați în fața unei comisii de pretinși psiho-terapeuți. De altfel, multe din ședințele și cu adulți se desfășurau tot cu pacienții dezbrăcați sau în lenjerie de corp.

Destul de timpuriu, Wilhelm Reich a devenit implicat în mișcarea comunistă internațională. Pe măsură ce își schimba (de voie sau de nevoie) țara de reședință, a activat în mai multe partide comuniste din Austria, Germania, Danemarca, Norvegia, posibil și SUA. Din mai multe a fost exclus fie pentru că tovarășii considerau scandaloase materialele distribuite, fie pentru că gradual a optat pentru linia troțkistă, în defavoarea celei staliniste, care preluase Cominternul.

În Germania și țările scandinave, Wilhelm Reich organiza un fel de caravane de popularizare a educației sexuale. În cadrul ei, promova avortul și oferea femeilor sterilete. Inventase un concept propriu de sex-prol, după obiceiul rusesc de a forma cuvinte noi prin amalgamare. Sex-prol se referea la educația sexuala a proletariatului, care prin contracepție și schimbarea vieții intime, trebuia să le schimbe viața mai mult decât capturarea „mijloacelor de producție”, instigată de Marx. E una din cele mai notabile idei ale sale, cu influență asupra neo-marxismului ulterior, anume trecerea de la primatul economicului la cel al biologicului, cu accent pe sexualitate. Curând, Reich a ajuns să îi acuze și pe socialiști că nu fac decât să perpetueze regimul opresiv în familie (o idee ce se va regăsi amplu la Marcuse, în termeni mai bine camuflați).

Cariera sa pe tărâm american a luat o turnură înspre bizarerie și șarlatanie, decât spre politică. A fost condamnat la închisoare pentru amăgirea pacienților cu false tratamente pentru cancer (toți bolnavii au decedat fără a fi fost vindecați). Atunci faimosul FDA (Agenția Medicamentelor, care a autorizat „pe încredere” vaccinurile Covid) a luat o decizie nemaipomenită: de a-i arde o parte din lucrări. Reich reușea performanța unică de a avea cărți arse și de naziști, pentru pornografie, și de americani, pentru motive de „fake news” științific.

Episodul, învăluit în mister, a născut adevărate teorii ale conspirației printre simpatizanți la fel de excentrici – care implică de la extratereștri la energii cosmice și leacuri miraculoase. Reich însuși era convins că a descoperit un nou tip de energie, legată de capacitatea de a avea orgasm, de care depindea toată evoluția unui om, dar și a societății. Experimentele lui vizau construcția de aparate care să măsoare și să stimuleze această energie, dar și demonstrarea în laborator a apariției vieții din nimic. (Savantul sovietic Alexander Oparin a avansat exact acest gen de teorie în sprijinul evoluționismului, pe care Reich susținea că a reprodus-o în laborator. Iată o altă nedreptate a istoriei: Oparin e azi îmbrățișat ca savant de știința oficială, iar testul lui Reich e clasat ca pseudo-știință.)

Antifa și revoluția sexuală 

Wilhelm Reich a scris chiar și o carte intitulată „Revoluția sexuală” în 1945. Dar mult mai influentă e cartea sa din 1933, despre Psihologia de masă a fascismului, la care mă voi referi în cele ce urmează. Traducerea ei din germană în engleză a ajuns cu întârziere la publicul larg american, „la fix” pentru a servi ca material didactic în revoltele hippie din anii 60. La o demonstrație studențească, acea carte a fost adusă cordonului de polițiști americani – cu ironia că jandarmii au devenit „fasciști” pentru că nu și-au înțeles sexualitatea.

