Pentru generația născută cu internet (ba chiar și pentru cei cu amintiri din anii 70, 80) când spui „comunism”, spui un regim de dictatură rigid și puritan. Ei ar fi foarte surprinși să afle că timp de aproape două decenii după răsturnarea monarhiei, Uniunea Sovietică a fost în avangarda progresismului. Dacă am fi avut internet între anii 1917 și 1935, din URSS ne-ar fi venit genul de știri picante, care ne vin azi de prin California sau Amsterdam. Parte din lucrurile, care se experimentau în primul stat comunist de pe glob, aveau legătură cu mișcări revoluționare de pe teritoriul Germaniei și Austriei. Ideile acestor teoreticieni ne interesează pentru că au ecouri semnificative în zilele noastre.
(parte din serialul Cele 3 idei noi ale globalismului)
În 1897, Magnus Hirschfeld inițiază o petiție pentru abrogarea articolului care pedepsea homosexualitatea și zoofilia, în legislația Germaniei. Petiția a fost semnată, între alții de: Albert Einstein, frații Heinrich și Thomas Mann, poetul Rainer Maria Rilke și de mai mulți comuniști. Între ei, Karl Kautsky, socotit moștenitorul fidel al lui Engels, și August Bebel, fondatorul partidului Social Democrat – de orientare marxistă.
În 1905, Hirschfeld se alătură mișcării feministe, unde militează pentru legalizarea avortului. El a fost primul promotor al drepturilor homosexualilor și travestiților. E chiar inventatorul unor cuvinte ca „travestit” sau „transsexual”, încă din anii 20. Hirschfeld era de părere că niciun om nu e complet bărbat sau complet femeie, ci toți se află pe o scară intermediară, cu trăsături de la ambele genuri.
Primul război mondial se încheie cu înfrângere pentru Imperiul German și proclamarea Republicii de la Weimar în 1918. În Bavaria, are loc chiar o revoluție comunistă, care supraviețuiește doi ani, o imitație a celei bolșevice de la Sankt Petersburg, din noiembrie 1917.
În 1919, Magnus Hirschfeld deschide la Berlin Institutul pentru Cercetare Sexuală. Aici s-a făcut prima operație de schimbare de sex din istorie. Institutul avea atât angajați cât și clienți transsexuali. În colaborare cu poliția, instituția elibera un fel de legitimații de purtat perucă pentru bărbați, din care reieșea că pacientul urmează un tratament special.
Sub aparența unei clinici, institutul funcționa ca un bordel pentru homosexuali. În apartamentele institutului s-au cazat pe termen lung câteva personalități de renume precum scriitorul comunist francez Andre Gide (care nu își ascundea public orientarea), Serghei Eisenstein (regizorul primelor filme de propagandă sovietice, în care glorifica revoluția bolșevică), marxistul Ernst Bloch (prizat ulterior de generația flower power din America) și Walter Benjamin (marxist din școala de la Frankfurt, despre care am vorbit în episodul precedent). În 1921, tot Hirschfeld a fost inițiatorul unui Congres pentru Reformă Sexuală.
Imediat după preluarea puterii de către Hitler în 1933, institutul a devenit ținta persecuțiilor pentru NSDAP. Cu această ocazie au fost arse aproape 20.000 de cărți ale institutului, alături de vaste colecții de imagini. Hirschfeld, care fusese bătut pe stradă de huligani cu ani în urmă, se afla atunci într-un turneu internațional de promovare și a ales să nu mai revină în Germania. Ulterior, a scris o carte despre rasism, în care acuză iluminismul că e la originea fascismului – o idee ce va fi reluată amplu de exponenții Școlii de la Frankfurt.
Arthur Kronfeld a fost co-fondator al institutului în 1919 și ulterior un pionier al psihologiei sexuale. Din 1936, s-a stabilit în URSS condusă de Stalin, ca șef al departamentului Psihoterapie la Institutul Ganushkin. Un an mai târziu a primit și cetățenia sovietică. Ideile lui Magnus despre transgenderism au fost duse în America de Harry Benjamin, care în 1940 administra primul tratament cu estrogen unui băiețel.
Al treilea co-fondator al institutului a fost Bernard Schapiro, credincios hasidic. Acest detaliu poate nedumeri, ca și prezența unui număr mare de evrei în mișcarea de emancipare sexuală. O explicație ar putea fi raportarea diferită la sexualitate între Talmud și Torah (Vechiul Testament). În Talmud sunt menționate 8 genuri diferite:
Talmudul cuprinde o diversitate de interpretări rabinice pe marginea Legii vechi. Unele dintre ele, mai ales cele care au condus la apariția Cabalei, încorporează credințe gnostice. Între ele este și aceea a androginului, ființă ce reunește atributele masculine și feminine. În această linie de speculații, divinitatea ar avea o componentă feminină, numită Shechina – despre care unii spun că e un concept, alții că e o manifestare și alții că e o ființă. Iar mișcarea de balans în timpul rugăciunii (shuckling) ar fi o imitație a actului copulării, potrivit explicației oferite de însuși fondatorul hasidismului, Baal Shem Tov.
