Have an ice day :)

Ati observat ca exista deja persoane care folosesc mai multe smiley-uri decat cuvinte, in discutiile de pe Messenger? Ei sunt specia cea mai adaptata pentru comunicarea viitorului. Lipsa oricarei brume de mesaj nu ii impiedica sa imparta amabilitati nostime in stanga si-n dreapta. Nu prea stii daca e de bine sau de rau ce-ti scrie amicul X? Nu-i nimic, apesi doua puncte si o paranteza si o fi gura galbena simpatica apare sa te scoata din incurcatura. Ai mai auzit de trei-patru ori o gluma care nu ti s-a parut nici prima data prea grozava? Ce te costa sa mai adaugi o paranteza, sau si mai bine, un egal si doua paranteze, ca pe ecran sa apara omuletul acela care se tavaleste pe jos de ras, agitandu-si picioarele ca un gandacel. Bucuria prietenilor tai e, vorba reclamelor, nepretuita.

Emoticoanele au aparut din nevoia naturala de a figura intr-un fel chipul si expresivitatea lui, ajungand, iata, sa se substituie textului pe care se presupune ca il anima. Acum ca ambii jucatori cu greutate de pe piata GSM din Romania au in oferta lor si apelurile video, gandirea ar putea fi faultata de vizual in noi modalitati. Oare cum ar arata, de pilda, o convorbire 3G intre doua persoane care si-au uitat vocabularul acasa? Ar incepe cu el, facand cu ochiul (in loc de salut si de invitatie la shopping) si s-ar incheia cu ea, tuguind din buze. Sau, daca el nu are bani de shopping, toata discutia s-ar putea limita la ridicari din sprancene. (Asta ar trebui sa fie varianta 3G a beep-ului.)
Dar sa nu ne imaginam acum ca daca sabloanele apar si in forme vizuale high-tech ele au disparut din vorbire. In fond, aici stereotipul e la el acasa. Rapus de canicula, m-am trezit intr-o zi pe o straduta laturalnica, in pragul unei gherete care semana mai mult a garaj, decat a magazin. Cum oferta de racoritoare se limita la doua sortimente, nu mi-a fost greu sa ma decid. „Pacat ca mai devreme sau mai tarziu super si hipermarketurile vor matura pana si amintirea acestui loc”, mi-am zis vazand amabilitatea vanzatoarei. Daca ar exista un muzeu al capitalismului romanesc, chioscul cu pricina ar fi putut sta in sala dedicata preistoriei, intre o consignatie si un dozator. Si chiar cand ma pregateam sa imi continui drumul, am auzit ceva ce m-a pus pe ganduri. „Multumesc. Va doresc o zi buna!” Suna cunoscut? Normal, e traducerea fidela a acelui „Have a nice day”, pe care generatii de angajati la McDonald’s l-au invatat ca obligatie de serviciu, la pachet cu zambetul amabil. Magazinele din intreaga lume au imprimat acest slogan al consumerismului voios pe pungi de plastic alaturi de (ati ghicit) un smiley.
Pana acum, urarea asta mi se parea la fel de artificiala ca si alte traduceri de genul „Sa ai grija de tine”, etc. De fiecare data cand am auzit-o, mi-l imaginam pe Al Bundy dezvelindu-si dintii pentru a-si saluta clientele trecute binisor de suta de kilograme: „Have an ice day!”. Dar scos din contextul comertului pe banda rulanta si ratacit intr-un loc dezolant, unde nu se intampla niciodata nimic, acest prefabricat de gandire era chiar datator de speranta. Ceea ce in alte locuri avea in spate sedinte de brainstorming si teorii savante de marketing care spun ca optimismul incurajeaza irational consumul, aici suna inviorator, ca si cum micul buticar, cu frica falimentului in san, redescoperise bunul simt ca strategie comerciala. La urma urmei, la 35 de grade, putina gheata nici nu strica. Have a nice day!.

(editorial publicat in revista LAPTOP, august 2006)