Între stângiștii radicali, eticheta de „fascist” a devenit un fel de înjurătură uzuală de atunci încolo, cu larga contribuție a lui Reich și a celor din Școala de la Frankfurt, care au insistat pe acest termen. Cartea e concepută în anii 20-30, când viitoarea organizație Antifa împărțea același sediu din Berlin cu Partidul Comunist German. Înțelesul pe care Reich îl atribuie termenului „fascist” acoperă inițial național-socialismul german (care preluase guvernarea cu câteva luni înainte de apariția lucrării în Danemarca), iar de acolo a fost extins pentru a se referi la orice fel de regim autoritar și chiar capitalist.

Wilhelm Reich a căutat motive de ordin psihologic pentru popularitatea lui Hitler în rândul germanilor. Tehnica respectivă avea să fie amplu folosită de Școala de la Frankfurt mai ales în studiul lui Adorno și Horkheimer din 1947, „Personalitatea autoritară” – o adevărată piatră de hotar a sociologiei progresiste

Reich susține că familia are ca efect castrarea psihologică. El preia de la Freud ideea unei sexualități infantile, dar adaugă cauze sociale pentru apariția nevrozelor. Își contrazice maestrul că realitatea trebuie să controleze căutarea plăcerii prin construcția supra-eului. Dimpotrivă, plăcerea trebuie să se impună asupra realității. (Observăm germenii ideologiei de gen, cu pretenția ca sentimentul subiectiv să fie acceptat ca realitate de ceilalți.)

Scopul educației din familie, în interpretarea lui, e să inhibe, să producă indivizi temători și docili, care nu mai pot critica și nu se pot revolta. (Teză masiv dezvoltată de Marcuse.) Familia e „statul autoritar în miniatură”. Reținerea sexuală duce la apariția unor idei ca onoare, curaj, cumpătare.

Efectul unei educații stricte e apariția masochismului, căruia îi atribuie și cauze politice. Iar masochismul evoluează în militarism, cu uniforma ca fetiș. Femeile înțeleg acest mesaj subliminal al virilității, ritmicitatea marșurilor, încât ajung să susțină mișcări reacționare, în loc să își conștientizeze statutul de victimă a bărbatului, descris de Marx. În special femeile frumoase, constată Reich, devin  promotoare ale conservatorismului și contribuie la racolarea de membrii pentru mișcările de extremă dreaptă. E convins că naziștii au manipulat fricile și emoțiile sexuale ale populației pentru a ajunge la putere și trădează oarecare admirație pentru folosirea emoției iraționale în discursurile lui Hitler.

Reich ține să contrazică descrierea fascismului ca „partid politic”, exponentul unei ideologii strecurate prin forță sau manevre politice.

„Contrar acestei concepții, experiența mea medicală cu indivizi din toate clasele sociale, rasele, naționalitățile și credințele, mi-a arătat că fascismul e doar organizarea politică a unei structuri obișnuite de caracter. (..) Caracterul mistic și mecanic al omului vremurilor noastre creează partidele fasciste, nu vice versa.”

Aceasta va fi teza de căpătâi a marxismului cultural – sentimentul că pericolul fascist este mereu la pândă și nu poate fi stârpit decât printr-o reformatare a omului. De aici și insistența pentru educația sexuală în școli, pentru ideologizarea de la vârste preșcolare. Într-o răsturnare a înțelegerii creștine, Reich sugerează că morala „burgheză” e cea care corupe mințile copiilor, deci împotriva ei trebuie acționat de timpuriu.

Treptat, se distanțează de marxismul sovietic, care îl nemulțumește prin rigiditate. Colegii din partidul comunist îi reproșau mai ales manifestele despre sexualizarea tineretului. Deși consideră nazismul răul total, e înclinat spre ideea că socialiștii ar avea mai multe șanse dacă și-ar muta centrul de greutate al interesului de la economic spre biologic. (Lucru care nu putem spune că nu s-a întâmplat cu mișcarea stângistă din anii 60 încoace, prin apariția teoriei critice a raselor.)

În prefața la reeditarea din 1942 a cărții, își avertiza cititorii că a înlocuit mai multe cuvinte cheie cu altele. (Exemplare ale ediției originale din 1933 nu ne sunt disponibile.)