Imediat după noiembrie 1917, bolșevicii au dezlănțuit un adevărat haos în nou proclamata Uniune Sovietică. Țara era încă într-un război mondial, din care a ieșit brusc, abandonând pretențiile Imperiului Țarist. Dar un război civil a izbucnit între Armata Roșie, condusă de Troțki, și cea loială vechii monarhii, Bisericii și sistemului aristocratic. Noul stat nu era nici măcar recunoscut ca legitim de cele mai multe țări. Și în doar câțiva ani populația din unele regiuni (în special Ucraina) a fost dusă în asemenea hal de înfometare, încât s-au consemnat acte de canibalism. Pentru prima dată pe teritoriul Europei se înființau lagăre de muncă forțată și pături întregi cădeau victime unor lichidări pe criterii de clasă, politice sau religioase.
În toată această atmosferă sumbră, pare cu atât mai greu de imaginat că avea loc un adevărat dezmăț și că, în unele privințe legislația sovietică era mai liberală decât cea din restul lumii. De pildă, s-a adoptat imediat votul universal – deși rezultatul nu conta, fiind un partid unic. (Femeile din Elveția aveau să aștepte până în 1972 dreptul la vot.)
Imediat ce au luat puterea, oamenii lui Lenin au instituit cununia civilă, în locul celei religioase. Marx și Engels denunțaseră deja din secolul XIX familia burgheză ca o formă de sclavie pentru femeie și copii. În febra revoluției, unii au cerut încetarea „privatizării nevestelor de către soți” și trecerea lor în „proprietatea statului”. Pe străzile din Moscova s-a putut vedea o paradă a nudiștilor cu 10.000 de participanți, care purtau banderole cu mesajul „Jos rușinea!”.
Așa că una din primele măsuri a fost ca divorțul să se poată pronunța foarte rapid, în câteva minute, la cererea uneia din părți. S-a dezbătut intens chiar abolirea instituției cu totul, prin deplina echivalență cu concubinajul. Troțki era în favoare. Dar, paradoxal, s-a opus chiar faimoasa Alexandra Kollontai, promotoarea amorului liber, care a considerat că măsura ar dezavantaja femeile. Viziunea ei era ca eliberarea femeii să se facă prin preluarea tuturor funcțiilor casnice de către stat – mai cu seamă a celor legate de creșterea și educația copiilor.
Chiar și așa, instituția căsătoriei devenise rizibilă, cu mariaje legale care durau și o săptămână. La cinci ani de la revoluție, o jumătate din căsătoriile încheiate la Moscova se terminau cu divorț și jumătate dintre copii se nășteau în afara unei familii cu ambii soți.
Tot la scurtă vreme de la crearea URSS, a fost anulată pedepsirea actelor homosexuale (măsură revocată în 1934) și a fost legalizat avortul (măsură revocată în 1936). Schimbarea de registru se leagă, pe de o parte de rezultatul practic al acestui adevărat balamuc revoluționar; pe de alta, de preluarea tot mai autoritară a puterii de către Stalin după 1922 și mai ales după 1927, când își elimină din partid cel mai puternic rival, în persoana lui Leon Troțki. De la libertinaj, experimentul comunist aluneca în cea mai dură formă de dictatură.
Când unele știri excentrice ne parvin acum din cele mai prospere metropole americane sau europene, mulți le confundă cu un semn de bunăstare. Sau de plictiseală de prea mult bine. Unii chiar se lasă convinși că „trebuie și noi să ne schimbăm mentalitatea” ca o condiție de a ajunge la aceeași prosperitate. Dar e un detaliu straniu că prima revoluție LGBT avea loc în Germania devastată de hiper-inflație, cu șomaj scăpat de sub control. Prostituția ca fenomen de masă și primele baruri gay din Berlin, Josephine Baker, prima dansatoare topless de culoare, operațiile de schimbare de sex supervizate de Hirschfeld – toate se petreceau concomitent cu devastatoarea prăbușire bursieră din anii 20-30 și cu cozile la cantinele pentru săraci. Similar, cele descrise mai sus în URSS erau contemporane cu Holodomorul din Ucraina, Gulagul, războiul civil și o sărăcie cruntă.
În aceeași epocă, în Occident, Wilhelm Reich, membru în mai multe partide comuniste europene, făcea o fuziune în Marx și Freud, într-o formă radicală. Dar personajul merită un episod aparte.
(va urma)