„În acord cu noul concept economico-sexual de muncă, următoarele schimbări de terminologie s-au făcut în reeditarea acestei cărți. Conceptele „comunist”, „socialist” și „conștiință de clasă” au fost înlocuite de termenii sociologici și psihologici fără echivoc „revoluționar” și „științific”. (…) Sintagma „conștiință de clasă” a fost înlocuită cu „conștiința muncii” și „responsabilitate socială”.

Cu alte cuvinte, un manifest pur politic a primit ambalajul unui limbaj cu pretenție de știință sociologică. Fapt ce se poate spune pentru întreaga mișcare a Școlii de la Frankfurt și pentru generații întregi de profesori universitari și studenți la discipline umaniste, care îi colportează producțiile sau sunt îndoctrinați cu ele. Remarcabil e că sintagma „responsabilitate socială” va face epocă în zilele noastre tocmai în mediul corporatist. Acolo unde bugete de miliarde de dolari sunt vărsate de capitaliști pentru cauze progresiste și în scop publicitar.

Atunci când pledează pentru amorul liber, Wilhelm Reich aduce argumente pur libertariene. (Înainte ca termenul să existe.) Oamenii sunt speriați de propaganda că n-au de ales decât între autoritarism și anarhie, susține, doar pentru că oamenii nu au încredere în forța lor de a se auto-reglementa urmărindu-și interesul și judecata.

Trei sunt pilonii pe care reforma radicală a lui Reich îi vizează pentru demolare: Biserica, familia patriarhală și sentimentul național.

„Am arătat că sentimentul național e continuarea directă a familiei autoritare. Dar sentimentul mistic, de asemenea, e sursă a ideologiei naționaliste. Ambele atitudini, ale familiei patriarhale și ale misticii, sunt baza psihologiei de masă a fascismului și imperialismului naționalist. Astfel, faptul că educația religioasă pregătește solul pentru fascism e demonstrat la scară socială, când o criză pune masele în mișcare.” (p. 68)

În fapt, el pornise de la practică spre teorie. Constatase în neobișnuitele sale consultații pe divan cu pacientele, că întâmpina rezistență argumentativă când încerca să le convingă că Dumnezeu nu există. Și a constatat că dacă discuția se mută la subiecte sexuale, convingerile religioase erau temporar pierdute din vedere.

Altă observație de amator a fost că femeile erau mai susceptibile la a coborî barierele inhibiției dacă discuția cu tentă sexuală avea loc într-un grup unde și alți participanți depășeau acest tabu. (Aceste rudimente de psihologia mulțimilor se vor regăsi nu doar în varii secte orgiastice din anii 60 încolo, când yoga și tantra vor fi masiv popularizate în Occident. Dar și în concertele fenomen de tip Woodstock, care vor deveni o banalitate a „contra-culturii”, când festivalurile psihedelice vor înlocui ca frecvență procesiunile religioase.) De altfel, el interpreta chiar Republica lui Platon ca sistem cu „proprietate comună a femeilor”.

Reich e convins că Biserica nu are alt scop decât să distrugă plăcerea individului și insistă pe ruperea acestei legături. „Abolirea moralei e o precondiție a abolirii imoralității, pe care morala burgheză pretinde că o previne.” Credința o vrea înlocuită cu „fericirea sexuală” și un pacifism redescoperit de cititorii săi din epoca războiului din Vietnam.

Cu decenii bune înainte de apariția societății abundenței, Wilhelm Reich inventează un alt unghi de atac la adresa capitalismului, decât cel inițial al lui Marx. Capitalismul trebuie contestat nu atât pentru felul nedrept cum împarte roadele muncii, cât pentru că e o piedică în calea fericirii sexuale, prin alienare, lipsa timpului liber și vlăguirea energiei vitale. (Altă teză dezvoltată de Marcuse mai târziu.)

(parte din serialul Cele 3 idei noi ale globalismului)

(va urma)

Victor Grigore

evadare.ro
November 4th, 2022
Mai multe despre: carti

Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact